ICOANA NAŞTERII DOMNULUI
Pastorală la Nașterea Domnului 2017
† TIMOTEI
DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI
Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos
Cinstiţi credincioşi şi credincioase,
Sărbătoarea Crăciunului se pregăteşte din vreme de către întreaga creştinătate, cu bucuria pe care o anticipă încă praznicul Buneivestiri, Întruparea Domnului adică spre ridicarea omului căzut prin neascultarea de Dumnezeu a protopărinţilor neamului omenesc, Adam şi Eva. Colindatul, ca cel mai obişnuit şi lesnicios mijloc de comunicare în această atmosferă adaugă, întocmai ca şi imnografia Bisericii la cântul înviorător şi viziunea peste veacurile trecute şi pentru cele viitoare, a ceea ce aşteaptă lumea mereu, realizarea pe pământ a Împărăţiei cerurilor, aşa cum îngerii intonau în armonia celestă cu cuvintele promiţătoare pentru toţi: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”[1] În noaptea sfântă icoana Naşterii Domnului răspândeşte razele luminoase din lumina zilei celei neînserate. Colinda purtătoare şi a stelei colindătorilor cu icoana praznicului la casele creştinilor se arată ca şi o chemare spre închinare, cu evlavia ce vrea să răscumpere nepăsarea unora din cei aflaţi la vremea aceea sau următoarea, aşa cum cântă şi versul “Viflaime, Viflaime, cum de n-ai primit în tine / pe Fecioara Maria, să nască pe Mesia?”[2] Astfel, „ochi şi urechi”, cum e zicala, creştinul ascultă glasul călăuzei spre Noul Născut al cerului şi al pământului, care la această sărbătoare revarsă din plinătatea harului dumnezeiesc peste întreaga făptură; El venind în întâmpinare către cei ce vor să-L primească spre dobândirea darurilor spirituale dorite.
Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,
Atât privitorilor icoanei, cât şi ascultătorilor colindei într-o împletire armonioasă a culorilor şi sunetelor se înfăţişează Familia sfântă, Fecioara Preacurată, străjuind Pruncul Sfânt, cadrul întregit cu prezenţa ocrotitorului Iosif, a păstorilor Betleemului, aducând pârga turmelor, mielul simbolic pentru jertfirea spre viaţa lumii, nelipsind şi necuvântătoarele folositoare oamenilor, mai departe magii înţelepţi ai popoarelor, căutători ai adevăratului Dumnezeu, moaşele consemnate de tradiţia bisericească, ilustrând deplina realitate a naturii omeneşti a Pruncului şi anunţând evenimentele viitoare ca botezul în Iordan şi cel al pătimirilor, totul într-o peşteră luminată de îngeri şi steaua minunată. În biserici, urmând erminia picturii, icoanele legate de momentele principale ale istoriei sfinte îmbogăţesc cunoştinţele şi simţămintele credincioşilor spre a înţelege marea taină a creştinătăţii, aşa cum o înfăţişează şi apostolul neamurilor, Sfântul Pavel, prin cuvintele: „Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă.”[3] Între icoane de amintit: Întâlnirea Născătoarei de Dumnezeu cu Elisabeta, după bunavestirea de către arhanghelul Gavriil, Întrebarea magilor sosiţi în Ierusalim în căutarea lui Mesia şi Închinarea lor la Pruncul din Betleem, Tăierea Împrejur a Mântuitorului, Întâmpinarea Lui la Templu, apoi Fuga în Egipt şi repatrierea în Nazaret, Uciderea pruncilor din ţinutul în care S-a născut Hristos, fiind la vedere şi altele, ca acelea din viaţa Maicii Domnului: Naşterea ei, Intrarea în templu, precum şi cele ale profeţilor Vechiului Testament, ale înţelepţilor lumii vechi şi sibilelor, toţi şi toate cu înscrisurile despre Iisus, adăugându-se şi cea a arborelui lui Iesei, privind adică genealogia Domnului nostru Iisus Hristos[4]. O mai bună înţelegere o dă şi imnografia sărbătorii, ca de pildă cântarea principală, troparul: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ţie!