Săptămâna trecută l-am văzut, mai bine zis l-am auzit pe primarele Falcă încercând o nouă execuţie media live cu un candidat PSD. Am observat aceleaşi teme, repetitiv, obsesiv, genul acela centrat de atacuri, cu nota golănească, atât de caracteristică. O împunsătură mică, de pumnal florentin, la spate, în zona splinei. Machiavelic, dar eficient. De data asta, Gheorghe Falcă şi-a revărsat torentul de invective, din păcate pentru el, asupra unei femei. Ştim cu toţii că edilul nu are o problemă în a tasa, cu o fadromă, o mie de nou născuţi, dacă trebuie să îşi atingă scopul. Doar că, parcă, a fost prea forţat. Şi a dat prost. Înţeleg faptul că actualul primar nu doreşte să îşi facă prieteni, dar nici să vrei să nu te suporte nimeni pe pământul ăsta nu e bine. Nici măcar eu, sau Luci Valeriu nu avem gradul ăsta de masochism. Mai ne oprim şi noi, din când în când, şi ne mai tragem sufletul. Pentru că îl avem, şi asta e adevărat. În fine, asta doar aşa, ca observaţie.
Am stat şi m-am gândit (mai mult am stat), şi m-am decis să scriu câteva rânduri şi despre candidaţii care îmi plac. Deoarece uite, acuşi e gata campania, şi n-am scris nimic de bine despre nimeni. Nu e nici înţelept, nici drept. Toţi sunt oameni buni, în principiu, cu excepţiile pe care le ştim. Doar că unii dintre candidaţii aceştia, oameni pe care îi cunosc, sunt deosebiţi. Şi nu vorbesc neapărat de cei din prim planul luptei politice şi mediatice, ci de cei care pun efectiv osul la campanie, care luptă pentru o cauză în care cred, sau vor să facă ceva, indiferent de spectrul politic în care se află în acest moment. Despre câţiva din oamenii ăştia vreau să scriu, cu atât mai mult, cu cât mai sunt vreo câteva zeci de ore până la încheierea campaniei, şi patima ar trebui să lase locul pentru neapărat necesarul bun simţ şi conlucrării în interesul cetăţenilor.
De exemplu, Dana Sabău. Femeia asta are mai multe gonade decât majoritatea membrilor partidelor mari, luaţi împreună (a propos, pentru unii oameni politici care apar îngălaţă prin presă, gonade înseamnă coaie, măi băieţi). Dana candidează independentă la CLM. A fost la liberali, şi a plecat atunci când peneleii s-au pedelizat. Mulţi i-au spus că are un curaj care frizează nebunia, în sensul că merge singură singurică la luptă. N-a avut vreo problemă cu asta, merge înainte curat, principialist, poate prea principialist pentru masele care vor doar pâine şi circ.
Cosmin Buruc e un om despre care poţi scrie foarte mult. Pentru că şi el e aşa, mai mult. Arată ca un urs grizzly semiflămând. E unul din puţinii pesedişti cu structură de bază social democrată. Adică nu putea fi altundeva, decât la PSD. E tipul care pune mâna şi ajută, sufletul îi e mai mare decât burta. Şi singurul lucru mai maire decât sufletul e bunul simţ. Şocul vine atunci când începi o conversaţie cu omul acesta şi îţi dai seama că participi la un dialog, şi încă unul de un anume standard.
Pe Sandu Vlasiu l-am cunoscut acum mulţi ani. Era parte tripleţilor Vlasiu, ca urmare era oarecum faimos de pe atunci. După ani de zile, l-am reîntâlnit. Doctor în economie, cu o afacere de succes, şi doritor de politică. L-am întrebat de ce, şi mi-a răspuns, simplu, că poate să dea ceva înapoi oraşului. Bineînţeles, nu l-am crezut. Dar mi-a dovedit, chiar dacă stângaci, că e un om care chiar ţine la ce a spus. Şi, chiar dacă nu sunt neapărat de acord cu doctrina politică pe care o împărtăşeşte, pot să văd omul din spatele personajului, să îi zicem politic. Şi îmi place omul acela, cu tot mersul său ciudat, cu toată alura accea de fost sportivîn arenele de full contact.
