meadow

INTERVIU Meadow Festival | Despre liceenii din spatele celui mai nou festival arădean

0
La finalul lunii iulie, Terasa Flex din Arad a găzduit prima ediție a Meadow Festival Arad, primul festival caritabil de muzică organizat vreodată în oraș. În spatele scenei nu a stat o agenție de evenimente, ci un grup de elevi ai Colegiului Național „Moise Nicoară” – printre care Alicia Tipei și Sorina Lulușa, ambele în clasa a XI-a, alături de colegul lor Rareș Hoară, care trece în clasa a XII-a. În orele dinaintea deschiderii porților, cele două au povestit cum au ajuns, în doar câteva luni, să aducă pe aceeași scenă nume ca Specii, Nuanțe, Psihotrop și Timpuri Noi. Totul a pornit dintr-o dezamăgire Alicia și Rareș, colegi în același club de robotică, au ieșit demoralizați dintr-o competiție în care au simțit că lucrurile nu s-au judecat corect. „Văzând că în anumite competiții există pile, conexiuni și că nu se poate, am decis noi să venim cu un eveniment care ajută oamenii și care nu este bazat doar pe profit”, povestește Alicia. Concluzia lor a fost simplă: dacă muzica are puterea de a uni oamenii, atunci un festival ar putea face exact ce lipsea din experiența lor competițională; Un spațiu corect, deschis tuturor. Motto-ul ales pentru proiect, „Music Makes Us Whole”,…
ared
ȘTIRI RECENTE
mihai stanciu dan rotariu1

O medalie care contează cu adevărat | Mihai Stanciu și profesorul său, despre performanța obținută la Olimpiada Internațională de Chimie

Mihai Stanciu a făcut parte în acest an din Lotul Național al României la Olimpiada Internațională de Chimie care s-a desfășurat în perioada 10–19 iulie 2026, la Tashkent, capitala Uzbekistanului. Acest eveniment internațional, aflat la cea de a 58-a ediție, a reunit peste 90 de țări și s-a desfășurat sub sloganul „Transforming Elements, Connecting the World”. Lotul României a cucerit o medalie de aur, două de argint și una de bronz în cadrul prestigioasei competiții internaționale. Mihai Stanciu a fost elevul profesorului Dan Rotariu și este absolvent al Colegiului Național „Moise Nicoară” – promoția 2026, susținând în acest an și examenul de Bacalaureat organizat în sesiunea specială a olimpicilor din loturile naționale. Mihai Stanciu – despre experiența sa în cadrul acestei competiții internaționale și despre cum simte această reușită  Ai avut o chimie cu chimia? „Da. Inițial am fost atras de fizică. Asta până am descoperit chimia și mi-am dat seama că este mult mai aplicabilă și i-am descoperit valoarea pragmatică.” Despre experiența competiției „A fost una dintre cele mai grele competiții. În acest an subiectele au avut un grad ridicat de dificultate, teoria a fost foarte grea. Dar pentru mine fost încunurarea muncii din ultimii cinci ani. Olimpiada internațională a fost pentru…
fittonia

Brândușa Brumbea, vocalista trupei Fittonia: „Scriem pentru toată lumea” | INTERVIU

Fittonia, trupa din Cluj-Napoca activă din 2021, a susținut un concert în a doua zi a Fusion Festival Arad 2026, primul lor spectacol în oraș. Formația, cunoscută pentru un sunet care combină metalcore-ul cu elemente de pop, este formată în prezent din cinci membri, printre care și vocalista Brândușa Brumbea, care s-a alăturat trupei în 2024. În interviul de mai jos, Brumbea vorbește despre experiența integrării în Fittonia, despre evoluția sonoră a trupei, despre decizia de a scrie versuri în limba română și despre proiectele viitoare ale formației, inclusiv un album aflat în lucru. În primul rând, ești o achiziție recentă, să spun. Trupa există dinaintea ta. Când ai intrat și de ce? Și care a fost experiența intrării tale? Brândușa: Fittonia există de prin 2021. Și în 2024 am primit un mesaj prin care am fost chemată să mă alătur. Eu deja eram fană, îmi doream să văd Fittonia live, aveam deja câteva piese în playlist, deci I was no stranger. Și hiperventilam când am primit mesajul, eram super excited și… Am știut din start că o să spun da, nu m-am întrebat o secundă dacă vreau să mă alătur sau nu, dar mi-am luat vreo două zile de…

