Motto: „Te trezești să mergi la vot, aștepti exitpollul, îți faci speranțe de schimbare și… apare marmota!”
(un domn, pe facebook)
Îl cunosc personal pe Gheorghe Stoian din ziua în care și-a ocupat biroul de administrator al județului din sediul Consiliului Județean Arad și pe care acum îl ocupă nevastă-sa: am și scris asta „sub protecția colectivității”, în premieră pe Special Arad – 1 octombrie 2015, 2:39 PM… deci demult; de la început – până atunci insul necontând ca personaj public, iar postul fiind unul obscur… fără treabă cu aparițiile în mass-media. (Sincer, nici nu știu sigur dacă nu am „lucrat” vreo trei redactori la știrea aia de patru rânduri, ca s-o facem cât mai seacă… publicând-o în regim de „dă-o poimâine, când îi mai liber”… pe niciunul nemânându-l entuziasmul). „Din auzite”, n-auzisem nimic ok despre el („tipul comunist proaspăt convertit la democrație”, „ceva mercenar figurant de la Poliția Locală”… „omul lui Falcă plantat în curtea lui Cionca”, „specialist în nimic altceva decât dat oameni afară”) dar, ca tot omul care acordă prioritate întâlnirii „face-to-face” când e vorba despre (pre)judecățile de valoare colective preluate de-a gata despre oameni deveniți, brusc, importanți, nu le-am luat cu mine la „întâlnirea cu omul devenit, brusc, important”.
Însă iată cum cunoașterea empirică a dat cu idealismul meu de pământ – ca să rezum și scurt, și filosofic experiența („prima și ultima cu ăsta!” – am jurat zen-ului din mine imediat după) pe care am avut-o ca urmare a, până la urmă, bălăriilor deontologico-jurnalistice din capul meu – și o să-mi scuzați excesul de subiectivism, dar în fond despre mine este vorba aici (știți bancul cu minele: „Minele sunt niște găuri din care ies minerii”) în pamfletul ăsta.
Era o după-amiază rece, însorită și banală, deci, când un fost amic a reușit să mă convingă „să-i facem o știre la omul ăsta… că o să ne fie sursă bună acolo.”
„Hai… du-te până la el!” mă roagă. De parcă sursele ne lipsesc nouă în încinta aia – am făcut mișto de el. „Hai că vrea neapărat ca tu să faci știrea…”
Vai, ce onoare! am plusat, dar m-a luat cu „Te rog… fă-o pentru noi!” și… ce nu fac eu pentru SISTEM?… of, sistemul meu!
Mă aștepta într-un Logan albastru-jandarm și (ca-ntr-un film după o idee de Dan Merișca) a ținut musai să intre cu mine împreună în sediu, răstindu-se la portar: „Tu știi cine sunt eu? De ce nu mă legitimezi dacă nu știi?… Ce, intră care cum vrea aici?!”… deși omul ăla chiar nu-i avea baiul… știa, slavă Domnului, cine-i Stoian și chiar și de ce e Stoian știa. Eu m-am uitat cu empatie la om și i-am zis lui Stoian că pe mine mă știe domnul de când nu mă lăsa să intru la Ioțcu… își face bine treaba, să știți! și gata… cred că i-am făcut un bine omului cu fraza aia… tot se udase „noul administrator al județului” din Stoian.
„Uite ce-i aici!… Dumneavoastră ați mai văzut așa ceva?!” l-am contemplat pe Nea Caisă cum se răstește la niște pereți cu dulapuri, la mese, sertare care, din nou, nu-i aveau baiul! „O să fie totul lună aici: o să vedeți când mai veniți pe-aici!” – făcea pe durul într-un birou gol… și-mi pare rău că nu i-am filmat tot delirul („memorie insuficientă pe cloud” plus „niciun chef” având) – că eternitatea poate l-ar fi apreciat.
Scena petrecută în biroul ăla în care nu doar eu nu-mi doresc să mai intru treaz mi s-a revelat de un realism administrativ sinistru, iar „adevărurile lui Stoian”! urlate chiar din gura lui (vezi înregistrările video de la „descinderea în noapte” în Spitalul Județean din atașamente, ca să înțelegi mai bine tonul) mi-au întors stomacul pe dos.
Ca să scap cât mai repede din filmul ăla isteric, i-am repetat de câteva ori că „vin să facem un interviu când vă instalați”… în fine… ați fi observat dacă ne-am fi ținut de „promisiune”.
La ieșirea din incintă am fost bucuros să respir din nou și, mai ales după ce mi-a propus că „am putea să ne întâlnim să luăm masa la cantină, unde mănânc eu cu nevastă-mea, să povestim!”am știut că o să mai scriu despre omul ăsta de-acum încolo… și nu de bine!
Am scris… imediat după ce a început să „plouă cu prostii despre Stoian”, într-un articol ce continuă să facă trafic de trei luni încoace
(de la numire, un nou „boom”) – articol pe care l-am publicat în sfânta zi de duminică 8 septembrie, 2019, ca un fel de „răzbunare a omului simplu împotriva călăului său, slujbaș al statului”… nu de alta, dar oamenii ăia chiar nu au unde și cum altfel se apăra în afară de presă!
