INTERVIU | Erika Isac: „Educația este baza societății și, din păcate, în România educația nu este nici măcar la jumătatea nivelului la care ar trebui să fie”

interviu | erika isac
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Festivalul Berii ediția 2024 s-a încheiat. În timpul celor patru zile de festival, am avut ocazia să interacționez cu patru dintre artiștii care au urcat pe scenă și să obțin un scurt interviu. Primul din această serie de dialoguri este cel cu Erika Isac, controversata artistă care a stârnit patimi confundând Aradul cu Timișoara.


Ești singura artistă mainstream sau singurul artist mainstream din România care abordează o tematică politică în piesele tale și în prezența ta pe social media. Cum te simți în fața acestei responsabilități?

Erika Isac: Este o presiune uriașă și, cu siguranță, simți nevoia să te ridici la anumite standarde în ceea ce privește discursul, oamenii cu care apari, și cei care te urmăresc pe social media. Toată lumea are așteptări de la tine, bazate pe ceea ce comunici. Faptul că la finalul zilei ceea ce comunic este real mă ajută să fac acest lucru. Desigur, sunt momente în care mă gândesc de două ori, dar dacă va fi interpretat greșit? Lucruri total neadevărate pe care nu vreau să le sugerez. Este o presiune, dar și o responsabilitate.

Și asta se întâmplă pentru că lumea interpretează greșit ce vrei să spui? Oamenii sunt răutăcioși?

Erika Isac: Nu se întâmplă des și nu am avut probleme mari până acum, dar sunt mulți oameni răutăcioși, provenind din medii mai puțin favorabile, cu multe frustrări. Sunt zile în care îi judec și zile în care îmi spun că nu au putut mai bine din cauza circumstanțelor. Eu am avut șansa să beneficiez de educație și trebuie să fiu recunoscătoare că nu mă aflu în situația lor.

Deci, într-un fel, educația influențează cât de „woke” ești?

Erika Isac: Exact. Educația este baza societății și, din păcate, în România educația nu este nici măcar la jumătatea nivelului la care ar trebui să fie.

Blamezi individul care nu înțelege ce vrei să spui prin mesajele tale sau blamezi sistemul, guvernul?

Erika Isac: La început, blamezi individul dintr-un moment de imaturitate, dar majoritar blamezi sistemul. Nu poți să te plângi de un individ când vezi că o întreagă societate, din care fac parte mulți oameni, este în aceeași situație. Deci, nu este vina individului, ci a sistemului.

Având în vedere poziția ta privilegiată, atât prin educație, cât și prin platforma ta, ce ai de gând să faci pe viitor? Ai planuri să schimbi percepția românilor despre feminism, despre drepturile omului?

Erika Isac: Este o cursă pe termen foarte lung. Nu se poate schimba nimic peste noapte, nici măcar o zgârietură, darămite o rană atât de adâncă precum cea prin care trece România de multă vreme. Mă voi folosi în continuare de platforma mea pentru a educa oamenii, să le dau niște impulsuri, niște ghionturi la spate. Nu poți ajuta pe cineva care nu vrea să fie ajutat. Și eu am fost ajutată, la fel ca tine și ca toată lumea, am fost până la un punct un om incredibil de misogin. Așa crești, judeci femeia, femeia nu are voie să facă nimic sau, dacă face, face greșit. Voi continua să fac piese care să ducă această zonă de feminism și să contribui la îmbunătățirea societății.

Ce te-a făcut să te schimbi, având în vedere că toți suntem influențați de societate? A fost o persoană, un eveniment, o situație?

Erika Isac: Cred că a fost un cumul de factori. Glorificarea bărbatului până la infinit a fost o realitate pentru mine până pe la 18-19 ani. De pe la 20 de ani, deja eram mai ok. Stând foarte mult pe internet, am avut acces la perspective din America, UK și alte părți, diferite de ce auzeam în România. Am găsit multe soluții și idei și m-am educat treptat, fără să vreau.

Care este idolul tău feminist?

Erika Isac: Idolul meu feminist este mama mea, pentru că este un exemplu de femeie care le face pe toate și reușește să le facă extraordinar de bine. Este femeia care mi-a demonstrat că feminismul este real, fiind o luptătoare și o învingătoare. Este mai presus de orice bărbat pe care l-am cunoscut vreodată.

