În seara de 19 martie, Filarmonica Arad a găzduit un eveniment de excepție, în care pianista Georgiana Vidican-Teohari și violonistul Vladimir Ioan Pătrașcu au oferit publicului un recital memorabil. Evenimentul a fost prezentat de actrița Angela Petrean Varjasi.
Pentru Georgiana Vidican-Teohari seara a fost una cu mari emoții. Dincolo de actul artistic pentru care s-a pregătit, pianista a trebuit să facă față emoției reîntâlnirii cu scena și cu publicul Firamonicii din Arad, după 20 de ani de absență. Recitalul de marți seară a scos în evidență o pianistă în plină maturitate a interpretării, cu o tehnică desăvârșită, care-și canalizează emoțiile firești oricărei prezențe scenice exclusiv spre perfecțiune.
În timpul primei repeteții de dinainte de concert, cea din ziua de duminică, cei doi muzicieni au acceptat un dialog cu noi
Cât timp a trecut de la ultimul concert aici, pe scena Filarmonicii Arad?
Georgiana Vidican-Teohari: Au trecut 20 de ani. Chiar mă gândeam zilele trecute. Mai-iunie 2004, atunci am concertat ultima dată pe scena Filarmonicii din Arad, concertul numărul 1 de Liszt sub bacheta maestrului Dorin Frandeș.
Și cum te simți să te reîntorci pe această scenă?
Georgiana Vidican-Teohari: Emoționată, dar sunt niște emoții frumoase, pentru că eu de fapt am făcut primii pași în această instituție, în această Filarmonică. Mă leagă multe, multe amintiri din copilărie, cele mai frumoase amintiri din copilărie, cele mai puternice, și de această scenă și de întreaga clădire. Pot să spun că m-am jucat în fiecare cotlon de aici.
Cum vezi Aradul acum? Vezi progrese când e vorba de cultură?
Georgiana Vidican-Teohari: Da, sunt progrese, văd o aliniere la timpurile moderne, din toate punctele de vedere. Renovarea sălii, orga montată, sunt niște lucruri fantastice. Bineînțeles, spiritul orchestrei, oamenii… sunt foarte prietenoși, dar așa au fost dintotdeauna, sau cel puțin așa i-am perceput eu și muzicienii din perioada anilor 80-90, dar și acum au o dragoste fantastică față de muzică.
Îi urmăresc pe canalele media și văd că își iubesc profesia și sunt cu adevărat ambasadori ai meseriei lor, nu doar în momentul în care sunt pe scenă, dar și când pleacă de pe scenă și se pregătesc pentru următorul concert. Își promovează instituția și asta este un lucru fantastic. Fiecare om din această instituție își aduce aportul nu doar la actul artistic, muzical, ci și la promovarea Filarmonicii.
„Produce” Aradul muzicieni buni?
Georgiana Vidican-Teohari: Cu siguranță. Acum știu că ați avut de curând Tribuna Tinerelor Talente la Arad și chiar am vorbit cu o fostă colegă care mi-a împărtășit că a fost un nivel extraordinar de bun. Bineînțeles, Colegiul de Artă „Sabin Drăgoi” își aduce o contribuție deosebită la îmbogățirea pepinierei de muzică. Și sper că și la nivel internațional să avem în continuare nume importante care își au originea în Arad.
Ne întoarcem la rădăcinile tale în Arad, știm foarte bine că tatăl tău a fost un violonist desăvârșit și mama ta a fost profesor de matematică. Consideri că a avut o anumită influență asupra ta? Background-ul lor te-a ajutat să împarți partea artistică cu cea reală?
Georgiana Vidican-Teohari: Din punct de vedere genetic, cred că am fost predispusă la așa ceva. Au existat, bineînțeles, câteva momente importante și anume tatăl meu fiind prim-violonist al Filarmonicii de Stat Arad, chiar și concert maestru adjunct în anii 80, era cumva reticent la ideea ca eu să fac muzică, deoarece erau timpuri foarte grele atunci pentru muzicieni.
