PAȘTILE CADRELOR MEDICALE din LINIA 1: SĂRĂCIE, TEROARE și, mai grav, LIPSA ECHIPAMENTELOR DE PROTECȚIE!

paștile cadrelor medicale din linia 1
Distribuie:

 

În condițiile în care toți politicienii arădeni aflați la „butoanele pandemiei” se laudă pe paginile lor de facebook, pe site-urile de casă sau din spatele măștii cu sume uriașe alocate crizei prin care trecem – la absolut toate capitolele! -, CADRELE MEDICALE care, efectiv, LUCREAZĂ CU CAZURILE DE COVID-19 SUNT ȚINUTE „PE SĂRĂCIE”, ECHIPATE,  NECORESPUNZĂTOR și TERORIZATE DE ȘEFI!

Un mesaj uluitor… de-a dreptul insultător la adresa CORPULUI MEDICAL din spatele „șefimii” (care în afară de faptul că dirijează ordine și bani, n-au nici cea mai mică legătură cu TRATAREA COVID-19… cum n-a avut administrația lor nicio legătură cu SĂNĂTATEA de 10 ani încoace cel puțin) a fost trimis ieri, pe grupul de WhatsApp și cuprinde, în limbajul lapidar al unui comandant de cambuză depășit de situație, „realitatea situației echipamentelor de protecție, necesare personalului medical, asigurat de către angajator în aceste zile de sărbătoare” – vorba sursei care ne-a indignat dimineața de Vinerea Patimilor.

IATĂ ABJECȚIA… cu steluțe cu tot (care, apropo, dacă era atât de MARE URGENȚA – de ce nu ați trimis-o peste tot?!.. cum faceți atunci când spargeți bani publici?!):

*IMPORTANT*

*Valabil permanent*

Vă recomandăm să gestionați cu responsabilitate echipamentele de protecție pe care le aveți astăzi în stocurile de pe secții.
Până în data de 22.04.2020 nu este posbil să primim expediții/livrări de mărfuri de la funizori.
Ca urmare tot ce aveați deja + ce ați primit astăzi este necesar să vă ajungă 6 (șase) zile.
Reutilizați tot echipamentul care nu este contaminat.
Puteți dezinfecta superficial (adică la suprafață) prin pulverizare și lăsat în incite cu o aerisire bună, puteți spăla cu apă și săpun ce este impermeabil.
Exemplu: toate imaginile din buletinele de știri ne arată personal medical echipat corect, pe care scrie cu markerul numele angajatului, deoarece aceste echipamente se curăță și reutilizează.
Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă doresc să aveți sărbătoarea de Paște  luminată, caldă și în pace cu toți cei dragi. BD

…și noi, ca și dvs., prima întrebare care ne-a „țâșnit” după lecturarea acestui text albastru a fost: WTF is BD?!

„B.D. presupun că este persoana responsabilă cu repartizarea echipamentelor medicale, care se pare că se uită la televizor, dar înțelege ce vrea sau cât poate, asta pentru ca personalul medical la care face referire din buletinele de știri are scris cu markerul numele angajatului pe echipament pentru a se recunoaște unul pe altul în timpul serviciului, nu pentru a refolosi echipamentul. Echipamentul este și trebuie să fie de unică folosință.” – pune degetul pe rană tot sursa noastră… practic scriindu-ne tot articolul!

Pentru că ce mai e de adăugat aici în afară de revoltă activă?… adică, să n-o dăm în lambada ca ei: DACĂ NU-I AJUTĂ, EFECTIV, MATERIAL ȘI OM-CU-OM, SOCIETĂȚILE PRIVATE pe acești OAMENI DIN LINIA 1 nu-i ajută nimeni DIN SPATELE LINIEI 1! Și asta pentru că în spatele LINIILOR 1 există doar corupție și dirijism politic criminal; și pentru că, da – cum ne dezvăluie toate astistentele medicale, infirmierele, brancardierii care au mai rămas NEINFECTAȚI POLITIC (că de coronavirus e 99% previzibil că nu va scăpa niciunul!) – „este un act criminal să expui personalul medical la contaminare pe motivele din acest mesaj! Cam asta este realitatea. Suntem mințiți, abandonați, forțați să lucrăm cu încălcarea tuturor reglementărilor din domeniu!”

…iar ca să expunem situația într-o umbră și mai critică – pentru că merită! -, să comparăm

ce se întâmplă la 120 de kilometri de noi, în exact același moment cu cel pe care-l traversăm noi acum, în exact aceleași coordonate politico-adminitstrative… dar cu oameni capabili:

https://www.facebook.com/ilie.bolojan/posts/2374930672610242?__tn__=-R

Articol ascociat:

Aradul e depășit la PERSONAL MEDICAL INFECTAT doar de Suceava, București și Vrancea: 57 de cadre contaminate, MAJORITATEA DIN SPITAL, cu noul coronavirus… și nici restul „Statisticilor COVID” nu ne onorează administrația locală!

