[ACTUALIZARE] Ultima „dumă” de la DUMEXIM: constructorul celor mai proaste drumuri de la noi din județ și din țară a intrat în FALIMENT. Pe lângă stat, zeci de creditori au luat ȚEPE de milioane… și nu vor scăpa doar cu atât!

Distribuie:

 

[ACTUALIZARE]

Tribunalul Bihor – Secția a II-a Civilă a admis în urmă cu trei luni cererea debitorului SC DUMEXIM CONSTRUCȚII SRL privind deschiderea procedurii de insolvență asupra sa… doar că creditorii și, mai ales, beneficiarii drumurilor – multe în județul Arad – nu au aflat încă despre această țeapă… clasică în ceea ce privește practica firmelor de construcții care trăiesc din contracte cu statul.
Cel puțin, nu toți…
Să citim textul-act de la care începe procedura juridică.

Solutia pe scurt: Admite cererea formulată de debitoarea DUMEXIM CONSTRUCTII SRL. În temeiul art. 71 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei DUMEXIM CONSTRUCTII SRL. În temeiul art. 73 din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Numeşte administrator judiciar provizoriu CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ PUŞCAŞ IOAN, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, a cărui retribuţie urmează a fi stabilita ulterior, în funcţie de decont. În temeiul art. 53 alin. (1) din L85/2014 pune în vedere administratorului judiciar ca în maxim de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii să convocare adunarea asociaţilor în vederea desemnării administratorului special. În baza art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar să întocmească lunar un raport de activitate. În temeiul art. 97 ( 1) din Legea 85/2014, pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus la încetarea de plăţi a debitoarei, în termen de 40 de zile de la data desemnării. În temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere administratorului judiciar desemnat provizoriu să procedeze în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii la inventarierea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art. 99 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă , se va publica într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr.31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 14 august 2017. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 04 septembrie 2017. Fixează termenul pentru întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului definitiv al creanţelor la 02 octombrie 2017. Stabileşte termen de judecată în cauză pentru data de 05 octombrie 2017, cam. 66, ora 9. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. In temeiul art.39 alin (2) din Legea privind procedura de insolvenţă nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Executorie.

Ce înseamnă asta pentru beneficiarii drumurilor și contractori privați?…

ȚEAPĂ înseamnă!… o mare și oarecum previzibilă țeapă – dar cu daune încă necuantificabile în plan juridic, pentru că, dincolo de datorii în bani, DUMEXIM lasă în urmă o grămadă de procese, implică o sumedenie de controale și desființează facturi ce pot genera falimentul altor societăți cărora le e datoare (noi avem una,  neaonorată din decembrie, 2014, în valoare de 113.902 lei, trimisă pe mail de un administrator… așa… de dragul documentării). Sunt zeci, dacă nu sute de asemenea contracte care rămân „în aer” – asta dacă vă întrebați unde se duc banii publici alocați pentru drumuri județene și de ce șoselele Aradului arată ca după război.

E de așteptat o adevărată avalanșă de plângeri penale pe adresa DUMEXIM CONSTRUCȚII SRL – dar și de denunțuri la adresa unor primari care „au pus botul”…

Firma soților Florin și Simona Dume este demult pe „lista neagră” a  majoritatea agenților comerciali din vestul țării (unde s-a desfășurat cu precădere), dar asta nu i-a reținut pe mulți primari „să iasă la cafă” (vorba unuia dintre ei) cu, iată, oficial falimentarii… aspecte asupra cărora, suntem siguri, vom fi obligați să revenim îndată ce se vor actualiza comunicatele parchetelor de pe lângă tribunale și a DNA în acest sens. E de așteptat o avalanșă de plângeri penale pe adresa DUMEXIM CONSTRUCȚII SRL pentru nerespectarea contractelor în care aceasta s-a angajat – la fel de așteptate (sau chiar mai mult) fiind „contraatacurile” firmei la care mulți primari „au pus botul”: respectiv denunțuri menite să „dea ceva”… în loc de bani și construcții de calitate.