Despre Spitalul Județean Arad, la finalul mandatului de manager al Florinei Ionescu | INTERVIU

Mandatul de patru ani al Florinei Ionescu, manager al Spitalului Județean Arad, se încheie. Luni, 15 iunie, este ultima de zi pentru depunerea dosarelor și proiectelor de management pentru desemnarea noii conduceri a spitalului. La momentul acestui interviu (joi, 11 iunie) nu era depus niciun dosar și, nici pe surse, nu s-a aflat cine își dorește funcția de conducere. Pentru că Spitalul Județean Arad a fost constant în atenția publică în cei patru ani de mandat al Florinei Ionescu, cu bune și cu rele, am vrut să avem o imagine de ansamblu a ceea ce s-a făcut în acești patru ani, ce nu s-a făcut și de ce, care sunt problemele sau provocările cu care s-a confruntat. Spitalul Județean Arad   Oricât am fi de critici și de cârcotași în general, cunoscută fiind atitudinea noastră față de problemele spitalului semnalate de pacienți (vezi articole AICI), nu putem să nu recunoaștem că s-au făcut pași importanți pentru îmbunătățirea infrastructurii spitalului, corectarea și îmbunătățirea actului medical în sine, că s-au făcut investiții și s-au luat decizii astfel încât pacienții să nu se mai simtă umiliți și să beneficieze de servicii medicale cât mai complexe. Evident, ca-n orice sistem viu și dinamic, au…
whatsapp image 2026 05 05 at 5.32.01 pm

Trei deținuți din Penitenciarul Arad și două arte care se unesc armonios într-un spațiu al sincerității și al introspecției | O perspectivă asupra modului în care arta poate funcționa ca mediu de reconstrucție identitară

Expoziția „Ultimul tablou: liniștea de după furtună” și lansarea volumului „1001 gânduri și o singură liniște”, la Biblioteca Județeană | Dialog direct cu autorii lucrărilor expuse – trei persoane private de libertate pentru care arta a devenit un instrument de reflecție și reconstrucție personală Evenimentul cultural desfășurat ieri, 5 mai 2026, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Penitenciarul Arad, a oferit un prilej unic de dialog direct cu autorii lucrărilor expuse – trei persoane private de libertate pentru care arta a devenit un instrument de reflecție și reconstrucție personală. În cadrul evenimentului, Mihai Bălan, Dragoș Ionescu și Florin Mînea au participat la un scurt dialog deschis, oferind o perspectivă personală asupra experienței lor. Întrebați despre revenirea temporară în societate, aceștia au descris momentul ca fiind „ciudat”, în contextul în care ultima perioadă de libertate datează de aproximativ 13 ani, când erau încă foarte tineri. Am întrebat simplu – ca să dobândesc niște perspectivă – care este amintirea lor cea mai frumoasă dinainte ca aceștia să fie condamnați: „Îmi place foarte mult vara … și asta mi-a rămas întipărit în minte. Astăzi a fost o zi superbă, poate că s-a adeverit ceva.”  „Prăjiturile lui Mamaia.”  „Mesele cu familia, astea au…
whatsapp image 2026 03 11 at 9.57.39 am 1

Versiunea 6.0 | Fotografie și tehnologie la Biblioteca „Alexandru D. Xenopol” | O întâlnire între generații, între fotografia tradițională și noile forme de expresie digitală