Cea care m-a impulsionat și care și-a dorit foarte mult ca eu să studiez muzică a fost de fapt mama mea, care avea și un foarte frumos pian în casă și, bineînțeles, ideea a fost a ei ca eu să încep studiul pianului, dar în următorii ani, tatăl meu, bineînțeles, m-a sprijinit deosebit și prin posibilitatea de a studia în Germania în anii 90.
Mama s-a ocupat într-adevăr de tot ce însemna științe exacte, iar disciplina, de fapt, o am de la ambii părinți. Nu pot spune doar că mama, fiind matematician, a impus o anumită disciplină, nu. Disciplina, mai ales înainte de concert mi-a impus-o tatăl meu și, da, codul genetic și educația, și-au spus cuvântul.
Cât de importantă este educația pentru tine? Știm că ești și cercetător științific și acum ești în perioada postdoctorat. Ne poți spune mai multe despre asta?
Georgiana Vidican-Teohari: Sunt din fire un om foarte curios și încerc să aflu tot timpul ce se întâmplă nou în lume mai ales pentru noi, cei care protejăm această muzică deosebită care a fost scrisă cu veacuri în urmă. Trebuie în același timp să știm să o prezentăm unui public nou de fiecare dată. Și atunci, bineînțeles că sunt interesată de cum se poate face cel mai bine, cum putem să sprijinim muzicienii, cei care îmi sunt mie atât de dragi.
Și, da, încerc să găsesc tot felul de metode, tot felul de procese inovatoare care se pot implementa pentru o cât mai lungă durată, să menținem acest act artistic. pe care îl prezentăm și să-l facem, în același timp, extraordinar de interesant, în continuare.
Care este baza managementului în muzica clasică? Ce ar trebui să știe orice manager sau director al unei filarmonici?
Georgiana Vidican-Teohari: Foarte grea întrebare. Există, de ceva ani buni în Germania, o trecere de la un tip de management mainstream, foarte dictatorial și autoritar, spre un stil de management numit multistream, care implică colaborare, participare. Asta am sesizat și în perioada studiului doctoral, din interviurile pe care le-am avut cu managerii filarmonicilor din Germania, care implică colaborare, participare.
Totul se face bine, se poate face bine în momentul în care ai organismul sonor de partea ta, sau cât mai mulți membri ai orchestrei te susțin, simt alături de tine importanța anumitor posibile schimbări sau îmbunătățiri sau noi metode de a se prezenta un concert și aici nu mă refer la metode de a se prezenta un concert, la structura concertului, ci efectiv la cum îl prezentăm publicului înainte să apară muzicienii pe scenă.
Deci există și partea asta de marketing pe care se pune accentul?
Georgiana Vidican-Teohari: O, da. De fiecare dată și în așa fel încât trebuie să existe, cum mie îmi place foarte mult să spun, echilibru. Dar poate asta am de la părinții mei, acest echilibru. Trebuie să știi foarte bine cum să nu strivești „corola de minuni a lumii”, să nu atingi muzica, să nu distrugi, să nu alterezi ceea ce ai primit de la compozitori precum Beethoven, Brahms, dar în același timp să o prezinți ca pe o noutate de fiecare dată.
Vladimir Ioan Pătrașcu: „Știm foarte bine că artistul n-a fost omul cel mai bine remunerat în societate, dar este omul cu cele mai multe realizări interioare și sufletești.”
Este prima dată când concertezi în Arad?
Vladimir Ioan Pătrașcu: Este prima dată când vin să stau pentru o perioadă mai lungă de o zi în Arad și este și primul concert în Arad pe care îl susțin pe scena Filarmonicii.
Ai apucat să vizitezi orașul?
Vladimir Ioan Pătrașcu: Am ajuns ieri, am făcut o plimbare scurtă. Am fost impresionat de arhitectura orașului, de clădirile frumoase, de atmosfera vestică a orașului. M-am simțit foarte bine și sunt sigur că următoarele zile îmi vor aduce inspirație și o multă căldură pe care o voi aduce pe scenă.
