LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (XLVII) | „ȘMECHERO-CRAȚIA” vs „FRAIERO-FILIA” (4)


[Aflat – culmea! – împotriva voinței proprii (chestie de sănătate), pe meleagurile rădăcinilor mele cele mai adânci, recte, Cluj, începusem să redactez o viziune pur subiectivă asupra leagănului existenței mele, reîntâlnit după peregrinările în „Perfidul Albion”. Intenția mea a fost (și rămâne) un triunghi comparativ: Chatham upon Medawy (England) – Arad – Cluj. Cred că o pornisem, relativ, bine;  o asemenea asociere mentală, bag mâna-n foc, nu s-a mai făcut… [vezi rubrica Reportaje în Critic Arad] Realitățile actualității stricte mă silesc să revin asupra unei teme subsumate titlului acestui mini-serial… Din beatitudinea melancolică (sic!) a acestor momente clujene – stranii pentru    mine –  a trebuit să re-plonjez în cruda realitate jegoasă a cotidianului… eh, … that’s all… AUTORUL]


1. „Stat maximal – cetățean minimal” vs. „Stat minimal – cetățean maximal”

Mare belea pe capul oamenilor (cetățenilor) și statul ăsta! Mare belea pe capul statului și oamenii (cetățenii) ăștia! De la vechii greci, oamenii constituiți (natural!) în comunități – polisuri – devin niște zoon politikon, i.e., „animal(e) politic(e)”. De la vechii latini, oamenii „îngrămădiți” (natural!) în comunități-cetăți – civitates – devin niște cives, i.e., „cetățeni”… Se pare că statul nu poate exista decât în și prin oameni (cetățeni) iar oamenii (cetățenii) nu pot supraviețui, ca atare, decât în și prin stat… Revenim astfel la clasica întrebare: „Ce a fost, mai întâi, oul sau găina?”… evident, insolubilă! Oamenii se înstrăinează (alienează) prin stat. Statul se înstrăinează de oameni. Tot „filosofând” așa, nu ajungem nicăieri! Așadar, „să luăm taurul de coarne”!…

Să pornim de cele două duble situații-limită: „stat maximal – stat minimal”, respectiv, „cetățean minimal – cetățean maximal

Ca situații limită, perechile opuse menționate nu există decât în mintea noastră: de aceea ele sunt niște „limite”. Realitatea glisează pe undeva, între aceste limite. Un „stat maximal” ar fi atunci – aproximativ! – un stat totalitar, o dictatură, o formă de despotism. Cetățeanul obișnuit (exceptând elita conducătoare și unde există, și aici, o ierarhie strictă) este redus la statutul de „minimal”: el nu contează decât ca o rotiță în angrenajul statal. Cele mai cunoscute exemple sunt Coreea de Nord, Rusia, China, Iran; șirul nu se oprește deloc aici… Un „stat minimal” (visul liberalismului absolut) ar fi o organizare social-statală unde libera inițiativă ar fi maxim-posibilă; evident în condițiile unor reglementări, norme etc., numite juridic, impropriu, legi. Unii numesc asta raționalitate… Două observații se impun imediat: 

(i) „Lege”, în sensul propriu al termenului, nu există decât în mod obiectiv, în natură, în Univers; ceea ce noi „percepem” ca legi (numai în înțeles juridic, eventual, moral) reprezintă norme create, stabilite, impuse și „acceptate” de oameni, în virtutea unui anumit rang ierarhic în societate (sic!); ele sunt oricând „șanjabile”. 

(ii) „Cetățeanul maximal” ar fi atunci o simplă iluzie, o utopie; în întreaga natură vie se stabilesc, spontan, ierarhii unde criteriul ultim, fundamental, este cel de forță; un stat „minimal” cu cetățeni „maximali” bate clar la porțile anarhiei și, culmea, nici o anarhie absolută nu poate exista (poate în mintea mea șugubeață, atunci când vorbesc de o anarhie bine temperată…). În mijlocul acestei fermentații socio-umane putride se nasc șmechero crațiile și fraiero-filiile. N-o să vă placă: există un proces natural care conduce aici, oriunde și oricând… Oamenii ca individualități stricte, unice, irepetabile nu sunt egali (identici) nici de la natură… Iluminismul s-a legănat în poala acestei iluzii; cu bune intenții, probabil, dar intențiile bune pavează drumul spre iad…

Sun un pesimist înveterat; n-am putut fi niciodată un optimist. Deci să aplicăm acest cadru („teoretic”?) – pur personal – la condițiile „social-istorice concrete” (vorba Motanului Arpagic!) ale Românicăi de azi…


2. La ce „bornă kilometrică” se află acum Românica pe drumul spre euro-atlantism, sub cizma destul de fermă a lui Ilie Bolojan și sub șlapul cam șovăielnic al lui Nicușor al nost’?