Arădenii au fost invitați marți, 10 martie 2026, în Sala de Arte a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol”, la vernisajul expoziției de fotografie „Versiunea 6.0”, semnată de fotograful Mircea Boran. Evenimentul a adus în prim-plan o retrospectivă a unui parcurs artistic de jumătate de secol și o întâlnire între generații, între fotografia tradițională și noile forme de expresie digitală. Expoziția marchează o etapă simbolică pentru artistul originar din Lipova, care a început să fotografieze în urmă cu aproape 50 de ani. De-a lungul timpului, Mircea Boran și-a consolidat reputația în fotografia artistică, participând la peste 200 de saloane naționale și internaționale, în țări precum Ungaria, Turcia, Spania, Italia, Belgia, Franța, Serbia, Polonia sau China. Lucrările sale explorează atât estetica lumii înconjurătoare, cât și dimensiunea umană a realității, fiind apreciate pentru sensibilitatea și echilibrul compozițional. Membru al Foto Club Arad din 1990, Mircea Boran a parcurs treptat toate etapele implicării în viața clubului, de la secretar și cenzor până la funcția de președinte, pe care o ocupă din 2008. În 2009 a devenit membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România. Pe lângă activitatea artistică, Boran a avut un rol constant în promovarea fotografiei ca formă de cultură și educație. A organizat,…
simbol pace

Pacea nu este un obiectiv operațional imediat

Pacea nu este un obiectiv operațional imediat | Occidentul, Ucraina și logica unui război de uzură strategică | Interviu cu domnul conferențiar dr. Tudor Niculescu * Numele dlui conferențiar dr. Tudor Niculescu este nume de acoperire. Având în vedere că unele din misiunile sale sunt confidențiale, a preferat un nume de împrumut. Moderator: Astă-seară am plăcerea să-l am ca interlocutor pe cunoscutul analist de geopolitică, beligeranță și negocierea conflictelor, domnul conferențiar dr. Tudor Niculescu. Invitat: Bună seara, domnule Borșanu. Vă mulțumesc pentru invitație. Moderator: Domnul profesor este bine cunoscut în mediul universitar, diplomatic și în domeniul strategiilor de negociere a conflictelor, atât în țară, cât și în străinătate, mai ales după publicarea tezei de doctorat – tradusă în mai multe limbi – „Diplomația și dialogul – antidotul beligeranței”. Nu ne vom opri astăzi asupra acestei lucrări – cei interesați o pot procura – ci asupra prezentului și, mai precis, asupra beligeranței din Europa. Sunteți de acord, domnule profesor? Invitat: Absolut. Vom aborda punctual fiecare întrebare și, fie într-o cheie istorică, fie din perspectiva strategiilor actuale, vom încerca să formulăm răspunsuri clare. 1. Respectarea normei: Actul final de la Helsinki și problema frontierelor Moderator: Ce ne puteți spune despre respectarea Actului…
alex cristescu

Despre scris, inspirație și rolul literaturii în societate | Interviu cu Alex Cristescu

Literatura se naște mereu din experiențe personale și din dorința de a înțelege lumea din jur. Ca și tânăr scriitor caut mereu să înțeleg mai bine procesul și trăirile altora, să mă conectez cu oameni care împărtășesc aceeași pasiune și să învăț de la ei. În acest interviu Alex Cristescu vorbește despre parcursul său către scris, despre romanul la care lucrează, despre inspirație, proces creativ și despre rolul pe care literatura îl poate avea într-o societate în continuă schimbare. Pentru început, spune-ne câteva lucruri despre tine. Cine ești? Mă numesc Alexandru Cristescu, am 26 de ani și locuiesc în Argeș. Sunt un autor debutant, aspirant, aș putea spune. Sunt căsătorit și am o fetiță de doi ani și jumătate. Sunt o persoană pasionată de ideea de a transmite mesaje pozitive către oameni. Îmi place să educ și să contribui, într-un fel sau altul, la dezvoltarea lor. Inițial am cochetat cu ideea unei cariere în politică și activism, dar am renunțat. Mi-am dat seama că ar fi presupus multă expunere și conflicte, iar în contextul vieții de familie nu mi-am dorit acest lucru. În prezent scrisul este direcția principală, dar pe lângă asta am și o afacere de familie în domeniul energiei…
maura cosma

ALUMNI UVVG | MAURA COSMA: „Învățați, greșiți, puneți întrebări!”

