Am privit aseară emisiunea de la Digi24 în care deputatul PSD Eugen Nicolicea mai că nu l-a luat la pumni pe jurnalistul Moise Guran. Nicolicea, un obișnuit al studiourilor de televiziune, este genul de parlamentar român care nu are nici măcar un minim de respect față de colegii de platou, față de telespectatori sau față de alegători. Este o mașină de produs legi dubioase la comandă politică primind în schimb protecția partidului. Dar nu despre activitatea respectivului am de gând să vorbesc și nici despre căruța de insulte pe care a răsturnat-o aseară peste Guran.
Ceea ce m-a revoltat cel mai tare a fost atitudinea de stăpân de sclavi a lui Nicolicea, atitudine pe care o afișiează de fiecare dată când se află în fața presei. Iar tipul ăsta de reacție izvorăște din faptul că specimenul pesedist consideră presa o unealtă politică și atât. În opinia unor oameni ca Nicolicea (că mai sunt și alții ca el, nu e singurul) presa e de două feluri: a noastră și a lor. Acești limitați mintal nu sunt obișnuiți să primească întrebări, ci doar laude. Iar atunci când trebuie să mai dea câte o explicație la televizor îi apucă istericalele de domnișoare bătrâne.
S-a ajuns aici după ani de zile de luptă pentru acapararea presei. Atunci când politicul nu a putut cumpăra un ziarist, a cumpărat ziarul cu totul. Nu știu, în momentul de față, câtă presă independentă mai există în România. Dar știu că există, chiar dacă funcționează la limita supraviețuirii. Iar pentru oameni ca Nicolicea nu există un pericol mai mare decât un ziarist onest care pune întrebări. Nimeni din șleahta acestui politician nu se va simți bine atâta vreme cât undeva prin țară vor mai exista unul sau doi ziariști onești.
Și ca să vedeți unde ne aflăm în momentul de față, e de ajuns să consulți colecția de ,,Monitorul Oficial” și vei vedea câte legi au fost date împotriva presei libere și câte piedici i-au fost puse în față. A fost creat un organism de control al televiziunilor, CNA, care este condus politic. Zeci de trusturi de presă arondate câte unui partid au fost ani de zile scutite de plata taxelor și impozitelor către stat, în timp ce ziarele sau televiziunile independente s-au sufocat sub o fiscalitate ucigătoare. Acum se discută în Parlament despre incriminarea penală a insultei și calomniei, așa cum era în Codul Penal al vremurilor comuniste. Adică eu, ca ziarist, aș putea face pușcărie dacă aș spune despre Nicolicea că face legi tâmpite! Dar, colac peste pupăză, legal vorbind, noi, ziariștii, nu existăm în România anului 2016. De ce? Păi nici măcar acum nu s-a reușit ,,intabularea” acestei îndeletniciri în nomenclatorul de meserii!
Poate că unii văd în cele descrise mai sus un război al politicului împotriva presei libere. Eu însă văd altfel lucrurile. Nu este un război ci un ultim asalt împotriva onestității și profesionalismului în presă. Urmând ca după câștigarea acestuia, întreg poporul român să doarmă liniștit vegheat fiind pe veci de oameni politici ca Nicolicea.
1 comentariu. Leave new
Eu bănuiesc că am privit aceeași emisiune chiar dacă avem păreri diferite ! Eu am văzut emisiunea ca pe ceva pregătit din timp , practic o ”făcătură” împotriva invitatului , doar că acesta e mai bine pregătit. Singura formă pt. a i se închide gura fiind aceea a întreruperii în momentele cheie. Orice emisiune are punctată desfășurarea în care momentele discuției sunt cunoscute de protagoniști dar și de invitați ! Luarea prin surprindere de obicei este exclusă mai ales ducând la controverse de genu. Probabil s-a dorit creșterea ratingului.