Vineri, 17 octombrie, a avut loc „Fără sens”, un eveniment dedicat tinerilor și problemelor prin care aceștia trec, adesea ignorate de societate.
Ce este bullying-ul?
„Bullying” nu este un termen ce are (încă) o traducere exactă în limba română. În principiu, se referă la o formă de hărțuire repetată, de natură fizică sau psihologică.
Fenomenul a existat mereu, iar țările mai dezvoltate au început campanii împotriva acestuia acum câteva decenii, dar România a rămas în urmă.
Un dialog despre durere și vindecare
Florina Cotuna, fondatoarea asociației „MASCA”, și-a creat o misiune de a construi solidaritate cu victimele bullying-ului și de a forma un spațiu sigur pentru tinerii ce suferă de această problemă și altele.
„Empatia este tot mai greu de păstrat într-o lume grăbită, în care oamenii par tot mai concentrați pe propriile nevoi. Eu cred că empatia nu se învață, ci se trăiește. O ai sau nu o ai. Este parte din tine. Ce este dificil însă, este să menții echilibrul. Empatia nu înseamnă doar a simți cu celălalt, ci și a ști să te protejezi emoțional. Fără empatie, nu putem construi relații sigure și autentice. Ea ne ajută să recunoaștem că în fiecare dintre noi există o parte din celălalt.”
Evenimentul, găzduit de Filarmonica Arad, a fost un dialog deschis între un grup de specialiști și audiență, deschis de o tânără care a început discuția vorbind despre propriile sale experiențe cu bullying-ul.
După discuție, a urmat proiecția unui documentar scurt în care mai mulți tineri ajutați de asociație și-au împărtășit experiențele. Câțiva dintre aceștia au recunoscut că, din cauza greutății hărțuirii constante – uneori chiar și din partea familiei –, au fost împinși către consumul de droguri sau alte comportamente autodistructive.
Am întrebat-o pe Florina dacă aceste comportamente fac societatea să ignore semnele prin care cineva cere ajutor, fiind luată în considerare doar „Victima Perfectă”
„Da, din păcate, trăim într-o societate care tinde să caute o „victimă perfectă”, cineva care pare complet inocent, vulnerabil, fără niciun fel de rezistență. Doar așa, unii oameni aleg să creadă povestea sau să se lase mișcați. Cred că fiecare dintre noi poartă în sine o parte de victimă, pentru că în natura umană există atât drama, cât și nevoia de validare. Uneori avem nevoie să vedem o victimă pentru a ne recunoaște propriile dureri, pentru a ne valida trăirile sau pentru a crede că există soluții. Totuși, nu vulnerabilitatea extremă definește o victimă, ci echilibrul. O „victimă echilibrată” este cea care reușește să facă față repercusiunilor expunerii, iar asta nu e deloc ușor.”
Acesta a fost primul eveniment de anvergură organizat de asociație, care își propune în prezent să deschidă centrul „Inside” – un spațiu dedicat tinerilor, unde aceștia pot găsi siguranță și sprijin pentru a se dezvolta.
Dornic să aflu ce provocări implică un astfel de demers, am întrebat-o pe Florina despre dificultățile pe care le întâmpină asociația
„Cea mai mare provocare a fost, fără îndoială, acceptarea realității. Mulți oameni opun rezistență când sunt puși față în față cu realitatea, mai ales când vorbim despre suferințele copiilor „normali”.
E greu să vorbești despre faptul că și copiii care nu provin din medii vulnerabile pot avea traume, anxietăți, nevoi emoționale reale. De cele mai multe ori, atenția publică și sprijinul se concentrează exclusiv pe categoriile „vizibil vulnerabile”, iar asta creează un dezechilibru.
Am întâlnit și nepăsare exact acolo unde ar fi trebuit să găsim deschidere și empatie. Poate cea mai mare durere rămâne aceea a părintelui care nu își înțelege copilul și care, din teama de schimbare, din teama de a nu fi judecat de ceilalți, din teama de a nu dezamăgi, etc., se opune. Această rezistență amplifică trăirile copilului și adâncește distanța emoțională dintre ei.”
O comunitate construită pe empatie
Prin inițiative precum cea a Florinei, Aradul începe să devină un loc unde tinerii pot vorbi deschis despre suferință, frică și vindecare. Bullying-ul nu este doar o problemă individuală, ci una de comunitate — iar empatia, așa cum spune Florina, este singurul limbaj care ne mai poate aduce împreună.
