Pe 1 septembrie, 2016, s-au născut editorial „Poetizările tactile” ale poetei și bibliotecarei Lucia Bibarț… „Poetizările mele tactile, tactilitățile mele poetice” – cum le autocaracterizează autoarea.
Volumul a apărut la Editura „Tiparnița” din Arad, cu un cuvânt înainte de Mircea M. Pop – poet arădean stabilit în Germania. 88 de poeme proaspete, așadar, a căror prefață v-o prezentăm, așa cum apare ea în cuprinsul cărții.
Dacă în placheta anterioară „Şuviţe şi irişi” din 2013 poeta Lucia Bibarț apărea doar în ipostaza de iubită şi mamă, scriind o poezie „casnică”, cuminte și sinceră prin excelenţă, în volumul de faţă, registrul ei liric se îmbogăţeşte considerabil atât în privinţa conţinutului cât şi a formei.
Intitulat îmbietor,: „Poetizări tactile” (Editura ”Tiparnița”, Arad, 2016) volumul se deschide cu un elogiu original adus lui Eminescu, urmat fiind de alte 87 de poeme.
În împletitura lirică a Luciei Bibarţ noțiunea de gând este însoţită de epitete neaşteptate: “gând zevzec”, “gând nătâng”, “gând năuc”.
Contrastant cumințeniei din „Şuviţe şi irişi”, într-o notă de orgoliu – ai spune – sau doar de curaj, cartea prezentă vorbeşte despre „voluptate” și „seducție”:
„voluptoasele
mele forme
de seducţie poetică”
pentru ca mai apoi, în mod neaşteptat, să afirme:
„Mă simt bolnav de tristă“.
Şi tot în mod neaşteptat, ba chiar sfidător, să revină:
„Eu sunt Poezia!”
Politica, ca și gratuitățile de orice fel, o scot din frumosul irațional, în cotidianul banal, iritând-o:
„Eşti murdar
ca politica
care ne satură
cu demagogie.
Ca tratatele de pace –
adevărate pregătiri de război.
Ca strategiile
marilor soldați –
artă a înșelăciunii-
Ești.”,
În același ton de revoltă, se exprimă, în continuare:
„Iubita mea
…ţară !
Pe ce mâini
viclene, negândite
şi nesimţitoare ai încăput”.
Dureroasă constatarea:
„Mă dor gropile din mintea alor mei.”
Poemul, „Despre convenţie”, incumbă o filosofie sui-generis.
Cu inima în dinţi, poeta incită: „Între noi, bărbaţii!”.
O evoluţie în domeniul formei remarcăm în “Descâtec”, frumos poem în formă metrică folclorică.
Iubitoare a valorilor perene românești, autoarea aduce un cald omagiu limbii române, frumuseţii şi expresivității ei:
„bogăție semantică
cu gustul ţărânii și-al neamului meu.”
Limbă română (….)
Alte poeme, multe sunt adevărate autoportrete spirituale.
„Uneori mă tem că voi / pierde competiția /cu mine însămi ”;
„Pentru că nu pot infini nimic azi, – deci nici pe tine -”;
„Mă pământizez ocru….în toate culorile existenței tale”;
„Suspendată între nestâlpenia ta / și invazia turcoaz din mine (…) Învăț să te respir.”
Toamna (vieţii) revine, o obsesie ocru, în poemele finale ale cărţii. De asemenea, caducitatea şi efemeritatea vieții:
„Viaţa ta se autoconsumă
Ca o ţigară
Uitată aprinsă”.
Sau:
„…încet, mă las îmbrăcată,
până în sânge de
Sacrificiul învăluitor și copt
al frunzelor…”
Încheiem cu o memorabilă terţină:
„Noapte caldă.
Luna adastă
La tine în palmă.”
Pentru Lucia Bibarţ, Poezia este un mod de exprimare.
(Mircea M. Pop)
