Ministerul Educației a publicat astăzi primele rezultate ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. La Arad niciun candidat nu a reușit să obțină media maximă, nici măcar peste 9. Promovabilitatea în județul Arad este de 26.02%, potrivit datelor oficiale IȘJ.
Notele pot fi consultate accesând bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen. Listele sunt anonimizate, fiecare candidat fiind identificat printr-un cod unic alfanumeric, atribuit la prima probă scrisă.
În județul Arad, au susținut examenul 615 candidați din cei 729 înscriși, iar 114 au absentat. Procent promovabilitate 26.02%
•Eliminați 0
•Respinși 455
•Respinși pe medie 117
•Reușiți total 160
Medii între:
•6-6.99: 138 candidați
•7-7.99: 16 candidați
•8– 8.99: 6 candidați
•9– 9.99: 0 candidați
•10: 0 candidați
Luni, 18 august, după afișarea rezultatelor, candidații pot solicita, între orele 14:00 și 18:00, consultarea lucrărilor și pot depune primele contestații. Acestea pot fi depuse și în zilele de marți, 19 august, respectiv miercuri, 20 august, fie în format fizic, fie electronic. În cazul transmiterii online, candidații trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin care își exprimă acordul informat că nota obținută în urma soluționării contestației este definitivă și poate fi diferită de cea inițială, fie mai mare, fie mai mică.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 26 august. Examenul este considerat promovat doar de către candidații care au susținut toate probele de competențe, au participat la toate probele scrise și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, precum și o medie generală de minimum 6 la probele scrise.
Sursa: IȘJ Arad




