„SI VIS PACEM PARA BELLUM”…
(Publius Flavius Vegetius Renatus – „De re militari”)
1. „Războiul nu este decât continuarea politicii cu alte mijloace”…
… cuvinte profetice ale vestitului teoretician prusac al războiului, Carl von Clausewitz (1808)… Sună ca un blestem sau ca o profeție. Zăngănitul armelor e mai strident ca oricând în aceste prime decenii ale secolului XXI. Mai ales în acest an în care aproape toată Europa și America de Nord simte furnicăturile și arsurile hemoroizilor electorali… De fapt, războiul este starea de normalitate a omenirii, nu pacea. Mult iubita și clamata pace nu este „non-război”, ci un moment de „acalmie” în nesfărșitul tăvălug al brutalității, agresivității, ferocității umane…naturale! Orice reglare de conturi în lumea intereselor diferite sau opuse, este – într-un fel – politică. De la nivel de individ, grup social până la nivel de popoare, alianțe, ce mai, continente întregi… Tratativele, pacturile, acordurile, tratatele etc. – la nivel intern și (mai ales) extern, internațional – nu sunt menite decât să ofere un moment de respiro între două etape de conflict armat. Ce dacă în ultimii zeci de ani nu am avut război în Europa? Lumea nu se reduce doar la acest continent și știm cu toții că, practic, n-a fost zi de la D-zeu în care nu se producă pe undeva, pe mapamond, vreo încaierare… Așa cum trebuie să ne obișnuim cu clima planetei dată peste cap, cu pandemiile care răsar din hăurile intunecate ale Cosmosului (și Pământului!) – noi, oamenii, suntem fecioare neprihănite, preacurate!-, tot așa, va trebui să trăim mereu cu gîndul că în orice clipă ne pot pica în cap – pe nepusă masă – vreo bombă, vreo dronă, vreo „gașcă” de teroriști, de dezaxați… Aceasta devine starea de normalitate, nu alta…
2. Cei patru cavaleri ai Apocalipsei sunt… trei… Putin și Yankei!…
În Apocalipsa după Ioan de Patmos ( Cap. 6, versetele1-8) cei patru cai sunt de patru culori: alb, roșu, negru și verde palid (gălbui), simbolizînd – în ordine – Ciuma, Războiul, Foametea și Moartea. Cei patru cavaleri vin prevestind „Judecata de Apoi”… Peste multe veacuri, psihologul John Gottman, vorbește de „patru cavaleri” ai nefericirii în cuplu, prin extensie, în orice colectivitate, de la mică, la mare: criticismul, disprețul, atitudinea defensivă și construirea de bariere… Ce vreți mai clar în mentalul colectiv, mai ales european? O fi și prin alte coclauri, dar noi suntem și rămânem totuși europeni, cu grandomanie – leagănul civilizației contemporane; dar și cu ochii în pămînt – haznaua din care au erupt cele mai mari conflicte cunoscute…
De ce Putin și Yankeii? În primul rând, la yankei, nu pot nominaliza un „Putin al lor”; încă nu-i deloc limpede cum se va rândui cursa electorală pentru Casa Albă, pe ultima sută de metri. În al doilea rând, e clar că Putin va rămâne tot Putin, după „alegerile” din primăvara asta; problema este doar care dintre ei? În al treilea rând, dincolo de cotcodăcitul din ograda nord-coreană, dincolo de umflatul mușchilor la Beijing, dincolo de prosternările islamice de la Teheran, tot cei doi cocoși (yankeul și rusnacul) vor tranșa meciul… China rămâne a doua mare putere economică mondială; până la cea militară… va mai curge ceva apă pe Yangtze/Chang Jiang/Iantzî… În al patrulea rând, nu-i deloc clar ce „joc” face astăzi Ex-Uniunea Sovietică (nu pot să-i spun Rusia…): nici nu mai pomenesc – la acest moment al discuției – de războiul din Ukraina; scriam tot aici, nu de mult, de problema Alaskăi… iată că ceea ce mi se părea o glumă, a devenit un document oficial al „Cancelariei” Kremlinului… În fine, în al cincilea rând, ce dracu’ va face Uniunea Europeană (fidelă aliată a Unchiului Sam – Marele Satan, pentru unii islamici)? „Fidelă”, „fidelă”… dar până la un punct: au apărut dizidențe clare în favoarea Kremlinului (Austria, Ungaria, Slovacia…cine mai urmează?) și se mai fac ochi dulci și în alte capitale din vechiul continent…
