[ACTUALIZARE] OLIV Mărășescu – pomenit marți, în cadrul unei slujbe bisericești, la Pâncota. Trupul său – INCINERAT

Oliv Marașescu - Pâncota
Distribuie:

Pâncotanul de 41 de ani, Oliv Mărășescu n-a fost vreo „ușă de biserică” din simplul fapt că nu și-a dorit să fie astfel, iar anturajele în care se învârtea, chiar dacă păreau de departe „dubioase”, nu erau așa din vina lui. Așa-i la Pâncota (și nu doar la Pâncota, dar acum despre Pâncota-i vorba) – dacă vrei să fii pe „vârful valului”, trebuie să pornești în viață de la certitudinea că „n-o să mori acasă”… știm toți cum stă treaba.

Așa că nu-i de mirare că există și feedback negativ și mult „hate” în comentarii la articolele despre moartea sa atât de absurdă încât… da… mai degrabă pare logică în cheia „răzbunarea animalelor vânate” (deși noi știm că mai degrabă OMORA MAȘINI decât animale… da-n fine…) decât orice „deoarece”.


Marți, 22.00.20.22 – de la ora 12.30, se va oficia o slujbă de pomenire

la capela cimitirului din Pâncota a celui care a fost, pentru majoritatea care avea curajul, inteligența sau flerul să se apropie de el, „un băiat bun, care ajuta pe oricine: de la parlamentari la boschetari”.

Trupul său va fi ulterior, incinerat.

Planează, asupra acestui caz, suspiciuini de omor din culpă!…

dar deocamdată ne vom abține în a vehicula informații legate de nume și persoane – care, în primul rând, sunt vinovate pentru că nu și-au făcut datoria.

Așteptăm să se liniștească tensiunile și vom reveni asupra acestui subiect.


[BREAKING NEWS] (20 februarie, 2022) Pâncotanul Oliv MĂRĂȘESCU a fost ÎMPUȘCAT MORTAL azi-noapte de partenerul său de vânătoare, în extravilanul comunei Sintea Mare

Mărășescu Oliv  (41 de ani) un foarte cunoscut pâncotan – a fost ÎMPUȘCAT MORTAL azi-noapte  pe fondul de vânătoare din extravilanul localității Sintea Mare al unui și mai cunoscut latifundiar din zonă de către partenerul și prietenul său Cătană Orlando, cunoscut ca proprietarul unei săli de evenimente din Șicula.
Oliv a fost împușcat accidental în artera femurală, în timp ce se afla în autoturismul de teren – arma descărcându-se în interior.
La partida de vânătoare tocmai participaseră 3 bărbați, victima aflându-se în dreapta șoferului.

(ÎNCĂ) NEOFICIAL:

La ora 22:02 a fost anunțat un accident la vânătoare în Localitatea Sintea Mare, în care victima a fost împușcată în picior. La fața locului s-a deplasat un echipaj  de ambulanță de la Chișineu Criș.
La ora 23:17 echipajul SAJ a cerut în sprijin SMURD TIM la întâmpinare (la intrare în Arad),  deoarece victima a intrat în stop cardio-respirator.
S-au efectuat manevre de resuscitare, însă la ora 00:25 a fost declarat decesul victimei. Victima a fost împușcată în picior la nivelul coapsei (în artera femurală).

Polițiștii criminaliști și cei de la „arme și muniții” vor  stabili circumstanțele exacte ale nefericitului eveniment – cel mai probabil petrecut din imprudență.

Vom reveni cu informări oficiale.


[ACTUALIZARE] – I.S.U. Arad (ora 10.30)

„În seara zilei de 19 februarie, polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați prin 112 despre faptul că, în cadrul unei partide de vânătoare autorizată, un bărbat de 41 de ani,  din Pâncota, a fost împușcat accidental, cu arma de vânătoare a unui tânăr de 21 de ani, din Șicula, care lua parte la aceeași vânătoare.

Bărbatul rănit a fost transportat la spital, însă, din cauza rănilor suferite, a decedat.

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru ucidere din culpă și uz de armă, fără drept, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș.”


 

Categorie: Știri
Etichete: Pancota, Sicula
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
[ACTUALIZARE 2] Veste sfâșietoare pentru cei care au crezut în șansa la viață a micuțului ALEX: copilul a cărui dramă a mobilizat Aradul S-A STINS…
Articolul următor
CARLA, o fetiță de 12 ani, suferă de una dintre cele mai RARE BOLI de pe Pământ și, chiar dacă nu știe să ceară, are nevoie de AJUTOR…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 1 Primarul demisionar de la Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și eseul său politico-filosofic despre relația dintre om și bine

2 comentarii
ACTUALIZARE | 27 august, 2026 Cristian Giorgian Matiaș, primarul demisionar al comunei Bata a postat azi-noapte pe pagina sa de Facebook un mesaj către „dragii locuitori ai comunei Bata” menit nu să justifice faptele pentru care a fost judecat și condamnat și nici tardivitatea suspectă a demisiei sale, cât să atingă „coarda sensibilă” a sătenilor care și-au pus încrederea în el și, „în egală măsură”, să-și ceară scuze față de cei pe care i-a dezamăgit… un eseu politico-filosofic despre om… așa, la modul general… despre relația dintre om și primar când e una și aceeași persoană… despre ce a făcut…

Lupta lui Leontin Aslău pentru partea sa din Ștrandul Neptun continuă | DOCUMENTE

1 comentariu
Publicăm, așa cum ne-au fost trimise, actele ce cuprind corespondența dintre Leontin Aslău și Primăria Municipiului Arad pe tema caltății, bazei legale şi activității consilierului primarului Călin Bibarț – Sándor Ottó Szép. Răspunsul la această solicitare a sosit la 9 zile după înregistarea ei și este unul care merită o lectură foarte atentă: În atenţia domnului Leontin Aslău, consilier local al municipiului Arad Referitor la: adresa nr. 66295 din 20.07.2026 Stimate Domnule consilier local, Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu numărul 66295 din 20.07.2026, formulate în calitate de consilier local al municipiului, vă comunicăm următorul…

Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant

0
  Acordurile vieneze de vară au sunat „ca la ele acasă” în Landisa Plant – grădina din capătul „Vlaicului”, una dintre investițiile  care face periferia „Micii Viene” mai frecventabilă decât centrul. Orchestra  Johann Strauss Modern sub conducerea muzicală a maestrului Constantin Tălmaciu s-a ridicat la nivelul repertoriului, iar „magia sunetelor a fost fi completată vizual de grația și mișcările tinerilor de la școala de dans DUM DANCE TEAM, care au dat da viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii” – așa cum au promis organizatorii în invitația adresată practic tuturor arădenilor.  Chiar programat într-o seară toridă, evenimentul de joi a umplut de lume superba…

ACTUALIZARE | Avocatul expert criminalist Dumitru Goșa – sinteza plângerii împotriva ordonanței de clasare a procurorului în cazul morții lui Lucian Mariș (2)

13 comentarii
TITLUL INIȚIAL | 27.07.2026 | Disperarea unui tată | Moartea lui Lucian Mariș din Șiria – un „banal accident” sau o crimă interlopă acoperită de autorități? (1) Moartea lui Lucian Mariș din Șiria, cazul pe care-l prezentăm în primul episod al unei investigații jurnalistice care-și propune să fie coerentă și lămuritoare, face parte din acele spețe pe care, indiferent de câte altele „ai mai dat cu capul” la viața ta, nu știi de unde s-o apuci, cu dosarul în față. Descifrarea ei e îngreunată nu atât de complexitatea subiectului (care aproape că și-a epuizat căile de atac în justiție), cât…

ACTUALIZARE | Problemele de la blocurile ANL Lipova – semi-rezolvate: administratorul e „istorie”, asociația de locatari în curs de constituire iar apa curge… inclusiv în pivniță (2)

4 comentarii
ACTUALIZARE | Le-am promis atât oamenilor din Lipova care ne-au solicitat sprijinul privind mediatizarea întru rezolvare a deja istoricelor „probleme de la ANL-uri”, cât și celor acuzați de crearea lor și considerați responsabili, pe care i-am vizat în primul episod fără să ne întâlnim direct, că vom reveni la locul faptei și vom completa articolul așa cum prevăd codurile deontologice și bunele maniere.  Am fost marți 21 iulie, ca să înțelegem situația din pivniță până-n cer la propriu… și faceți exercițiul ăsta de imaginație: sunteți în situația în care un coleg de planetă din Somalia, Norvegia sau Canada vă cere…

Din seria „dacă tot pierdem, măcar să câștigăm!”… Vladimirescu și Sântana concurează pentru titlul de „Capitala păcănelelor” | În culise s-a bătut palma că acolo vor fi mutate toate SALOANELE DE JOCURI DE NOROC din municipiul Arad

5 comentarii
Comuna Vladimirescu preia din păcatele municipiului și se pregătește să devină SANCTUARUL JOCURILOR DE NOROC | Pentru titlul de „Capitala păcănelelor”, fieful liberal se bate de la egal la egal cu orașul Sâtana.  Odată cu interzicerea saloanelor de jocurilor de noroc în municipiul Arad prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 309/2026 privind organizarea activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului, proprietarii de sloturi s-au reorientat și mobilizat rapid (cine credea altceva?) Comuna Vladimirescu (peste 12.000 de locuitori) se pregătește discret dar sigur să devină „Las Vegas”-ul Vestului. Conform strategiei proprietarilor de sloturi și licențe aferente, în discuții…
UAV
Articolul următor CARLA, o fetiță de 12 ani, suferă de una dintre cele mai RARE BOLI de pe Pământ și, chiar dacă nu știe să ceară, are nevoie de AJUTOR… Apasă aici pentru a citi
Secret Link