Mărturisesc, cu umilință, faptul că, până anul acesta, nu am citit cartea lui Gheorghe Falcă. Iar faptul că am procurat-o se datorează, din păcate, unui impuls de hater. Adică, am comandat zece exemplare, văduvindu-mi jumătatea mai bună de un pardesiu nou sau o cină la Szeged. Am vrut să fac un șir de cadouri prietenilor care aveau mese cu picioare strâmbe. Așa a fost, și mă simt rușinat spunând acest lucru. Pentru că, odată ajuns în posesia cărții, m-am afundat în studiul ei. Și am descoperit că mă înșelam amarnic. Așa că am făcut un singur astfel de cadou, unui prieten drag, situat în stratosfera eșichierului politic local, dar nu ca și un cadou pe negativ, ci ca să vadă cum trebuie să fie. Pentru că SOCIETATEA VIE e o carte de referință în domeniu. Și, ca atare, merită o recenzie adevărată.
Am citit de patru ori cartea. Adică, de trei ori mai mult decât autorul, și de patru ori și jumătate mai mult decât colegii de partid ai acestuia. Ca urmare, nu am nici o scuză, și trebuie să fac o analiză vie și vibrantă acestui tom de căpătâi al literaturii politico-administrative contemporane. Nu voi merge până la a spune că volumul ar trebui predat în universități, dar l-aș pune măcar în lista lecturilor suplimentare. Este o carte vie, o sursă de inspirație atât pentru politicianul în devenire, cât și pentru profesionistul în administrație.
În primul rând, feelingul cărții este deosebit. Amestecul inteligent de ultraviolet (culoarea anului, by the way), fontul Times New Roman și poza extrem de reușită a autorului, aflat în perioada pre-botoxială, într-o cămașă roz, cu dungulițe vizibile doar unui ochi experimentat, deschide calea multiculturalismului și a toleranței chiar înainte de a deschide cartea. Cartea are un format elegant, cu supracopertă, iar hârtia este velină și destul de groasă pentru a fi mai impermeabilă decât un iPhone 8, cu carcasă antiploaie. Fapt inteligent, pentru că, odată începută lectura, cartea nu mai poate fi lăsată din mână, nici măcar la duș.
Volumul începe cu două prefațe, una scrisă de profesorul Emil Dinga și cealaltă de către nimeni altul decât Sebastian Vlădescu. Bine scrise, cele două eseuri preced primul capitol, numit POLITICĂ VIE. PENTRU O SOCIETATE VIE. De remarcat melanjul îmbucurător de citate de la începutul fiecărui capitol, între o cugetare a unei personalități istorice și un citat din Noul Testament, atât de necesar pentru atragerea zonei electorale neoprotestante, cea care i-a rămas alături autorului până în ziua de azi. Capitolul începe cu expunerea succintă a semnificației evenimentelor din 1989, când Gheorghe era student în Timișoara, dorința sa sinceră și entuziastă de a schimba cursul lucrurilor și întrebarea retorică: „Cât timp mai avem însă?”. Se face în continuare referire la proiectul România 2020 și, astfel, se face trecerea către capitolul ROMÂNIA ÎN CIFRE.
Aici, voi fi foarte sincer, urmează foarte multe charturi, tabele și cifre. Un neinițiat le-ar parcurge în fugă, însă eu sunt un cititor avid și nițel fanatic, așa că le-am parcurs cu atenție, pentru că am vrut să înțeleg. Capitolele următoare, cu subtitluri inteligente și incitante, făcute să stârnească o uriașă și necesară curiozitate, sunt inegalabile în jocul de lumini și umbre, în prezentarea situației deplorabile din anume sectoare, dar și a unor soluții uimitor de pragmatice, totul bazat pe cifre, într-un joc vizual foarte atrăgător. Pentru că autorul are soluții, și discută despre concepte relativ necunoscute, cum ar fi asumare și responsabilitate. Capitolul meu preferat, de departe, este cel despre educație, cu subtitlul O CENUȘĂREASĂ PLICTICOASĂ ȘI DELOC PROMIȚĂTOARE. Ce mi s-a părut deosebit de interesant a fost subcapitolul legat de managerii școlii românești, numiți politic, neprofesioniști și nepregătiți. Sinceritatea autorului este debordantă și înviorătoare, ca un espresso fierbinte vărsat în poală, dimineața, când ești pe jumătate adormit. Într-adevăr, o trezire bruscă la realitate.
