ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE!…
(… din Legile lui Murphy…)
– XXV –
…dar „CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!…” (Pseudo-Murphy)
(a șaptea parte)
A. „Wenn ich von der Kultur hore, greife ich zur Waffe”… („Când aud de cultură, pun mâna pe armă”…) – Hermann Goering…
Stranii cuvinte în gura unui nazist notoriu (având naș, un bogat medic și om de afaceri cu ascendență evreiască <!> – Hermann Epenstein)… Infatuatul criminal de război, dar și mare colecționar de cultură (!)…opere de artă (furate de prin toate colțurile Europei ocupate de armata lui Hitler)… Ehe, de aia-i trebuia lui arma!… Având un frate mai mic (Albert Goering), un notoriu… anti-nazist!… „Celebra butadă” (de tristă amintire) îmi amintește – prin ricoșeu ideatic… – de vorbele lui Ralph Waldo Emerson, „La noi, cultura se termină cu o durere de cap” dar și de „concluzia” – magistrală! – a „bonomului nostru” mucalit Andrei Pleșu – „Cultura este cea mai decentă formă de scepticism” („combate bine”!).
De ce am început cu acest citat din Goering? Pentru că ceea ce se întâmplă, deja (!), în lumea prezentă (mai ales în Românica), recte, isteria quadri-alegerilor anului electoral 2024, seamănă suspect cu sub-înțelesurile textul invocat… Doar mutatis mutandis: să înlocuim termenul de „cultură” cu cel de „urnă de vot” și cel de „armă” cu cel de „băț”… oricum, oamenii noștri politici n-au nici în clin, nici în mânecă ceva cu cultura iar argumentele lor electorale nu sunt decât… bățul! Am vrut să-i menajez, căci trebuia să zic „ciomagul”!.. A la turca, bre! Faceți substituțiile propuse și trageți singuri concluzia…
Da!… M-am gândit mereu dacă „ai noștri”, care sunt chemați la vot anul acesta, știu ce se întâmplă, realizează consecințele votului lor? Mă îndoiesc profund! Am în vedere marea majoritate a „sufrageților și sufragetelor”. Acum realizez și eu de ce mi-am reamintit elucubrațiile sinistrului personaj nazist: la noi lipsește ceea ce s-a numit cultură civico-politică… De aceea, uneori îmi vine și mie să „scot pistolul”… Care este oare explicația? Ar putea fi multe, dar mă rezum la următoarele: Sistemele totalitare (e.g. comunismul și fascismul) au dezangajat până la anihilare manifestarea individualității. Cu excepția unei singure individualități – Fuhrer-ul (conducătorul) sau Tovarășul ( la noi, și Ovarășa). Sistemele liberale au accentuat individualismul (uneori până la cote alarmante). Dar individualismul-liberal (fără a fi pleonasm!), care este conjunct cu libera inițiativă (dar și cu concurența – motor al progresului, al dezvoltării sociale), a atras după sine responsabilitatea! Nu am în vedere liberalismul „daco-getic”, care în perioada post-comunistă, de tranziție (continuă, nesfârșită…) s-a cam „făcut de cacao”; nici social- democrația de la noi (deși, în ultima vreme, profund „europenizată”). Cu partidulețele de buzunar sau cele așa-zis „extremiste” nu merită osteneala să-mi bat capul… Comunismul, adus în Europa de Est de tancul sovietic, moștenea vechea tradiție ruso-țaristă a „tătucului” ce te scutea de „grija” de a reflecta cu ce dracu’ mai aveai pe umeri (dacă nu ajungea și ăsta retezat…). Gloata rămâne „gloată” până la capăt: menținută în incultura civico-politică, devenea ușor o „masă de manevră”, în fapt, „carne de tun” pentru cercurile de interese oculte, bine camuflate în umbra fărădelegii și care „scoteau la înaintare” așa-zișii „oameni politici”… Mai ales în Românica… de când o știm… De aceea spuneam, altă dată, că nu cred în teoriile conspirației dar sunt precaut cu conspirațiile ca atare, efective… De fapt, nici n-ar trebui să le numim „conspirații”, ci motorul real al societății, focarul intereselor care se impun; și pentru că sunt interese, atunci sunt și politică. Oricare ar fi ea…
B. „Și, ce-ați fost înainte de a fi om politic?”… „Băiat politic!”…
Ca să putem „desluși” ce vrea să spună bancul de mai sus, cred că este nevoie de un mic excurs intelectual. Am în vedere trei autori care au făcut „epocă” la vremea lor, dar a căror influență, cu adânci reverberații „politico-electorale” se resimte și azi (poate mai mult decât atunci):
(i) Karl Popper – austriac, transplantat în universul academic britanic. Autor al celebrelor lucrări „Logica descoperirii științifice” (Logik der Forschung), „Societatea deschisă și inamicii săi” (The Open Society and Its Enemies). Pe lângă multe altele… „Popperianismul” – a fost o „modă” în deceniile 7-8 ale secolului trecut – susține în esență că este mai productiv să infirmăm o ipoteză (teorie), prin găsirea unor fapte care o contrazic, decât să căutăm la nesfârșit confirmarea sa. Cât timp nu o putem infirma, ea rămâne în picioare… până la proba contrarie… În societatea democratică, e mai bine să căutăm evitarea (infirmarea) dictaturii (totalitarismului) decât să căutăm la nesfârșit o confirmare a bunelor noastre „intenții”; iată o „societate deschisă”…
