ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE! – VI –
(… din Legile lui Murphy…)
„HAI LA LUPTA CEA MARE!” sau „PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE,… UIMIȚI-VĂ!!!…”
– prima parte –
1. SPOVEDANIE…
Marți, 7 Noiembrie (!), ca-n orice zi de marți a săptămânii, sunt trei ceasuri rele… Acum „sărbătorim” – cu multă pioșenie și lacrimi de crocodil – MAREA… Care „mare”? Păi, Marea Revoluție din Octombrie (25, pe rit vechi; 7 noiembrie, pe rit nou). Noi avem noroc la schimbarea calendarului: în 25 octombrie s-a născut Majestatea Sa Regele Mihai al României… Să nu ne mai stea gândul la… Aș vrea să arăt, cu degetul în sus, cu ochii dați peste cap sau măcar să privesc, cu pumnii strânși, către Est, spre un loc unde se mai află (încă?!…) un mausoleu… Dar care or fi oare cele trei ceasuri rele? Primul, îl știți deja, dar eu îl voi taxa leninism-maoism…; al doilea, ar fi fascismul (de fapt, fascismele, cu apogeul lor în Nazism și cu recrudescențele de azi ); al treilea, îl reprezintă religiile (având în nucleul minții mele religia iudeo-creștină). Ce are sula cu prefectura? Ei bine, are! Mi-am propus să argumentez că cele trei sunt – la urma urmei – tot o apă și-un pământ… Îmi va trebui ceva spațiu editorial pentru așa ceva; deocamdată, mă voi opri doar la primul ceas rău... Spovedania mea este: eu sunt de formație intelectual-profesională logician (actualmente pensionar dar, când dracu’ iese, realmente, un logician la pensie?…); formația mea filosofică (nu și politică!) este cea marxistă… Horribile dictu, ha? Nu vă grăbiți să mă taxați!… Eu plec de la spiritul criticismului kantian, i.e. trasarea limitelor; eu voi încerca să mă refer la Marx cel autentic, în special la opera sa de tinerețe; conștientizez deplin meritele sale incontestabile dar și utopia sa; am în vedere marxismul genuin (mai aproape de cel central și vest european, recte G. Lukacs, L. Althusser, A. Gramsci) și nicidecum marxism-leninismul, care, altoit cu stalinismul, castrismul, maoismul, Pol Pot-ismul și alte drăcovenii, s-a dovedit a fi criminal. Deci, personajul rândurilor de față, i.e. (cel care) „…urcă pe scara ierarhică pînă la… tra, la, la…” – titlul rubricii, va fi de data asta Marx, în duet (vreau să spun duel) cu Vladimir Ilici Ulianov (zis Lenin, sau, „drăgălit” – Volodea); isonul îl va îngâna – sotto voce – Mao… Din capul locului, vreau să subliniez că prezentele rânduri NU sunt vreun eseu filosofico-politic ș.a.m.d.! Mai degrabă, vreau să fac un gen de știință popularizată, vulgarizarea unor idei-fluviu. De fapt, orice manual școlar sau curs universitar este tot o popularizare (vulgarizare) a unui conținut de cunoaștere sau practici; se adresează unui cerc specific de „învățăcei”.
„Reader’s Digest”– ul este pentru masa mai largă a celor interesați de vreo chestie mai savanată…, după principiul „omul, cât trăiește, învață!” Vulgarizarea – deci – nu trebuie nicidecum înțeleasă drept înjosire; departe de mine gândul… Mă adresez, în primul rând, generației care nu a prea apucat să pună mâna pe carte, generația roabă a NET-ului, a fake-news-urilor, generație extrem de manipulabilă… din păcate!… Că, uneori, nu pot să nu fiu sarcastic, ei bine, asta-i altă treabă… Dar, să începem cu începutul… Să facem un fel de raționament mai complex – în buna tradiție a cogito-ului cartezian: să găsim ideea clară și distinctă (i.e., cea care nu mai are nevoie de fundamentare, este evidentă și deci adevărată, prin ea însăși …). Dac-o fi existând așa ceva… Deci:
