Gigi Andor și rețeaua sa de „tâlhari de ALBA-NEAGRA” din Slovenia „aspiră”, încă, banii din portofelele celor care călătoresc cu autocarele ATLASSIB și-i „investesc” în EXECUȚII MAFIOTE. Tentativa de omor asupra lui Cristian Costea este anchetată de procurorul Dan Ilarie

gigi andor și rețeaua
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Rețeaua de tâlhari de alba-neagra nu și-a consumat, încă, resursele în toate locurile din Europa unde își derula operațiunile cu caracter eminamente infracțional vreme de mai bine de 20 de ani. Dacă în Germania, Franța, Italia, Spania sau Anglia, fenomenul a fost aproape total eradicat, legislațiile țărilor vestice incluzând-o, din punct de vedere juridic, acolo unde îi e locul – la TÂLHĂRIE -, în țări precum Slovacia, Croația, Cehia sau Ungaria au mai rămas RUTE EXPLOATABILE, cele mai importante și bănoase dintre ele, de unde „se trage” și acum, fiind „pe Slovenia”.
Acest tip de „afaceri” – pentru cine nu știe – sunt, de regulă „proprietatea” unor interlopi celebri „la nivel național”, ei „închiriindu-le” la câte-un „interlop de rangul 2” cărora le percep o taxă pentru „ocuparea benzinăriilor”. Taxa este în funcție de profit și nu prea există „scoruri” sub 10.000 de Euro / rută, lunar. „Trăgătorii”, însă, câștigă mult mai mult: doar într-o zi „bună” din lunile iulie-august sau decembrie (când muncitorii din diaspora se întorc acasă) se poate face suma asta, iar din informațiile (sigure!) pe care le-am obținut, doar săptămâna trecută, unul dintre tâlhari a reușit să adune 9000 de euro. În „vremurile bune”, când „ținea vrăjeala” în vest, s-au produs și 55.000 de Euro pe zi.

Pe rețelele de socializare și pe YouTube e plin de înregistrări efectuate de pasagerii căzuți victimă acestor tâlhari

– una dintre ele, datând de anul trecut (dar nu s-a schimbat aproape nimic de atunci), o puteți urmări în atașamentul video. S-au creat grupuri de conversații și dezvăluiri ale acestor fapte, câteva rute au fost spulberate ca urmare a acestor acțiuni și se află sub permanenta supraveghere a polițiștilor („bat acum polițiștii sloveni de rămâi cu sechele pe viață!” – ne-a relatat cineva), dar câteva dintre ele au rămas. Cea mai activă, violentă și – atenție! – care-și desfășoară activitatea cu „largul sprijin” al companiei ATLASSIB este cea condusă de interlopul arădean Gigi Andor, care are legătură directă cu patronul firmei de transport, Ilie Carabulea, prin „locotenentul” acestuia, un anume „Țânțarul” (suntem dispuși  să oferim anchetatorilor interesați detalii despre acest aspect).

Ce face Gigi  Andor cu banii obținuți din tâlhăriile de pe „rețeaua Slovenia”? Îi investește în alte infracțiuni

În primul rând, și-a cumpărat un apartament (în cartierul Alfa), pe care l-a utilat „Neckermann” și și-a tras un bolid, nou-nouț. Pe Gigi Andor îl puteai vedea până acum vreo două săptămâni la Sala Polivalentă practicând exerciții fizice „de păcălit dușmanul” și plimbându-și bolidul prin oraș. „Îl puteai vedea” zic, pentru că acum e „pe fugă”, așteptând să „treacă vâlva” stârnită de execuția pe care a comandat-o împotriva celui pe care-l consideră „dușman de moarte”, Cristi Costea, in data de 8 august, când a tocmit patru interlopi (trei din Arad și unul din Constanța) ca să treacă cu mașina peste acesta din urmă – în cazul în care ar fi reușit să-l ucidă, „premiul” fiind mai mare de 10.000 de euro, cât s-a oferit pentru ruperea picioarelor „concurentului”.

Zorilă Bogdan, pe contul său de Facebook autoprezentat ca „Profesor de educație fizică și sport”, în fapt (arhi)cunoscut în lumea sa ca Bobo „Pepea croampelor” sau „Gândacul de Colorado”, „mâna dreaptă a lui Gigi Andor”, se află în capul listei de suspecți, ca autor principal. Se află în faza de judecare a cauzei de tâlhărie comisă pe teritoriul Ungariei la sfârșitul lunii iulie (vezi articolul asociat), unde a fost arestat și eliberat în baza unui onorariu foarte gras (10.000 de euro) plătit unui avocat celebru din Ungaria „Semireușita acțiunii” împotriva lui Costea a sărbătorit-o cu… poze, șampanie și tot tacâmul – ulterior ștergându-și de pe profil „evenimentul” care-l incrimina… puțin mai mult decât „indirect”.