……………………………………………………………

[TITLUL INIȚIAL] (4 mai, 2017) Ei sunt Dume – SOȚII DUME – și inclusiv din cauza lor, DRUMURILE NOASTRE TOATE sunt distruse, corupte, PENALE

Naiba știe cum dracu de toți patronii de firme care construiesc drumuri în țara asta sunt niște oameni de o imoralitate vecină cu abjecția – și naiba știe cum de județul Bihor ne-a bătut și la capitolul ăsta: inclusiv constructori mai bagabonți au!
De exemplu, ei sunt Dume – soții Dume: Simona și Florin – patronii de la DUMEXIM – iar în ianuarie, 2015, când („în sfârșit” – cităm din mai mulți bihoreni deodată) i-a ridicat DNA Oradea pentru o „groasă” de 1, 5 milioane de euro (fonduri europene), pe site-urile locale apăreau feed-backuri… mai documentate decât ancheta procurorilor și mai bine scrise decât articole. Simte-l pe ăsta:
„În sfârșit! Practica ofertelor măsluite și a țepelor la furnizori plus suport politic a transformat un amarât de depozit de materiale de construcții din zona rurala în ditamai firma de construcții. DNA ar trebui sa verifice toate licitațiile cu DUMEXIM în primul rând la ofertele depuse de concurenți la aceeași licitație. Toate sunt trucate, unele grosolan. Ce șoc ar avea unii să citească ce oferte fictive au depus… pe unele mai vechi se vede cum a fost lipit cu xeroxul antetul concurenților. Toate primăriile din Bihor au un dulap unde se țin dosarele acestea. Verificările se pot face local, la primării. Pentru asta facea DUMEXIM-ul cereri de oferte la furnizori, ca să primeasca antetul gratis. Al doilea fapt știut e că adresa publicată a sediului e alta, ei desfășurând-și activitatea în clădirea cu numele «Proiect Bihor». Da, vecini cu toată poliția și,  ce e mai important, cu Prefectura… de unde curg contractele… Toate recomandatele se opresc la poștă – câte 30-40 de scrisori de la creditori (furnizori) PE LUNĂ. De ce? Ca să îngreuneze procedeul juridic de citare la procese. Ăsta e doar începutul.” (ebihoreanul.ro)

Habar n-avem cum de mai-marii Consiliului Județean Arad (de exemplu cei de-acum) nu citesc toate astea pe internet, înainte de a atribui lucrări de o importanță uriașă acestor infractori notorii,

„vedete” pe toate motoarele de căutare posibile! Din două, una: ori, pur și simplu, nu le citesc (și atunci sunt niște incompetenți-sadea, rămași în urmă cu toate cele – și fix din acest motiv au fost puși acolo), ori le citesc… și le place ce citesc (iar atunci sunt niște corupți-sadea – și fix din acest motiv au fost puși acolo). Despre cuplul Dume s-au scris adevărate epopei (pseudo)jurnalistice… s-au plătit publicități „la greu” – dar nici măcar articolele cu mesaj pozitiv nu scapă de comentariile „demolatoare” ale cititorilor site-ului „la care s-a cotizat”.
Citiți o mostră de „limbi-în-curul-corupției-pe-banii-statului” apărută pe CRIȘANA.RO în noiembrie, 2009 și care începe așa:
„O firmă cu oameni pentru OAMENI
Succesul DUMEXIM SRL are în spate, după cum era de aşteptat, un singur element: MUNCĂ, MUNCĂ, MUNCĂ! Extrem de multă MUNCĂ. Simona şi Gabriel Dume sunt mai mult decât doi soţi dedicaţi business-ului. Cei doi sunt o adevărată ECHIPĂ, în cel mai pur înţeles posibil. Dacă Simona Dume este cea care reprezintă societatea de construcţii DUMEXIM SRL la licitaţiile organizate de autorităţile locale, fiind, totodată, interfaţa firmei în relaţia cu clienţii şi furnizorii, Gabriel Dume este „motorul” întregului angrenaj. De la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu, Gabriel Dume supraveghează toate şantierele pe care lucrează DUMEXIM SRL, răspunzând cu extrem de multă solicitudine şi deschidere la toate dorinţele sau eventualele obiecţii ale beneficiarilor.”
Ei bine, citiți acum comentariile… pe care nu ne-am putut abține să nu le copiem în galeria atașată… ar fi mare păcat să se piardă!

Și vorbim despre ceea ce se încadrează în perioada 2009-2015… actualizările sunt, mai mult ca sigur, și mai hardcore.

În 29 ianuarie, 2015, soții Dume au fost săltați de DNA Oradea într-un dosar în care trebuiau să fie demult condamnați

Cităm din „presa vremii” (e plin Google-ul de referințe).

Soţii Simona şi Florin Gabriel Dume, patronii cunoscutei firme de construcţii Dumexim SRL, au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii DNA Oradea, într-un dosar în care sunt acuzaţi că s-au folosit de documente măsluite pentru a obţine un contract public de 1,5 milioane de euro, finanţat din fonduri europene. Datele făcute publice lasă impresia unei răfuieli între două societăţi comerciale.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada ianuarie-aprilie 2013, în timpul licitaţiei organizată de Primăria Bulz pentru atribuirea unui contract finanţat din fonduri europene (FEADR), intitulat „Servicii de proiectare şi lucrări de execuţie – Modernizare drum forestier Valea Iadului – Comuna Bulz”, Simona Dume, administrator al firmei Dumexim, ar fi ataşat la oferta de licitaţie oferte de preţ false.