3. „Wenn wir nicht gewinnen, ist Victoria eine Hure” (Dacă nu învingem, Victoria e o târfă ) – Josef Goebbles… DAR… „Mă simt ca o prostituată într-o lume fără trotuare” – Emil Cioran…
Acest mini-serial este dedicat politicii și cum politica nu se poate lăsa din mâna istoriei… Mă interesează neapărat politica românească, mai precis cum se vede aceasta pe alte meleaguri (în speță, aici, în Britain). Din păcate, nu se vede… dar nimic… Ca un bun ardelean, „plin de fudulii” (clujean/arădean fifty-fifty – prin voia sorții) detest Ceauschwitz-ul, de două ori (cel puțin!): odată, pentru că mega-mahalaua de pe Dâmbovița mi s-a părut, din fragedă pruncie, un târg oribil, și arhitectonic și prin fauna care-l populează (N.B. mama mea e regățeancă, din Făurei! Sic!…); apoi, pentru că e sediul prostituției politice românești (mai bine zis, miticești), recte „Locul unde nu s-a întâmplat nimic” (…notabil în ultimii treizeci de ani) – Pace, M. Sadoveanu! Să-i vedem pe „onorabilii” pe unde scot cămașa acum, când le pică în cap F.M.I.-ul… Situația geo-politică actuală ar trebui să ne pună într-un fotoliu de orchestră – măcar pe harta Europei, dar… Se desfășoară în aceste zile poate cele mai mari manevre NATO de mult, mult timp; Românica e blestemată să împartă gardul despărțitor cu Ex-Uniunea Sovietică (din păcate, Ukraina liberă și „eliberată” pare tot mai mult o himeră…)… dar noi nu participăm la manevre decât cu observatori?!… Și, a propos de „gard”, cât timp va rămâne ca atare? Am văzut recent pe net prezentarea – cu multă „mândrie patriotică” – a noii arme de asalt (concepție românească pe „franciza” Kalașnikov), adaptată criteriilor și rigorilor NATO! O.K.! Să vedem cine o va cumpăra că deh, „frate, frate, dar…”. La urma urmei, putea fi fabricată și de … Albania, Burundi, Guatemala, Cambodgea… Războiul din Ukraina începe să semene tot mai mult cu războiul de tranșee (1914-1918), pigmentat pe ici, pe colo de instrumente sofisticate „up-dated”. Sacul de „resurse” NATO (în primul rând yankee) pentru ajutorarea Ukrainei a început să sece și nu, în primul rând, din cauza birocrației democrațiilor occidentale… Războiul Israel-Gaza nu pare să ia o altă turnură: oricât se încearcă extinderea conflictului, israelienii își văd neabătut de treaba lor. Chiar dacă sunt puși la stâlpul infamiei din cauza ororilor din Gaza, chiar dacă scaunul primului ministru de la Ierusalim / Tel Aviv se clatină serios. Si totuși, ce face Românica? Dincolo de certurile politice interminabile, cauzate și de o „clasă” politică decrepită? By the way, am revăzut-o cu plăcere (după destul timp) pe Ana Blandiana (alias Otilia Coman) în emisiunea tv La scenă deschisă. Aici a reiterat super-convingător: cea mai durabilă (și oribilă, aș zice eu) moștenire a Motanului Arpagic este clasa politică de azi…
4. „După război nu reiese cine are dreptate, ci numai cine a rămas viu”…(Proverb finlandez)
A devenit un lucru comun ca să vedem „pe sticlă”, aproape seară de seară, tot felul de „strategi” și „tacticieni” care fac o „analiză aprofundată” și „competentă” a situațiilor de pe diferite fronturi fierbinți ale Planetei… Majoritatea sunt militari (ofițeri de rang înalt sau chiar generali, amirali) dar fie sunt în rezervă, fie chiar în retragere… Nici Românica dar nici U.K. nu fac excepție. La hartă, sau pe modele grafice computerizate, ni se dau adevărate „lecții” de artă și știință militară… Toată stima pentru dânșii dar… Evident, nici o țară nu va „defila” – public (!) cu cei care sunt cu adevărat, efectiv angrenați în decizii majore militare curente; este de înțeles. Reversul medaliei este că cei de pe sticlă nu vor avea veci-pururi credibilitate în fața publicului tele/radio-spectator; de aici mașina zvonurilor merge la turație maximă…
