ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE
-CINCI-
ANUL NOU E PRINTRE NOI, MAI DESFACEȚI UN BUTOI! (ANONIM )
„Life is about making an impact, not making an income…”
… Bine spune Kevin Kruse… Într-o traducere liberă: „Viața e menită să producă un rezultat (impact), nu să producă un câștig (venit)”. Chestia asta îmi vine în minte, acum, când am ieșit la o țigară și stau pe scăunelul meu, în capul scărilor englezești, ce coboară din ușa imobilului Kingsway House (aici locuiesc), direct în stradă. Privesc strada. Este cam pe la ora 10 seara… de Revelion. „Tabloul” e cam așa: peste drum se află Medway Probation Centre iar lângă, separat de o străduță în pantă abruptă (Clover Street), se află John Weir – Funeral Director (pricepeți, fără traducere, ce este). O potriveală mai grozavă – după umorul englezesc – nici că se putea… La colțul respectiv se plimbă nervoasă o „pasăre de noapte”. Ăsta-i „locul”… Păr lung, vopsit roșu intens (mai degrabă, „violent”), fustița cât un slip, un fel de cojocel și ceva ciorap-pantalon dintr-un material gălbui, mai gros. Nu e frig, „dușul” britanic tradițional s-a oprit, adie totuși un vânt destul de rece. Văzându-mă (s-a obișnuit cu mine pe poziția de veșnic fumător, în veșnicul loc, pe veșnicul scăunel), traversează zgribulită strada și-mi cere o țigară. Nu-i prima dată… Neobișnuit e momentul, nu persoana și nici locul… Cine naiba, taman în noaptea de Anul Nou, „s-o salte”? Cred că-i lefteră. Mi-e milă de ea. Cine știe câte ore s-o fi chinuit să se „aranjeze”, să arate mai puțin hidoasă și, mai ales… fără vârstă… Și totuși… când m-am întors din casă (m-am dus, desigur, după alte țigări și tot ben-sur, după o berică…) a dispărut… Să-și fi găsit vreun client… de teapa ei? În noaptea asta? Mare-i grădina… Mașinile circulă destul de rar – azi, la ora asta… Circulația se va înteți spre ora 0 – G.M.T. … Mă rog… În țară, cred că sosit deja Noul An 2024. Să fie de bine! În curând va ploua… cu telefoane de la ai noștri, din Românica. Am rămas singur cu Fuhrer-mujer (alias consoarta sau…„nefasta”), fiul meu cel mare lucrează de noapte, nepoțelele sunt acum cu mama lor. Traversăm o perioadă critică (avem un nou nepoțel britanic, dar născut pre-pre-matur, prin cezariană de urgență). Din 9 decembrie suntem în permanentă stare de alertă… și de veghe (alternativ). Speranța moare ultima, acum ea se numește medicina britanică neo-natală… Noi, bătrânii, ce dracu’ să facem? Ședem acasă… la televizor. Eu, fără ipocrizie, zău că m-am săturat, până’n gât, de revelioane! Am acest moment de respiro pentru vreo două zile, m-am rezumat strict la necesar pentru potolul de sărbători, n-am chef de tv., sunt chiar supra-saturat; bere și țigări să fie… și… inspirație să pot scrie ceea ce scriu. O să ziceți că nu-i prea vesel… Nu-i! Da’ – la vârsta mea – nu dau pe nimic aceste momente de liniște. Fie ele și punctate de gustul amar lăsat de ceea ce am văzut (și noaptea asta) și v-am relatat… Au început bubuielile, colinele paralele de aici (ce coline, sunt ditamai dealuri, serioase !) amplifică asurzitor pocniturile. Curând vor începe și artificiile… A la guerre comme a la guerre!…
„D-zeu să dea ca Anul Nou să nu fie mai scurt decât cel precedent”…
grăia Boris Krutier… bine grăia! Să fie! Așadar, cântec, joc și voie bună… La cam toate posturile tv românești s-a spart o conductă cu oameni forțat-veseli, machiați strident, rochii kitsch, pline de sclipiciuri, lăutari transpirați, guriști și guriste de circumstanță, colindători cu plugușorul – parcă scoși din cutiile unui magazin de artizanat de pe vremuri… toată lumea cântă, râde și dansează, ca la comandă militară… Păi, așa s-a făcut cam la toate „spectacolele” pre-filmate în timp util… Soliștii cu „brand” au petrecut „noaptea magică” acolo unde a picat „bănuțu’ mai de soi” (în Euro și cel puțin 4 zerouri…). Ce sentiment de ”deja-vu”!…