Știu că ți-ai început cariera, la fel ca și Georgiana, destul de timpuriu și e plină de obictive împlinite cu succes. Vă considerați high achiever? Sunt muzicienii de muzică clasică high achievers?
Vladimir Ioan Pătrașcu: Faptul că am învățat acest instrument și am rezistat să învăț acest instrument și să-l stăpânesc, necesită cum se zice în teorie, zece mii de ore. În aceste zece mii de ore ai multe, multe momente în care îți pui multe întrebări despre tine, despre ecuația „merită să continui”, „merită ce fac”. Știm foarte bine că artistul n-a fost omul cel mai bine remunerat în societate, dar este omul cu cele mai multe realizări interioare și sufletești.
Și pentru noi, sunt sigur că pentru amândoi, aceste realizări au o greutate foarte mare în gândirea noastră. Și ca să reziști, trebuie să fii un pic perfecționist. Când cauți, cauți un sunet la pian. Pianul e mult mai rewarding la început. Apeși clapa, un sunet. Până scoți un sunet frumos la vioară, durează de la câteva luni la câțiva ani. Dar, bineînțeles, panta superioară devine mai grea la pian. La pian apeși, dar sunetul se pierde. Nu poți să susții ca la vioară și să creezi un crescendo la pian sau să creezi iluzia de crescendo la pian, de exemplu. Este un lucru foarte, foarte greu.
Georgiana Vidican-Teohari: Acum o să vorbească și muzicianul, dar și specialistul în management. O să-ți dau un exemplu. Și anume, în urma analizei cantitative pe care am făcut-o, atribuind chestionare muzicienilor orchestrelor germane, am fost oarecum convinsă că satisfacția lor va veni din acest serviciu, să-i spun așa, extraordinar de bine remunerat. Este un serviciu sigur, deci ei, odată ce intră într-o orchestră simfonică, pot să rămână acolo până la pensie. Și pensia este asigurată. Sunt asigurările sociale, asigurările de sănătate și eram convinsă că acolo va fi scorul cel mai mare.
Și , spre oarecum surprinderea mea, și aici cumva m-am supărat pe mine că nu am putut să anticipez așa ceva, a fost de fapt o mare bucurie să văd că cea mai mare satisfacție a muzicianului este exact exaltarea, așa aș putea să traduc în limba română acel cuvânt german, exaltarea, acel sentiment în urma unei repetiții foarte bune, în urma unui concert foarte bun. Deci sunt momentele acelea care nu pot fi remunerate. Nu poți să te gândești material, „sunt atât de fericit pentru că primesc” . Nu, era un sentiment fantastic.
Și acum revenind la ceea ce spunea Vladimir înainte, este foarte greu în meseria de muzician. Multă lume crede că este vorba doar de creativitate. Ești artist, îți permiți de toate. Nu, este o disciplină fantastică și o disciplină ce se răsfrânge asupra vieții tale per ansamblu, nu doar în momentele în care studiezi. Și da, spre deosebire de vioară, noi cumva proiectăm sunetul și anticipăm tot ce se întâmplă după momentul în care atingem clapa respectivă. Pentru că în momentul în care am atins-o nu mai putem să facem nimic, spre deosebire de vioară, care poate să se joace ulterior cu sunetul obținut.
Vreau să vă întreb, poate e o întrebare destul de naivă, dar poate și cei de acasă ar vrea să știe. Un muzician își alege el la început instrumentul sau cumva instrumentul îl cheamă spre el? Cum a fost în cazul vostru?
Vladimir Ioan Pătrașcu: În cazul meu – și voi folosi întrebarea ta ca să vorbesc și despre începutul meu- la fel ca Georgiana, tatăl meu este muzician, a fost cornist la Filarmonica „George Enescu” din București, dar nu el e cel care a vrut să fac muzică, ci mama și bunica au vrut ca eu să fac vioară, lucru care m-a atins foarte adânc și în sfârșit am fost fericit cu decizia lor pentru mine.