De dosarul constituit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad se ocupă procurorul Dan Ilarie,

care a audiat deja, din informațiile noastre, suspecți și martori, având de gând să „meargă mai departe” (sperăm ca aceste dezvăluiri să nu-i încurce ancheta).

Gigi Andor și rețeaua sa de „tâlhari de ALBA-NEAGRA” din Slovenia „aspiră”, încă, banii din portofelele celor care călătoresc cu autocarele ATLASSIB și-i „investesc” în EXECUȚII MAFIOTE. Tentativa de omor asupra lui Cristian Costea este anchetată de procurorul Dan Ilarie

Articole asociate:

– https://criticarad.ro/atac-interlop-pe-calea-6-vanatori/ 
 – https://criticarad.ro/si-a-tras-poze-cu-nutu-camataru-insusi-dar-nu-i-a-folosit-la-nimic-aradeanul-bogdan-bobita-zorila-a-fost-retinut-in-ungaria-si-arestat-la-timisoara-pentru-alba-neagra-citeste-ta/
Categorie: Investigații
Etichete: Dan Ilarie, interlopi arad, Slovenia
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
S-a început montarea TABLEI ONDULATE peste tribunele stadionului UTA… pentru că atâta consideră administratorii tăi că merită Aradul!
Articolul următor
O femeie care a căzut cu bicicleta din cauza unei guri de canal descoperite și nesemnalizate VS. autoritățile arădene: un (NE)CAZ care a ajuns în JUSTIȚIE și care ar putea responsabiliza autoritățile locale… măcar de frică!

12 comentarii. Leave new

  • Foarte ciudat cum doarme poliția …. pana acuma piticu asta răpciugos era un boschetar dintr-o data parca a câștigat la Lotto mașina la prunc mașina el apartament din de 14 ani trăia Depe o zi la alta cerea bani la unu și la altu pe camătă acum are filme de interlop sper sa meargă la pușcărie și din pușcărie sa afle ca pruncuso o zburat cu bolidu direct in pom praf ….. jegos ordinar

    Răspunde
  • Luci asteptam rezolutia dosarului xox de vreo 1luna…ati publicat un articol pe care l-ati sters dupa unele interventii conform unor vorbe…treburile cu alba -neagra is vechi !!

    Răspunde
  • Pai da …numa se aude de musama

    Răspunde
  • In sfârșit ajunge dosarul la un procuror adevărat ! Gigi sa te pregătește sa stai vre-o 10 ani!

    Răspunde
  • Ei Luci….vezi despre asta vorbeam :))))
    Degeaba ii ți „spatele” la Costea fiindcă „Lupul își schimbă părul,dar năravul ba” …
    Păcat că tu ca și ziarist nu rămâi imparțial și in același timp corect. Despre etică să nu mai vorbim!!!

    Răspunde
    • Nu discut despre etica cu „nick”-uri care se intituleaza „Justice” sau „Observator”, man… Dar daca eventual iti postezi comentariile cu nume si prenume (macar), sau le plasezi la linkurile de pe facebook de pe profilul tau, iti promit o polemica… scandalos de corecta, impartiala si etica. Promit.

      Răspunde
  • Avatar of Observator
    Observator
    28 august 2018 7:09

    Nici Costea Cristian nu este cu nimic mai prejos. Este tot un interlop!

    Răspunde
  • Luci, sunt unul care apreciază foarte mult ce faci dar in cazul asta “umbla” vorba ca Costea i a spart înainte mașina la Gigi! Știe tot orașul ca principalul informator a celor de la SIC este Costea, din cauza asta a și fost lăsat in pace!

    Răspunde
    • Asta cu `spartul masinii` e o legenda pusa in scena de Gigi. Cristi are alibi… a fost toata noaptea undeva in vazul lumii… Stiu ca asta e motivatia lui Gigi… dar nu e cea reala. Discutam cand vrei, fata in fata, pe subiectul asta.

      Răspunde
  • Luci dar despre prietenul tau Romy nu zici nimic

    Răspunde
  • In 92 Lua mincarea la copii Gigi Andor pachetul ce il aveau in geanta

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Sprijinit de un administrator inteligent, Irlo l-a imortalizat pe arhitectul-emblemă al Aradului modern pe peretele blocului pe care l-a proiectat și în care a locuit

0
Artistul mural pe care-l găsiți pe rețele ca Irlo Doidoi a muncit la porecla IRLO până la renume încât aproape nimeni nu-l mai știe drept Laurenţiu Alexandrescu, bistrițeanul care s-ar fi putut stabili în orice oraș mai cu ștaif de pe acestă planetă, dar a preferat Aradul. Este unul dintre… toți arădenii care l-au cunoscut pe Miloș Cristea și l-au iubit pentru ceea ce le-a transmis – pe Irlo inițiindu-l, în arta și tehnica desenului, fapt care a contribuit din plin la formarea artistului care este astăzi și va fi până la capăt.  Un fericit concurs de împrejurări a făcut…