Începem anul 2026, și ne-am dorit ca primul interviu Alumni să fie cu persoană care simbolizează acțiunea, mișcarea, frumusețea și energia. Cofondatoarea DOMA ART, coregrafa teatrului arădean, prezențe la show-uri de talent, sute de copii și adulți îndrumați spre dans și mișcare…în două cuvinte, Maura Cosma. A absolvit Psihologia la UVVG, în anul 2005: „Fiind arădeancă, am decis relativ târziu să urmez cursurile facultății, din dorința de a înțelege mai bine dinamica relațiilor umane. Această alegere a fost una asumată și matură, venită dintr-o curiozitate autentică și din nevoia de dezvoltare personală și profesională.” Despre parcursul profesional, Maura ne-a spus: „Activitatea mea principală a rămas aceeași atât la începutul, cât și după finalizarea studiilor universitare : coregraf al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Parcursul academic în psihologie a venit ca o completare firească a experienței artistice, oferindu-mi instrumente suplimentare pentru înțelegerea profundă a expresiei corporale, a emoției și a relației dintre actor și personaj. Pentru o scurtă perioadă, am fost angajată într-un cabinet psihologic, experiență care mi-a oferit contact direct cu practica de specialitate. Din cauza constrângerilor de timp și a implicării constante în activitatea artistică am fost nevoită să renunț la această colaborare, alegând să-mi concentrez energia profesională…
uav
beni mihai

Beni Mihai, finalistul ,,The Ticket” a susținut primul Drag Show din Arad | INTERVIU

Beni Mihai este drag queen și cântăreț, unul dintre puținii artiști din România care îmbină arta drag cu muzica live. Activ de aproximativ doi ani în zona drag, Beni Mihai a reușit să se remarce rapid pe scena artistică națională, ajungând finalist în emisiunea ,,The Ticket” de la Antena 1, și ieri a susținut primul spectacol Drag din Arad, la Hooligans Rock Garage. Prin spectacolele sale, el promovează diversitatea, acceptarea și libertatea de exprimare artistică, construind personaje de drag elaborate, cu o puternică încărcătură emoțională și socială. Interviul de mai jos surprinde parcursul său artistic, provocările întâmpinate și semnificația…
0
whatsapp image 2025 10 21 at 10.50.38 am

Asociația ,,MASCA” trage un semnal de alarmă față de problemele tinerilor

Vineri, 17 octombrie, a avut loc „Fără sens”, un eveniment dedicat tinerilor și problemelor prin care aceștia trec, adesea ignorate de societate. Ce este bullying-ul? „Bullying” nu este un termen ce are (încă) o traducere exactă în limba română. În principiu, se referă la o formă de hărțuire repetată, de natură fizică sau psihologică. Fenomenul a existat mereu, iar țările mai dezvoltate au început campanii împotriva acestuia acum câteva decenii, dar România a rămas în urmă. Un dialog despre durere și vindecare Florina Cotuna, fondatoarea asociației „MASCA”, și-a creat o misiune de a construi solidaritate cu victimele bullying-ului și…
0
design fara titlu 50

Schimb cultural | Două eleve din Arad au participat la Ars Electronica Festival, iar tineri din Austria și Ungaria au expus la Media Art Festival Arad

În această toamnă Nagy-Hera Miruna și Stănescu Maia Gabriela, eleve din Arad, au participat la Ars Electronica Festival din Linz, Austria, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate artei, tehnologiei și societății, în cadrul programului Youth Exchange, Create Your World. Participarea lor la festival a reprezentat premiul special oferit de Asociația Doar Mâine în cadrul concursului Media Art Prize – Only Tomorrow, un proiect prin care adolescenți din România sunt sprijiniți să descopere și să experimenteze arta media la nivel internațional. Experiența a avut loc în cadrul unui proiect de schimb de tineri organizat în parteneriat cu Asociația…
0
interviu cu „bergamotto” – clovnul ca arhetip