 

Categorie: Știri
Etichete: Spitalul Judetean Arad, stiri arad
Distribuie:
Articolul anterior
Aradul e depășit la PERSONAL MEDICAL INFECTAT doar de Suceava, București și Vrancea: 57 de cadre contaminate, MAJORITATEA DIN SPITAL, cu noul coronavirus… și nici restul „Statisticilor COVID” nu ne onorează administrația locală!
Articolul următor
UTA – CEA MAI IUBITĂ dintre pământene sărbătorește 75 DE ANI în online, privind OPTIMISTĂ spre PRIMA LIGĂ și grăbindu-se ACASĂ!

1 comentariu. Leave new

  • Trist ce se intampla. Chiar foarte trist. Sa nu imi spuna mie acest BD, ca nu poate asigura, in situatia in care exista disponibil, echipamentul de protectie obligatoriu necesar personalului medical, pe motiv ca nu vor fi expediate/livrate materialele necesare de catre furnizori, in perioada aceasta de sarbatoare. Poate foarte frumos sa asigure in aceste zile echipamentul de protectie necesar, urmand ca zilele urmatoare, in momentul receptiei altor echipamente, sa completeze stocul initial. Dar, hai sa nu fim cu totii cretini, tare presupun ca in realitate nu exista in aceste zile, echipamenul obligatoriu de protectie necesar. Altfel spus, domnule BD + restul responsabililor, care nu sunt deloc putini, doresc sa va adresez o intrebare, umana macar, chiar doriti sa depasim in statistici numarul perrsonalului medical infectat? Chiar nu intelegeti odata pentru totdeauna ca nu este deloc de gluma?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Încă șase percheziții și șapte persoane inculpate în dosarul furturilor din infrasctructura feroviară

0
În urma perchezițiilor din data de 27 august 2026, precum și a administrării probatoriului, la data de 3 septembrie 2026 au fost desfășurate alte 6 percheziții, în cadrul aceluiași dosar penal, vizând furturi de materiale din infrastructura feroviară și infracțiuni privind regimul deșeurilor. Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au extins urmărirea penală față de alte 7 persoane. Astfel, la data de 3 septembrie 2026, au fost puse în executare 6 mandate de percheziție, la domiciliile persoanelor bănuite cât și la sediile a 2 societăți comerciale…

Președintele Filialei SIDEPOL Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național

0
În cadrul lucrărilor Consiliului Național SIDEPOL, care se desfășoară în perioada 03-06.09.2026, Președintele Filialei Sidepol Arad, Radu Dărău, a fost ales în funcția de Vicepreședinte Național. Mesaj Gabriel Gârniță – președinte SIDEPOL „As vrea sa ii mulțumesc colegului Radu Dărău, care s-a remarcat prin implicarea constantă în reprezentarea polițiștilor din cadrul IPJ Arad, precum și prin activitatea desfășurată în zona de vest-nord-vest a țării. Prin preluarea acestei responsabilități la nivel național, SIDEPOL urmărește consolidarea prezenței organizației în această regiune și dezvoltarea structurilor sindicale atât la nivel local, cât și regional. Considerăm că experiența și implicarea lui Radu Dărău în activitatea…

Incendiu violent, în toiul nopții, la o casă de pe strada Aron Pumnul din municipiu

0
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, la o locuință din municipiul Arad, mobilizând de urgență forțele de intervenție. Alarma s-a dat în jurul orei 03:45, când pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pe strada Aron Pumnul. Pentru gestionarea situației și stingerea flăcărilor, la fața locului au fost trimise de urgență 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, 1 autospecială de primă intervenție și comandă, 1 ambulanță SMURD. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu o ardere violentă și generalizată.…

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 1 Primarul demisionar de la Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și eseul său politico-filosofic despre relația dintre om și bine

2 comentarii
ACTUALIZARE | 27 august, 2026 Cristian Giorgian Matiaș, primarul demisionar al comunei Bata a postat azi-noapte pe pagina sa de Facebook un mesaj către „dragii locuitori ai comunei Bata” menit nu să justifice faptele pentru care a fost judecat și condamnat și nici tardivitatea suspectă a demisiei sale, cât să atingă „coarda sensibilă” a sătenilor care și-au pus încrederea în el și, „în egală măsură”, să-și ceară scuze față de cei pe care i-a dezamăgit… un eseu politico-filosofic despre om… așa, la modul general… despre relația dintre om și primar când e una și aceeași persoană… despre ce a făcut…