VIDEO VAT România extinde fabrica din Arad

0
VAT GROUP este o companie globală de top în cele mai exigente accepțiuni ale termenului, iar politica sa implică, pe lângă rigoarea și seriozitatea tipic elvețiene, deschiderea către mass-media interesate să comunice date exacte, despre contracte, producție, cifră de afaceri, număr de angajați, plus posibilitatea de a vizita interiorul fabricii – o transparență rar întâlnită, mai ales când discutăm despre investiții, tehnologie și clienți la cel mai înalt nivel. Luni, 12 octombrie, VAT România a  oferit presei  de specialitate și publicațiilor locale prilejul de a vizita fabrica pentru o întâlnire dedicată următoarei etape de dezvoltare a companiei la nivel local.…

INTERVIU „Dincolo de Baghetă” | Ștefan Șimonca-Oprița – invitație la un concert neobișnuit: Orchestra Filarmonicii Arad va interpreta Simfonia concertantă de Mozart și a 5-a de Beethoven cu leadership muzical din interiorul ansamblului

0
Concertul „Dincolo de Baghetă” din cadrul stagiunii Filarmonicii Arad din 22 octombrie va avea o particularitate mai rar întâlnită într-un concert simfonic: orchestra va interpreta întregul program fără dirijor, cu leadership muzical din interiorul ansamblului. Inițiativa îi aparține concertmaestrului Filarmonicii Arad, Ștefan Șimonca-Oprița, la ora actuală cel mai tânăr concertmaestru din România, iar acest concert-probă se dorește a fi o coparticipare la demersul profesorului său, violonistul și creatorul de școală David Grimal care, cu orchestra sa Dissonance înființată în 2004, a  redeschis o poartă încuiată vreme de secole. În principiu, Ștefan Șimonca-Oprița  în calitate de concertmaestru va coordona repetițiile și…

Actualizare 2 Dosarul în care un om de afaceri din Arad a căzut pe „manevra” unui polițist din Eforie, atât ca învinuit de ultraj cât și ca persoană vătămată de purtarea abuzivă a „omului legii”, a fost CLASAT

4 comentarii
Pe 31 august s-a împlinit un an de când un om de afaceri arădean (A.I.- nu-i vom publica numele integral, din rațiuni ușor de acceptat pentru oricine) a devenit, fără a-și fi dorit vreodată asta, „vedetă de-o zi” pe canalele media ale „Antenelor”, apoi parte vătămată de purtarea abuzivă a unui polițist rutier din Constanța și acuzat de vătămare corporală din culpă iar ulterior parte în două dosare privind aceeași cauză – fapt pentru care s-au și contopit. Cum povestea în sine e deja scrisă în episoadele precedente, vom mai spune doar că am așteptat cu interes decizia finală a …

Actualizare 1 Profesoara Monica Fereștean este în viață | A fost localizată de salvatori vineri dimineața, după ce singură a apelat 112

5 comentarii
ACTUALIZARE, ora 09.25 | Monica Oancea-Fereștean este în viață și a fost localizată de forțele de căutare  Din fericire, Monica Oancea-Fereștean este în viață. În această dimineață a apelat numărul de urgență 112 și a fost localizată în pădurea satului Cociuba, localitate între Buteni și Revetiș. În aceste momente echipajele de intervenție au plecat să o recupereze. UPDATE | IPJ Arad: „Femeia a fost găsită, în pădure. Din primele observații, nu a fost victima vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijin!”     [fc_actualizare] ȘTIREA INIȚIALĂ. ora 08.00 | Profesoara Monica Fereștean de la Liceul Teoretic din Sebiș a dispărut joi,…

VIDEO Conferință de presă | Colegii de barou și partid Mihai Pașca și Bogdan Ionescu se luptă cu fantomele trecutului, prezentului și viitorului

6 comentarii
  Conferința de presă susținută de prefectul Aradului, Mihai Pașca, și avocatul Bogdan Ionescu la sediul PNL marți, 8 septembrie, de la ora 13:00, a fost una… subversiv-beligerantă: o luptă cu fatomele trecutului, prezentului și viitorului nostru – mereu schimbător, mereu același. Despre Goga, Nae Ionescu, Falcă, Fifor și Bibarț – nominalizați sau sugerați în discursuri – , despre proiecte-fantomă resuscitate, despre naționalismele trecute, prezente și viitoare care ne bântuie de când ne știm. COMUNICATELE DE PRESĂ trasmise de PNL Arad rezumă discursurile celor doi colegi de barou și partid: PNL a sancționat discursul care incită la ură promovat de…
veterinar arad
Articolul următor Florin Tripa: „Turismul autohton renaște cu sprijinul Guvernului României” Apasă aici pentru a citi
Secret Link