„Bergamotto” – clovnul ca arhetip | INTERVIU

Întâlnirea cu Pasquale Marino în cadrul Festivalului de Teatru Circ a fost ca o intrare într-o lume paralelă: fragilă, poetică, uneori melancolică, dar mereu luminoasă. Sub numele său de scenă, Bergamotto, el și-a construit un univers propriu, un spațiu unde clovnul nu este doar un personaj menit să stârnească râsul, ci un arhetip cultural și spiritual. Din Italia în Spania și până în Mexic, traseul său artistic este o călătorie în căutarea esenței umorului și a sensibilității, cu o adâncă conexiune față de originile folclorice ale artei. Mai întâi de toate, de ce Bergamotto? Pasquale Marino: În sudul Italiei,…
0
hqdefault

Planor – prima cafenea de specialitate din Pecica | Interviu cu Vlad Dragan

Într-un oraș ca Aradul, unde puțini tineri mai au curajul să înceapă ceva local, Planor apare ca un semn că se poate. Mai ales când în spatele acestui loc stă pasiunea pură, nu doar pentru cafea, ci pentru tot ceea ce înseamnă experiență, comunitate și autenticitate. Foto: Draghici Bogdan La doar 23 de ani, Vlad Dragan, un tânăr antreprenor din Pecica, a deschis Planor, prima cafenea de specialitate din Pecica. Un spațiu mic dar cu suflet mare, unde nu primești doar o cafea ci o poveste, o aromă atent aleasă și o invitație la imaginație. Vlad lucrează de aproape…
2 comentarii
revolut
wise
glr car wash
veterinar arad
unfollow society
bodyguard elite
valsuri în grădină
salon marem
taxe info
ared
ARHIVĂ

ALUMNI UVVG | Interviu cu Arnold Marchiș

0
Absolvent al Facultății de Medicină în limba engleză de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Arnold Marchiș este astăzi cercetător, medic și un adevărat ambasador al universității arădene pe plan internațional.

Nais Maglavais rescrie spațiul expozițional ca biserică: „The Pink Triangle”, la Galeria Asta | INTERVIU

0
  Galeria Asta a găzduit la spațiul alternativ XCity Tower 2 în perioada 29 mai – 14 iunie expoziția personală a artistului Nais Maglavais, intitulată The Pink Triangle. Parte din seria Xerocultură, acest solo show funcționează ca o intervenție critică asupra mecanismelor de funcționare ale infrastructurii culturale tradiționale, apelând la o estetică a austerității conceptuale și a subversiunii simbolice. Curatoriat de Tudor Mutrescu, proiectul propune o reconversie vizuală și discursivă a formei expoziției în ritual. Cu o instalație în care spațiul devine sanctuar temporar, The Pink Triangle performează simultan ca arhivă afectivă, intervenție queer și meditație asupra gestului vizual-spovedanie. (Photo…

LA MULȚI ANI, Flavius DOMIDE! Dialog-document | „La UTA nu conta cu cine jucăm acasă, ci doar câte goluri le dăm!”

2 comentarii
Astăzi este ziua ta, nea „Gigi” Domide. Nu doar pentru cariera sportivă, dar și pentru calitatea umană, pentru mine ai fost și ești o emblemă. Mă bucur că ne cunoaștem, Dumnezeu să-ți dea viață cât mai lungă! În noiembrie 2013, la un bar de pe „Episcopiei”, am stat de vorbă muuult, iar „esența” am publicat-o atunci în entitățile media cu care colaboram. Sunt aproape 12 ani de atunci, iar cei pentru care „doar UTA contează” trebuie să afle cine a fost Flavius Domide, care sunt poveștile lui de viață. Pentru asta, public în „Critic”, materialul integral, în care doar finalul…

INTERVIU | Lemonews – aplicația românească care sintetizează știrile și filtrează zgomotul informațional

