Nu cu foarte mult timp în urmă, să fie vreo douăzeci-treizeci de ani, percepţia publică asupra organizaţiilor teroriste era alta. Pentru că şi teroriştii erau altfel. Fie că vorbeam de IRA, de ETA, de Jihadul Islamic sau de Hezbollah, toate aceste organizaţii aveau, pe lângă evidentele conotaţii negative, şi câteva culori frumoase. Exista lupta pentru libertate, lupta antisistem, războiul pentru adevăr. Era, oarecum romantic, în sensul foarte ţăcănit al termenului, să doreşti eliberarea Ţării Bascilor, sau a Irlandei, sau chiar a înălţimilor Golan şi a fâşiei Gaza. Exista o anume pseudolegitimitate a terorismului, când acesta avea ţinte militare. Asta deoarece era o luptă ideologico-teritorială, nu neapărat un război al religiilor.
Pentru că asta a devenit. Un război religios. Islamiştii radicali s-au corporatizat. Acum, vor să cucerească teritorii. Nu mai există o cauză palestiniană, de exemplu, s-a ajuns chiar la dihotomii gen Hezbolah şi Hamas, grupări pro-palestiniene, şiite, luptă împotriva ISIS. Sau PKK, partidul kurzilor, luptă, într-un fel, alături de duşmanul istoric, Turcia, împotriva aceloraşi ISIS. Până şi Assad luptă cu ISIS. Pare că toată lumea luptă împotriva ISIS. Şi luptă degeaba.
Ce se întâmplă? De ce câştigă teroriştii? De ce Europa a devenit cel mai nesigur continent? Rădăcinile acestei noi tehnici teroriste, corporatizarea lor, apar în anii 80, în Afghanistan, în timpul războilui cu sovieticii. Atunci, pentru prima oară, mujahedinii au creat un front comun împotriva agresorilor ruşi şi, cu largul ajutor american, i-au înfrânt. Dar s-a întâmplat şi altceva. Islamiştii radicali şi-au dat seama că se pot globaliza. Şi asta au făcut. Doar ţinta s-a schimbat. Iar primul semn al acestei globalizări a fost atacurile coordonate de Al Quaida. Americanii au căzut în propria lor plasă, au invadat Irakul, detonând, în stilul lor deja clasic, bomba sectară, pe sistemul „lăsaţi-i să se omoare între ei”. Doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, şi noua ramură militantă sunnită din Irak, cea a lui Al-Zarqawi, a dus lucrurile mult mai departe. Au început dezgustătoarele spectacole filmate ale decapitărilor diverşilor occidentali. După moartea liderului mişcării, extremiste chiar şi pentru Al Quaeda, părea că lucrurile s-au mai liniştit- din păcate, americanii, în stilul caracteristic, au lăsat la conducerea Irakului o minoritate şiită şi, încet încet, ca un hoţ de ouă, au plecat de lângă coteţ. Exact ca şi în cazul Afghanistanului. A urmat războiul civil din Libia, experimentul total eşuat al agenţiilor de spionaj americane, britanice, franceze şi ruse, numit Primăvara Arabă, unul dintre marile nenorociri geopolitice ale timpurilor moderne. Şi a venit rândul Siriei. Acolo, lucrurile s-au complicat într-un asemenea hal, încât o grupare relativ mică, dar cu scopuri precise, logistică extraordinară şi o grămadă de fanatici radicali la bord, a început să devine puternică. Foarte puternică. E vorba, bineînţeles, de ISIS. În scurt timp, a cucerit teritorii întinse, într-o zonă controlată doar de cei mai brutali. Adică ei. Iar răspunsul SUA, al Europei şi chiar al Rusiei a fost să facă nimic. Un cancer îngrozitor a fost lăsat să formeze metastaze. Iar lumea, lumea civilizată nu a făcut nimic. Desensibilizarea e aceeaşi ca şi la începutul secolului 20, când genocidul armean, sau cel din Congo, erau socotite cel mult știri de senzaţie în bătrâna Europă.
Doar că ei vin, vin spre noi. Şi vin cu sutele de mii, cu milioanele. Şi, printre ei, strecurat bine, e şarpele radicalizării. Îi primim în numele unui fals umanism, crezând că vom avea mână de lucru ieftină, noi sclavi. Însă nu se întâmplă aşa, nu reuşim să îi integrăm, nu reuşim să stârpim sămânţa asta nebună a radicalismului islamic, şi atunci, atunci apar aceste sincope ale unei democraţii injuste, consumiste şi ipocrite. Ne îndreptăm spre un război global, o nouă cruciadă, impuse de limitele noastre şi de radicalizarea lor. Mergem în viteza a patra către sfârşitul civilizaţiei.
1 comentariu. Leave new
Parţial color.
În declaraţiile lui Al Baghdadi – Califul Statului islamic, cunoscut ca ISIS, rezultă că modelul de stat este cel din timpul Profetului, de Califat, iar ca metodă de realizare, a fost inspirat de modalitatea de realizare a statului Israel.
Nici măcar la fondarea ISIS, ca şi a Al Quaida, USA nu este străină.
ISIS , totuşi, pierde din teren, a fost recucerit Alep-ul şi Mosul-ul.