ESPRIT DE GEOMETRIE … ESPRIT DE FINESSE
– PATRU –
„Vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă!”
De când mă știu, nu mi-au plăcut sărbătorile… „alea”… marcate cu roșu de „teroarea calendarului”. Spiritul de geometrie îți zice clar: s-a încetățenit așa, e stabilit oficial așa, toți oamenii respectă regula așa, tradiția strămoșească spune așa, religia în care ai fost născut și botezat își cere să…așa…. Și tot așa și-așa și-așa… „E clar?” sau „Să fie clar!” sau „Ce nu ți-e clar, băiete? ”… Sau, cum ne spuneau căprarii, nouă, răcanilor din prima zi de armată: „Bă, în dulapurile voastre să fie ordine și disciplină!”… Spiritul de finețe îmi cere cu totul altceva, răscoală rebelul din mine: De ce mama dracu’ trebe ca eu să mă bucur, să sărbătoresc la comandă? Sau să mă întristez, să jelesc, tot la comandă? Prin comandă, înțelegând, mai ales, „porunca impersonală” a calendarului… (Numa’ în Coreea de Nord lucrurile stau altfel, da’ ăia săracii, sunt extra-tereștri!….). Bucuria și tristețea sunt – în primul rând – probleme strict personale; comuniunea oamenilor la bucurie și tristețe nu-i uniformizează, fiecare va avea trăirile sale in mod individual, diferențiat, vizibil sau nu….Și-apoi, celebrul „timing”… Sărbătoresc atunci când simt eu că trebuie s-o fac… (un „trebuie” interior, ca la I. Kant , acel „Das sollen”, was muss, muss sein…), am motive s-o fac… Cât despre partea întristării „însă Doamne , să ne ierți….” nu prea cred că un om normal își dorește astfel de psychological drives, ar intra în domeniul patologiei psihice. Există însă momente în viața noastră când, de rea voie și siliți de toți ”…, sau, cum spuneau latinii, prin Salustius, „Priusquam incipias consulto: et ubi consulueris, mature facto opus est”… Nu întotdeauna trăim „la vie en rose” și mă gândesc – în primul rând – la acel moment solemn (și nespus de trist, aș adăuga eu) când ți se pune întrebarea fatidică „De bună voie și nesilit de nimeni…?…” Ceea ce este propriu românilor (nu știu dacă și la alte popoare) este de a face haz de necaz!… Voi încheia această parte de Lamentatio nu cu „murphy-ologicul” Zâmbeşte… Mâine va fi mai rău, ci invocând titlul piesei muzicale anglo-saxone de succes Don’t worry,… be happy!…
1. Happy New Years!… Happy New Tears! …
Sau, parafrazând „legile lui Murphy” și adaptându-le la spiritul ce plutește peste Tamisa și Medway: Dacă ai deschis ușile la casa de nebuni, singura metodă de a-i readuna la un loc este să folosești o casă de nebuni mai mare… Medway-ul pomenit mi-e tot așa de drag ca Someșul meu de clujean sau Mureșul ultimului meu domiciliu, râu care îmi mai și poartă numele… Dar să ne mai descrețim frunțile… Cică, Bulă-senior emigrează din Românica și… imigrează în Anglia… ca tăt românu’… imparțial… Cu tăt familionu’ (muierea & o puzderie de Bulișori…). Ăl’ mai răsărit dintre ei, mere la grădi’ (kindergarten – îi zice pe aici, după nemți…). Deprinde iute englezește – ca toți copiii – dar o engleză „de baltă”, mai ales un „Kentish”, ce l-ar face pe bietul Shakespeare să se răsucească în mormânt. Dar, that’s it… „Ovarășa” educatoare îi dăscălește pe prichindei: „Copii, mâine, persoane importante („nu spui cine”…) din Familia Regală vor vizita grădinița noastră. Vă vor aduce și ceva daruri, așa, de ochii lumii și de Anul Nou… O să vă întrebe de una, de alta… For instance, tu Bulișor, dacă te întreabă de familia ta, ce faceți prin Britain, ce mâncați voi pe aici, etc., ce răspunzi? ”. „Apoi, mistress, noi trăim cam ca acasă… tata lucrează pe unde apucă, nu știe prea multe, câștigă subțire, subțire… Noi primim de mâncare toată ziua ceai, ceai și iar ceai; tot îi mai bine decât acasă, unde… apă, apă, apă…”. „Oh, my goodness, vezi Bulișor ce zici, orientează-te și tu, că esti deja măricel!