Deși NECONFIRMATE DE VREUN ACT OFICIAL înaintat conducerii Spitalului de Boli Cronice din Sebiș, ci DOAR TELEFONIC, două asistente medicale de pe secția de BOLI INTERNE sunt carantinate și se află sub tratament de COVID-19 după ce au fost testate și au ieșit POZITIV la noul coronavirus.
Testul s-a făcut luni, 20 aprilie, ca urmare a faptului că s-a demarat o (mini)anchetă epidemiologică pornită de la faptul că o pacientă cu cancer, ce fusese internată în urmă cu o săptămână, a fost depistată cu COVID-19… ulterior decesului survenit la ATI-ul Spitalului Județean Arad.
S-au testat mai multe cadre medicale din Sebiș, dar pozitive au ieșit doar cele două asistente – una din orașul Sebiș și cealaltă din satul Aldești. Tot ca urmare a acestui eveniment, alte 6 familii din Aldești se află în regim de carantină la domiciliu, chiar dacă încă nu au fost testate – fiind considerate „contacte”…
„Nu mai internez decât ce vine confirmat de DSP ca NEGATIV la coronavirus” – a explodat directorul Spitalului din Sebiș, dr. Cristian Sîrb, care înțelege astfel să-și protejeze unitatea medicală de un foarte probabil FOCAR DE COVID! Având promisiunea – și banii (EUROPENI!) alocați în această direcție – unui aparat PCR de 100.000 de euro, managerul spitalului orășenesc, înțelege că „nu e bine să ascundem gunoiul sub preș! Mie îmi vin pacienți cu febră, cu diaree și alte simptome care sunt în comportamentul unui bolnav de COVID. Eu de unde pot să știu dacă au sau nu coronavirus, dacă nu am posibilitatea să fac teste?! Chiar și acum, nu am fost informat oficial, în scris, despre testul celor două colege… ci doar telefonic! În aceste condiții, eu până ce nu testez, nu mai internez!”
Articol asociat:
1 comentariu. Leave new
Ar trebui specificat in artiol ca pacienta (persoana in varsta) bolnava fiind,a stat in casa mai multe luni. Având cancer la burta,s-a infectat, a fost internata la Sebis,ca mai apoi transportata la Arad pt interventie chirurgicala.
Operatia nu a reusit datorita infectiei prea mari. I s a indus coma,ca mai apoi sa se confirme decesul.
Familia nu e testata de Covid-19 . De ce se afirma subtil ca pacienta ar fii infectat pe cele 2 asistente? Cand abia in Arad ar fii fost infectata cu Covid-19…
Deci care e adevarul?!?
Mai cautati….apoi scrieti….tot minciuni dar mai inflorite( din pacate).