(ii) Thomas Kuhn – yankeu sadea. Principala scriere este „Structura revoluțiilor științifice” (The Structure of Scientific Revolutions). Nu și singura celebră… A fost „în război academic” cu Popper: el susținea că în știință, „momentele de cotitură” se datorează schimbării paradigmei de gândire și nu căutării de infirmări spre a susține o ipoteză (teorie)… până la proba contrarie… Mutatis mutandis, în viața politică, mai ales în cultura „civico-electorală”, schimbarea „paradigmei de gândire politică” poate aduce progresul. Nu neapărat prin revoluții violente și care ajung „să-și mănânce proprii copii” (vezi Marea Revoluție Franceză; cea comunistă nu intră într-o astfel de viziune „paradigmatică”…)…
(iii) Paul Feyerabend – austriac, dar cu impact mare în lumea anglo-saxonă. Lucrarea care l-a făcut celebru este „Împotriva metodei” (Against Method) în care se „exhibează” anarhismul său metodologico-epistemologic. Ce-mi place, când aud de „anarhism”; mă gândesc la „draga mea” anarhie bine temperată… I.e., nu există metode privilegiate de a face progrese în cunoaștere (știință); orice metodă e bună dacă aduce succes… o variantă de „pragmatism metodologic”? În cultura ”politico-electorală” ar veni un fel de machiavellism – scopul scuză mijloacele!
Când primii doi se bat, al treilea… câștigă!… Totuși, nu cred că este cazul aici. Iar aceasta, din următorul raționament: dacă libertatea se manifestă ca alegere și dacă alegerea este un act rațional (în cunoștință de cauză), atunci libertatea ar fi un act rațional! Ori libertatea este doar iluzia că poți să faci ce vrei. Iar alegerea – ca act democratic este doar iluzia că faci ce vrei! Cele două iluzii „dărâmă logic” alegerea în (deplină) cunoștință de cauză, implicit și „visul democratic”… Da, libertatea ar putea fi „necesitate înțeleasă”, înțelegerea necesității presupune cunoașterea acestei necesități iar cunoașterea – încă de la Platon citire!… – este un act conștient; nu putem cunoaște (ști) ceva dacă nu știm că știm acest lucru (proces). Ce se întâmplă în realitate? Ne întoarcem la atitudinea sceptică vis-a-vis de capacitatea oricărui alegător de a ști ce face … Urmăriți numai pe sticlă, interviurile cu oamenii simpli (nu numai „de la țară”!): ce spun aceștia când sunt întrebați de una, alta, ce să mai vorbim de procesul electoral? Rămâi siderat… Acesta este nivelul de cultură civico-politică! De aceea uneori ne vine „să punem mâna pe armă”… De aceea orice „om politic” a fost înainte „băiat/copil politic”… Și nu numai la noi… Și aici, pe teritoriul Majestății Sale Britanice văd cam același lucru, numai că spiritul civic este infinit mai dezvoltat decât pe meleagurile noastre. Dar au și ei deraierile lor și nu puține… În aceste zile a re-explodat – aici, în Anglia – problema rasismului în fotbal. Se pare că se va lăsa cu ceva „execuții grele”…
C. „Viața este plină de opțiuni, dar nu se și oferă vreuna!” (Charles M. Schulz, Charlie Brown)…
Începând din seara zilei de 21 ianuarie, „sticla britanică” abundă de știri, comentarii și… evident, bârfe… cu privire la cel de-al 46-lea Guvernator al Floridei, recte, Ron DeSantis… Acesta s-a retras din cursa prezidențială, mai precis din cea a candidaților republicani pentru „marele șef alb” de la Casa Albă… Din declarațiile lui (pe față, deci nu sincere!…) rezultă că îi cedează locul de candidat lui Donald Trump – actual, ex-președinte al yankeilor, virtual… nou președinte sau re-președinte! Democratul Joe Biden (în funcție?!…), se pare că, mai nou, „dă din colț în colț”… Ce relevanță are acest lucru pentru noi, trăitorii din Românica… pe care britanicii nici n-o bagă în seamă (arareori, mai recent, doar cu ocazia scandalului fraților Tate…)? Pentru asta we have to get the whole picture (avem nevoie de o imagine cuprinzătoare) aspra stării geopolitice a lumii de azi… Măcar să știm ce ne așteaptă și, poate, să știm și ce votăm în quadriga electorală…
