Nu credeam că o să râd atât de serios, de la începutul săptămânii. În general, vinerea e loc de amuzament pentru politichia arădeană. Câteodată, şi duminica. Dar Sfântul Karkaleki, patronul presei române, ne face cadouri acum, în prag de alegeri, era să zic în prag de Paşte, şi păcătuiam. Dar numai de păcătoşi nu ducem lipsă.
Dar să revin pe linia sinuoasă a plutirii. După ce, acum câteva zile, am fost la un fel de combinaţie de nuntă cu înmormântare (cel puţin acesta a fost feelingul meu, dar ce vreţi, eu sunt un ciudat, nu trebuie să vă luaţi după mine, deşi ar trebui, sincer), era momentul unui parastas, şi ăsta a venit ieri, sub forma unei noi candidaturi, şi anume a lui Marin Lupaş. Era normal, după un independent pesedist, un pesedist independent.
Stau şi mă uit la comunicatul lui Marin Lupaş, de fapt l-am citit de vreo câteva ori. E scris, în mod evident, de Flavius, aşa că am adormit citindu-l, dar am visat că îl citeam mai departe, şi m-am plictisit aşa de tare, încât m-am trezit. Momentan, am cana de cafea pe acest comunicat, iar cafeaua dinăuntru deja sforăie. La fel, beauty is in the eye of the beholder, pe româneşte, nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce îi place lui Măduţa. A propos de emulaţii, nu mai pot cu atâtea. Originalele stau şi cântă, pe când băieţii ăştia, şi fetele în cauză ar trebui să fie, vorba unui prieten bun, directori cu schimbul la Teatrul de Marionete. Deşi e una să fii păpuşar, şi cu totul alta să fii un sforar de provincie.
Candidatura asta reprezintă triumful orgoliului asupra logicii. Prezenţa lui Marin Lupaş, de fapt al triumviratului MFF, aceşti Olimpia Panciu, Marius Ţeicu şi Mihai Constantinescu ai lumii politice arădene, îi netezesc, de fapt, drumul lui Gheorghe Falcă spre decisiva din iunie. Şi toate astea pentru că nu ne abţinem. Ocupaţi cu cxanibalismul de partid, pesedeii arădeni (o parte din ei, cel puţin) au uitat cine e, de fapt, adversarul. Nu îl voi acuza pe Marin Lupaş de falchism, deoarece, sincer, e cel mai departe de acest lucru. Dar nici nu îl voi denumi, pentru vreo clipă, om politic. Dacă Lupaş a acţionat la ordin, e trist. E şi mai trist, totuşi, dacă şi-a format singur convingerea că e Alesul sau, mai rău, că PSD-ul va plânge cu lacrimi de crocodil după el. Personal, cred că social democraţii au primit, într-un fel ciudat, o mână de ajutor într-o epurare care putea degenera. Din păcate, pentru arădenii care vor o schimbare, nici asta nu e una din ele, chiar mai rău de-atât, e o nouă gaură în sita democraţiei originale din vestul sălbatic al estului sălbatic.