În spațiile-media britanice se vorbește tot mai des de niște chestii care stârnesc îngrijorare până și pentru calmii locuitori ai teritoriului Majestății Sale: (i) necesitatea lărgirii bazei de recrutare și încă rapid! E nevoie de o armată „de cetățeni”, nu numai profesioniști; „carnea de tun” e încă prea puțină, având în vedere ce se petrece la orizontul de Est, tot mai întunecat… (ii) e nevoie de o pregătire corespunzătoare a populației, având în vedere un fapt nou și șocant: ex-Uniunea Sovietică începe manevre militare – la rândul ei – dar în condiții de teren infestat radioactiv, biologic, chimic (nu e clar dacă mimat sau real?). Oricum, la „ei” se găsesc asemenea terenuri, după câte experiențe au desfășurat în nemărginirea Maicii Rossia. (Între noi fie vorba, nici yankeii nu prea sunt purtați pe la biserică în astfel de cazuri…). De ce „acolo”? Pentru că trebuie să ne așteptăm că… (iii) Argentina a denunțat ultimele acorduri de reglementare pașnică a conflictului din „burta de sud” a Atlanticului și nu e vorba doar de Insulele Falkland (Malvinas); au „învățat lecția” din 1982, nu vor mai proceda astfel, poate vor atrage și alte state „interesate” și… cum distanțele nu prea mai contează în lumea de azi… (iv) U.K. s-a lăsat atrasă în „războiul de pedepsire” a „rebelilor” houthi din Yemen, alături de S.U.A. E de înțeles interesul marilor puteri pentru libertatea de navigație în Marea Roșie, pentru respectarea acordurilor internaționale, dar când își vâră coada Iranul, lucrurile nu mai par așa de simple… De unde puteau să aibă rebelii ăia amărâți armament, logistică generală și pregătire? Până unde va merge U.K.?
Cine plătește până la urmă toate „oalele sparte”? Evident că populația civilă. Pretutindeni…
Un gând mai vechi al Franței renaște intempestiv: crearea unei Armate Europene… Nu e clar, o armată (unificată) a U.E., sau o armată NATO-pur europeană? În primul caz, britanicii ar sta deoparte, dar în al doilea caz? Apoi, cum, sub ce comandă (unică!) și mai ale cu ce fonduri? Se merge pe gândul „descurajării” potențialului adversar, (știm noi cine) dar, doar cu „bătutul pumnilor în piept”… Se profilează – deși deocamdată pare totuși greu de crezut – o alianță militară Rusia-China… E greu de crezut, căci și aici – ca în orice structură militară – doar unul poate fi „șef”… și totuși, dacă…? Cine? Cu ce scop? Și Germania „cobește” că până în 2027-2030 va fi război… în Europa… Dar deja este! Ce interese sunt în joc? Întrebări, întrebări, întrebări…
5. Și Românica… „Pac, la Războiu!”
Ungaria deja face planuri: Ukraina va fi învinsă iar o regiune din teritoriul din Sud-Vest trebuie să se întoarcă la „patria mamă”. Nici slovacii nu sunt prea „odihniți”. Ba, se fac oferte teritoriale generoase (evident, din trupul legal și internațional recunoscut al ukrainenilor) pentru Românica… Ardealul e văzut la Budapesta cu alți „ochelari geografici” decât la București și… Cluj… Mai mult, propagandiștii din mass media rusești o spun tot mai mult fără perdea: România trebuie și va fi atacată… Ăștia nu vorbesc chiar de capul lor. Nu putem spune că le vorbește gura fără ei. „Cineva” de „sus” le-a trasat această sarcină… Nu se declară oficial dar… Cu „războiul hibrid” – dus cu toate mijloacele imaginabile și neimaginabile – te poți aștepta la orice. Este clar că Moscova dorește spargerea unității – și așa destul de fragile – a Uniunii Europene. Dar au, cam peste tot, și „o coloană a cincea”… La noi, oare cine or fi? Întrebați-mă ca să vă întreb! Și totuși „Ce gândește Suveranul?” Plecăciune, I.L. Caragiale!…
– Bulă, ce vrei să te faci când vei fi mare?
– Vreau să mă fac soldat!
– Dar te vor omorî dușmanii!
– Atunci, vreau să mă fac… dușman!...
Citește și:
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (VI)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (V)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (IV)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (III)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (II)
- ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (I)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