…”… Vine „ziua cea mare”, ajun de An Nou. „Persoanele importante” vizitează grădinița, îi mângâie pe cap pe copii (pentru Bulișor, nu trebuie să se aplece…), îi întreabă de una, de alta, conform previziunilor…„De unde vii tu?” . „Din Polonia, din Lituania, din Albania, din Grecia, din …Africa, din…Caraibe” ș.a.m.d. Era – vezi, doamne – o grădi’ de imigranți… „Oaspeții” ajung și în dreptul lui Bulișor. „Tu, de unde vii?”. „From Romania…” „Oh, how sweet… pari destul de înalt, dar ești cam sfrijit… Ce mâncați voi pe aici, pe la noua casă?” … de fapt, locuință socială… Bulișor își amintește c-o văzut la TV de Crăciun, mese întinse unde trona, comme d’habitude, clasicul și eternul curcan… Răspunde smerit: „Păi, dimineață, curcan, la prânz, curcan, seara, curcan…” „Oh, oh, oh, how lovely, da’ cât curcan <<servești>> tu la o masă, că pari cam… Răspunde Bulișor: „Două căni!….”. Ei, dar ne-am cam luat cu vorba… Ce naiba face britanicul de Anul Nou?…
2. Totul e prost când se sfârșește prost…
Sfârșitul acestui an este destul de bizar… Afară – cel puțin aici în Kent – parcă suntem în martie, burează (ei îi zic shower ) și totul e jilav. Nici prin Scoția, unde, tradițional, cam dau de dracu’ cu zăpada, după un început și mijloc de decembrie „furios”, nu stau mai bine la capitolul „peisaj de iarnă”. Am fost – dis-de-dimineață, as usually – după pită, lapte și… țigări (arabii mei interlopi îmi vând „iarba dracului” cam sub o treime din prețul oficial din Tobacco-Shop-uri). Surprinzător, deși e deja 30 decembrie, nu e agitație mai deloc… Față de anii trecuți… Deci, oamenii, ori și-au făcut deja proviziile, de dinainte de Crăciun, ori au trecut la un regim de austeritate mai serios… De fapt, anul acesta – chiar în preajma Crăciunului – n-am mai văzut vânzoleala cu care mă obișnuisem în alți ani, chiar dacă am traversat, atunci, „covido-mania”. Adevărul e că britanicii nu se omoară deloc cu gătitul, cu bucătăria; cei mai mulți „comandă” acasă; văd mereu pe stradă o mulțime de comisionari (delivers). La „casele mari” (upper class), au o grămadă de „angajați”, permanenți sau de sezon, se pregătesc serios de vizite simandicoase conform statutului și … rangului… Nu-i vezi pe stradă, doar în mașini cu geamurile fumurii și șofer cu livrea. Noi, „ăștia”, ”est-europeni-venituri”, mai păstrăm obiceiurile „natale” – cumpărăm proaspăt de pe piață (ai de unde!) și gătim acasă. Eu, unul, mă feresc – ca dracu’de tămâie – să cumpăr „amestecurile suspecte” ambalate în cutii strălucitoare; n-am încredere, nici cât negru sub unghie, în semi preparatele sau gata-preparatele din galantare (sunt în cantități pantagruelice!), oricât de bine ar arăta (la exterior!), deh, meteahna și „pățitul” de-acasă… Britanicii îngurgitează tot, nici nu se prea uită ce e; repede, repede, repede… la micro-unde și…gata! Să fie sănătoși!
