[NEWS ALERT, frate] Fii atent câte „persoane cu handicap” avem pe metru pătrat în centrul orașului!

fii atent câte „persoane
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Nu… pe bune: suntem porniți să vă documentăm faptul că în Aradul ăsta există o Fabrică de handicapați sub acoperire… o firmă de stat (că statul se ocupă cu împărțitul oamenilor în handicapați și sănătoși, nu?… în baza acestui fapt fiind singurii îndreptățiți să dea legitimații)… un institut la negru… o academie pe nașpa care produce handicapați pe bandă rulantă. Sau undeva, în vreun subsol obscur, printre țevi ruginite, păianjeni și șobolani, un falsificator fără vârstă, cu ochelari cât fundul de borcan dublați de o lupă 1000x, scoate la o tipografie plană clandestină, pe lângă carduri de parcare gratuite, sentințe judecătorești, cărți de identitate, buletine de vot valabile pentru următorul scrutin, diplome și doctorate „la minut”.
Din două – una… altfel nu se explică de ce în față la Finanțele Publice (de exemplu), din trei locuri de parcare, două sunt ocupate de mașini care au pe bord, la loc vizibil, CARD-LEGITIMAȚIE DE PARCARE PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP.


La modul (sic!) serios, în acest județ, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Arad se ocupă cu eliberarea acestor (foaaaarte râvnite) carduri

Într-un comunicat de presă publicat de arq.ro  pe 18 octombrie, anul ăsta, Erika Stark, directoarea „din clasa a IV-a” a mamutului social transmitea populației următorul răspuns la întrebarea „Cine poate beneficia de acest card?” „De acest card pot beneficia copiii cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, cu certificate de încadrare în grad de handicap în termen de valabilitate, dar și persoanele adulte cu handicap grav, accentuat, mediu sau ușor cu certificate de încadrare în grad de handicap, în termen de valabilitate. Cardul este nominal, netransmisibil și intră în vigoare de la 1 ianuarie 2017, fiind valabil până în luna august 2020.”

Și tot acolo ne informa doamna director că în România – deci în TOATĂ ROMÂNIA! – se eliberează 50.000 de carduri. Deci, cum?! Dacă în 200 de metri avem, doar în orășelul ăsta, 20 de handicapați, înseamnă că doar „pe raza municipiului Arad” ar trebui să se elibereze minim 10.000 de astfel de chestii… la un calcul sumar.  Adică mai rămân 40.000 de carduri pentru restul celor 40 de județe (plus București… unde nu-i un rai al parcărilor)! Nu, că nu ne iese… ne dă cu rest mare.
Deci e NEWS ALERT, frate, dacă așa stăm!
Adică, la un calcul simplu… o scurtă ecuație silogistic-deductivă ne arată că pe Bulevardul Revoluției, între 4 numere de casă, avem circa 1 handicapat pe doi metri pătrați în centrul orașului… și atunci nu iese ok, frate, că nici în Alep nu-s atâția! Și, tu-ți dai seama, dacă în plin centru avem un handicapat pe metru pătrat, atunci ce dreaq avem pe Mărului… sau în Checheci?!

Adică, fii atent: colajul foto – fotografia care insoțește articolul, și care a fost realizată din mai multe foto cu mașini parcate în centrul Aradului,  realizate cu un telefon de 5 mega pe distanța unei singure stații de tramvai: din colț de la Universitatea Aurel Vlaicu, prin fața Finanțelor Publice (mai ales!), în față la fostul Club al presei… până la Record. Adică vreo 200 de metri. În 2 minute au fost făcute pozele.
Și nici n-am intrat în 2017 – de când, teoretic, „cardul intră în vigoare”… Ți-e și groază să te gândești ce-o fi pe centru când intră în vigoare, dacă acum, că nu-s în vigoare, e full!…

NOTĂ: Promit că, dacă posesorii autoturismelor din fotografii vin la mine să îmi prezinte dovada că sunt beneficiari cu drepturi depline ai „CARD-LEGITIMAȚIE DE PARCARE PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP”, șterg poză cu poză și-mi cer scuze. De asemenea, promit că dacă nu vin, nu le șterg.


