Zacuscă și ghiveci

a început balamucul!... pardon
Ared
Distribuie:

 

Zacusca, după cum toată lumea ştie, e un fel de ghiveci. Şi cu toate astea, nu e deloc un ghiveci. Dicţionarul online spune că zacusca este o mâncare de legume proaspete, coapte sau prăjite în ulei, găsită în mai multe ţări din Balcani. Principalele ingrediente sunt vinetele coapte, gogoşarii (sau ardeii roşii) copţi şi ceapa tăiată. Mai pot fi adăugate roşii, ciuperci, morcovi, etc. Există numeroase varietăţi de zacuscă, în funcţie de ingredientele folosite. Se mai adaugă şi condimente, printre cele mai folosite fiind piperul şi foile de dafin. Conform tradiţiei româneşti, după recolta de toamnă, unele familii pregătesc zacuscă şi o conservă în borcane sterilizate, pentru iarnă. Se consumă în special întinsă pe pâine. Un preparat similar din Bulgaria se numeşte luteniţa.

Deci, se face toamna, din legume foarte coapte, în pragul fermentării. E, poate, cea mai cinstită mâncare necinstită. Cam ca şi sărbătoarea dedicată. În sensul că am fost la festivalul toamnei, aşa i-a zis, în mod evident o electoriadă, unde au fost şi mici, şi bere, şi muzică populară, şi voie bună, şi-am mers hotărât să-mi bag picioarele în ea manifestaţie, şi-n jaful lor din bani publici, dar mi-am amintit că şi ceilalţi făceau aşa, mi-am amintit de pomenile din 2008, pe lângă care asta era palidă. Probabil au pus ceva ciudat în zacuscă, nu de alta, dar parcă am devenit un pic mai tolerant, sau poate că îmbătrânesc, sau poate că, în sfârşit îmi vine mintea la cap şi înţeleg că ăsta e nivelul satului de bişniţari care îşi spune încă municipiul Arad. Şi orice rezistenţă e inutilă, voi ajunge ca ei, şi nici măcar nu-i cel mai rău lucru, ar fi mult mai rău să ajung şef la o campanie naţională perdantă.

Pentru că exact asta i se întâmplă lui Gheorghe Falcă. Vechii liberali au prins momentul Blaga down, şi încearcă, dacă nu să îşi recupereze partidul, măcar să dea mai puţin dezastruos la alegeri. Oricum, cine se va ocupa de campania electorală naţională a PNL ori are tendinţe sinucigaşe, politic vorbind, ori este aruncat în gura leilor. Pentru că liberalii se îndreaptă spre o înfrângere deja anunţată cu surle şi trâmbiţe. Iar Don Teflon, care spera la copreşedenţie, va fi ţapul ispăşitor al unei conjuraţii de incompetenţi, asta în condiţiile în care el a făcut, faţă de colegii de partid, performanţă. Bineînţeles că perspectiva asta pune pe gânduri majoritatea peneliştilor arădeni, dar nu şi pe marele strateg de campanie, cel care probabil, va rămâne să conducă vasul de toaletă în marea de căcat a alegerilor din judeţ. Nu. El s-a bucurat, şi chiar l-a felicitat pe omul bun la toate, de la marginea Bradului. Dacă vreţi, puteţi participa la un concurs. Cine ştie despre cine vorbesc, să trimită trei capace de suc gastric la adresa pe care nu vi-o dau, deşi ar trebui să vi-o dau, doar că nu mă lasă sufletul meu de mamă, şi puteţi câştiga un borcan de zacuscă de la Glad. Dacă i-a mai rămas.

Dar ce vorbim de zacuscă, când ghiveciul politic e cât casa lui Nicu Ioţcu, cu tot cu dependinţe şi tufe de trandafiri? Am şi eu nişte întrebări, chiar dacă sunteţi mai speriaţi decât un anume politician wannabe, aflând că îi ţin femeia gonflabilă sub ameninţarea acului. Şi caut nişte răspunsuri la fel cum caută USR un loc în politica reală, nu aia din pix. Deci, cu disperare. Uite una, de exemplu. Oare cu cât îl plăteşte Fifor pe Falcă, de-i face atâta reclamă la Antena 3? Nu de alta, dar acolo chiar vorbim de scoruri. Sau alta. Cât de prost poţi să fii ca să foloseşti un truc pentru licitaţii publice, pe care îl folosea toată lumea, prin anii 2000? Înţeleg că nu-ţi merg bine aparatele, dar chiar aşa? Ce aţi păţit, oameni buni? Nu mai ştiţi ce faceţi? Mai mult, aud că unii îi plâng de milă lui Valer Blidar, cum că şi-a pierdut televiziunea, şi imperiul de presă. Săracu. Hai să stăm strâmb, iar voi să rămâneţi aşa. Şi să judecăm drept. Blidar e singurul care a ieşit bine din chestia asta. A închis două investiţii lamentabile, nerentabile datorită incompetenţei managementului, fără îndoială, dar şi faptului că aşteptările au fost mult exagerate, şi a evitat intrarea în campania electorală, de o parte sau de alta, mai ales că legătura cu perdanţii nu îi face bine directorului băimărean. Şi, în plus, tipul stă pe câteva zeci de milioane de euro. Aşa că o să înţelegeţi de ce nu îi plâng de milă, cum nu plâng de mila aproape nimănui, că nimeni nu plânge de mila mea, şi dacă aş dispare mâine, şi n-ar fi Facebook, nu ar şti nimeni.