În cazul meu, instrumentul a fost ales pentru mine, dar a fost și aportul meu că am rămas cu el. Sunt în continuare la vioară și sunt și fericit cu chestia asta. Da, pot să spun că și în cazul meu s-a ales instrumentul.
Georgiana Vidican-Teohari: Bine, la o vârstă atât de fragedă ai două opțiuni, pian sau vioară. Ulterior, din clasa a cincea, puteai să decizi violă, violoncel sau instrumentele de suflat, dar pentru noi era clar pian sau vioară. Având un pian în casă, logic, pian.
Cum ți se pare scena muzicii clasice în București? Pare mai dezvoltată decât în partea de Vest a țării?
Vladimir Ioan Pătrașcu: Nu mai am așa mult contact cu Bucureștiul, dar din ce văd pe social media, e o scenă care se dezvoltă. E o scenă care aduce foarte mulți muzicieni din străinătate, mulți români plecați sau muzicieni de toate naționalitățile. Și e o scenă care are foarte mult potențial. Bucureștiul și România începe să se ridice și pe plan internațional, pe plan cultural, și acesta e un lucru care ne mândrește foarte mult pe noi, ca români plecați în Vest.
Am văzut că și tu ai avut studii în afara țării, ne-ai putea spune despre experiența ta ca muzician plecat în străinătate. Cum ți s-a părut la început? Adică ai simțit că a fost o diferență când ai ajuns acolo? Ai simțit că ar trebui să faci niște improvement-uri pe anumite părți ca să ții pasul? Sau ți s-a părut că te-ai integrat natural?
Vladimir Ioan Pătrașcu: Primii patru ani i-am studiat la București, la Universitatea de Muzică, iar ulterior am plecat în Germania, la Mannheim, unde mi-am continuat studiile. Da, ajungi într-o țară străină, trebuie să înveți limba, iar limba este un factor care te integrează foarte ușor. Dacă la început, ca mine, nu știi limba, într-adevăr e un proces care necesită ceva timp. Dar, fiind într-o Universitate din Germania, unde întâlnești studenți din toate colțurile lumii, iar lumea muzicală este o lume foarte „altfel”, să zic așa. Noi, limba, avem o limbă comună, muzica. Și lucrul ăsta ne aduce împreună mult mai ușor decât probabil în alte categorii.
Georgiana Vidican-Teohari: Exact cum a expus foarte bine Vladimir, la fel a fost și pentru mine, cu mențiunea că pentru mine, Germania a fost ca o a doua casă. Deci eu am simțit tot timpul Germania ca exact ca o țară unde mă întorc cu drag și simt că-i aparțin.
Ce părere aveți de identitatea asta europeană care se promovează acum? Am văzut că mulți muzicieni și, în general, în muzica clasică se promovează foarte mult conceptul de artist european.
Vladimir Ioan Pătrașcu: Oricum, artiștii în muzica clasică concertează foarte mult în Europa. N-ar trebui să punem atât accentul pe țara din care sunt. E ceva care se normalizează. Mi se pare absolut firesc și nu știu, chiar încerc să-mi aduc aminte dacă pot să vă spun, ca timp, când am văzut o schimbare, în prezentările, în CV-urile muzicienilor când mergeam la concerte, dar, în general, poți să spui „este un muzician româno-american” sau este un „muzician născut în Elveția și actualmente stabilit”. Dar, pentru noi, noi suntem internaționali, sau cel puțin așa văd eu lucrurile.
Georgiana Vidican-Teohari: Da, simțim românește pentru că aici ne-am născut și pe mine personal, de fiecare dată când sunt prezentată în comunitatea americană, mie îmi face o mare bucurie să aud că mă prezintă „Romanian-American artist”. Îmi place foarte, foarte mult, dar asta nu a venit de la mine. A venit din partea celor care îmi făceau prezentarea.