 

Categorie: Investigații
Etichete: Arad, DGASPC, parcări
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
[ARADUL SINISTRU] Degradarea ființei umane în fazele cele mai crunte. Episodul „Atenție, oameni în putrefacție la Spitalul Județean!”
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Sergiu Bîlcea – criticându-se pe sine: „Dacă «actorii» care au iscat acest «război al zăpezii» tăceau, filosofi rămâneau!”

10 comentarii. Leave new

  • toti sunt sa isi plateasca darile catre stat, la coada.

    Răspunde
  • Dar tu stii cate persoane cu handicap sunt in Arad ?

    Răspunde
  • Intre numerele aratate sunt si parinti care au copii cu handicap, sper din suflet sa nu te afli niciodata in pozitia lor. Faptul ca tu iti ceri scuze este egal cu zero pentru ei dupa vorbele spuse de tine !!!

    Răspunde
    • Daca au legitimatiile alea pe bune, n-au de ce sa se supere! Doar ca retine un aspect: cardurile intra in vigoare din 2017 si sunt, obligatoriu, insotite de fotografie. Nici nu suntem 2017, dupa cum probabil stii, si n-au nici poze… dupa cum probabil vezi.

      Răspunde
    • Se pare că nu ai prins esența articolului… Ideea era în favoarea persoanelor cu handicap și în suportul lor. Nici un cetățean normal din țara asta nu ar lua apărarea unor imbecili care profită în mod diabolic și inuman de postura de „ persoană cu handicap” numai pt a păcăli plata unui loc de parcare. Cine face asta e de condamnat pt că nu are pic de respect pentru semenii săi, cu adevărat persoane cu handicap. Concluzie – acest articol li se adresează impostorilor și nu celor care cu adevărat sunt îm această situație.Mulțumesc

      Răspunde
  • Avatar of Comitetul de necazuri
    Comitetul de necazuri
    22 decembrie 2016 11:01

    Sunt oameni care au cu adevărat probleme și sunt marginalizați și ignorați!!! Stimă. Nu ai de ce sa îți ceri scuze pentru ca acest articol este în favoarea persoanelor cu handicap!!!

    Răspunde
  • Bravo, Lucian ! Este cazul sa se sesizeze abuzurile … impostorilor . Este plin orasul de ei !

    Răspunde
  • Felicitari pentru articol, poate se va sesiza politia locala si ii identifica pe cei care folosesc aceste autoturisme si apoi sa ii publicati, pe impostori, bineinteles…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

VIDEO Sprijinit de un administrator inteligent, Irlo l-a imortalizat pe arhitectul-emblemă al Aradului modern pe peretele blocului pe care l-a proiectat și în care a locuit

0
Artistul mural pe care-l găsiți pe rețele ca Irlo Doidoi a muncit la porecla IRLO până la renume încât aproape nimeni nu-l mai știe drept Laurenţiu Alexandrescu, bistrițeanul care s-ar fi putut stabili în orice oraș mai cu ștaif de pe acestă planetă, dar a preferat Aradul. Este unul dintre… toți arădenii care l-au cunoscut pe Miloș Cristea și l-au iubit pentru ceea ce le-a transmis – pe Irlo inițiindu-l, în arta și tehnica desenului, fapt care a contribuit din plin la formarea artistului care este astăzi și va fi până la capăt.  Un fericit concurs de împrejurări a făcut…

VIDEO VAT România extinde fabrica din Arad

0
VAT GROUP este o companie globală de top în cele mai exigente accepțiuni ale termenului, iar politica sa implică, pe lângă rigoarea și seriozitatea tipic elvețiene, deschiderea către mass-media interesate să comunice date exacte, despre contracte, producție, cifră de afaceri, număr de angajați, plus posibilitatea de a vizita interiorul fabricii – o transparență rar întâlnită, mai ales când discutăm despre investiții, tehnologie și clienți la cel mai înalt nivel. Luni, 12 octombrie, VAT România a  oferit presei  de specialitate și publicațiilor locale prilejul de a vizita fabrica pentru o întâlnire dedicată următoarei etape de dezvoltare a companiei la nivel local.…

