Voi ați observat – sper! – în ce fel, ce și cât de des ne rupem capul unul altuia în orașul ăsta plin de orgolii proaste și ură inventată? Ați fost, pe pielea și nervii și, deloc în ultimul rând, pe portofelul dumneavoastră, victime ale acestui gen de agresiune năroadă și în contrasens cu toate învățăturile – de la Biblie la Cartea Junglei și de la Cer la Cartier, nu?…
Dacă n-ai fost denunțat, ești – iar dacă n-ai fost și nici nu ești, nicio grijă: o să fii… în orașu-n care pică vreo doi-trei pe săptămână. Nu trebuie, musai, să faci ceva – e deajuns (necesar și suficient – aș zice) să ai bani! Când ai bani, în Aradul ăsta ești infractor – altă explicație e caducă. Dacă, pe lângă bani, mai ai și succes – atunci chiar c-ai pus-o: din minim 5 denunțuri pe săptămână (că-n weekend e închis) nu ieși!
Ați sesizat că noi n-avem o instituție, în niciun parchet și în nicio poliție… niciun guvern n-a fost măcar curios să deschidă discuția… o structură incipient-oficială măcar de „iubit aproapele” – dar avem, iată, cât se poate de oficial posibil (chiar dacă cu minuscule, deocamdată), „instituția denunțătorului”. O instituție de „urât aproapele” pe față avem.
De ce avem noi instituția denunțătorului? – care, după cum zice chiar „mama ei”, Laura Codruța Kovesi, „Nu e prima dată când (…) se folosește în România, e reglementată și se folosește și în Europa sau în Statele Unite”?
Pentru că merităm! Suntem răi, invidioși, ne urâm aproapele, vrem să moară capra vecinului (și chiar facem chef cu acest prilej), vrem să nu se ridice nimeni deasupra noastră, vrem să facem noi legea la noi pe uliță și să se teamă lumea de noi pentru că știm să denunțăm. Pe oricine și orice. Mai ales pe cine se ia de noi – dar denuțăm și gratuit, denunțăm și ca bonus, denunțăm și din plăcere – pentru că noi suntem denunțători profesioniști. Încă din cele mai vechi timpuri – de când ne știm noi pe aceste meleaguri denunțăm. Și denunțăm poate mult mai mult decât alte țări din Europa și Statele Unite – cu care concurăm „bară la bară” și s-ar putea să batem tot! Denunțăm pentru că suntem guralivi, denunțăm pentru că suntem proști, denunțăm ca să nu ne plictisim, denunțăm pentru că n-avem caracter, denunțăm pentru a face trafic, denunțăm pentru ca să ne luăm o geacă nouă, denunțăm ca să mai bem după ăla care dă de băut, denunțăm pentru că așa suntem setați genetic pe-aici-șa… în arealul ăsta care parcă pace și prietenie voia… la ultima strigare.
DE-NUN-ȚĂM! Avem și instituție.
Ne băgăm în belele prietenii, ne băgăm neamurile la pușcărie, distrugem viața aproapelui nostru (care, personal, ne-a făcut maxim nimic – dacă nu chiar bine) – ignorând evidența că noi suntem mult mai păcătoși decât denunțatul. La rândul lui, statul, cu legile lui cu tot, unele împotriva firii omului, nedând doi bani pe noțiuni ca umanitate, toleranță, empatie, dragoste de semeni (valori pe care doar poporul – odinioară pe la șezători și revoluții de catifea, acum pe facebook – le promovează) – statul, zic, ne ajută să fim ticăloși: ne iartă, temporar, păcatele, ne amână pedepsele și ne include printre sclavii săi.
Din denunțat – și de pe urma denunțatului – trăiesc bine procurorii locului, presa locului și dușmanii locului. Dacă denunțatul nu era denunțat – trăiau bine administratorii locului, tăcuții locului și prietenii locului – iar lumea evolua și, pe lângă asta, era mai bună.
Ție ți se pare că-i bine așa? Mie, nu.
Aradul are un statut special în cadrul acestei ceremonii imbecile… am studiat fenomenul suficient de mult încât să-mi permit concluzii. Ești genul care face denunțuri bazate pe destăinuirile deschise ale denunțatului, la un birt la care chiar denunțatul a plătit masa? Ești un denunțător arădean adevărat atunci! Ești genul care lasă comentarii pe site despre vecinul cu care tocmai bea, de pe propriul lui laptop? Ești un denunțător arădean de la mama lui, prin urmare. Când te întreabă cineva dacă ești prăduitor, așa-i că zici la început că nu știi ce-i aia, iar după ce-ți explică îi răspunzi că tu nu ai denunțat niciodată un om nevinovat? Deci, ești un denunțător clasic tip-Arad.
Așa-i că primul tău denunț n-a început cu tine… cu propriile-ți fapte de căcat?
De aia cred că dacă se va institui vreun premiu, o medalie, o diplomă, ceva – mainstream… pentru că în undergound se premiază la greu – pentru „denunțătorul epocii”, Instituția Denunțătorului – filiala Arad merită cel puțin un premiu special – pentru că, atât în plan individual, cât și colectiv, satisface toate cerințele unui județ campion la „dat în gât”: e hiperactiv, e eficient, e enervant, îi place ce face, și, culmea, mai e și popular! 😛
4 comentarii. Leave new
unii au folosit rețeta cu succes, ca să vadă capra vecinului moartă și pe vremea comunismului, dar pui pariu că încă din timpurile lui burebista, chit că n-avem de pe atunci dovezi scrise (geto-dacii erau un popor cuceritor prea elevat și get-beget, ca să se țină de … alfabetisme ieftine!), dar, de mai apoi … e plină poșta imperiilor apuse de anonime și nu numai, sigur!
si eu cred ca la daci nu exista… dar dupa aia, a fost obligatorie!
atata pot majoritatea sa toarne sa mai primeasca un „os” , rautatea e in floare….genial articol, genial SITE. Spor la munca in continuare Critic Arad
Mulțumim!