3. Anu’ Nou cu bucurie, fără mare isterie…
Am aici ocazia de a vedea în direct, (pe computer, pe „plasmă”, pe I-phone-uri) cam tot ce „se petrece”… de obicei, urmăresc mai ales Românica, Parisul, New-York-ul, London – of course, uneori pe macaronari; adesea, simultan. Ceea ce sare-n ochi este prudența, grija, prevederea; teama de atentate teroriste, mai ales la fine de an și în contextul evenimentelor din Orientul apropiat, a impregnat orice manifestare publică. Oricând, vreun „lup singuratic”, vreun defect mintal, dar, mai cu seamă grupările organizate ar putea să… Văd, de pildă, chiar acum, un Paris înțesat de mii și mii și mii de polițiști… acolo treaba pare serioasă, mai ales că au în Hexagon foarte mulți musulmani… de toate originile, convingerile și țăcănelile… Nici aici, în perfidul Albion „nu mi-e rușine” cu… dar, aici, totuși par mai potoliți… da’ numa’ par?
Cum „revelionează” atunci britanicii? Interesant, „reveillon” este un cuvânt francez și înseamnă – cu aproximație – trezire! Mai mult, francezii folosesc respectivul cuvânt pentru a desemna sărbătorirea Crăciunului… Aici, in Britain, „revelionul” are cel puțin două fațete distincte: Pe de o parte, 1 Ianuarie nu este o zi oficială, de stat, „se dă” liber oamenilor; nici n-ai ce face cu ei după o noapte de chef; important de reținut este însă caracterul său predominant laic, pe deasupra, există o ruptură între generații: cei tineri hălăduiesc prin Pub-uri, cu gașca de prieteni, bat străzile, tot la grămadă, în preajma „momentului”, se bucură de „moment” cu urlete, țucături și multă, multă pileală; cei mai „hodorogi”, ori stau dracu’ acasă și se hlizesc la micul ecran, ori – dacă-i ține buzunarul – se adună prin restaurante cu meniuri adaptate și udătură așișderea… Pe de altă parte, „cordonul ombilical” dintre Crăciun și Anul Nou este greu de tăiat: pe fondul tradițiilor moștenite din adânca vechime pre-creștină, apoi cu smerenia sinceră sau mimată, sărbătoarea noului an este mult estompată de amintirea Crăciunului: obiceiurile sunt cam aceleași, potolul și macheala, la fel, se mai rupe o foaie din calendar și… cam atât. Micile „detalii”, acel esprit de finesse variază de la regiune, la regiune până de la țară la țară, nuanțează mai mult sau mai puțin „exotic”; curiozitățile momentului pot fi documentate în toate mass-media, rămân doar simple „exotisme” și iar, cam atât. O notă comună ambelor fațete: în toate țările mai răsărite, „civilizate”, tehnologizate ș.a.m.d. se observă amprenta „americănească” (eufemistic – anglo-saxonă). De aceea, în pofida nuanțelor „locale” – multe savuroase – plutește peste tot un feeling de deja-vu, deja-su…
4. Auld Lang Syne… –
e un fel de horă cu cântec și cu brațele încruciște între partenerii din dreapta și stânga; nici azi nu i se cunoaște clar originea și semnificația, se practică mai ales în Scoția dar și la englezi și restul britanicilor. Amintiri din timpuri de demult, mult, apuse, de pe vremea vechilor celți. Am mai scris despre asta: celții sărbătoreau Anul Nou la miezul nopții dintre 31 octombrie și 1 noiembrie (terminarea adunării recoltei). E sărbătoarea Samine: se fac focuri mari; conform legendelor, viața se originează în întuneric, aroma de cetină de brad e simbol de an nou (bradul e un copac magic, puternic). Se aduc sacrificii cu animale din pădure, măruntaiele lor se atârnă în ramurile bradului… Creștinismul va interzice acest obicei barbar: „podoabele” pre-creștine devin bile multicolore și se adaugă ghirlande. Sărbătorirea religioasă-oficială a lui Întâi Ianuarie, începe prin 1661, sub pontificatul lui Inocențiu al XII-lea. Înainte, în țările nordice (implicit pe tărâm britanic) Anul Nou începea pe 1 aprilie!