“ sau condacul, cea mai poetică dintre creaţiile imnologiei zilei: „Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.” La toate acestea, desigur se adaugă şi tâlcuirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii de care au ţinut seama atât iconarii şi zugravii, cât şi alcătuitorii de cântări ale sfintelor slujbe. Pătrunzând în cadrul evenimentului de referinţă cu toţi cei cuprinşi în istoria şi tradiţia sfântă, privitorul este angajat însuşi într-o atmosferă înălţătoare, găsindu-şi apartenenţa sau apropierea de o ceată sau alta a celor reprezentaţi, adică oameni aleşi de Dumnezeu, din popor sau dintre cei puşi spre învăţătură sau înţelepţire, fiecare înţelegându-şi rostul în marea lucrare a mântuirii. Încercând a urma firul lămuririlor îndreptăţite pe marginea icoanelor celor mai reprezentative ale Naşterii Domnului din bisericile noastre, se poate spune că, aşa ca şi alte icoane prăznicare, cea de referinţă înglobează toate praznicile împărăteşti şi face prezente toate marile evenimente din viaţa Mântuitorului[5]. Icoana Naşterii apare astfel în întreaga sa semnificaţie mesianică şi eshatologică în care misiunea Fiului lui Dumnezeu pe pământ este deja împlinită, iar marea taină a lui Dumnezeu care devine Om este prezentă cu toate consecinţele ei. Evenimentul măreţ este reprezentat ca având loc în faţa peşterii din Betleem, nu în interiorul ei, pentru că în iconografia ortodoxă evenimentele care se petrec în interiorul unui edificiu nu sunt închise în încăperi, ci închipuite prin construcţii cadru, rânduiala aplicându-se şi interioarelor nearhitecturale, naturale cum este şi peştera Naşterii Domnului; tehnica aceasta subliniind cât de mult evenimentul reprezentat depăşeşte locul istoric unde s-a petrecut şi faptul că el merge dincolo de momentul în care a avut loc. Cele mai vechi documente văd în peşteră simbolul faptului că, Dumnezeu, prin harul venirii Sale a eliberat pământul de închiderea în el însuşi. Mai întâi ea este o reminiscenţă a topografiei Betleemului cu peşterile de la marginea cetăţii pe care păstorii le foloseau ca adăpost pentru turme. Ea se concretizează şi în cuvântul psalmistului că „adevărul a răsărit din pământ.”[6] Este pictată în culori închise însemnând umbra păcatului şi a morţii care stăpâneau omenirea înainte de venirea Mântuitorului ca Lumină a lumii. Întunericul grotei mai reprezintă şi iadul, aşa că Întruparea Fiului lui Dumnezeu este pusă de către iconari în paralel cu Pogorârea Sa la iad, iar peştera Naşterii privită şi ca prefigurare a mormântului Domnului. Naşterea adică apleacă cerurile până la iad, Domnul eliberând din robia diavolului pe Adam şi împreună pe toţi care aşteptau venirea Lui, precum zice proorocul „celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.”[7] Maica Domnului se găseşte în centrul icoanei, lângă peşteră, îmbrăcată într-un veşmânt purpuriu, culoare rezervată numai împăraţilor, subliniind demnitatea împărătească de Maică a lui Dumnezeu, Împăratul cerului şi al pământului. Privirea ei contemplativă este îndreptată spre evenimentul mai presus de înţelegere, oglindindu-l, dar totodată anunţă şi pătimirile de mai târziu ale Pruncului; iar cele trei stele de pe capul şi umerii Maicii Preacurate sunt semnele fecioriei dinainte, din timpul şi după Naşterea lui Hristos Domnul, arătând taina cea mai presus de fire. În partea stângă a icoanei, jos, dreptul Iosif este înfăţişat deosebi de Prunc şi de Maica Acestuia pentru că el este numai purtătorul lor de grijă. Văzând ansamblul se degajă următoarea consideraţie, pe care o face un mare teolog român: „Şi nu ştim cum ne-ar arăta Fiul iubirea lui de oameni, dacă n-ar arăta-o mai întâi şi într-un grad deosebit de afectuos faţă de Maica Lui, care şi ea Îl iubeşte mai mult ca toţi. Dacă Iisus Hristos nu s-ar fi născut din Fecioara, n-ar fi şi Dumnezeu, ci simplu om. Dar în acest caz n-ar fi învins moartea şi n-am fi mântuiţi. Cei ce neagă Naşterea lui Hristos Domnul din Fecioară, neagă mântuirea.”[8]