0
Într-o lume tot mai aglomerată de informație și titluri alarmante, o nouă aplicație românească promite să aducă puțină ordine în haosul mediatic. Lemonews este un proiect născut din nevoia personală de a filtra esențialul din zgomotul de fond al știrilor zilnice. În spatele aplicației se află un dezvoltator pasionat, Marcus Pop, fără experiență în jurnalism, dar cu o viziune clară: să ofere utilizatorilor acces rapid la informație obiectivă, sintetizată și lipsită de senzaționalism. În acest interviu, descoperim ce l-a inspirat să creeze Lemonews, cum funcționează algoritmul din spate și care sunt provocările de a construi o aplicație media în era…

„Tatuajul reprezintă mai mult decât un trend” – interviu cu Myke Chambers, artist tatuator internațional, prezent pentru prima dată în România, la Timișoara International Tattoo Convention

0
Pentru prima dată în România, Myke Chambers – artist tatuator internațional și invitat special la Timișoara International Tattoo Convention, ne-a vorbit despre diferențele culturale dintre Europa și America în ceea ce privește tatuajele, despre transformările din industrie și despre simbolistica profundă a tatuajului.  Myke Chambers, aduce peste trei decenii de experiență și un stil inconfundabil în premieră publicului din România. Artist tatuator de renume internațional este recunoscut pentru fuziunea dintre tradițional și neo-tradițional, o estetică marcată de linii ferme, culori vibrante și simboluri inspirate din natură, mitologie și cultura americană. Originar din Statele Unite, Myke Chambers a început să tatueze…

INTERVIU | Daniel Funeriu: „A fi olimpic nu e decât începutul unui foarte lung și interesant drum. Continuați, progresele minții și nu superstițiile duc lumea înainte”

2 comentarii
Daniel Funeriu este o figură aparte a peisajului politic în care revine la modul vizibil și activ odată cu depunerea candidaturii din postura de independent la alegerile prezidențiale din luna mai. Despre viața sa, despre educație și cariera profesională și politică, cu controverse cu tot, a scris în detaliu pe blogul său. Puteți citi AICI  detaliile și-l veți descoperi pe Daniel Funeriu așa cum este dincolo de CV-ul său impresionant. Este și primul candidat la cea cea mai înaltă funcție în stat care își are originile în județul Arad, motiv pentru care am fost curioși cu ce gânduri intră în…

Cu Ciprian Demeter despre cartea sa de la granița jurnalismului de investigație cu opinia fundamentată

0
„Eu și președintele lor” – cartea care zguduie granițele jurnalismului de investigație, lansată la Zalău și Cluj Într-o perioadă în care adevărul pare tot mai greu de descifrat, jurnalistul Ciprian Demeter aduce în prim-plan o carte-eveniment, „Eu și președintele lor”. Două lansări speciale vor avea loc săptămâna viitoare la Zalău și Cluj-Napoca, oferind cititorilor ocazia să descopere culisele puterii, relația delicată dintre politică și presă, dar și mecanismele care influențează societatea de astăzi. Prima oprire, Biblioteca Județeană Sălaj – 5 martie 2025, ora 15:00 Miercuri, 5 martie, de la ora 15:00, Biblioteca Județeană Sălaj – Secția Tineri & Adulți va…

„50% mai aproape de un final memorabil” de Alex Higyed – lectură performativă și lansare de carte la Arad

0
Sâmbătă, 15 februarie, ora 18:00, arădenii s-au adunat la Cărturești AFI pentru lansarea celui mai nou volum de poezie semnat de Alex Higyed, intitulat „50% mai aproape de un final memorabil”, publicat la Editura OMG. În cadrul acestui eveniment, a avut loc o lectură performativă și  o discuție moderată de Mădălina Aldescu. Poezia, această formă literară fluidă și mereu adaptabilă, a reușit să se reinventeze de-a lungul secolelor, păstrând însă un element esențial: capacitatea de a stârni emoții. Alex Higyed a dus această tradiție mai departe printr-o scriitură intensă, încărcată de dramatism și profunzime, versurile sale transportând cititorul în universuri…

Un om pentru oameni | În dialog cu Valentin Căldăraș, președintele Asociației „Împreună Suntem mai Buni”, Lipova