Când e vorba de democrația reprezentativă, implicit de alegeri în această „paradigmă”, e nevoie de propagandă. Din greu… O campanie electorală (deci proagandă) costă! Mult! De unde banii? În statele totalitare înscenarea unei așa-zise campanii electorale costă și ea. Tot mult. Aici, problema resurselor nu se prea pune. „Sacul” partidului este și cel al statului (de obicei foarte, foarte peticit), așa că nu trebuie justificați banii… La oameni noi, tot noi! În democrațiile liberale (implicit cele care mimează acest lucru), lucrurile stau altfel. Cineva trebuie să „doneze”. Cine o face, dacă dă „pe ochi frumoși”, ori e naiv, ori e tâmpit… În realitate, „donatorii” speră să se aleagă și ei cu ceva… dacă nu ditamai ciolanul, măcar un oscior de ros… Altfel ce sens ar avea o asemenea „filantropie”? Când – în urma plebiscitului – se impune și „o rotire” a tuturor cadrelor, atunci să te ții… negocieri la tarabă, ca la cea mai ordinară piață. Să nu-i uităm pe „samsarii de miniștri” (pace , Tudor Mușatescu!)… ăștia se numesc „șefi de campanie electorală”… ei sunt mercenarii politici, deservesc pe oricine plătește! Din nou, în umbra cea mai deasă rămân adevărații competitori, cercurile oculte, fiecare cu „nașul” său și, deasupra „il capo dei capi”… Nu-i știe nimeni (?), nu-i vede nimeni (?)… Politicienii – păpușile de fațadă – își iau și ei ciolănelul lor, și atât. Ei sunt răsplătiți să-și joace „rolul” pe scena publică. De ce „se vor” mereu realeși? Întrebare retorică! Nici nu mă obosesc să dau eu un răspuns…
D. „Ca la noi la nimenea”? Fals!
Românașii au un simț extrem de dezvoltat al… umorului!… De obicei și din păcate, mai ales cel grosier. Cu umorul sec sau negru, sunt responsabili englejii… Dar iată o mostră: Un obscur deputat AUR – Adrian Axinia, n-are ce face într-o zi (destul de recent) și reclamă, la Secția 17 Poliție Ceauschwitz, un caz de dispariție – Klaus Iohannis… Alți „deștepți” – USR-ul – postează un afiș pe Facebook, același K.W. Iohannis – „persoană dispărută”!… Conform regulamentelor și legilor în vigoare, autoritățile trebuie să dea un răspuns. Chiar dacă e „praf în ochi”… Și au făcut-o! Domnul Președinte a fost, în sfârșit (!), în concediu de odihnă, după zece ani de „corvoadă patriotică”… Administrația Prezidențială de la Cotroceni s-a dovedit mai tâmpită decât „reclamagii”! Nu râsul curcilor, ci al tuturor păsărilor zburătoare sau nu… Puteau găsi o versiune mult mai „deșteaptă”, de pildă că „turistul național” se pregătește intens pentru marea demnitate de Președinte al Consiliului Europei… Din iulie a.c. Ca și cum cei de la Bruxelles nu ar avea pe tapet cu totul și cu totul alte persoane… ce „iese” din teribilele negocieri în umbră între cei cu adevărat „mari și tari”. Doar dacă nu cumva, ar avea nevoie de o „paiață mută”, bună la jocul de pantomimă… De fapt, cine știe ce se ascunde prin cotloanele de la Bruxelles sau/și Strasbourg? Iar ne „dăm grande”?!… Sau e versiunea pentru prostimea de la noi? Coaptă la Casa Poporului (vorba vine!…).
În realitatea geo-politică mondială lucrurile sunt cât de poate de tulburi. S-a văzut și la „întâlnirea” de la Davos (Elevția). Acolo „se fac marile jocuri”. Nu la ONU, care pare din ce în ce mai decrepită… Au venit bogații lumii (cei de fațadă, nu sforarii autentici) și încojurați și de „țipțării” sărăcimii mondiale, au grăit: Da, în ultimii patru-cinci ani, cei mai bogați dintre bogați și-au dublat averile în timp ce sărăntocii lumii au sărăcit și mai mult. Problemele curente (și arzătoare!) ale planetei, au fost abordate en passant, așa, ca „să dea bine”… oricum, e la mintea cocoșului că e deja prea târziu, nu mai este soluție… ne ia dracu’ pe toți… Oare chiar și pe „EI”? Trebuie să ne consolăm cu ceea ce avem în față: o viermuială și „gândăceală-foșgăială” în jurul problemei uni-polarității și multi-polarității puterilor conducătoare ale lumii, apoi, „cronicizarea” războaielor crunte existente (Ukraina și Gaza), la care, după ce și-a vârât dracu’ de Teheran coada, apare o acutizare a situației din Yemen, apoi, ce ne facem cu „nebunu’ ” de la Phenian… Clima, pericolul unor noi pandemii catastrofale, al accidentelor nucleare, dați-le naibii, că oricum nu se rezolvă! Mama natură va avea ea grijă… „de-o fi una, de-o fi alta…”… „bucuroși le-om duce toate…” Vorba japonezului – „Ploaia nu ține mult când e însoțită de vânt”…
Citește și:
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (6)
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (5)
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (4)
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (3)
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (2)
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (1)
- AICI – Mai multe Opinii ale autorului