Vladimir Ioan Pătrașcu: Cum am zis mai devreme, muzica e un limbaj în sine, iar noi, ca muzicieni, când ne întâlnim unii cu alții din diferite naționalități, avem de-a face unii cu alții la un nivel uman. Punem mai puțin accent pe locul de unde vine fiecare, sau majoritatea muzicienilor vorbind și engleză, avem în afară de limbajul comun al muzicii și o limbă care ne permite o conversație. Și asta face lucrurile să fie foarte ușoare între muzicieni, de obicei.
Georgiana Vidican-Teohari: Îmi pare foarte rău că nu am păstrat filmarea, dar, sigur, Vladimir nu m-ar lăsa să o prezint, dar avem noi o filmare, un video scurt de circa două minute, făcut la mine acasă, acum vreo șapte-opt ani la o petrecere, dar eram foarte puțini, am vorbit în cel puțin cinci limbi străine. Mie mi s-a părut atât de interesant că atunci se întâmpla asta. Era absolut normal ca cineva să pună o întrebare în germană, să-i răspundă în engleză, după aceea noi am continuat și ne-am spus ceva în limba română, după aceea o prietenă a spus ceva în rusă, n-am înțeles, a tradus cineva în franceză. Deci a fost absolut… a fost senzațional. A fost un moment unic.
Știu că voi colaborați de aproximativ zece ani. Cum v-ați întâlnit și cum ați început să colaborați? Ne puteți spune povestea?
Georgiana Vidican-Teohari: Ne-am întâlnit în casa unor prieteni comuni. Vladimir studia într-o cameră și eu am intrat, m-am uitat la el, l-am ascultat. M-am uitat la el și am spus, unde ai studiat? El a zis „la București”. Eu i-am zis „tu cânți ca tata”. Apoi am ajuns să vorbim și că tatăl meu a fost primul student al maestrului Daniel Podlovski, iar Vladimir a fost printre ultimii studenți ai maestrului Daniel Podlovski.
Nu știu, mi s-a părut atât de mare asemănarea între stilul de cântat și sunetul pe care îl are tatăl meu, cu cel al lui Vladimir. Vladimir era și el student la Mannheim și atunci am început să colaborăm. Eu terminasem, dar am început să colaborăm. Cam asta-i povestea.
Care e cel mai mare achievement, din punctul vostru de vedere, în cariera voastră?
Vladimir Ioan Pătrașcu: Cel mai mare achievement este în primul rând că putem să trăim din muzică. Ceea ce nu în orice țară e posibil, nu în orice sistem e posibil. Și sper că achievementul ăsta să-l putem avea până după pensie.
Cum poate un muzician să țină cumva în echilibru viața personală și viața de pe scenă și cariera? E greu?
Georgiana Vidican-Teohari: Acum depinde cum definim greutatea și cum o simțim fiecare. Dar îți trebuie, în cazul în care ești căsătoriț/ă, ești într-o relație, un partener foarte puternic alături de tine care să te susțină și eu îi mulțumesc soțului meu că el cu adevărat mă susține și îmi încurajează toate mofturile, să spun așa. Mă înțelege.
Un muzician este o fire capricioasă. Avem emoțiile noastre, mai ales înainte de concerte. Acum, că vorbim de concertele noastre sau concertele studenților, elevilor noștri, pentru mine emoțiile sunt la fel de mari. Chiar sunt mai mari când îmi cântă elevii. Și trebuie ca familia, până în momentul în care am plecat de acasă, au fost părinții, bunicii și ulterior soțul, trebuie să ai liniște. În momentul în care ajungi acasă trebuie să ai această liniște ca să poți să te bucuri de toată meseria asta atât de frumoasă.
Vladimir Ioan Pătrașcu: Faptul că suntem muzicieni nu ne deosebește de alți oameni. În germană de exemplu, când spui de cineva care cântă la vioară spui „der geige spielt”, traducerea fiind că el se joacă la vioară. Știu că este și o muncă grea să ajungi la un nivel și ca să te menții, dar este o muncă pe care noi o luăm și ca pe o joacă și asta ne menține și copilul din interior. Un om care are copilul din interior este un om fericit.