Știu prea bine că sintagma de „țară din lumea a treia a U.E.” nu poate fi „agreabilă” românașilor, nici în ruptul capului! Preferăm eufemismul de „economie emergentă”, de parcă așa mai edulcorăm realitatea… Iată o primă big picture: 

M-a pus dracu’ să urmăresc «11 iulie 2025. Subiecte viralizate pe net în ultimele 24 de ore. Adrian Rusu (…) Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare asigurat de echipa NewsVibe Romania, pe baza mai multor softuri de monitorizare online. Topul linkurilor virale este măsurat pe baza numărului de interacțiuni generate pe Facebook de subiecte din presa online românească. Viralitatea se măsoară prin numărul cumulat de likes, comments și shares, obținut de linkuri diverse, pe parcursul unei zile».  Concluzia? Să dăm cuvântul autorului, Adrian Rusu. «Publicul din spațiul rețelelor sociale a fost interest (…) de știri și evoluții politice, în special privind cele două moțiuni de cenzură inițiate de AUR – împotriva guvernului, în Parlamentul României, și împotriva Comisiei von der Leyen, în Parlamentul European. Educația a continuat de asemenea să genereze atenție. [ s.n.] (…)În domeniul infrastructurii, au atras atenția finalizarea podului peste râul Buzău pe A7, anunțată de [Bacau.net], și deschiderea circulației pe DEx4 între Cluj-Napoca și Turda [Cluju.ro], reflectând interesul publicului pentru evoluția acestor proiecte. Concluziile (…) se referă la primele 100 de titluri de presă virale ca volum de interacțiuni generate pe Facebook (…), sintetizând tematicile care au interesat cel mai mult audiențele online din România.»

La toate astea, ar mai fi de adăugat și niște „amănunte picante”:

Aceasta ar putea fi o „radiografie” – la minut… mă îndoiesc sincer că ea ar reflecta adevărata „bornă kilometrică” menționată în titlul aecstui paragraf… Prin urmare:

3. Eterna întrebare, repetată la nesfârșit: Cum a fost posibil?

Pe cetățenii onești ai unui stat nici prea-prea, nici foarte-foarte „maximal”, ei înșiși tratați – în marea lor majoritate – ca cetățeni „quasi-minimali”, îi arde la lingurică aplicarea principiului  strămoșesc „să moară și capra vecinului”… Mai întâi, vor  să-i vadă „fripți bine” pe cei cu venituri „speciale” nerușinate, nejustificabile – tipice șmechero-crației… Abia apoi se vor lăsa, la rândul lor, „fripți” (vorba vine… mai există destule căi de protest, de ieșit în stradă etc. …). Treaba e că a doua „soluție” este relativ fezabilă; prima „soluție” este, mai degrabă, o luptă cu „morile vânt” (pardon, „curiastul” superblindat de legi, ordonanțe, normative, excepții și… multe alte drăcovenii). Bașca, urgența maximă de a prezenta Bruxelles-ului și agențiilor de rating că – după atâta amar de vreme – se „mișcă ceva” și în Românica… E drept, au apărut semne timide (foarte timide!) că dracu’ (i.e., calificativul „junk”) nu-i chiar atât de negru… Dar numai pentru că „talpa țării” e pusă sub teasc! Fatalitatea istoriei… Mă rog, ce-o da Dumnezeu!… 

Întrebarea este: există oare vreun interes național (să-i zicem, mai realist, „interes public”)? Dacă ne repezim să răspundem, atunci răspunsul ar fi categoric „DA”!… Există oare vreun interes public (național) de-a avea un stat (nici maximal – nici minimal) care să asigure suveranitatea și independența țării, să lupte pentru prosperitatea poporului (=cetățenilor), să se angajeze la efortul general euro-atlantic cu valorile sale fundamentale ce sunt vitale pentru ceea ce numim o lume civilizată? De mă fac avocatul diavolului, aș „chibița”: după ce criterii apreciem o țară ca fiind civilizată „aggiornatamente”? „Suveraniștii” noștri „verzi” bat câmpii, marjând pe linia unui izolaționism și tradiționalism-pășunist (inclusiv religios, habotnic-ortodox) numa’ bun pentru spiritul „divide et impera” al Rusiei… Din păcate, și al Americii lui Donald-Duck-Dick. În ultimul caz apare un paradox: yankeul de la Casa Albă ține cu dinții de un suveranism-suprematism (sic!) a l’americaine dar vrea un suzeranism-vasalism USA-Europa! Așa s-a ajuns ca „suveraniștii” de la noi – contrar preceptelor doctrinei aiurea-profesate-proferate – să se prosterneze necritic, să pupe bălos curul marelui yankeu din „Coliba Unchiului Sam” (nu Tom!)… Vom fi oare, vreodată,  cetățenii europeni, cu conștiință europeană într-o Europă (realmente) unită? Mi-e teamă că, veci-pururi, NU! Nu se va putea trece peste nevoia de afirmare permanentă a unei identițăți etnico-istorice pe un continent atât de fragmentat și clar structurat pe națiuni și culturi diferite! Aș adăuga și niveluri de dezvoltare social-istorică diferite (bașca, insurmontabile!). Mai degrabă Ch. De Gaulle avea dreptate când vorbea de „une Europe des Nations”, „une Europe des Patries”!

