Așa cum știți, artistul arădean Teo Milea este în finala națională a concursului Searchlight 2016 la CBC Music Canada, fiind foarte aproape de trofeul mult râvnit. Votul fiind unul popular, inclusiv de cititorii noștri depinde acest fapt care l-ar putea „sălta” pe Teo pe palierul imediat următor al carierei sale – iar tu îl poți vota cu un simplu CLICK AICI.
Deși „vraiște” cu timpul, pianistul rezident în Toronto – Ontario a găsit disponibilitate și pentru un scurt dialog în scris cu ciriticarad.ro, astfel încât cei care nu-i cunosc traseul evolutiv să aibă posibilitatea de a face cunoștință cu el, iar cei care-l cunosc, să regăsească în el omul minunat din spatele partiturilor care cuceresc tot mai mulți fani pe întreg mapamondul.
- Teo Milea, care e cea mai evidentă dintre diferențele pe care le cunoști între condiția artistului în general și a muzicianului în special, în Canada față de România?
După doar 6 luni, în care am apucat să cunosc puțin din ceea ce se întâmplă aici, spun atât: diferențele sunt uriașe! De la statutul artistului în urbe, la oportunitățile care există în fiecare ramură a artei, până la libertatea de exprimare sub orice formă artistică. Am apucat să ajung scurt până la Montreal, de exemplu, cu ocazia concertului pe care l-am susținut acolo luna trecută și am fost plăcut surprins să văd multe clădiri pictate de artiștii orașului. Nu doar că sunt susținute asemena manifestări, dar au devenit chiar emblematice pentru acest oraș. Un alt exemplu este sprijinul acordat producătorilor de film independenți, prin intermediul unor organizații de profil, prin punerea la dispoziția lor a unor spații special amenajate și dotate pentru ca ei să-și poată duce la final proiectele cinematografice. Aceste spații se pot închiria la prețuri extrem de accesibile, iar dotările tehnice de ultima generație sunt incluse în preț.
Și în domeniul muzical, lucrurile stau foarte bine. Pornesc de la faptul că nu întâmpini probleme în găsirea unor spații adecvate pentru susținerea unui concert de pian, spații de la 50 la 4.000 de locuri. Iar dacă este să vorbim despre instrumente, aici diferențele sunt colosale. Spațiile, de regulă, au mai multe piane dintre care îl poți alege pe cel care ți se potrivește cel mai bine. Chiriile sălilor sunt de asemenea accesibile și vin în sprijinul tău cu un personal pregătit în realizarea unui eveniment.
Zona artistică este într-o continuă creștere, statul investind foarte mult în cultură prin programele culturale pe care le crează, granturile pe care le oferă, prin conferințe, simpozioane la care artiștii au acces și, mai mult decât atât, sunt invitați să participe și să se implice în dezvoltarea vieții culturale locale și naționale.
- Ce îți lipsește, totuși, acolo?… în caz că îți lipsește ceva.
Îmi lipsesc lucruri care, cât am fost în România, poate nu le-am apreciat la adevarata valoare. Cum e o brânză bună, luată din piață direct de la producător, acel espresso pe care îl savuram în oraș la cafeneaua mea preferată, desigur serile cu prietenii apropiați, familia. În rest , viața mea e destul de similară cu cea din România. Am plecat la drum alături de cel mai bun prieten al meu, soția mea, așadar echipa mea e completă. Nu am plecat în concediu, ci cu un scop foarte bine definit, și nu prea avem timp să fim nostalgici. Cu atât mai mult cu cât tehnica, în ziua de azi, îți oferă posibilitatea să fii aproape, indiferent de distanță.
- La ce nivel estetic îți situezi muzica, raportat la „Istoria Mare”, cu numele ei uriașe cu tot? Care e Top 10-le tău?
În urmă cu patru ani, în 2012, când am pornit pe acest drum al compoziției, nu am avut un scop anume pentru muzica mea și nici nu știam cărui public mă voi adresa sau dacă acesta există. Piesele de pe primul album, `On white…and black keys`, s-au născut relativ repede pentru că mocneau în mine de multă vreme.