Gata!, a „sosit” și ora 0 – G.M.T. și – ca în jocurile copilăriei mele – „omul negru n-a venit !”… Adică… „balamucul” n-a mai fost balamuc… nici pe juma’ față de anii trecuți… Nici măcar în strălucitoarea Londră! Am văzut (vizionat!) cu ochii mei! Ce să fie, ce să fie? Nu cred că planeta a obosit, ci, mai degrabă, a devenit mai prudentă… atentatele teroriste pândesc la tot pasul… trebuie să ne obișnuim cu această lume „nouă”… Luminile din Auckland, Sidney, de la Poarta Brandenburg, Paris ș.a.m.d. – evident, London! – au fost la o „turație” ceva mai redusă (sau mi s-a părut doar mie? Nu cred!). Spre dimineață (pentru noi, aici, în Zona Greenwich), vine rândul New-York-ului (Times Square), Rio de Janeiro (Copacabana), dar n-am să fiu atât de nebun să aștept să constat cam același lucru… Și totuși, va fi noapte albă… Pentru Românica (dar nu sunt sigur că exclusiv…) sunt valabile catrenele de circumstanță:
„Ca un bun colindător
La Guvern voi merge solo
Și-am să iau doar plugușor,
Fi’ndcă boi găsesc acolo!…” (Stelică Romaniuc);
„Tineri și voinici,
Am venit cu plugul;
Boii dau din bici,
Iar noi… ducem jugul!…” (Georgete Tretelnițchi).
… Pauză… de țigară și… berică!…
„Look Back in Anger” („Privește înapoi cu mânie”)…
„Nostalghia”(„Nostalgia”)… „La Decadanse” („Decadansul” / „Decadența” – joc de cuvinte)… Astea îmi vin în minte acum. Poate vă întrebați de ce – în multe episoade – vă tot pisez cu titluri de filme, hituri rock-muzicale, opere literare… Simplu: expresia prin artă înseamnă – din punctul de vedere al teoriei estetice „clasice” – oglindirea/cunoașterea generalului, universalului prin individual, particular… Apoi, m-am cam referit la lucrări de largă respirație și cunoaștere publică, zic eu, accesibile tuturor. De ce, din nou, acum? Văzând ce văd acum (a câta oară?) pe posturile tv românești, mă năpădesc amintirile (Ou sont les neiges d’antan, Ha?… ). Privește înapoi cu mânie (versiunea 1959, juca Richard Burton ) – drama neadaptării – în viziunea „tinerilor furioși” britanici; Nostalgia ( 1983) – poate, ultima sclipire a geniului lui Tarkovsky, angoasa revenirii la un trecut de nedescifrat; Decadansul/Decadența (cu inegalabilii și, acum, regretații Jane Birkin – Serge Gainsbourg) – o palmă, zdravănă, dar necesară, dată lumii noastre pudibonde: trezirea la sex! Și iată, acum deja 1 de Ianuarie, bomboana de pe colivă – cutremur de 7,5 (scara Richter), alertă de tsunami, în Japonia!…
Da, eu îmi amintesc de „rev-urile” din „epoca de pleu” (nu „de aur”…): toată nația bulucită la tv-ul alb-negru (ce potriveală!), unica seară când programul unicei televiziuni, cu unicul program, cu unicul „personaj” (pardon, două…) se prelungea după ora 22… „Magistrala cuvântare” de An Nou, apoi imaginea cu ceasurile și ultimele secunde clopăinde ale vechiului an, apoi… eternul cântec, joc și voie bună…„La Mulți Ani!” to’ași și ”ovarășe” (ați uitat Decretul?). Urmau cântecele „patriotice” obligatorii și de circumstanță, apoi iar țopăială și cântece de pahar, sketch-uri răsuflate, criticând capitalismul, sugerând că, la noi, e mereu loc pentru mai bine… apoi, cei mai cunoscuți soliști ai momentului – obosiți, șifonați, forțat-„veseli și cu voie bună” ș.a.m.d. Atmosfera de bâlci de mahala mai era punctată de mult așteptatele „momente” cu Sucă, ale lui Amza Pellea și Șopârlița liberă a lui Toma Caragiu… Pe masa familiei („reunificate”… vă spune ceva?) trona eterna salata de boeuf cu ulei și ouă păstrate de pe la Paști, cu grijă, pentru maioneză… cu salam „de soia” pe post de carne (legume se mai găseau…)… apoi piftia searbădă din „addidași” (când aveai noroc să-i găsești), cozonacul (spornic și ieftin) cu rahat autohton (nuci, stafide… nu prea… că era austeritate to’ași), apoi… vinul cam oțețit, răsuflat de butoi la 6-8 lei „kila”… Șampanie („Zarea”)? Ei, aia era băută de popor, doar prin „reprezentanții clasei muncitoare” și cei ai lumii interlope (că existau, Har Domnului!, destui și din ăștia pe atunci…). O, ce vremuri minunate!… Cum să nu „privești înapoi cu mânie”, cum să nu te pălească „nostalgia”, cum să nu-ți fiarbă sângele în vine cu „decadansul”?…
„Cine se duce la culcare cu mâncarea în burtă, se trezește cu cearceaful plin de furnici”… (proverb arab).
Și, musai, „Cel ce caută, găsește, dar nu întotdeauna ceea ce caută”… (proverb irlandez). Ei bine, „Dragi români” (eterna expresie, de „introducere” a lui Klaus…). E dimineață! LA MULȚI ANI! dar:
- Ați ieșit la mângăiat „melul”? „Hai la mielu’ cu noroace, dai un leu da’ știi că face” (acum „face” poate 1 Euro, sau mai mult… cu inflația asta…)?
- Ați ieșit să admirați Jocul „Capra”… „ța,ța,ța” să vă aducă mult doritul… noroc?
- Ați ieșit la sorcovit (ce rimează!) – să fiți ca un „fir de trandafir”, tari „ca fierul”, iuți „ca oțelul” … la anu’ și mulți ani?
- Ați avut parte de plăcinta cu răvașe? Dacă nu, vă amintesc eu: „O vorbă ce nu se dezminte/(Ce-o știe bine românașul)/Sătulu-nfulecă plăcinte/Lăsând flămândului răvașul…” (Virgil Petcu)…
Stimați tovarăși și „pretini”, Azi e întâi, dar mai sunt puține zile până-n 7 ianuarie. O, nu, nu vreau să vorbesc – în acest episod! – de Sf. Ion și implicit, de Bobotează… Nuuu!… Purtat pe undele nostalgiei și decadansului/„decadent”, îmbibat cu privitul înapoi cu mânie, vreau să vă desfăt cu un…banc… Nu înainte de a ne aminti tot de acele „minunate” vremuri. De „minune”!… „Decuseara” lui 2 (gata cu dezmățul de Revelion!) pe micile ecrane de „atunci” (mici și la propriu și la figurat!), începea alt „dezmăț”: pregătirea zilei de naștere a „Ovarășei”… Asta pica pe 7 că, pe 25 „pica” o altă „ZI” (vedeți, și aici se păstrează ecartul de date de naștere între cei „DOI”: „femeia-bărbat” a lu’ Wece Tudor era mai împlinită… în vârstă…). Pionieri și pioniere, șoimi ai patriei și șoimițe ale patriei, tineri muncitori și tinere muncitoare, apoi, cooperatori și cooperatoare etc., mulțumeau plini de bucurie și din toți bojocii, pentru „sfânta zi” care va veni, ziua „mămicii noastre” naționale strămoșești…
Cică, distinsul savant de „largă reputație internațională”, zis și „Ovarășa”, zisă și „Cabinetul 2”, face o vizită (de „lucru”) în Spania. La Barcelona. Ca personaj de „înaltă cultură”, ține să viziteze, musai și celebrul Muzeu „Picasso”. Ghida (nu i se vedeau epoleții) o însoțește, plină de reverențe: „Vedeți, aici ”Perioada albastră”, „Oooo”, acum „Perioada roz”, „Ohohoo, ce frumos!”. „Acum…”… dar distinsul „savant” i-o ia înainte, pleznind de atâta „enciclopedism”: Ohohohohooo, ce minunat, <<Perioada cubistă>>!… nu-i așa? <<Ghida>>: „Pardon, nuuu… Oglindă venețiană!…
Iată că realizai „simetria”: am început cu o curvă din „județul” Kent și închei, tot cu o curvă, vânzătoare de „bomboane agricole” prin Gara Petrești, județul Dâmbovița…
No, încă o dată LA MULȚI ANI!…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XIII). Happy New Years!… Happy New Tears!
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XII). The Day After… sau Boxing Day…
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XI). ÎN AJUN DE CRĂCIUN…
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (X). ESPRIT DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IX). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane…
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VIII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VI). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (V). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