În viață întâmpinăm într-adevăr diverse obstacole cum ar fi anumite instituții sau orice, dar te intorci acasă, te pui să studiezi, și parcă totul se liniștește. Iar dacă ai și un partener care te susține, cum a zis Georgiana, cum e și în cazul meu, atunci lucrurile sunt foarte echilibrate.
INTERVIU VIDEO
Despre concertul de marți seară
Sonata „Kreutzer” de Ludwig van Beethoven a fost punctul central al serii, aducând pe scenă o atmosferă grandioasă și impresionantă. Cunoscută ca una dintre cele mai dificile și impresionante sonate dedicate unui duo instrumental, interpretarea lor a transmis profunzime și intensitate emoțională, toate executate cu o precizie uimitoare.
Sonata „Kreutzer” de Ludwig van Beethoven este considerată nemesisul unora dintre pianisti și violonisti, conduce detasat clasamentul ca lungime și depășește unele simfonii betoviene. Georgiana și Vladimir au declarat că au o atracție deosebită asupra dificultății lucrării și pentru diversitatea ei, tot ceea ce este greu devenind pentru ei interesant, amândoi fiind fani de heavy metal și muzica rock.
Vladimir a spus că în prima parte a sonatei, vioara are rolul și se aseamană cu un solo de chitară electrică dintr-o trupă de heavy metal din anii ’90. Partea a doua este descrisă de ambii muzicieni ca o odă a tot ce este mai frumos și mai bun în lume, aducând aminte de „Sonata Primăverii”, cu frumusețe caldă, bunătate și natură. Încheierea revine unui dans italian nebun de rapid, Tarantella.
Însă selecția nu s-a oprit aici, a treia și ultima sonată pentru vioară și pian a lui Johannes Brahms a adăugat o notă de eleganță și rafinament, completând astfel experiența auditivă.
Georgiana și Vladimir au realizat o tranziție captivantă de la lucrările lui Brahms la cele ale lui Bela Bartok. Această tranziție a fost una deosebit de semnificativă, deoarece Brahms este cunoscut pentru lucrările sale influențate de muzica maghiară, în special „Dansurile maghiare”, în timp ce Bartok este renumit pentru explorarea și integrarea dansurilor și folclorului românesc în compozițiile sale.
Astfel, interpretarea lor a reprezentat o conexiune între cele două culturi muzicale, evidențiind similitudinile și distincțiile dintre dansurile maghiare și cele românești. Prin această tranziție, cei doi au oferit publicului o călătorie sonoră fascinantă și edificatoare prin diversitatea și bogăția muzicală a Europei Centrale și de Est. Interpretarea lor a adus un suflu proaspăt și vibrant în cadrul serii, evidențiind abilitățile virtuozității și sensibilitatea artistică a celor doi muzicieni.
Seara s-a încheiat cu un „recital” de aplauze entuziaste din partea publicului
care i-a mulțumit astfel Georgianei pentru cadoul făcut nu numai celor din public, dar și Filarmonicii și chiar Aradului prin prezența sa pe această scenă și lui Vladimir Pătrașcu pentru că a acceptat invitația de a fi prezent alături de Georgiana. Cei doi muzicieni au demonstrat încă o dată că muzica clasică rămâne nu numaai vie, ci și dominanta emoțiilor, tonica spiritului.
Cei doi muzicieni au acceptat, după recital, să facă fotografii cu publicul
Despre Georgiana Vidican-Teohari
Georgiana Vidican-Teohari este o pianistă și cercetătoare științifică remarcabilă, specializată în managementul cultural. Ea este cunoscută atât în lumea muzicii clasice, cât și în mediul academic din România, Germania și Statele Unite ale Americii datorită punților pe care le-a creat între performanța muzical-artistică și managementul organizațiilor culturale.
Absolventă a studiilor doctorale în Management la Universitatea de Vest din Timișoara, Georgiana a obținut un doctorat cu o teză ce explorează aspecte specifice și inovatoare în managementul orchestrei clasice profesioniste. Această cercetare i-a adus recunoașterea, fiind distinsă cu o bursă de cercetare de excelență oferită de universitate.