„Inculpata a aplicat ştampila „Conform cu originalul”, semnătura şi ştampila SC Dumexim SRL, pe fiecare copie a ofertelor de preţ, atestând în mod nereal că originalul ofertelor de preţ ar exista în realitate şi că au fost emise de firmele respective”, se arată în comunicatul DNA.

Valoarea proiectului atribuit Dumexim a fost estimată la 6 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a 1.401.330 euro.

Ulterior, spun procurorii, una dintre firmele participante la respectiva licitaţie, a denunţat la DNA fapta, iar pentru a putea beneficia de prevederile legale care permit reducerea pedepsei la jumătate pentru cei care denunţă infracţiuni de corupţie, Simona Dume a făcut la rândul ei un denunţ împotriva… denunţătorului.

Concret, aceasta a reclamat faptul că şi denunţătorul s-a folosit de falsuri la licitaţie, depunând ca probe copii ale mai multor documente, printre care şi o declaraţie semnată de un angajat al Dumexim, autentificată la notariat. Respectivul fusese, la momentul licitaţiei de la Bulz, angajat al denunţătorului şi, potrivit declaraţiei notariale, reprezentanţii respectivei societăţi i-ar fi falsificat semnătura pe un curriculum vitae anexat la oferta pentru disputata licitaţie.

Documentul s-a dovedit, însă, un fals, potrivit procurorilor. „Această declaraţie notarială, necorespunzătoare adevărului, a fost obţinută la data de 24 ianuarie 2014, urmare a faptului că inculpatul Dume Florin Gabriel a constrâns moral persoana respectivă pentru ca aceasta să nu-şi recunoască semnătura”, se arată în comunicatul DNA, care precizează că, pentru faptele lor, soţii Dume au fost reţinuţi 24 de ore.

Pe Simona Dume anchetatorii o acuză de tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente false, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi inducerea în eroare a organelor judiciare, în timp ce soţului ei i s-au reţinut acuzaţiile de şantaj, participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii şi inducerea în eroare a organelor judiciare.

„Procurorii DNA au mai anunţat că, joi, cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile” – se încheia comunicatul… dar n-a fost să fie… de atunci sunt „judecați în stare de libertate”… Or fi cotizat „cum trebuie”, bagi sama!…

 

La un an după, iată alt caz oficial-penal în care apare invocat numele societății DUMEXIM SRL este și sesizarea AGENȚIEI  NAȚIONALE DE INTEGRITATE, datată 10 februarie 2016 adresată DNA

Tot din presa bihoreană, la momentul respectiv:

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție cu privire la existența indiciilor privind posibila săvârșire de către BAGHINĂ DANIELA-GABRIELA, consilier la Direcția Generală Economică-Compartimentul Contabilitate din cadrul Consiliului Județean Bihor, a infracțiunii de conflict de interese precum și a infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție.

BAGHINĂ DANIELA-GABRIELA a încălcat regimul juridic al infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție întrucât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a avut acces direct la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii (referitoare la bugetul instituțiilor publice, programele de investiții anuale ce urmează a fi executate, investițiile cuprinse în programele anuale ce urmează a fi efectuate), informații pe care le-a folosit ulterior pentru obținerea unor sume de bani pentru S.C. Bidanisim Consulting S.R.L.(societate comercială în cadrul căreia mama persoanei evaluate deține calitățile de asociat unic și administrator) și S.C. Dumexim S.R.L. (societate comercială al cărei administrator este rudă de gradul II cu fostul administrator al S.C. Bidanisim Consulting S.R.L.), după cum urmează:

– pentru S.C. Bidanisim Consulting S.R.L. a facilitat încheierea și atribuirea a patru contracte de consultanță și cinci achiziții directe, în valoare de 26.730 lei (aprox. 6.683 euro).

– pentru S.C. Dumexim S.R.L. a facilitat încheierea și atribuirea unui număr de șapte contracte de lucrări (inclusiv acorduri-cadru), în valoare de 3.135.423,12  lei  (aprox. 752.236 euro).

BAGHINĂ DANIELA-GABRIELA a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie penală întrucât din poziția de expert (inginer constructor) cooptată de către diferite primării din județul Bihor în cadrul procedurilor de achiziție publică finanțate din bugetul local al acestora, aceasta a facilitat încheierea mai multor contracte, atât în interes  personal (un contract prin atribuire directă în valoare de 3.696 lei cu Primăria Comunei Tarcea și o achiziție directă de servicii de consultanță în valoare de 1.190 lei cu Primăria Comunei Ineu) cât și în interesul societăților comerciale S.C. Bidanisim Consulting S.R.L ( patru contracte de consultanță și cinci achiziții directe în valoare de 26.730 lei, aprox. 6.683 euro) și S.C. Dumexim S.R.L. (șapte contracte de lucrări inclusiv acorduri-cadru în valoare de 3.135.423,12  lei, aprox. 752.236 euro).

