Pentru că aștept cu nerăbdare să văd, în premieră la Arad, în cadrul Festivalului de Teatru Clasic în regia lui LAJOS NÓTÁROS, în colaborare cu ERNŐ TAPASZTÓ, piesa de teatru „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți” a lui Tom Stoppard am hotărât să scot la lumină recenzia scrisă în iarnă a filmului cu același nume.
Rosencrantz and Guildenstern are dead (trad. Rosencrantz și Guildenstern sunt morți) e unica peliculă sub regia lui Tom Stoppard. Ea urmărește destinul a două personaje episodice din binecunoscuta piesă de teatru shakesperiană Hamlet.
Apărut în 1990, filmul este o adaptare a piesei cu același nume scrisă de către regizor, fiind un omagiu adus absurdului, ridicolului vieții și a omului în căutarea destinului.
Avându-i drept protagonist pe extrem de talentații Tim Roth și Gary Oldman, actori care îi aduc la viață pe cei doi prieteni din copilăria Prințului Hamlet, Rosencrantz și Guildenstern sau Guildenstern și Rosencrantz, după cum ne sugerează ingeniosul joc de cuvinte. Două personaje prinse în samsara, o lume a evenimentelor care se tot repetă, și care trăiesc la limita existenței, pe care pretind să nu o înțeleagă, dar de care sunt conștienți.
Încă din primele minute ne putem da seama de caracterul repetitiv al lucrurilor, de parcă toată acțiunea de desfășoară după niște reguli deja scrise și indestructibile. Emblematicul joc în care o monedă este aruncată în aer și care de sute de ori cade doar cap, întâlnirea cu excentrica trupa de teatru, alături de cel care este Jucătorul (Richard Dreyfuss), care li se arată în repetate rânduri, în circumstanțe esențiale.
Rosencrantz și Guildenstern sunt conștienți că au o misiune, însă abia când ajung la locul prestabilit, la Curtea Regală,își dau seama de importanța ei, respectiv,ajutorul pe care trebuie să îl ofere viitorului Rege (unchi-tată) și soției acestuia (mătusă-mamă), pentru a înțelege povara de pe umerii lui Hamlet, care stă la baza nebuniei acestuia, și în mod criptic, drumul lor pavat spre moarte. La finalul filmului Guildenstern ridică o întrebare retorică, conform căreia, cum ar fi arătat viața lor daca la începutul situației, ar fi ales un alt drum.
Întreaga peliculă este împânzită de simbolistică, elemente filosofice și situații absurde, unde avem reprezentatul naivității și a aparentei idioțenii (Rosencrantz) și a personajului echilibrat, obiectiv, și tranșant (Guildenstern). Însă, oricare ar fi fost situația, deznodământul avea să rămână același. O concluzie cu care am fost familiarizați de la început, prezentă încă din titlu, sugerată până și de însăși capodopera lui Shakespeare, Hamlet, și anume: Rosencrantz și Guildenstern sunt morți.
În goana lor existentialistă, aproape, fără sens, în mare parte, filmului îi lipsește acțiunea propriu-zisă și suspansul. Întregul concept se concentrează în jurul mesajului și a ideilor care se vor transmise, prin personaje-simbol și foarte bine conturate și individualizate. Întreaga punere în scenă este de o inteligență vădită, aflată la granița cu genialul.
Cert este, însă, că acest tip de producție nu este pentru publicul larg, și nu îl pot imagina promovat în mainstream media sau cinematografele de duzină, ci mai degrabă în cadrul festivalelor de film. Tocmai din acest motiv, se justifică faptul că e underrated și nu o să auzi despre el pe toate site-urile și prin toate revistele
Dacă îl iubești pe Gary Oldman, NU trebuie să ratezi această prestație care este de-a dreptul fermecătoare și aproape impecabilă.
*Filmul are nota 7,6 pe IMDb.
Citate preferate:
The player/ Rosencrantz/ Guidenstern: „Actor, ce știi despre moarte? Mecanica unei melodrame ieftine? Melodramă ieftină. Nu poate să explice cuiva ce e moartea. Pentru că moartea e inexplicabilă! Tăcere! Nu poți reproduce moartea. Dimpotrivă, e tot ce știu mai bine. Trebuie să ne folosim talentul cu care am fost dăruiți, iar talentul nostru e să murim. Putem să murim într-un mod eroic, comic, ironic, trist, neașteptat, lent, distins, încântător sau de la mare înălțime. Publicul știe la ce să se aștepte, iar moartea e tot ceea ce publicul e pregătit să creadă.”
Rosencrantz: „Care ar fi acel moment în care cineva se gândește pentru prima oară la moarte? Trebuie să existe un moment, în copilărie, în care realizezi prima oară că nu vei trăi veșnic. Un moment devastator, imprimat în memorie. Si totuși, nu-mi amintesc de el. Nu mi-a apărut niciodată în minte. Trebuie să ne fi născut cu acea intuiție a faptului că suntem nemuritori. Înainte de a afla cuvântul care numește asta, înainte de a știi chiar că există cuvinte, ne naștem plini de sânge și țipând…și știm, chiar din acea clipă, că pentru toate punctele compasului, nu există decât o singură direcție, iar timpul e unica ei unitate de măsură.”
Sursă foto: IMDb.