Ce au toate astea cu privilegiații societății noastre actuale – privilegiați pe orice criterii posibile numai cele de merit, valoare reală, profesionalism indubitabil nu?!… Păi, interesul de partid (pleonasm curat!) … Nu contează că mulți sunt bâtă, tufă de Veneția, de-a dreptul cretini (tipul Agamiță Dandanache)! Doar pe ei se poate baza  partidul care-i „împinge în față”, ei sunt cei de încredere… Încredere că vor asigura perpetuitatea prezenței partidului respectiv la borcanul cu miere sau la butoanele puterii! Deoarece – pentru orice partid politic din lumea și istoria asta – tot ceea ce contează este puterea ! Ea aduce beneficii certe… Bine a grăit – în delirul său – tovarășul Lenin, apoi… Stalin… apoi Mao…apoi Arpagic… apoi Xi… apoi Kim… Partidul este și va fi mereu PARTE și nu ÎNTREG! Ca atare, și interesele sale n-au nimic cu interesul general, național, public sau cum l-or mai fi numind… Ultimul nici nu există real; doar în creierele mai înfierbântate, înainte de a deveni pane!… Este doar clamat – în mod na-tu-ral (!) – demagogic! Credeți, boieri dumneavoastră, că purcoiul de bani, încasat de tot felul de șefi (inventați după criterii picate din Lună, Marte sau chiar din altă galaxie), „lozu’ cel mare”, intră în buzunarul numiților (nenumiți / „nenumițibili”)? Oh, no!… sweet God!… Aici se înșală cei „năcăjiți”, care văd ce văd dar nu privesc prea bine… Banii merg la partid!?, mă rog o parte din ei? Evident că și da și nu… Cine împarte, parte-și face! Păi sinecurile trebuie plătite celor care ți-au dat un șut în cur ca să „aterizezi” acolo… Pretextul? „bani pentru partid”! O fi și… nu prea! Ajung ceva bani la nesățiosul partid dar și șefii ăi’ mari ai nevoie de nițel lux exorbitant și sfidător!

Blindajul de legi, regulamente, excepții și alte porcării imaginabile îi face pe aceștia inexpugnabili. Sunt ei tâmpiți profesional, dar nu la capitolul „șmechero-cratic”. Așa ajung ei să remorcheze fraiero-filii. Ce-și face omu’ cu mânuța lui, nu-i giocco di mano (sic!)… Păi, de ce avem un astfel de Parlament supra-dimensionat, format din supra-cretini și asortat de sezon cu o supra-birocrație? Păi, fără astfel de „ingrediente” maligne, ar mai putea funcționa statul „meritocratic” din mintea celor ce se cred urmașii celui care – la Versailles – îndrăznea, acum vreo trei secole și ceva, să spună „L’etat… c’est Moi!”

Aventura „chibițatului”, pe marginea realităților strict-românești, va mai continua… Dar vă mărturisesc: pătruns adânc de scârbăvnicia realității politice de la noi, abia aștept să găsesc răgazul de-a mai povesti despre Chatham upon Medway, Arad și Cluj…


P.S.  Nicușor Dan al nost’, întrebat de ce a luat decizia să intre în pre-campania electorală, acesta a glumit, spunând un banc: „Soția îl sună pe soț și spune «vezi că pe autostrada pe care tu mergi e un nebun care merge în sens contrar» și el răspunde: «nu, sunt mii»”, adăugând că întrebarea este, de fapt, de ce este numai el în această  situație. Tot Nicușor al nost’, provocat de Marius Tucă într-u talk-show, cu ceva vreme în urmă, să spună cel mai bun banc cu Bulă pe care și-l amintește: Stați să-mi aduc aminte… Nu o să fie foarte nou. Vă spun un banc: Se naște Bulișor și tatăl lui, Bulă, se duce la spital și spune: «S-a născut un fiu, o să-l fac fotbalist»! La care asistenta îi spune: «Știți, nu are picioare». «Bine, o să fie o inteligență…»! «Știți, nu are nici cap… De fapt, nu are nici corp. De fapt, este numai o ureche». «Nu contează, oricum să fie. E fiul meu! Dragă Bulișor!…» «Știți,nici nu aude»” … Eu doar conchid: fiind vorba de domnie prezidențială & guvernare, o fi fost o premoniție… 

Am tot căutat – unde vreți și unde nu vreți – ceva „poante” cu Bolo’… Ei bine, n-am găsit! Deocamdată… Se pare că Bolo’ e prea serios în toate. Deci s-ar putea să ia orice banc (cu sau fără el!)… drept adevăr serios!…

Cu „servus”-ul clujenesc de rigoare…


   Citește și: