Acesta (deși pare) nu este un remake post-impresionist al Carului cu boi de Nicolae Grigorescu – n-avem noi preocupări atât de elitist-artistice încât să refacem decoruri idilice din secolul XIX. În schimb avem o administrație imbecil-coruptă care începe de la periferiile verzi ale orașului și îngălbenește tot ce-a mai rămas viu pe măsură ce avansează spre centru. Observați culoarea predominantă a ultimilor ani: galbenul-hepatită, derivat din portocaliul-ciroză, derivat din roșul-cancer.
Cum în centru și în cartiere n-a mai prea rămas nimic de distrus, tăiat și transformat în ruine, de supermarketuri pline de otrăvuri și platouri din beton încins delimitat de borduri, această ciumă administratrivă se dezvoltă înspre zonele marginale, unde se întâlnește cu corupția primitiv[ și dezvoltă, iată: peisaje cu țigani adunând molozul „boierilor” și depozitându-l în arii (altundeva) protejate – ca să nu mai rămână nimic nespurcat în orașul ăsta, cu tot cu insulele lui.
Locuiesc oameni ok la „Trei Insule”: politicienii își fac capital electoral cu problemele lor, îi mint ca pe ultimii creduli că le rezolvă, aceștia se prefac că îi cred, până se văd cu sacii în căruță și, precum țiganii ăștia cum molozul, îi descarcă în primii boscheți, când se duce lumea să se culce
Filmarea datează din dimineața zilei de (azi) joi, 29 august, 2019 și este realizată de un cetățean care este obligat să meargă acasă zilnic pe acolo, slalomând printre gropi care-ți fac praf mașina, pe drumul de acces dinspre Zădăreni – Bodrogul Vechi… zonă, nu-i așa?, „sacră”… „drum de pelerinaj”… căcat!
Dincolo de metafore violente, e foarte posibil să înregistrăm o premieră juridică în plan local: conform surselor noastre, locatarii din „Trei Insule” pregătesc un MEMORIU la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dovedindu-se astfel mai idealiști decât pictorii clasici… dar, se știe, nu?, idealiștii au făcut istoria suportabilă, au luminat prezentul și au anticipat viitorul – așa că sunt șanse ca demersul să le reușească.
În (și PE) FOND, dacă asta nu e discriminare administrativă, distrugere intenționată a patrimoniului natural protejat și poluare cu intenție, premeditare și recidivă, ce dracu e?!
Hai.. nu mai sunt trei, că așa a decis natura – dar aveam posibilitatea unei insule, în acest ocean de corupție, lene și prostie.
Ne-am băgat „organele rușinoase”-n ea…
1 comentariu. Leave new
De ce nu amenajează Primăria Arad sau CJA drumul dinspre șosea până la Insulă?