Dreptmăritori creștini și creștine,
Acum, la sfârşitul Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, având în vedere şi deceniul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, gândim la toţi cei care s-au străduit să fie înşişi icoane vii pentru semenii lor prin pilda vieţii şi cuvântul îndemnător spre desăvârşire şi care au făcut din evenimentele istoriei sfinte temeiuri concrete ale lucrării mântuirii. Grija arătată patrimoniului naţional cultural şi spiritual este vădită în mod ales prin iconografia bisericească pe care sărbătoarea de acum a Naşterii Domnului a căutat să o exemplifice. S-au înscris în rândurile iconarilor şi pictorilor bisericeşti ostenitori înzestraţi răspunzând cu râvnă chemării spre bine şi frumos. Dintre aceştia unii au fost înălţaţi la cinstirea altarelor, ca de exemplu Cuviosul Pafnutie-Pârvu Zugravul, canonizat de Sfântul Sinod în anul ce se încheie. Local, în cadrul eparhiei, am beneficiat de pictori merituoşi pentru împodobirea sfintelor locaşuri, iar prin icoane sfinte şi a caselor ce vor să aibă ferestrele deschise spre cer. De menţionat aici perspectiva apropiatei încheieri a lucrărilor de pictură la Catedrala arădeană. De asemenea nutrim bucuria şi totodată speranţa de a vedea într-un viitor apropiat finalizată atât construcţia, cât şi podoaba picturală a Catedralei Mântuirii Neamului, lucrare faţă de care fiecăruia dintre fiii credincioși ai Bisericii noastre îi revine o îndatorire de suflet. Vrednicul de pomenire Justinian Patriarhul, cu întreaga generaţie pe care a arhipăstorit-o au dorit desigur să vadă făptuirile din zilele noastre, azi toţi având conştiinţa de a împlini întocmai idealurile înaintaşilor. Anul viitor, omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, prilejuieşte stimularea forţelor menite să aducă spor de strădanii pe această latură cinstită de Sfântul Sinod. De altfel vremea noastră este prielnică pentru o astfel de lucrare pusă în slujba Bisericii şi Țării, a întregului popor binecredincios. Însufleţiţi de această dorinţă de împlinit o împărtăşim tuturor, după cum şi fiecare o transmite celor apropiaţi cu toate urările de bine de sfintele sărbători spre mulţumirea de obşte şi slava lui Dumnezeu, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Amin.
Al vostru, către Domnul rugător și de tot binele doritor,
† TIMOTEI
A R H I E P I S C O P al ARADULUI
Însemnare: Această Pastorală cu nr. 3.000 / 2017, având titlul „Icoana Naşterii Domnului” şi scrisă la 2 decembrie 2017, se va citi în fiecare biserică parohială sau mănăstirească la Sfânta Liturghie din prima zi, iar în filii a doua zi de Crăciun.
[1] Luca 2, 14;
[2] Prof. Ioan Brie, „73 Colinde”, Cluj Napoca, 1980, p. 25;
[3] I Timotei, 3, 16;
[4] A se vedea C. Săndulescu-Verna, „Erminia picturii bizantine, după versiunea lui Dionisie din Furna”, Timişoara, 1979, pp. 122 – 137 şi 183 – 184;
[5] În prezentarea Icoanei Naşterii Domnului s-a întrebuinţat cartea PS Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, „Icoana Ortodoxă”, Oradea, 2002, pp. 185 – 194; şi a pr. Wilhelm Nyssen, „Pământ cântând în imagini”, Bucureşti, 1978, pp. 115 – 116;
[6] Psalm 84, 12;
[7] Cf. Matei 4, 16; Isaia 9, 1;
[8] Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu”, Craiova, 1987, p. 300;