… În multe regiuni britanice, tot de mai spre nord, se folosește expresia „iepuri negri” (pentru anul vechi) și „iepuri albi” (pentru anul nou). „Cadorisirile” de Anul Nou, sunt simple, ieftine, mai mult simbolice: britanicii sunt, în general, oameni cumpătați, nu le plac extravaganțele (reminiscență a trecutului relative modest). Se dau, de obicei, căni mai neobișnuite, magneți pe pus pe frigider, cărți ceva-ceva mai interesante, inele pentru brelocuri… fleacuri… „mici inutilități drăguțe” (cum ar zice al nostru Cornel Udrea – ceas de mână cu pendulă, soacră care nu vorbește…)
Parada de Anul Nou – un fel de buluceală mai ordonată – începe la Londra : de pe strada Picadilly, traversează cât mai multe piețe, parcurge cele mai importante străzi. Premiera a fost în 1987. Ca să fii în ”inima” capitalei – The City of London – trebuie să scoți din buzunar o taxă; englezii nu se dezmint… E totuși ceva să fii „pe fază” la Big Ben, la miezul nopții, dar să nu uiți cumva șampania sau alt fel de pileală… După ultima bătaie de ceas, începe infernul – artificiile! Zona Westminster, London Eye, acea zonă a malurilor Tamisei… ce spectacol! Atenție cu macheala! Din cauza riscurilor mai sus pomenite, există destule restricții… Nu mai vorbesc de Paris, de pildă, unde Macron, se pare vrea să-i dezalcoolizeze complet pe cetățenii Cocoșului Galic… (cel puțin la capitolul șampanie băută-n stradă…). E cu noroc să-ți țuci gacica sub creanga de vâsc, la miezul nopții, sub Big Ben!…
În Scoția tradițiile sunt ceva mai savage: focul are o semnificație deosebită: pe străzi, mai ales în zonele rurale, se aruncă roți îmbibate în smoală, evident, aprinse… se ard crengi de ienupăr, pentru a alunga bolile locului. Anul Nou se numește Hogmanay. Și aici, rădăcinile semantice și de tradiție sunt foarte cețoase… Mai rar, dar mai răzbat vechi obiceiuri „sălbatice”: în unele familii se „alungă răul” întrupat într- un câine sau pisică (barbarie, horror?!), se lasă o picătură din propriul sânge să cadă pe pământ – în noaptea de An Nou, așa ceva aduce sănătate (?). Se aruncă-n foc figurine de paie care reprezintă „anul vechi” și greutățile sale… În prima zi din noul an se deschide Biblia, la întâmplare, pasajul găsit acolo va semnifica ce te așteaptă tot anul care a venit… Prima persoană care se trezește dimineața de întâi ianuarie (mare minune!…) e „condamnat” să aducă un Het Pint (un fel de bere… „slabă”). Pică bine, după ce noaptea s-au mâncat prăjituri din aluat fraged, brioșe negre sau brînză, evident, scăldate-n whisky și vin…
În Irlanda se păstrează festivalul (celtic) Samhain; la 31 octombrie se marchează sfârșitul verii (va supraviețui sub forma de Halloween); tradiția cere ca – de Anul Nou – să se ia o felie mare de pâine și să se bată-n cuie pe partea exterioară a ferestrei sau ușii. Se zice că alungă răul și atrage binele, norocul. Totul trebuie „scăldat” în Irish whiskey & Beer… Ca de obicei… Se merge în pădure să se culeagă vâsc de pus în casă, să alunge relele… Musai îi de aprins un foc, în același scop… Fetele se culcă cu o ramură de vâsc sub pernă spre a-și visa viitorul soț… Mare scofală! Își caută răul cu lumânarea! Parcă și…pe alte „meleaguri” se mai întâlnește prostul obicei, dar „acolo” se poate folosi – cu mai mult succes – busuiocul…
În toată Britania se păstrează tradiția First Footing: prima persoană care va păși în casă, după miezul nopții, trebuie să fie: bărbat, cu păr negru, să aducă pâine făcută-n casă, cărbune, sare și ceva de pilit pentru capul familiei. Ușa din spatele casei va fi deschisă până la miezul nopții – să iasă toate necazurile din anul ce a trecut. Ușa din față trebuie deschisă, după…, să intre norocul. Odată cu „oaspetele” așteptat – după mențiunile de mai înainte! El nu va scoate nicio vorbă – intră, pune pita și sarea pe masă, aruncă cărbunii în foc, apoi îi toarnă gazdei ceva de băut din ce a adus. Tăcere generală. Abia în final va zice clasicul „Happy New Year!” Atunci, se declanșează nebunia… Pâinea și sarea înseamnă belșug, cărbunele – căldură, pileala,…totul! De ce neapărat persoană masculină și brunetă? Muierile aduc ghinion. Blonzii și mai ales roșcații (și roșcatele !) amintesc de invaziile vikingilor… deși, în ADN-ul lor, britanicii îi poartă azi și pe aceștia…
Am văzut o puzderie de reclame pentru restaurantele cu specific românesc, mai ales în Londra… sunt câteva zeci… E o ocazie pentru românașii aciuați pe pământuri străine… să se mai întâlnească… Prețurile nu sunt „astronomice”… așa cum văd că practică Valea Prahovei, Poiana și Litoralul la noi, în Românica… Ăștia au luat-o bine de tot pe arătură, sunt prețuri mai mari ca în Dubai!… vorba filmului „O lume, nebună, nebună, nebună”… de legat! Dar tâmpit nu e cel care cere, e lovit rău de filoxeră ăla care dă… Și sunt mulți, oh, my sweet Lord! Vorba luată din Murphy (tot el?!): „Uneori și canibalii sunt sătuli de oameni”…
Da’ să încheiăm „apoteotic” anul 2023, tot cu o „poveste”… de data asta una plină de apartheid-ul revolut…pace! CNCD!…
Cică, tot un românaș de-al nostru – să-i zicem… Zdulă… – emigrează și el, taman în Africa de Sud… Decembrie, emisfera sudică, Johannesburg, în plină vară australă…cald, cald…cald… Se plimbă el pe străzile „orașului aurului și diamantelor”… i se face sete… tare bine i-ar pica o bere… rece, rece, rece… Intră Zdulă al nostru într-un bar… bea una, două, trei… beri reci (oh, my God!). Cînd dă să plătească, barmanul i se adresează, scurt: „D-ta ești imigrant, străin?” „Mda!” „Păi, nu știi? aici, albii nu plătesc!, numai negrii, iar pe ei nu-i servim!…” „OK!” Iese Zdulă din nou la plimbare și vede, la câțiva metri, o firmă mare, luminoasă – „Porno-Kino”… „Hait, aici e de mine!” își șoptește Zdulă-n barbă. Dă să intre, să cumpere bilet. Un polițist (alb!) îl apostrofează: „Hallo, Sir! Nu pe aici, asta-i intrarea pentru negri. Albii intră pe acolo!” și-i arată o poartă mare, străjuită de un arc de triumf. „Mda, OK!”. În fine, intră în holul mare… Caserița: „D-ta ești străin?! Nu știi că aici albii nu plătesc? Numai negrii…”. „OK, OK!”. Dă să intre în sala de proiecție dar o plasatoare (albă!) îl oprește… „Hallo, Sir, aici jos, stau negrii… albii, sus, la loje, în fotolii…”. „Thanks!”. Urcă, se așează confortabil și începe „porno-filmul”… După un timp, berea băută de curând „își face efectul”… Îi dă Zdulă, un cot la cel de pe fotoliul vecin și, mai mult prin semne, îl întreabă ceva în genul „Unde-i?…” „D-ta ești străin, imigrant alb ! Sir, nu e nevoie… fă direct jos în sală!” „Păi, acolo-s negrii!…” „Nu contează, fă numa’, nu te sfii!”. Zdulă al nostru, nu mai are încotro și-i „dă drumul”, jos în sală…cu toată jena… Deodată se aude de jos o voce cavernoasă de negru: „Mă, tu ești străin! Mai plimb-o!”… Dixit…
AN NOU FERICIT ȘI LA MULȚI ANI!
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XII). The Day After… sau Boxing Day…
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XI). ÎN AJUN DE CRĂCIUN…
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (X). ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IX). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane…
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VIII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VI). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (V). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