0
Un om poate fi cunoscut mai degrabă după ceea ce face, decât după ceea ce spune. Suntem sătui de tot felul de promisiuni și declarații, pe care le găsim la toate nivelurile vieții sociale. Valentin Căldăraș este omul faptelor. Așa se explică de ce nu am găsit despre asociația al cărei președinte este o pagină web de sine stătătoare. Pentru că paginile web creează imagine, iar Valentin Căldăraș nu are timp pentru așa ceva. Despre el vorbesc faptele, pe care abia dacă are timp să le consemneze pe Facebook. Rep: Domnule Valentin Căldăraș, e suficient ca cineva să răsfoiască pagina…

Seminar unic de Brazilian Jiu-Jitsu cu Max Carvalho, la Arad | INTERVIU

0
Sâmbătă, Aradul a găzduit un eveniment de excepție pentru practicanții de Brazilian Jiu-Jitsu, organizat de Asociația AXA Brazilian Jiu-Jitsu. Seminarul, condus de Petru Csillag și avându-l ca invitat special pe Max Carvalho – centură neagră de gradul 4 și campion european IBJJF, a atras sportivi din întreaga țară, dornici să își perfecționeze tehnicile și să învețe de la unul dintre cei mai apreciați instructori din lume. Cu o carieră remarcabilă în sportul care i-a definit viața, Max Carvalho a oferit participanților o oportunitate rară de a învăța de la unul dintre cei mai apreciați antrenori din domeniu. Programul seminarului a…

Petru Csillag și sala sa: locul unde Jiu-Jitsu-ul Brazilian prinde rădăcini în Arad

0
Petru Csillag, primul promotor al Jiu-Jitsu-ului Brazilian în Arad, este o figură importantă în lumea sporturilor de contact din Arad. Deținător al centurii negre cu o tresă, Petru își dedică timpul formării sportivilor, fie ei amatori sau profesioniști, într-un mediu unde disciplina și intelectul joacă un rol esențial. Pasiunea pentru Jiu-Jitsu Brazilian a prins contur în 2013, după ce Petru Csillag a descoperit acest stil de luptă urmărind performanțele lui Royce Gracie la prima gală UFC. Deși avea deja 15 ani de experiență în Jiu-Jitsu Japonez și o centură neagră în acest stil, impactul tehnicilor eficiente ale Jiu-Jitsu-ului Brazilian l-a…

RESTITUIRI | Interviu neconvenţional cu Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla

0
Acest „Interviu neconvenţional cu Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla”, a fost realizat în urmă cu 20 de ani, în anul 2004, pe vremea când acesta era președintele Partidului Noua Generație (PNG) – organizația Arad. Interviul l-am publicat la acea vreme în ziarul Adevărul de Arad. Helmut Duckadam: Dacă nu te disciplinezi în folosul echipei, până la urmă, aceasta te elimină” – Domnule Helmut Duckadam, de ce aţi renunţat la Statele Unite, ţara tuturor posibilităţilor, şi v-aţi reîntors în România? Oferă ţara de origine mai multe posibilităţi? Helmut Duckadam: Într-adevăr, am emigrat în Statele Unite împreună cu soţia şi fiica…

Tinerii din România si Europa, opinii după primul tur al prezidențialelor

1 comentariu
În urma rezultatelor șocante din primul tur, am discutat cu câțiva tineri din țară și din diaspora pentru a le afla opiniile, temerile și speranțele. Aceste alegeri m-au prins în Olanda, ceea ce mi-a oferit o perspectivă diferită. Fiind în afara țării și observând tot ce se întamplă, am decis să încerc să iau pulsul persoanelor de vărsta mea. Avem de-a face cu un moment istoric. Pentru prima oară după 1989, PSD nu mai este prezent în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, un semn clar că România își dorește, pentru prima dată, o schimbare profundă. Generația Z (1998–2012) este…

Exerciții de respirație pentru înțeles istoria

0
„Război și pace în lumea contemporană” – conferință susținută de filosoful și publicistul Mihai Maci De curând Colegiul Național „Moise Nicoară” a fost gazda unui eveniment organizat în cadrul proiectului „De la Woodrow Wilson la Vladimir Putin: prezervarea valorilor democratice în contexte internaționale dificile”, propus de Asociația „Culori cu suflet” (Arad), proiect finanțat de către Centrul Municipal de Cultură Arad și având drept parteneri Primăria Municipiului Arad, Asociația „Arad – Trecut, Prezent și Viitor” și Colegiul Național „Moise Nicoară”.   Proiectul a fost propus în contextul actual internațional extrem de tensionat, principala motivație fiind promovarea și păstrarea valorilor democratice, a…

Prof. univ. dr. Lizica Mihuț: „Actuala conducere a Universității Aurel Vlaicu are o misiune dificilă, trebuind să repare numeroasele derapaje «moștenite» ce trebuie cunoscute de către întreaga comunitate”

2 comentarii
Ați participat pentru prima dată după mulți ani la Deschiderea anului universitar la UAV…  L.M.: Apreciez invitația de a participa după 9 ani la acest eveniment și, mai ales, faptul că s-a adus un omagiu discret foștilor rectori: RADU HOMESCU, primul rector ales al UAV, cu o activitate la universitate de aproape un an (3 noiembrie 1990-1 august 1991) a transmis un mesaj, iar ceilalți 2 rectori prezenți în sală au fost menționați prin contribuția lor academică: GHEORGHE PĂCURARIU, prin meritul de a fi consolidat una din cele 3 facultăți existente în mandatul său și anume Facultatea de științe economice,…

Euroweek – carte de vizită a României în Europa | Opt elevi ai Colegiului Național „Moise Nicoară” au participat la proiectul cultural organizat în acest an în Germania

0
De curând, opt elevi ai Colegiului Național „Moise Nicoară” însoțiți de prof. dr. Diana Șimonca și de prof. Maria Both au participat la unul dintre proiectele de anvergură cu caracter cultural desfășurat la nivel european – Euroweek. Colegiul arădean este singura instituție din învățământul preuniversitar românesc care participă la acest proiect. Stăm de vorbă cu prof. dr. Diana Șimonca, unul dintre cei mai vechi profesori coordonatori ai acestuia: J.F.: În primul rând, ce este Euroweek și de când participă Colegiului Național „Moise Nicoară” la acestă activitate? D.Ș.: Euroweek este un schimb cultural european care se desfășoară în fiecare an, în…

Stoica Noemi și Cezar Bîgu, doi elevi din Arad, au reprezentat România la Ars Electronica 2024 în cadrul programului Youth Exchange cu sprijinul Asociației Doar Mâine | INTERVIURI

0
Stoica Noemi, elevă la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” și Cezar Bîgu, elev la Colegiul Național „Moise Nicoară”, au participat la ediția din 2024 a festivalului Ars Electronica, desfășurat între 4-8 septembrie în Linz, Austria. Cei doi tineri au fost selectați și propuși de Asociația Doar Mâine, în parteneriat cu Create Your World, platforma educațională a festivalului, pentru a reprezenta România în cadrul programului Youth Exchange. Recent, am avut ocazia să stau de vorbă cu Stoica Noemi și Cezar Bîgu. Am fost curioasă să aflu cum percep ei viitorul artei digitale după această experiență, iar răspunsurile lor au reflectat dorința…

Ziua Națională a Indiei sărbătorită la Brașov | INTERVIURI

1 comentariu
Oraș multicultural prin definiție, în primul rând prin configurația sa etnică și mai apoi prin faptul că este vizitat anual de mii de turiști din toate colțurile lumii, Brașovul a găzduit și în vara aceasta o serie de evenimente culturale dintre care cel mai recent s-a desfășurat săptămâna trecută. „Ziua Independenței Indiei” a fostă sărbătorită de comunitatea indiană din România, cu sprijinul Ambasadei Indiei la București. Evenimentul a avut loc în perioada 15-16 august, fiind găzduit de Coresi Shopping Resort. După cum se menționează în comunicatul de presă aferent evenimentului, potrivit datelor recente, România găzduiește o comunitate semnificativă de imigranți…
Secret Link