Lupta lui Leontin Aslău pentru partea sa din Ștrandul Neptun continuă | DOCUMENTE

1 comentariu
Publicăm, așa cum ne-au fost trimise, actele ce cuprind corespondența dintre Leontin Aslău și Primăria Municipiului Arad pe tema caltății, bazei legale şi activității consilierului primarului Călin Bibarț – Sándor Ottó Szép. Răspunsul la această solicitare a sosit la 9 zile după înregistarea ei și este unul care merită o lectură foarte atentă: În atenţia domnului Leontin Aslău, consilier local al municipiului Arad Referitor la: adresa nr. 66295 din 20.07.2026 Stimate Domnule consilier local, Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu numărul 66295 din 20.07.2026, formulate în calitate de consilier local al municipiului, vă comunicăm următorul…

Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant

0
  Acordurile vieneze de vară au sunat „ca la ele acasă” în Landisa Plant – grădina din capătul „Vlaicului”, una dintre investițiile  care face periferia „Micii Viene” mai frecventabilă decât centrul. Orchestra  Johann Strauss Modern sub conducerea muzicală a maestrului Constantin Tălmaciu s-a ridicat la nivelul repertoriului, iar „magia sunetelor a fost fi completată vizual de grația și mișcările tinerilor de la școala de dans DUM DANCE TEAM, care au dat da viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii” – așa cum au promis organizatorii în invitația adresată practic tuturor arădenilor.  Chiar programat într-o seară toridă, evenimentul de joi a umplut de lume superba…

ACTUALIZARE | Avocatul expert criminalist Dumitru Goșa – sinteza plângerii împotriva ordonanței de clasare a procurorului în cazul morții lui Lucian Mariș (2)

13 comentarii
TITLUL INIȚIAL | 27.07.2026 | Disperarea unui tată | Moartea lui Lucian Mariș din Șiria – un „banal accident” sau o crimă interlopă acoperită de autorități? (1) Moartea lui Lucian Mariș din Șiria, cazul pe care-l prezentăm în primul episod al unei investigații jurnalistice care-și propune să fie coerentă și lămuritoare, face parte din acele spețe pe care, indiferent de câte altele „ai mai dat cu capul” la viața ta, nu știi de unde s-o apuci, cu dosarul în față. Descifrarea ei e îngreunată nu atât de complexitatea subiectului (care aproape că și-a epuizat căile de atac în justiție), cât…

ACTUALIZARE | Problemele de la blocurile ANL Lipova – semi-rezolvate: administratorul e „istorie”, asociația de locatari în curs de constituire iar apa curge… inclusiv în pivniță (2)

4 comentarii
ACTUALIZARE | Le-am promis atât oamenilor din Lipova care ne-au solicitat sprijinul privind mediatizarea întru rezolvare a deja istoricelor „probleme de la ANL-uri”, cât și celor acuzați de crearea lor și considerați responsabili, pe care i-am vizat în primul episod fără să ne întâlnim direct, că vom reveni la locul faptei și vom completa articolul așa cum prevăd codurile deontologice și bunele maniere.  Am fost marți 21 iulie, ca să înțelegem situația din pivniță până-n cer la propriu… și faceți exercițiul ăsta de imaginație: sunteți în situația în care un coleg de planetă din Somalia, Norvegia sau Canada vă cere…

Din seria „dacă tot pierdem, măcar să câștigăm!”… Vladimirescu și Sântana concurează pentru titlul de „Capitala păcănelelor” | În culise s-a bătut palma că acolo vor fi mutate toate SALOANELE DE JOCURI DE NOROC din municipiul Arad

5 comentarii
Comuna Vladimirescu preia din păcatele municipiului și se pregătește să devină SANCTUARUL JOCURILOR DE NOROC | Pentru titlul de „Capitala păcănelelor”, fieful liberal se bate de la egal la egal cu orașul Sâtana.  Odată cu interzicerea saloanelor de jocurilor de noroc în municipiul Arad prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 309/2026 privind organizarea activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului, proprietarii de sloturi s-au reorientat și mobilizat rapid (cine credea altceva?) Comuna Vladimirescu (peste 12.000 de locuitori) se pregătește discret dar sigur să devină „Las Vegas”-ul Vestului. Conform strategiei proprietarilor de sloturi și licențe aferente, în discuții…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor PASTORALA IPS PĂRINTE TIMOTEI, ARHIEPISCOPUL ARADULUI, LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2020 Apasă aici pentru a citi
Secret Link