BAGHINĂ DANIELA a participat în Comisiile de evaluare a ofertelor constituite în cadrul procedurilor de licitație, ocazie cu care a semnat Raportul procedurii și procesul verbal de ședintă cu ocazia deschiderii ofertelor în vederea atribuirii contractelor de licitație publică. S.C. Bidanisim Consulting S.R.L. a asigurat servicii de consultanță în cadrul procedurilor de achiziție publică.

Prevederi legale invocate de Agenția Naționalã de Integritate în sesizarea transmisă Direcției Naționale Anticorupție:

  • conflict de interese, prevãzut de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cãruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã”.
  • infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, prevãzute de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, potrivit cãruia „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Având în vedere cele de mai sus, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în vederea verificãrii indiciilor privind sãvârșirea de cãtre BAGHINĂ DANIELA-GABRIELA a infracțiunii de conflict de interese, prevãzutã de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cãruia „Fapta funcþionarului public care, în exercitarea atribuþiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obþinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soþul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã”.

Persoana evaluatã a fost informatã despre declanșarea procedurii de evaluare.

Agenția Naționalã de Integritate își exercitã atribuțiile cu respectarea principiilor legalitãții, confidențialitãții, imparțialitãții, independenței operaționale, celeritãții, bunei administrãri, precum și al dreptului la apãrare.

Ce s-o fi ales din dosarele astea, numai DNA știe… dar cert e că DUMEXIM câștigă licitații „ca pe bandă” în județul Arad… cu precădere pe drumuri gata reparate!

Tactica de a câștiga licitații prin hărțuirea adversarului nu e nouă… nici soții Dume nu-s singurii care o practică. Dumexim merge pe „metoda contestației” la orice procedură de atribuire publică de lucrări. Numai un tur virtual pe portalul CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) te convinge de un modus operandi menit să blocheze tot ce se poate în materie de lucrări. În ultimele 6 luni, cu referire strict la județul Arad, se pot repera patru (4) proceduri întârziate de contestatorul de serviciu, după cum urmează:

  1. Amenajare străzi comuna Felnac – Decizia CNSC nr. 638/C9/581 din 24.03.2017
  2. Modernizare străzi comuna Șiria – Decia CNSC nr. 893/C4/801,816,831 din 25.04.2017
  3. Lot 1 Reabilitare drum Mădrigești – Gurahonț (remedieri), Lot 2 Reabilitare/remedieri intersecție Curtici, Lot 3 Reabilitare/remedieri limită de județ Felnac, Lot 4 Ramforsare Pâncota- Caporal Alexa și Lot 5 Covor bituminos Caporal Alexa- Sântana ( procedură inițiată de Consiliul Județean Arad) – Decizia CNSCnr 541/C8/ 475 din 14.03.2017
  4. Modernizare străzi Urbane Ineu – Decizia CNSC nr. 2222/C3/ 2554-2666 din 16.12.2016

Ce au în comun  cele patru contestații exemplificate? Faptul că toate au fost respinse de CNSC…

Între timp, ca o „compensație” pentru lucrări „pierdute”, DUMEXIM a primit bonus alte lucrări.
Asupra acestora vom reveni, în amănunt, în actualizările pe care acest subiect le comportă…

Categorie: Investigații
Etichete: CJA, contracte, drumuri județene, dumexim, Florin Dume, licitatii, Simona Dume, sotii dume
Distribuie:
Articolul anterior
ȚEAPĂ cu informații expirate „vândute” pe post de actualități – sau cum o duminică ce se anunța fără evenimente a devenit EVENIMENT
Articolul următor
Veste proastă: nu vom mai putea da share pe Facebook fără să plătim. Micile publicații vor avea nevoie de „agregatori de conținut”
Bagă un „16”

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

florina ionescu

Managerul Spitalului Județean Arad, Florina Ionescu, la 12 zile (!) de când a văzut filmarea care dovedește o șpagă dată unuia dintre subordonații săi:„Azi am demarat o anchetă internă, pentru că nu aveam cunoștință de ce se întâmplă și abia azi am aflat”

  „Bubele” Spitalului Județean Arad s-au spart, în sfârșit, la nivel național. De fiecare dată, fără nicio excepție, oricare ar fi fost subiectul abordat de acest ziar, despre neregulile, mizeriile,…