2. ILUMINARE PRIN ÎNTUNECARE SAU ÎNTUNECARE PRIN ILUMINARE?
Dacă două mărimi sunt egale cu o a treia, atunci sunt, musai, egale și între ele. Să pogorâm pe Pământ… Moartea este o realitate ineluctabilă. Ea nu alege între tineri și bătrâni, bogați și săraci, „mari” sau „mici” etc. Nimeni nu-și poate „cumpăra” eternitatea. „Doamna cu coasa” ne așteaptă, după colț, pe TOȚI, otova. Prin urmare, toți oamenii sunt EGALI în față morții. Dacă e așa (sigur, garantez… eu!), atunci, oare, oamenii nu sunt toți egali și în fața vieții? I.e., nimeni nu-și alege – înainte de a se naște – epoca, familia, mediul social, sexul, rasa, eventualele talente ș.a.m.d…. venim pe lume și… atât! Nu ne alegem noi această lume. Prin urmare. Toți oamenii sunt EGALI și în fața vieții. Nașterea și moartea (ca atare, nu circumstanțele producerii lor), fiind fenomene naturale, rezultă cu necesitate EGALITATEA NATURALĂ a oamenilor. Dacă oamenii sunt egali de la natură, atunci au și dreptul egal de a fi fericiți. De aici, și teza dreptului natural, dreptul la viață, fericire, echitate, justiție etc…. tot tacâmu’… De ce nu sunt (toți) fericiți? Pentru că sunt inegali. De unde provine inegalitatea? Din inegalitatea în educație... Soluția? Să-i educăm, să-i cultivăm pe toți la fel. Modul de a o face? Prin răspândirea largă a culturii și educației. Cultura fiind „lumina minții”, iaca și ILUMINISMUL!… O nouă utopie a umanității – printre atâtea altele… Scurt: nici o entitate nu este identică și egală decât cu sine (dar și asta e ceva relativ…). La fel, oamenii: nu există doi oameni perfect identici, perfect egali (nici măcar doi gemeni univitelini sau o clonă cu tiparul ei) și nici nu-i putem egaliza, uniformiza decât cu forța (dar și asta este o iluzie…). Atunci de ce fel de egalitate naturală vorbim? Nu rămâne decât egalitatea socială în fața legilor (natural-obiective și juridice, desigur). Egalitatea politică? O altă iluzie…
3. CÂTE CEVA DESPRE ÎNSTRĂINAREA (ALIENAREA) ȘI EMANCIPAREA UMANĂ…
Înstrăinarea sau alienarea umană este fenomenul sau situația în care produse ale activității (materiale, spirituale) umane se autonomizează artificial, ajungând să se opună omului, să constrângă ființa umană, ca factori sau vectori ostili, incontrolabili, de origine aparent necunoscută. Evident, aceasta este o definiție ad-hoc sau ad usum delphini… Voi da două exemple, vulgar de simple, din strictul cotidian: poluarea, urmată de încălzirea globală și toate consecințele pe care – din păcate – le suportăm cu toții…, apoi, drogurile și dependența de ele; la ce duc „drăguțele” de ele, știm cu toții… Marx, încă din perioada de tinerețe ( germană și scurt-franceză), era impregnat de un fel de romantism precoce: el dorea emanciparea umană, cea autentică, i.e., pentru toți! Dar se confrunta (în acea vreme… oare, numai atunci?…) cu înstrăinarea umană.
Dacă înstrăinarea este opusul emancipării, rezultă că dez-înstrăinarea/dez-alienarea egal emancipare umană. Pentru ca aceasta din urmă să fie autentică, generică pentru esența umană, trebuie început cu cea mai adâncă rădăcină a înstrăinării, deci cu dez-înstrăinarea fundamentală; ea trebuie să se producă „acolo unde omul este mai om”, i.e., în actul muncii. Care este relația socială care produce înstrăinarea omului acolo unde este „mai om”? Proprietatea privată asupra mijloacelor de producție (productive). Unde își arată aceasta deplina hidoșenie? În capitalism! Abia acum, după revoluțiile burgheze ce au adus emanciparea politică și juridică a oamenilor, abia acum sare-n ochi faptul că a mai rămas ceva de făcut: emanciparea economică; (Marx nu avea alt reper decât Anglia în plină revoluție industrială, acumularea primitivă a capitalului, pe scurt, ceea ce numim azi capitalismul clasic). Revoluțiile burgheze, burghezo-democratice și… alte fasoane nu au mers până la capăt; s-a obținut – până la acel moment – doar emanciparea politică și juridică a oamenilor. Pentru o emancipare fundamentală, totală mai lipsea ceva, credea Marx. Era nevoie de o „revoluție radicală”! (Marx va vorbi mult mai târziu de revoluție socialistă/comunistă). Emanciparea economică este la baza emancipării generice. Trebuia desființată proprietatea privată asupra mijloacelor de producție. Cine urma s-o facă? Păi, cei mai năpăstuiți, defavorizați dintre oameni, cei care nu au nimic, deci nici nu mai au ceva de pierdut… proletariatul. Pe scurt, cei ce simțeau cel mai direct, pe pielea lor exploatarea economică (fundamentală în societate)… Lupta de clasă nu era decât expresia acestei contradicții fundamentale. Ea ar fi rezolvat contradicția (tot fundamentală!) a capitalismului: cea dintre caracterul tot mai social al producției și însușirea privat-capitalistă. I.e., capitalismul se îndreaptă firesc spre un număr tot mai mic de proprietari de mijloace de producție, dar tot mai bogați (acumularea și centralizarea capitalului). De cealaltă parte a „baricadei” se adună un număr tot mai mare de angajați salarizați. Tendința spre limita absurdă ar fi ca – practic – întreaga societate, minus un singur individ – să muncească pentru prosperitatea acelui individ… Cu cât la un pol al societății se adună tot mai mulți iar la celălalt pol se concentrează tot mai puțini (limita absolută = 1!), tăierea „Capului hidrei” devine tot mai verosimilă, tot mai ușoară! Dacă proprietatea privată este furt, atunci trebuie trecut la „exproprierea expropriatorilor”. Acest lucru trebuia să se întâmple – după Marx – în Anglia industrializată și deci maxim proletarizată. Așa a apărut Manifestul Partidului Comunist, apoi s-a produs tentativa eșuată a Comunei din Paris…