Educația sa muzicală a fost extrem de solidă, începând de la studiile timpurii ale pianului sub îndrumarea profesorului Lucia Pârvănescu și debutând ca solistă a orchestrei filarmonicii de Stat Arad la vârsta de doar 8 ani. Georgiana și-a continuat studiile în Germania, sub îndrumarea unor personalități importante ale școlii pianistice germane, ruse și americane.
De-a lungul carierei sale, Georgiana a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale și a susținut concerte și recitaluri solo și de muzică de cameră în Europa și Statele Unite ale Americii. De asemenea, a fost solist invitat al unor orchestre de prestigiu și a contribuit la organizarea și desfășurarea unor evenimente culturale de marcă în străinătate.
Pe lângă activitatea sa concertistică, Georgiana a fost și profesor universitar, formând numeroși elevi talentați în cadrul propriei școli de pian în Germania. Presa americană a evidențiat succesul remarcabil al elevilor săi, comparând-o cu celebrul antrenor român Bela Karolyi.
Recent, Georgiana a fost implicată în organizarea Summit-ului ClassicalME 2023, sub egida anului de Capitală Europeană a Culturii, unde a urmărit identificarea unor metode sustenabile pentru creșterea performanței industriei muzicii clasice.
Prin activitatea sa multifacetată în domeniul muzicii clasice, Georgiana Vidican-Teohari este un ambasador complex al artei și culturii, contribuind semnificativ la dezvoltarea și promovarea acestui domeniu atât în România, cât și la nivel internațional.
Despre Vladimir Ioan Pătrașcu
Vladimir Ioan Pătrașcu este un violonist talentat, membru al orchestrei simfonice „Würth Philharmoniker” din 2018. Originar din București, a urmat cursurile Universității de Muzică din Mannheim, Germania, specializându-se în vioară la clasa Prof. Univ. Dora Bratschkova. Înainte de aceasta, și-a perfecționat abilitățile la Universitatea de Muzică din București, fiind concert maestru al orchestrei universității.
Cu o educație muzicală solidă încă din copilărie, Vladimir și-a început studiile la Liceul de Muzică „George Enescu” din București sub îndrumarea Prof. Carmen Runceanu și a Maestrului Ion Voicu. Cariera sa muzicală a inclus funcția de concertmaestru al Zürcher Symphoniker și colaborări cu orchestre precum Deutsche Radio Philharmonie Saarbrücken-Kaiserslautern și Filarmonica „George Enescu” București.
Pe lângă activitatea sa orchestrală, Vladimir s-a remarcat ca solist, debutând în Sala Mare a Ateneului din București încă de la vârsta de 18 ani. A participat și la diverse formații camerale, inclusiv Cvartetul Rasumowsky cu sediul în Berna.
Abilitățile sale au fost dezvoltate prin participarea la cursuri de măiestrie susținute de personalități recunoscute în domeniu. A primit mai multe premii, inclusiv locul al II-lea la Concursul Internațional de Interpretare „George Georgescu” și la Olimpiada Muzicală din România.
Colaborarea sa de peste 10 ani cu pianista Georgiana Vidican-Teohari a fost remarcabilă, evidențiindu-se prin explorarea unui repertoriu variat și prin abordarea muzicală coezivă și complementară a duo-ului vioară și pian.
Citește și:
- Teza de DOCTORAT a pianistei Georgiana Teohari-Vidican a impresionat comisia Universității din Timișoara prin ACURATEȚE și ORIGINALITATE… pentru că „Tradiția nu presupune cultivarea cenușei, ci conservarea focului”
- Dr. Georgiana Teohari Vidican și-a lansat cartea despre MANAGEMENTUL ORCHESTRELOR în foaierul Filarmonicii „Banatul”
- Oamenii de dincolo de scenă | INTERVIU cu solista Andra Heesch și dirijorul Alexander Gordon
