Cercetătorii au folosit mai mult de 120 de ani de date pentru a descifra modul în care topirea gheții, diminuarea apelor subterane și creșterea nivelului mărilor influențează axa de rotație a planetei și prelungesc zilele.
Zilele pe Pământ devin ușor mai lungi, iar această schimbare se accelerează. Motivul este legat de aceleași mecanisme care au făcut ca axa planetei să se miște cu aproximativ 10 metri (30 de picioare) în ultimii 120 de ani. Descoperirile provin din două studii recente finanțate de NASA, axate pe modul în care redistribuirea gheții și a apei legate de climă a afectat rotația Pământului.
Această redistribuire are loc atunci când straturile de gheață și ghețarii se topesc mai mult decât cresc în urma căderilor de zăpadă și atunci când acviferele pierd mai multă apă subterană decât o reaprovizionează precipitațiile. Aceste schimbări de masă care rezultă fac ca planeta să se clatine în timp ce se rotește, iar axa sa să își schimbe locația – un fenomen numit mișcare polară. De asemenea, ele determină încetinirea rotației Pământului, măsurată prin prelungirea zilei. Ambele au fost înregistrate începând cu anul 1900.
Analizând mișcarea polară pe parcursul a 12 decenii, oamenii de știință au atribuit aproape toate oscilațiile periodice ale poziției axei schimbărilor din apele subterane, straturile de gheață, ghețarii și nivelul mării. Potrivit unui articol publicat recent în Nature Geoscience, variațiile de masă din secolul al XX-lea au rezultat în cea mai mare parte din ciclurile climatice naturale.
Cercetătorii au făcut echipă pentru un studiu ulterior care s-a axat pe durata zilelor. Aceștia au constatat că, începând cu anul 2000, zilele au devenit mai lungi cu aproximativ 1,33 milisecunde la 100 de ani, un ritm mai rapid decât în orice alt moment din secolul trecut. Cauza: topirea accelerată a ghețarilor și a calotelor glaciare din Antarctica și Groenlanda din cauza emisiilor cu efect de seră provocate de om. Rezultatele lor au fost publicate pe 15 iulie în Proceedings of the National Academy of Sciences.
,,Ideea comună dintre cele două lucrări este că schimbările climatice de la suprafața Pământului, cauzate sau nu de om, sunt factori determinanți puternici ai schimbărilor pe care le observăm în rotația planetei”, a declarat Surendra Adhikari, coautor al ambelor lucrări și geofizician la Jet Propulsion Laboratory al NASA din California de Sud.
În primele zile, oamenii de știință au urmărit mișcarea polară prin măsurarea mișcării aparente a stelelor. Ulterior, au trecut la interferometria cu linie de bază foarte lungă, care analizează semnalele radio de la quasari, sau la telemetria cu laser prin satelit, care îndreaptă lasere către sateliți.
Cercetătorii au presupus de mult timp că mișcarea polară este rezultatul unei combinații de procese din interiorul Pământului și de la suprafață. Mai puțin clar a fost cât de mult deplasează axa fiecare proces și ce fel de efect exercită fiecare – fie mișcări ciclice care se repetă în perioade de la săptămâni la decenii, fie o derivă susținută pe parcursul secolelor sau mileniilor.
Pentru lucrarea lor, cercetătorii au folosit algoritmi de învățare automată pentru a diseca înregistrarea de 120 de ani. Aceștia au constatat că 90% din fluctuațiile repetate între 1900 și 2018 ar putea fi explicate prin modificări ale apelor subterane, ale calotelor glaciare, ale ghețarilor și ale nivelului mării. Restul au rezultat în cea mai mare parte din dinamica interioară a Pământului, cum ar fi oscilațiile datorate înclinării nucleului interior față de cea mai mare parte a planetei.
Modelele de mișcare polară legate de deplasările de masă de la suprafață s-au repetat de câteva ori la fiecare 25 de ani în cursul secolului al XX-lea, sugerând cercetătorilor că acestea se datorează în mare parte variațiilor climatice naturale. Lucrări anterioare au stabilit legături între mișcările polare mai recente și activitățile umane, inclusiv una scrisă de Adhikari, care a atribuit o deplasare bruscă a axei spre est (începând din jurul anului 2000) topirii mai rapide a calotei glaciare din Groenlanda și Antarctica și epuizării apelor subterane din Eurasia.
Cercetarea respectivă s-a axat pe ultimele două decenii, în timpul cărora pierderea de masă a apelor subterane și a gheții, precum și creșterea nivelului mării – toate măsurate prin sateliți – au avut legături puternice cu schimbările climatice provocate de om.
Mostafa Kiani Shahvandi, autorul principal al ambelor lucrări și doctorand la universitatea elvețiană ETH Zurich, a declarat: „Este adevărat până la un anumit punct” că activitățile umane influențează mișcările polare. ,,Dar există moduri naturale în sistemul climatic care au efectul principal asupra oscilațiilor mișcării polare”.
Sursa: NASA