4. DE CE SE RĂSUCEȘTE ȘI ASTĂZI MARX ÎN MORMÂNT?
Pe la noi, prin Ardeal, se spune: Cum de-a „f…..t buha”… drăguțu’ de Volodea (zis și Lenin)?… Întrebare de un milion de puncte … Dar să procedăm sistematic: În timpul primului război mondial Volodea era în exil. Germania lui Wilhelm al II-lea nu era într-o situație prea roză, luptând pe două fronturi. „Pe frontul de Vest, nimic nou”… Serviciile secrete germane știau de activitatea „revoluționară” a lui Volodea, prin străinătățuri. Iudeo-rusul excentric avea o ură viscerală față de țarism: fratele său mai mare, Alexandr Ilici Ulianov fusese spânzurat la numai 21 de ani ( 8/10 mai 1887) de către regimul țarist, ca urmare a activităților sale de „terorism”…(cu simpatii pro-comuniste!)… Germania avea tot interesul să scoată Rusia din război. Deci, – împotriva naturii (!) stărilor de lucruri de atunci, îl finanțează pe Volodea (din greu!), îi asigură trecerea prin teritoriul inamic, apoi prin Polonia, Finlanda ș.a.m.d. ca să ajungă odată, dracului, la Petrograd și să facă ceva!… După abdicarea forțată a țarului (Nicolae al II-lea, Romanov – 15 martie 1917) guvernul Kerenski continuă războiul, dar cu consecințe dezastruoase pentru ruși. Marea masă de sacrificiu era formată din soldații proveniți din mujicii ruși; de aici încep revoltele la care se asociază și muncitorii (proletariatul industrial, în formare!). De „țărănimea muncitoare”… nici vorbă! Poate șerbii/iobagii ruși (mujicii). Pe scurt, iată că veni momentul 25 Octombrie / 7 noiembrie 1917 – asaltul Palatului de Iarnă, victoria bolșevică, primul guvern revoluționar al muncitorilor și soldaților – iar „il capo di tutti capi”, cine altul decât al nostru Volodea. Nemții au plătit revoluția bolșevică; așteptau acum recompensa… Primele două decrete ale Guvernului revoluționar bolșevic vor viza pacea și pamântul (Decretul asupra păcii și Decretul asupra pămîntului). De ce a „reușit” revoluția bolșevică (a majorității) în Rusia – un stat înapoiat, practic aflat încă în feudalism, la o distanță de Anglia ca Pământul de Soare? Volodea va găsi o explicație – cel puțin halucinantă: nu e nevoie ca o revoluție socialistă să se pornească și să izbândească acolo unde condițiile istorice sunt „coapte” (ex.: Anglia), se poate acest lucru și „acolo unde veriga e cea mai slabă”… De ce nu este nici azi Anglia (mă rog, U.K.) țară comunistă? Ha,ha,ha,… De-ar auzi „englejii”, ar plesni de râs… Păi, Anglia „a intrat” demult în comunism!?!… Unul dintre dezideratele respectivei utopii comuniste „s-a îndeplinit” de mult, mult timp: au dispărut diferențele între oraș și sat… Ia, uitați-vă doar la Românica, cea de azi… Ce ziceți? Ha? Cum dracu’ de-a pus Volodea mâna pe putere? N-a fost numai mâna (și buzunarul!) imperialismului german. „Dictatura proletariatului”, pe urmele „Terorii iacobine”, marja pe teza absolut cinică: Cine nu e cu noi, e împotriva noastră… deci, trebuie distrus fizic! Cu nemții, Volodea a rezolvat ușor, că nu dădea de la el!… Tratatul de pace (un fel de pace falsă sau măcar provizorie) din 3 martie 1918, Brest-Litovsk, încheiat de Rusia (deja bolșevică) cu Puterile Centrale (Germania, Austro- Ungaria; Turcia, Bulgaria) a fost o înaltă trădare a intereselor Rusiei (fie ea post-țaristă, fie ea, atunci, deja bolșevică); Rusia se recunoștea, teoretic și practic, invinsă; primirea păcii a costat-o enorm: despăgubiri astronomice, cedări de teritorii imense (că tot nu erau de drept istoric ale Rusiei!), concesionări economice și multe altele care au dus țara la ruină. Cine a făcut-o? Volodea, zis Lenin… Nu vreau să comentez aici consecințele dezastruoase ale ieșirii Rusiei din război pentru sărmana „Mica” (atunci) Românică…