INTERVIU „Dincolo de Baghetă” | Ștefan Șimonca-Oprița – invitație la un concert neobișnuit: Orchestra Filarmonicii Arad va interpreta Simfonia concertantă de Mozart și a 5-a de Beethoven cu leadership muzical din interiorul ansamblului

0
Concertul „Dincolo de Baghetă” din cadrul stagiunii Filarmonicii Arad din 22 octombrie va avea o particularitate mai rar întâlnită într-un concert simfonic: orchestra va interpreta întregul program fără dirijor, cu leadership muzical din interiorul ansamblului. Inițiativa îi aparține concertmaestrului Filarmonicii Arad, Ștefan Șimonca-Oprița, la ora actuală cel mai tânăr concertmaestru din România, iar acest concert-probă se dorește a fi o coparticipare la demersul profesorului său, violonistul și creatorul de școală David Grimal care, cu orchestra sa Dissonance înființată în 2004, a  redeschis o poartă încuiată vreme de secole. În principiu, Ștefan Șimonca-Oprița  în calitate de concertmaestru va coordona repetițiile și…

Actualizare 2 Dosarul în care un om de afaceri din Arad a căzut pe „manevra” unui polițist din Eforie, atât ca învinuit de ultraj cât și ca persoană vătămată de purtarea abuzivă a „omului legii”, a fost CLASAT

4 comentarii
Pe 31 august s-a împlinit un an de când un om de afaceri arădean (A.I.- nu-i vom publica numele integral, din rațiuni ușor de acceptat pentru oricine) a devenit, fără a-și fi dorit vreodată asta, „vedetă de-o zi” pe canalele media ale „Antenelor”, apoi parte vătămată de purtarea abuzivă a unui polițist rutier din Constanța și acuzat de vătămare corporală din culpă iar ulterior parte în două dosare privind aceeași cauză – fapt pentru care s-au și contopit. Cum povestea în sine e deja scrisă în episoadele precedente, vom mai spune doar că am așteptat cu interes decizia finală a …

Actualizare 1 Profesoara Monica Fereștean este în viață | A fost localizată de salvatori vineri dimineața, după ce singură a apelat 112

5 comentarii
ACTUALIZARE, ora 09.25 | Monica Oancea-Fereștean este în viață și a fost localizată de forțele de căutare  Din fericire, Monica Oancea-Fereștean este în viață. În această dimineață a apelat numărul de urgență 112 și a fost localizată în pădurea satului Cociuba, localitate între Buteni și Revetiș. În aceste momente echipajele de intervenție au plecat să o recupereze. UPDATE | IPJ Arad: „Femeia a fost găsită, în pădure. Din primele observații, nu a fost victima vreunei infracțiuni. Vă mulțumim pentru sprijin!”     [fc_actualizare] ȘTIREA INIȚIALĂ. ora 08.00 | Profesoara Monica Fereștean de la Liceul Teoretic din Sebiș a dispărut joi,…

VIDEO Conferință de presă | Colegii de barou și partid Mihai Pașca și Bogdan Ionescu se luptă cu fantomele trecutului, prezentului și viitorului

6 comentarii
  Conferința de presă susținută de prefectul Aradului, Mihai Pașca, și avocatul Bogdan Ionescu la sediul PNL marți, 8 septembrie, de la ora 13:00, a fost una… subversiv-beligerantă: o luptă cu fatomele trecutului, prezentului și viitorului nostru – mereu schimbător, mereu același. Despre Goga, Nae Ionescu, Falcă, Fifor și Bibarț – nominalizați sau sugerați în discursuri – , despre proiecte-fantomă resuscitate, despre naționalismele trecute, prezente și viitoare care ne bântuie de când ne știm. COMUNICATELE DE PRESĂ trasmise de PNL Arad rezumă discursurile celor doi colegi de barou și partid: PNL a sancționat discursul care incită la ură promovat de…
Articolul următor Filiala arădeană a Casei Româno-Chineze a fost „regina discuțiilor” la bilanțul pe 2016 al Ambasadei Republicii Populare Chineze Apasă aici pentru a citi
Secret Link