După o extrem de riguroasă analiză a sistemului de sănătate din România, autorul vine cu soluții, într-un capitol de-a dreptul ardent, PROIECT ROMÂNIA 2020. După analize și diagnostice, soluțiile curg ca un pârâu cristalin după dezgheț, undeva la granița dintre Gorj și Dolj. Adânc românesc, legat cu odgoane invizibile de tradiție, dar în același timp modern și european, proiectul e mai mult decât un studiu amănunțit de caz, e un incubator de idei, o dezbatere intelectuală și emoțională. Gheorghe Falcă își asumă acest deziderat, apare cu pieptul înainte, apărându-și cu eleganță ideile enunțate, întocmai ca o gospodină din Șiștarovăț care refuză colectivizarea. Avem aici curaj, asumare, evoluție și idei pentru un minunat parcurs. Am remarcat chiar o referire la Traian Băsescu și ideea sa cu Statele Unite ale Europei, și am remarcat și dramul de colegială malițiozitate, ascunsă în comparația cu La Fayette. Dar atât, că trebuie să citiți, ca să vedeți ce adânc merge această aserțiune.
În concluzie, carte SOCIETATEA VIE este un must have. Ea va sta veșnic în biblioteca mea, între Istoria Urâtului a lui Umberto Eco și Tropicul Cancerului a lui Henry Miller. Dar, mai mult decât atât, va sta veșnic în inima mea. Pentru că această carte debordează de un optimism rezervat și lucid, fără toxine și, în mod clar, fără antidepresive. O carte excelentă. Felicitări, domnule Lazurcă !
Foto: aradon.ro
9 comentarii. Leave new
Dar cine e acolo, la lansare? Notaroooos cel moral, cel corect, cel onest, care acum îl porcăie pe Falcă din orice poziție. Nu publicați discursul lui de atunci? Cu tot cu lămâi, să îi facem față.
hestiile astea se testeaza mai intii pe soarecii de laborator …
Am o singură șu unică întrebare:
Cartea e pe bani sau se primește gratis?
Hai fie, încă una: Cine e autorul. Al. Dumas le son ?
sau Honoriu de Balzac? Să nu spui că o scrie chiar Strauss vater că îmi iau bicarbonat. De potasiu.( care e masculin de la potaie)
Da, n-am citit ulrima propoziție. Aia cu felicitări…
Un nou demers pur estetic. Un discurs din care cititorul trebuie sa ajunga la concluzii care il vizeaza pe autor intr-o absoluta starilitate de sens.
Pretiozitate intelectuala marcata de zadarnicie.
Singura concluzie este ca Falca este un autor diindca are drepturile de autor, drepturi pe care le-a cumparat pe autorul real … ca Falca este un potlogar. Mare branza! Articolul ar fi util doar in ipoteza in care ar mai exista cineva care sa aiba disponibilitate pentru o astfel de lectura si care sa nu stie deja ca Falca este egal cu multimea vida, ori ipoteza asta este la fel de plina de continut ca vidul mai inainte amintit.
Articolul mai sugereaza ca lucrarea lui Falca ar avea ca resort nevoia oricarui arivist de a-si trece organismul in catogeria mai spirituala a telectualilor.
Eu mai vad si un calcul sociologic care si-a propus sa sugereze, mai putin inzestratilor cu apetit pentru lecturi indigeste, ca edilul nostru ar fi inzestrat plenar – chiar in tema acceptata de botoxare. O botoxare reala nu una de fatada: el fiind cu botox si pe plan intelectual si spiritual. Un potlogar desavarsit, o ridicare a botoxului la nivelul artei abstracte: atat estetice cat si in planul luptelor de idei in slujba binelui comun.
Daca Basescu nu ne-ar fi fericit cu modificarile la legea electorala prin care s-a trecut la alegerea primarilor intr-un singur tur, astazi am avea acest parcurs de injectare de botox fara nicio relevanta din perspectiva framantarilor politice si jurnalistice.
Ba Nicule, ba! Pai de scrieri din astea frivole si ironice e plin podul. Eu am reusit sa screm un comentariu estitico-sulfuros, in 5 minute, fara macar sa stiu unde voi ajunge la capat. Adica cu un efort intelectual foarte apropiat de cel al lui Falca.
Mult mai dificil este sa scrii un articol in care sa provoci cititorul sa se raporteze la adevar, asa ca sa fie mai liber si asta dintr-o perspectiva utila comunitatii.
Cacat ironic poate sa scrie oricine. Sa iei o idee si sa o analize obiectiv cu abordarea serioasa a cauzelor si efectelor care concura la definirea fenomenului, ar fi un demers jurnalistic prea dificil pentru obezii care isi vad de viata lor de rahat, de la etajul 3 de la bloc, dintr-un fotoliu din camera de zi, cu matul unflat de mancare si cu o biblioteca plina de carti, una mai necitibila ca alta, dar necesare ca pandativ pentru frustratii chinuiti de zgarcenia naturii, cu frustrari integrate in eu.