Categorie: Dialoguri
Etichete: interviu, isac
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
Interviu cu Lonetta Maier | Despre „Dragoneasa” și tot ce ne înconjoară spiritul
Articolul următor
INTERVIU | Ghiță Munteanu: ,,Fiecare dintre noi are publicul său și lumea sa, și mă bucur pentru fiecare. Totuși, mi-ar plăcea să se meargă spre muzică de calitate”

2 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

unfollow society
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO „Moise Nicoară” la Euroweek 2026

0
Dimensiunea europeană a fost una dintre țintele filozofiei educaționale  ale „Colegiului Național” Moise Nicoară încă din 1990, când România a început să își deschidă porțile spre Europa. Începând cu schimbul de profesori și elevi (pe atunci unul dintre puținele din țară și cel mai longeviv dintre parteneriatele școlii) cu „Aquinas College”, Anglia, continuând cu două proiecte Comenius care au inclus șase țări europene, apoi cu schimburi de profesori și elevi cu școli din Olanda, Franța, Germania, până la recentele proiecte Erasmus, acest deziderat al școlii se continuă până azi și prin implicarea colegiului într-un alt proiect deja consacrat: Euroweek. Doamna…

Sorin Bijan prezintă seria „Enter” la Galeria After5 din Arad

0
Turul organizat în cadrul evenimentului ,,Noaptea Galeriilor”  la After5 Art Escape a adus în fața publicului o nouă serie a artistului timișorean Sorin Bijan, precedată de o privire retrospectivă asupra unui parcurs de aproape trei decenii. Duminică seara,  Galeria After5 din Arad a găzduit turul expoziției „Enter” semnate de Sorin Bijan. Artistul a început cu un scurt periplu prin propria biografie, apoi a vorbit despre lucrările expuse. Povestea lui Sorin Bijan începe în 1974. În 1989 este admis la Liceul de Arte din Timișoara, iar după absolvire, în 1993, intră la Facultatea de Arte, secția grafică. Își încheie studiile în…

INTERVIU Mircea Brad din Annapurna vorbește despre povestea trupei

0
Annapurna este o trupă din scena locală Timișoreană, formată din 5 tineri. Numele lor vine de la muntele Annapurna, unul dintre cei mai periculoși de cățărat din lume, o metaforă pentru călătoria pe care trupa vrea să o ofere prin muzica ei. În acest interviu, Mircea Brad vorbește despre formare, influențe, procesul de compoziție și cele mai memorabile momente de până acum. Cum v-ați format ca trupă și ce v-a determinat să alegeți direcția stoner/psychedelic rock? Mircea Brad:  Inițial eram eu, cu Big Rob și cu Robby la chitară. Ne-am adunat într-o sală de repetiții și am băgat jam session-uri.…

[RECENZIE] Resident Evil | O viziune fresh asupra francizei

0
Resident Evil al lui Zach Cregger revitalizează franciza pentru o nouă eră a cinematografiei, cu un succes răsunător. Regizorul filmelor de succes Barbarian și Weapons a revenit cu o adaptare delicios de grotescă a francizei Resident Evil. Așteptările erau mari. Oamenii chiar iubesc aceste jocuri, sau iubesc să aibă păreri puternice despre ele. Povestea rămâne simplă, spre avantajul său. Bryan, (Austin Abrams), este un curier medical care acceptă în ultima clipă o misiune de a transporta un pachet prin munți până la Spitalul General din Raccoon City. Nu este un super-soldat, ci doar un tip obișnuit cu un pachet de…

„Pașaport pentru Europa” revine la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Europe Direct Arad și Ofensiva Tinerilor, organizează o serie de workshopuri dedicate persoanelor interesate de Europa, oportunitățile europene și implicarea în comunitate. Atelierele „Pașaport pentru Europa / Passport for Europe” își propun să creeze un spațiu interactiv în care participanții să descopere informații utile despre Uniunea Europeană, mobilitate, educație, voluntariat și oportunitățile pe care le au ca cetățeni europeni. Workshopurile vor avea loc în fiecare miercuri, de la ora 17:00, în Sala ASTRA a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, de pe strada Gheorghe Popa de Teiuș nr. 2-4. Calendarul întâlnirilor:…

Costel Pătrășcan a adus umor cu accent european la Cafeneaua Literară Joy’s

0
Europe Direct Arad și Asociația Ofensiva Tinerilor l-au adus aseară, la Joy’s, pe caricaturistul Costel Pătrășcan, colaborator de nouă ani al Reprezentanței Comisiei Europene în România, alături de muzica Mariei Brola împreună cu Daniel Julean. Marți, Cafeneaua Literară Joy’s din Arad a găzduit o seară de cultură cu o miză explicit europeană. Evenimentul a fost organizat de Asociația Ofensiva Tinerilor, care coordonează în oraș și centrul Europe Direct Arad — parte a rețelei de informare a cetățenilor susținute de Comisia Europeană — și l-a avut ca invitat principal pe caricaturistul Costel Pătrășcan. Finalul serii a aparținut interpretărilor Mariei Brolă și ale…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugere Apasă aici pentru a citi
Secret Link