Critic Arad împlinește astăzi 10 ani de la apariție – un moment demn de marcat mai mult din perspectiva sistemului decimal pe care-l folosim de 3000 de ani (pentru că oamenii…
Câteva gânduri la finalul prea multor luni în care am primit zilnic, atât pe persoana fizică cât și pe cea juridică, injurii, denigrări, jigniri, blesteme și amenințări cu „violul/ schingiuirea/…
Pe Ovidiu Păcurariu l-am cunoscut la scurt timp după ce am venit cu diplomă și blugi în Arad. Era vara lui 94 și cum eram un consumator pătimaș de presă…
Pentru că domnul primar Călin Bibarț a simțit nevoia să inducă în spațiul public ideea că articolul inițial, sub semnătura mea, cu privire la moartea unui cetățean (nu contează că…
Ne mobilăm decorul și mintea în alb, negru și gri astfel încât că fim un paspartu asortabil cu oricare dintre culorile pe care le prezintă musafirii noștri. Meritul unui podcast…
Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…
UTA aniversează azi 78 de ani de când Francisc von Neuman, Baron de Végvár, probabil cel mai nobil om care a populat Aradul în toată istoria sa, ne-a dat un…
Scrisul e un cuțit care îl taie pe atacator mai tare decât pe cel atacat – dacă nu conștientizezi asta sau dacă n-ai instinct de cuțitar, sfatul cel mai cuminte…
Problema locurilor de parcare în Arad a fost și va rămâne pentru totdeauna nerezolvată. Chiar dacă în unele cartiere/ zone din municipiu au răsărit câteva parcări, în altele aplicăm legea…
Ne aflăm într-un timp „al democrației”, în care omul beneficiază de libertate de exprimare și de îngăduințele sociale, politice, culturale, religioase, publice permise de legi și de bunul simț. Nu…
Ne aflăm în Orașul Second Hand unde din vârful celui mai înalt bananier ne sunt prezentate mărețele planuri pentru A.D. 2023. Spațiul nu ne îngăduie să abordăm decât două dintre…
Trebuie doar să trâmbițăm, supuși, doar ce ne spune puterea, să înghițim în fiecare seară înainte de somn o pilulă imaginară, cu efect de ciupercă halucinogenă și să visăm că…
Îmi cer scuze pentru că le dau îngerilor mei păzitori de lucru – dar am fost forțat de împrejurări s-o fac… chiar cred că era imoral dacă n-o făceam! Sunt…
Germania – țara din care România ia cu copy&paste totul: de la decizii politice externe majore, la legi interne și mașini de poliție până la ciocolată și tăiței – este…
Nimic nu e nou sub soare, iar toate marile greșeli se repetă ciclic, doar actorii se schimbă. Un adevăr rostit încă de Anacharsis în secolul al VI-lea î.Hr cum că…
Tună timpanele și scheaună trompetele lui Falcă de spaimă că Alin Văcean revine în funcția de director al Filarmonicii din Arad, frate, de parcă toți politicienii (și mai ales „ăștia…
Prof. univ. dr. Armanca Brândușa publică o fotografie de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad cu „doi plagiatori care s-au cățărat în funcții și și-au umplut buzunarele: Sorin Cîmpeanu și…
Critic Arad împlinește astăzi 10 ani de la apariție – un moment demn de marcat mai mult din perspectiva sistemului decimal pe care-l folosim de 3000 de ani (pentru că oamenii au zece degete la cele două mâini), de datini și cutume decât impus de nevoia noastră de a ne autosărbători lăudându-ne. Născut dintr-o ambiție personală, dar pe fondul unei revolte de natură moral-intelectuală care ar trebui să ne urmărească pe toți, după…
Câteva gânduri la finalul prea multor luni în care am primit zilnic, atât pe persoana fizică cât și pe cea juridică, injurii, denigrări, jigniri, blesteme și amenințări cu „violul/ schingiuirea/ lichidarea/ munca la canal” și alte gânduri „de bine” din partea compatrioților noștri „credincioși/religioși”. Le-am citit ca pe niște ofuri și spam-uri și atât. Nu le-am dat curs decât extrem de puțin, în câteva comentarii pe facebook, în zilele mele…
Eu scriu la „Critic” și o fac cu aceeași pasiune ca peste tot unde am publicat de 30 de ani încoace. În „online” sunt doar de un an și ceva, dar față de publicația tipărită – specializată doar de fotbal – unde am onoarea să fiu redactor, aici am libertatea să umblu la „acordul fin”, să-mi spun părerile franc, obiectiv, indiferent de consecințe. La vechimea mea în presă și…
Pe Ovidiu Păcurariu l-am cunoscut la scurt timp după ce am venit cu diplomă și blugi în Arad. Era vara lui 94 și cum eram un consumator pătimaș de presă sportivă, a-nceput să mă „ardă” penița, că și tata fusese jurnalist apreciat, corespondent pe județul Hunedoara la Scânteia. Am primit șansa de la nea Sandu Chebeleu, fie iertat, să scriu pentru Adevărul. M-am cunoscut (mai bine) cu Ovi la acel…
Prin utilizarea serviciilor noastre, va exprimați acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie și alte tehnologii similare in scopul imbunătățirii și al personalizarii conținutului nostru. Politică Cookies.