La vreo 12 ore după publicare, am aflat că soții Stoian ne-au dat în judecată… dar n-am vrut să ne lăudăm cu asta din două mari motive (cu corolarele lor cu tot): în primul rând pentru că, să te dea în judecată un căcat cu servietă pentru că l-ai făcut căcat cu servietă, nu-i ceva cu care să te lauzi… „să ieși în lume” cum ar veni: e de o banalitate cruntă să ai proces cu Stoieni în Aradul ăsta… sunt mulți, sunt peste tot, iar dacă n-ai barem 2-3 procese pe rol non-stop înseamnă că nu faci presă de investigație (trăiască liniștea ta… sfatul meu e să nici nu te-apuci!) și nu contezi, în media, decât ca scrib… copypaster (ceea ce chiar nu e cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla); iar în al doilea rând, că, în tradiția noastră de „dați în judecată de 60 de ori în cei 20 de ani de presă” respectam principiul de a nu scrie autofavorabil despre procesele în curs de derulare la o instanță de judecată pentru a nu influența magistratul și a păstra „momentul de armistițiu” impus de rigorile deontologiei.
Am așteptat, cuminți, să devină „înalți funcționari” – Madona, adminstrator al județului, Gheorghe, iată, de azi, prefect învestit (fie și cu caracter temporar – cum precizează Hotărârea nr. 884/2019 privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Arad de către domnul Stoian Gheorghe) – fără a le boicota procesul de „educație superioară” și cu atitudini publice critice sau pamfletare… lăsându-i pe alții să scrie, la modul pozitiv, neutru sau negativ, despre acest subiect.
Plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 17.09.2019 iar textul acestuia însumează 117 pagini
(muncă de Tolstoi, frate!) – și n-o să încărcăm memoria și nici nu vom consuma timpul nimănui publicând-o integral (mai ales că nu-i vreun Tolstoi!) – cititorii noștri nu merită asemenea supliciu… Vom publica integral ceea ce ne-a enervat cel mai tare, însă, din toată tărășenia: ceea ce ne-a stupefiat prin tupeul de borfaș prestat au fost RĂSPUNSURILE la INTEROGATORIUL pe care, reciproc, ni l-am propus, fiind acceptat de instanță ca „parte argumentativă” și de-o parte, și de alta.
Să nu trecem ușor peste „amănutul” că, în niciuna din cele 117 pagini – necum în INTEROGATORIU -, nu pomenește numele meu, nu mă cheamă în fața instanței să discutăm (cum am discutat când ai fost numit administratorul județului, nea Ghiță… nu cred că ai o memorie atât de scurtă încât să nu-ți amintești date importante din viața ta… altfel cum naiba să fii prefectul unui județ?!) – deși știe foarte bine că direct, personal, neplătit și nesilit de nimeni, am scris articolul care face obiectul „denigrării sale” de a-i plăti despăgubiri de 100.000 de lei.
Articol pe care pretinde că nu l-a citit – suma fiind, probabil, calculată sub efectul unor halucinogene, articolul fiindu-i inspirat prin metode șamanice.
Ce fel de bărbat ești, când dai în judecată un om pentru că pretinzi că te-a jignit, dar n-ai curajul să ieși să te confrunți cu el în sala de judecată, iar apărător îți e propria soție?!
Gheorghe Stoian – același cu cel din octombrie, 2015, dar și mai ticălos – declară, în scris, că nu ne cunoaște site-ul… nici nu l-a citit în viața lui; că nu mă (re)cunoaște pe mine ca ziarist, ca om, pe persoană fizică, pe nume, prenume, poreclă, pseudonime, entitate, idee platonică, eon dogmatic sau ce-o mai fi astăzi omul și minte, ca un căcat cu servietă ce e, la fiecare literă după cum urmează:
(îl poți citi pe tot, accesând pagină cu pagină în galeria foto atașată).
Ei, uite, că noi îi recunoaștem atât lui, cât și Madonei sale soții, calitățile de „căcat cu servietă unu”, respectiv „căcat cu servietă doi”! De soț și soție. De reclamant și avocat. De prefect și administrator al județului Arad. De controlor și avocat al celui controlat. De incompatibili… cu lumea asta, în general.
Calitatea de „maimuțele lui Cionca”.
Fie și cu caracter temporar.
***
Și hai… fie vorba-ntre noi doi – doar eu și cu tine, cel care citești întrebarea asta: ție nu ți-ar conveni să te facă unu în ziar „căcat cu servietă” și, în trei luni, să ajungi prefect?!
(Nu pe naiba!… nu te mai obosi să gândești)
***
[LATER EDIT]
O frumos-empatică reacție, cumva în prelungirea opiniilor noastre despre Gheorghe Stoian, vine din partea colegilor noștri de suferințe politice… suntem, volens-nolens, tovarăși de pat în acest salon al acestei uriașe secții de psihiatrie administrată prost care a devenit Aradul în ultimii 20 de ani.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=3041669752532699&set=a.127661967266840&type=3&theater
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2693417297345608&set=a.149932801694083&type=3&theater
***
Articole asociate:
3 comentarii. Leave new
Ăsta e mai mult decât un căcat cu servietă, e un rebut semi uman care doar in Arad poate fi propulsat pe așa o funcție. Un individ cu probleme psihiatrice, redus ca inteligență, laș, cu complexe de inferioritate și care în orice țară cvasi-normala ar fi absolvit maxim un liceu profesional și punea acum pavele. Un securisto-comunist absolut jenant
Din punctul meu de vedere nu este decât un primitiv. Intrebarea este ce putem face?
Din punctul meu de vedere este un cacat cu ochi si servieta, provenit din pepiniera cacatilor cu ochi, adica fostii gardieni publici, care azi striga cu mandrie: ‘ Deschide………Politia’