Cucurigule, și mie-mi place alcoolu’, da’ beat ca tine după noaptea de sf. Ion n-am fost niciodată. De ce nu te-ai culcat, ci te-ai apucat să postezi comment-uri, așa matrafoxat? Sau poate iei alte substanțe, că spirtu’ nu duce la asemenea delirium… Ai grijă de tine, moșule, că viața-i scurtă!
În ce privește cartea lui Falcă, cei care încă mai citim suntem imuni, avem experiența atâtor ani de comunism, când citeam ziarele începând cu ultima pagină și nu ajungeam niciodată la pagina 1, iar cărțile cu coperți roșii despre SSMD mai zac și acum prin cine știe ce beciuri de instituții.
Gata, m-am prins! Trebuia sa vad ce ai vazut tu si nu altceva. Trebuia sa vad cu ochii tai exersati in ode libidinoase.
Stii, exista unii mai isteti care se prind la timp si renunta la timp iar altii care se prind mai greu sau deloc si nu renunta la stilul si abordarea lor.
Ai inceput cu invective (fara argumente) si terminat cu referire la propria persoana (o referire nefericita la ”calitatea” ta cititor de rahaturi), cu includerea unei soparlite din care sa reiasa:
1. ca tu citesti = aspect pozitiv
2. ca tu ai experienta.
Referirea la tine ma duce cu gandul ca esti taman autorul articolului despre el insusi.
Oricum al doilea alineat cu cartea lui Falca este gol de orice continut: nu releva nimic, nu spune nimic, nu critica, nu lauda. .. este degeaba. Doar ne informezi ca tu citeai pe vremuri ziare cu traiasca si infloreasca. Brava, si ce-i cu asta?
N-am vreme să-ți explic acum ce-am vrut să zic în postarea mea, de-altfel văd că încă nu te-ai trezit din mahmureală și aș vorbi în zadar. Aștept până după 30 ianuarie (sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi) când se termină cu adevărat sărbătorile de iarnă și poate te prind lucid. Confuzia cu Don Basilio nu poate decât să mă flateze. Auguri!
Ma uit si ma minunez. Incep prin a recunoaste ca nu esti Nicu fiindca el, dincolo de pacatele lui, nu pune liniuta ai intre de si altfel.
Altfel imi arati ca esti superior fiindca esti ocupat, deci important si nu ai timp sa-mi explici. Mai vad ca proiectezi viciile tale asupra altora din micime intelectuala – pur si simplu nu-ti poti imagina ca nu sunt toti ca tine. Mai cad ca jignesti – fiindca n-ai argumente si asta nu fiindca nu ai timp ci fiindca esti slab la minte. Mai vad ca stii cand este sarbatoarea sfintilor trei ierarhi si tii neaparat sa stim toti ca tu stii – o mostra jalnica de orgoliu nesatisfacut.
La final iti scoti in fata sufletul de sluga prin declararea incantarii tale in fata unei apropieri (eronate total) intre tine si Muresan Nicolae.
Termenul de auguri are si el tot un rol ortopedic – urmareste sa sublinieze nivelul tau superior si totodata stabileste o aroganta incheiere pe care seniorul o arunca iobagului cu dispret fiindca asta oricum nu are cum sa inteleaga ….
Intreaga ta interventie vine, dealtfel, in trena linguselii meschine, a tentativei de a fi asociat cu altii pe care tu ii percepi, in subconstientul tau ca fiind beneficiari de pozitii cu recunoastere sociala – asa ca sa te crezi si tu ca ai face parte dintr-un club mai select. Am sa te linistesc si am sa-ti spun, doar tie, pentru urechile tale, ca nu faci parte din nici un club, sau oricum nu din unul in care s-ar inscrie oamenii decenti.
La revedere, poate mai vii …
Habar n-ai din ce club select fac eu parte (și nu de ieri, de azi, ci de foarte mulți ani), așa că n-am nevoie să mă gudur pe lângă cineva ca să fiu și eu băgat puțin în seamă (sau măcar să am această impresie). Postez comment-uri din spirit civic și ca să mă distrez. Tu de ce te bagi în vorbă? Ceva mă face să cred că ești femeie (sau un bărbat efeminat): poate prea marea aplecare spre analiza unor aspecte minore, a unor detalii nesemnificative, poate inventarea unor hibe pe care partenerul de dialog le-ar avea, sau poate adresarea tainică, „doar pentru urechile tale”. Văd că la sfârșitul diatribei lași loc de-ntors. Dacă ești women, poate aș vrea să mai dialogăm, cine știe… În al doilea caz – sorry, gay! Știi cum se-ndeamnă homalăii la masă? -Îmbuci?