Alien: Romulus face o treabă bună în a reveni la rădăcinile francizei ca un film horror cu creaturi.
„Alien” al lui Ridley Scott este cu ușurință unul dintre filmele mele preferate. Atmosfera, scenariul, interpretarea și efectele (revoluționare pentru acea vreme) se îmbină minunat pentru a produce ceva ce nu a mai fost replicat de atunci, deși mulți au încercat.
În mod interesant, seria „Alien” nu a încercat să recreeze primul film nici măcar o dată din 1979, optând pentru mai multă acțiune în locul groazei claustrofobice din primul, datorită în mare parte succesului părții a doua, „Aliens” de James Cameron, care a împărțit opinia publică cu privire la ce ar trebui să fie seria.
„Romulus” încearcă în sfârșit să emuleze izolarea primului film, aceste personaje nu sunt pușcași marini veterani, prizonieri mortali sau oameni de știință competenți, ci mai degrabă un grup de adolescenți speriați (sau tineri adulți, nu este clar) care își doresc o viață mai bună și ajung față în față cu cea mai mortală creatură din galaxie.
Vizual, filmul uimește. De la scena de deschidere în care computerele retro-futuriste pornesc pe un trauler din spațiul îndepărtat care cercetează rămășițele navei Nostromo, până la o scenă spre final în care o stație care orbitează în jurul unei centuri de asteroizi se prăbușește peste ea, totul este o încântătoare sărbătoare pentru ochi și nu pot concepe că acest lucru a fost realizat cu un buget de doar 80 de milioane de dolari. Ca referință, majoritatea filmelor cu supereroi au un buget triplu și nu arată nici pe jumătate la fel de bine.
Povestea are un ritm foarte bun, având nevoie de timp pentru a crea tensiune și pentru a ne permite să cunoaștem aceste personaje înainte ca iadul să se dezlănțuie, iar acest lucru este realizat minunat. Știm cu toții ce urmează să se întâmple și, pe parcursul întregului prim act, filmul ne tachinează cu acest lucru, doar pentru a ni-l smulge până în ultima secundă, când totul se prăbușește în haos.
Personajele sunt bune, nimic spectaculos, ceea ce este puțin dezamăgitor în seria care ne-a oferit personaje uimitoare precum Elizabeth Shaw, Bishop și desigur, Ellen Ripley. Ele nu sunt rele și filmul face o treabă admirabilă de caracterizare a fiecăreia dintre ele, astfel încât să nu pară unidimensionale, dar în același timp este un pic prea evident care este rolul fiecăreia dintre ei în poveste.
Spun asta pentru că, în originalul „Alien”, nu știai că Ripley va fi cea care va supraviețui până la sfârșitul filmului, acesta trecănd cu măiestrie de la un personaj la altul, astfel încât ai simțit că nimeni nu este în siguranță. În „Romulus” este foarte clar din primele 10 minute că Rain va scăpa cu viață și că un alt personaj își va găsi sfârșitul dând naștere.
Există o scenă spre sfârșitul actului al doilea în care am oftat pentru că scenariștii s-au băgat singuri într-un colț și au trebuit să scoată prin magie ceva care să salveze personajul principal dintr-o situație de nesalvat într-un mod foarte complicat.
Dar filmul se revanșează în ultimul act fantastic, care reușește cumva să fie cele mai tensionate, înfricoșătoare, pline de acțiune și uluitoare din punct de vedere vizual 20-30 de minute pe care le-am văzut recent. În plus, avem parte de un nou design al xenomorfului, care este terifiant și inconfortabil de privit, împreună cu o cinematografie uimitoare care servește la creșterea aspectului sinistru al creaturii.
Filmul a făcut ceea ce și-a propus să facă și a făcut-o bine, aș merge atât de departe încât să spun că este al treilea cel mai bun din serie. Dacă sunteți un fan al SF-ului, al horror-ului sau al francizei ,,Alien”, „Romulus” este o vizionare esențială.
