Dragă Paula, Larisa, Alexandra, Roxi (cu y grec sau cu ie sau whatever), Bianca, Patricia, Ramona sau cum te-o mai chema. Acesta este strigătul de ajutor al unui fan libidinos, unul din miile de tipi care-ţi dau like pe foc automat, care te urmăresc asiduu, pentru că tu vrei aşa, unul dintre cei care te cunosc în amănunt şi amănunte. Pentru că, nu-i aşa, viaţa ta e o carte deschisă, cu trei mii opt sute şase selfie-uri pe zi. Lucru care te face imposibil de evitat. Aş vrea să îţi dau unfriend şi unfollow, dar mi-e agăţată retina de ţuguierea buzelor tale supradimensionate.
Pentru că, la tine, totul e supradimensionat. Sânii, bucile, buzele, atitudinea. Ai descoperit că poţi face şi filme, aşa că te vedem cum sorbi din paharul de proseco, cum fumezi ţigări ultraslim, dar te ţucăleşti de parcă ai suge dintr-un trabuc robusto grande. Până şi respiraţia ţi-e ţuguiată. Nu ştiu ce vrei să ne spui cu asta, noi oricum suntem fanii tăi, chiar dacă e prea mult. Sunt fascinat de tine, cum naiba se poate aşa ceva, ce formă de narcisism delirant posezi ? Ştiu la ce sală de sport mergi, ştiu între ce ore transpiri, aproape îţi simt mirosul sudorii, apoi apari în cafenele, veşnic fericită, apoi ţi-e rău, te vindeci, iubeşti, ai dureri de suflet, te desparţi, te împaci, noi aflăm totul, în timp real. Eşti o transmisiune în direct, un Truman show suburban, vai, ce mult ne place noua ta maşină, noua ta excursie, noua ta freză, noua ta ţuguiere de buze, ultima ta unduire. E aproape realitate aici, mai mult decât atât, e adevărul gol goluţ, cu o erecţie masivă. Acum te-ai schimbat, eşti alta, click, mergi mai departe, acum dai şi sfaturi de viaţă, şi citate, mai ales despre demnitate, sunt şi mai fascinat, vreau să te cunosc mai bine, deşi cred că te cunosc perfect, n-ai nimic sub toată povestea asta, eşti doar un fost copil speriat, care ştie că străluceşte fals, pentru cincisprezece zile, ca să dispară în anonimat, odată cu venirea următoarei dive virtuale.
Eşti o creaţie falsă a unui fals anorganic, un parazit binar, sunt fanul tău până la moarte, ba nu, până la următoarea poză, acolo e o prietenă de-a ta, hai să vedem ce-i cu ea, deja în jurul tău se aud doar greieri virtuali, nici măcar aceia nu-s adevăraţi, tu mori când moare netul, când schimbă cablul optic, dispari ca şi divinitatea când apare Hawking.
Hai să fim sinceri, doar tu cu mine şi toţi ceilalţi obsedaţi de selfie. În filmul ăsta nu există papagali, doar bufniţe cu mult tupeu. Tipele astea se bat parcă pentru locul unu în cartea recoardelor. Au mai multă nevoie de confirmări decât am eu nevoie de bani. Băieţii deştepţi s-au prins, ia noul deca-core cu cameră duală pentru selfie. Dă o grămadă de bani pe o grămadă de like-uri. Şi fă-ne fericiţi.