Despre Brigitta Saszet pot spune foarte multe. Am să mă mărginesc în a zice că e o tânără foarte aparte. I-aş spune self made social activist, dar ar fi, probabil, prea puţin. Brigi reprezintă, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai reuşite melanjuri de diplomaţie şi activism. Dacă e vorba de vreo acţiune care implică societatea civilă, artele şi voluntariatul, unguroaica cu păr roşu şi umor ciudat e acolo. Faptul că s-a „activat” politic înseamnă că, într-adevăr, va fi peste tot.
Pe Adi Mureşan am uitat de când îl ştiu. Suntem prieteni de când lumea. Are un anume tip de fanatism inteligent pe care îl admir, chiar dacă nu îl înţeleg întotdeauna. E genul acela hiper încăpăţânat, care parcă nu oboseşte niciodată, e hotărât până la durere şi, şi la el întâlnesc un umor esenţialmente deviant, cel care, probabil, transcede toate neînţelegerile de moment.
Tot în zona activiştilor neobosiţi pot să o inserez şi pe Andrada Marcu. E o mignonă care are doar butonul de start. Fata asta a făcut în campanie record de paşi la door-to-door. Nu are oprire, e genul acela care n-are ho, genul care trăieşte din plin şi râde cu poftă. N-o cunosc de mult, dar e un om ok, genul de prieten pe care te poţi baza. Cu energia pe care o dezvoltă într-o oră, s-ar putea genera lumină electrică pentru întregul Caransebeş, o lună de zile.
Andrei Fuliaş este o altă alegere a mea în această pleiadă de oameni care mi-au plăcut în campania asta. Chiar dacă, vorba unui prieten comun, lucrează cu partea întunecată. Nu sunt eu în măsură să spun asta (ba da, sunt, lucrează cu partea întunecată), dar Andrei s-a dovedit un jucător fin, care nu a trecut anume linii, sau nu ştiu eu încă, şi-a dovedit utilitatea, fără să facă toate clasicele concesii ale predecesorilor săi. sper ca, pe viitor, să rămână acelaşi comesean simpatic, tipul pe care îl ţii minte, şi îţi place, cu toate că lucrează cu the Dark Side şi îl cheamă Andrei, ca pe fostul jedi al presei, trecut la lorzi sitg (cred că ar trebui să revăd Star Wars, pare-se că mi-e dor)
Închei acest periplu printre mulţii oameni care îmi plac (sunt mai mulţi, şi voi scrie în timp despre toţi), cu Alexandra Igna. O cunosc pe Alexandra de doi ani de zile, a făcut parte dintr-o echipă extraordinară de cursanţi pe care i-am avut la marketing politic, până acum cea mai bună din cariera mea. E dovada vie a expresiei „esenţele tari vin în ambalaje mici”. E un grăunte de om, cu energia unei uzine sovietice de armament greu. De un entuziasm debordant, e genul care trebuie câteodată strunit. Crede în asemenea hal în ideea de luptă politică încât, dacă n-ar fi blondă, ar recruta-o islamiştii. Şi spun astea în sensul bun, pentru că există şi un sens bun, chiar dacă bine ascuns de realitatea cel puţin umbrită.
Aceştia sunt câţiva dintre cei care mi-au făcut campania mai tolerabilă, şi care, era să zic că îmi îmbogăţesc viaţa.
1 comentariu. Leave new
Îți mulțumesc pentru aprecieri, Basil! 😉
Cine mă cunoaște și, îndeosebi, cine mă știe de ceva vreme… cam știe ce fel de om sunt, care sunt principiile mele și care sunt lucrurile în care cred.
Cred că Lucian a ajuns să mă cunoască destul de bine în cei aproape doi ani în care am avut norocul să fim colegi și poate să-ți povestească „oareșce” despre mine, dacă cumva n-a făcut-o deja. 🙂
Mulțumesc, din nou, pentru aprecieri!
Doamne ajută!