Nu de alta, dar vi-ar trage-o în continuare corpul meu astral.

Categorie: Opinii
Etichete: Falca, PNL
Distribuie:
Articolul anterior
Legea pensiilor militare dăunează grav sănătății sistemului
Articolul următor
Dacă vrei să ajungi de urgență la spital, cheamă un taxi. „În Arad, salvarea ajunge la tine în 3 ore jumate”

1 comentariu. Leave new

  • Basil nu e fizic, e o stare. E un astru care străluceşte cu lumină neagră, este cura de slăbire de care avem nevoie, este un wake-up call, un must cu je ne sais quoi.
    Basil e venin şi minunăţie, dar dumnezeiesc pentru muritorii care uneori înţeleg scrierea lui, dar mintea lui niciodată,
    Basil este cel despre care stau şi mă întreb acum, după citirea articolului, dacă îi place zacusca.
    Sau să întreb mai bine? BASIL, ţie de fapt îţi place zacusca sau nu???

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

„Dezvoltarea agriculturii ecologice este unul din pilonii programului nostru”. Interviu cu Florin Doroțiu, candidat PER la președinția Consiliului Județean Arad

1 comentariu
  OAMENI DE NOTA ZECE PENTRU UN JUDEȚ DE NOTA ZECE Interviu cu Florin Doroțiu, candidat PER la președinția Consiliului Județean Arad – Sunteți implicat în politică de ceva vreme, de unde a venit dorința de a candida la postul de președinte al Consiliului Județean Arad? – Să fim sinceri, dorința oricărui om care intră în politică este să urce în această ierarhie. Am 43 de ani, mi-am făcut un examen interior și am ajuns la concluzia că pot veni în fața arădenilor cu o viziune modernă, că pot schimba fața județului după trei decenii de ratări și spectacole de…

Ce am învățat în 2018+

1 comentariu
  Anul care tocmai se termină pentru mine a fost unul plin de ciudățenii. A fost și unul dintre cei mai grei ani pe care i-am trăit. A fost anul care mi-a luat trei chestii importante: încrederea, zâmbetul și o mare parte din speranță. Dacă i-aș spune un an nașpa, l-aș subestima. Dar, pentru că e în spiritul sfârșitului de an, și în general al sfârșitului, am câteva observații de făcut. Pe care tu, cititorule, s-ar putea să le găsești folositoare. Mai ales că vin din experiența mea. Și probabil și din a ta, cu toate că sper că n-ai…

TABU și IPOCRIZIE

3 comentarii
  Cine și-ar fi închipuit că acum, de capăt de an, mă apucă pe mine amocul? Printre atâția sfinți și urări de bine, și #fieca, iacătă-mă și pe mine, Grinch-ul supraponderal, apatic și provincial, cum ies la despicat firul de brad în patru și la eviscerat lerul. Să văd dacă-i ler, și nu vreo imitație ieftină. Și era așa de bine, aproape trecusem de melancolia de sfârșit de an și demența cumpărăturilor de sărbători. Ce m-a stârnit pe mine, de data asta, a fost un interviu dintr-un ziar online local. Și nu articolul în sine, care prezenta o afacere oarecum…

Crăciunul meu

0
  De mic nu mi-a plăcut Crăciunul. Cu toate că părinţii mei se chinuiau să-l facă suportabil şi îmbelşugat. Era pe vremea lui Ceauşescu, şi ai mei făceau rost de banane şi portocale (imaginea bananelor verzi, puse pe sobă pentru ca să se coacă, e încă vie în amintirea mea). Erau cadouri frumoase, erau colinde, vechi, dar veşnice, era cald şi bine. Şi, totuşi, nu-mi plăcea. Poate că de vină era unchiul meu, antrenorul de box, care venea pe post de Moş Crăciun şi-mi căra nuiele peste fund, pentru toate prostioarele de peste an. Poate erau verişoarele care veneau la…

Unde ne sunt LEGENDELE?

0
  Uite că am revenit. Asta în caz că ați avut un moment. Și mă tot gândeam, ce aș putea scrie așa, de revenire? Că subiecte ar fi, și anume căcălău. Pentru că dracul nu doarme, nici măcar în apropierea sărbătorilor, și îi face pe oameni să spună/facă, și anume tâmpenii. Dar, pentru că vin numitele sărbători, nu strică un cadou avant le lettre. Mai ales că m-a apucat nostalgia, că m-a pus nevasta să-mi las barbă, cică e mai în trend, și arăt ca un Moș Crăciun pervers. Iar nostalgia asta e periculoasă, pentru că te face să realizezi…

Hai să vorbim SERIOS despre campania lui Don Teflon!

3 comentarii
  Man, eu m-am săturat. M-am săturat până peste cap de poveștile astea pe care mi le toarnă unul și altul, cum că scăpăm, în final, că va fi bine, că e o nouă eră și alte lăbi triste de genul. Probabil că băieții ăia de la comunicare cred că suntem aduși cu pluta de la dracu din praznic, sau din Beliu, ca să halim d-astea. Să fim serioși un pic. Faptul că m-am dat pe lucruri mai importante, cum ar fi pamfletul psihosocial, nu înseamnă că nu văd ce se întâmplă în lumea voastră mică și penibilă. Sau că…
unfollow society
Articolul următor „Ecumenism” administrativ-academic fără precedent la deschiderea Anului universitar 2016 – 2017 Apasă aici pentru a citi
Secret Link