Delegația ruso-bolșevică a fost condusă de nimeni altul decât Leon Troțki. Ăsta era și mai ciudat ca Volodea: era adeptul teoriei revoluției permanente, revoluționarea modului de a face revoluție, revoluționarea revoluționării ș.a.m.d., teoretic, la infinit! Consecințele logice ale acestei teorii sunt la fel de dezastruoase. Poate unii își mai amintesc de „obscurul din Efes”, presocraticul Heraclit. Abordând metafora focului – sorginte și temei a tot ce există – el susținea că „totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”, i.e. „Panta rhei”! Mișcarea/schimbarea e absolută, nu rămâne decât forma, exprimabilă în limbaj de formule matematice atemporale. Păi, logic : dacă totul se schimbă, inclusiv schimbarea însăși, inclusiv schimbarea schimbării însăși ș.a.m.d., atunci – stabil existențial – nu există nimic!… Revenind la Troțki, istoria consemnează dezastrele pe care le-a adus cu el și după el. Noroc cu… Stalin („Oțelitul”), care l-a mătrășit pe tovarășul Lev Davidovici Bronstein (zis Troțki) în 20 august 1940, în Mexico-City (unde se afla în exil). Un asasin plătit (de cine? ghiciți!) – Mercader – l-a altoit în cap pe marele revoluționar al revoluțiilor… permanente, cu un spărgător de gheață și l-a trimis înapoi la Avraam (Abraham). Dar înainte de a ne opri aici, mai vreau să consemnez și faptul că Vladimir Ilici Ulianov l-a răzbunat cu vârf și îndesat pe fratele său mai mare, Alexandr; nu spun decât atât: Ekaterinsburg, 17 iulie 1918 (asasinarea familiei țarului Nicolae al II-lea Romanov… cu țarul în frunte…). Vladimir Ilici Ulianov (zis Lenin… cum dracu’ , toți corifeii epocii bolșevice aveau necesarmente porecle? Lenin, Troțki, Stalin…) a scris lucrarea „clasică” Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului. Ei, aici e buba… Dacă e să respectăm istoria recentă (i.e., măcar începând cu anii ’30 ai sec. XX), titlul ar trebui reformulat – Imperialismul, stadiul cel mai înalt al socialismului/comunismului… Uniunea Sovietică, „moșită” de către Volodea, și-a recuperat „pierderile” de la 1918 și încă mult pe deasupra…(voi comenta trista istorie socialist-comunistă a Europei, Asiei și Americii Latine din sec. XX, în episodul următor…). Începutul unei agonii utopice…
Dar să și zâmbim un pic, gândindu-ne la „Marea… din Octombrie”, i.e., 7 Noiembrie – „Stalin și poporul rus, libertate ne-a adus!”. Totuși au fost în anii socialismului și lucruri foarte, foarte bune… în Românica… Cică, prin anii ’70 Ițic primește pașaport și viză turistică pentru Israel. Să-și vadă vechiul prieten din copilărie, Ștrul. La aeroportul „Ben Gurion” din Tel Aviv, îl întâmpină cu brațele deschise prietenul respectiv. Printre primele întrebări adresate lui Ițic: „Da spune-mi, spune-mi, repede, ce mai face vechiul nostru tovarăș de joacă și ghidușii, Morițko?” Ițic: „Păi, tot prin Arad, dar cred că s-o dilit… s-o făcut cioban !…” Ștrul: „Cum așa, eu îl știam din tată-n fiu comersant?”… Ițic: „Păi, toată ziua umblă pe străzi cu capu-n pământ, oftează și murmură: OI!, OI!, OI!, OI!….”
Citește și:
- HALLOWEEN, HALLOWEEN, IA’ MAI TOARNĂ SÂNGE-N VIN!
- FALS TRATAT DE MOAȘTEOLOGIE (II)
- FALS TRATAT DE MOAȘTEOLOGIE (I)
- ȘOȘOCRAȚIE (coșmarul unui ardelean la KINGSWAY HOUSE)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (V). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