Perioada de trei ani dintre cele două discuri, m-a ajutat să-mi definesc stilul muzical în care se regăsește atât clasicul, cât și influențe din muzică modernă. Găsești în compozițiile mele nuanțe clasice de Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Liszt, Rachmaninoff, Bartok, dar și contemporane din zona muzici lui Ludovico Einaudi, Philip Glass sau Michael Nyman. Cred că am reușit să traduc marii clasici în muzica nouă, aducând un suflu nou și o altă înfățișare pianului.
În 2015, cel de-al doilea disc, `Open Minds’, știam cui i-l dedic și cui i se adresează: oamenilor cu mintea deschisă, care au fost dispuși să încerce ceva nou, să-mi dea o șansă, să-mi dăruiască primele aplauze, pentru ca apoi să ajungă să-mi iubească poveștile puse pe note și să mă susțină în cariera pe care o construiesc. Lor le datorez tot ce am reușit să construiesc până acum și voi face tot ce îmi stă în putere să nu-i dezamăgesc niciodată.
Fiecare compozitor evoluează de la zi la zi, influențat fiind de timpul și locul în care trăiește. În opinia mea, sălile de concert pline și evenimentele cu casa închisă reprezintă un semn că sunt pe drumul cel bun și este de datoria și plăcerea mea totodată să dezvolt muzica pe care o scriu pentru a-mi crește publicul și a-l apropia și mai mult în anii care vin.
- Unde îți dorești să ajungi?… Cu cine ești pe același palier concurențial dintre muzicienii contemporani? Unde și cum te vezi peste 30 de ani?
Unul dintre planurile pe termen mediu este acela de a compune un concert pentru pian și orchestră. Din muzica pe care o aud în mine, mai am de descifrat parte din instrumentele care compun orchestra. Pianul este foarte clar și văd partitura cum se desfășoară în fața ochilor. Adaug treptat câte un instrument nou în muzica mea și, pas cu pas, voi ajunge și la orchestră.
Nu știu un pianist care să scrie muzică exact în stilul în care o fac eu. Există însă zona de minimal, cu numele maeștrilor contemporani enumerați mai sus și există muzica de film, către care îmi doresc să-mi dezvolt abilitățile compoziționale.
Nu îndrăznesc să-mi fac planuri atât de îndepărtate pentru că, în ritmul alert în care se desfășoară lucrurile în ultima perioadă, cu siguranță, ceea ce aș spune astăzi s-ar putea să nu mai fie valabil peste 30 de ani. Ceea ce îmi doresc însă, indiferent încotro mă vor purta pașii, este să pot să fac mereu ceea ce fac acum, să creez muzica și să bucur suflete. Este cel mai înălțător sentiment din lume.
- Ce a făcut Aradul pentru tine din punct de vedere muzical? Cu ce i-ai rămas dator?
Bazele mele ca muzician s-au pus în Arad. Timp de 12 ani am învățat la Liceul de Artă `Sabin Dragoi` și am avut șansa să fiu elevul doamnei profesor Adela Molnar, un dascăl care mi-a insuflat dragostea pentru muzică și pentru pian, în special. Din acest motiv Aradul va rămâne mereu în sufletul meu, indiferent în ce colț de lume aș fi. Prietenii prezenți la fiecare concert susținut de mine în orașul copilăriei mele, sunt un alt motiv pentru care mă voi întoarce oricând cu plăcere, să-i revăd și să le cânt.
Cu siguranță orașului nu i-am rămas dator cu nimic, cum de altfel, nici el nu mi-a rămas mie.
- Când te ascultăm la Arad?
Cu drag revin luna viitoare în România și voi ajunge în data de 23 iunie să mă întâlnesc cu pianina pe care am compus `Open Minds` în sufrageria mea de suflet, Boeme Cafe. Sunt foarte bucuros că voi avea ocazia să închid în data de 19 iunie Music Travel Festival la Herneacova, lângă Timișoara, iar pe data de 25 iunie am plăcerea să fac parte dintr-un eveniment aparte alături de bunul meu prieten, pictorul Ramon Grosos, la Predeal. Detalii despre fiecare eveniment găsiți pe site-ul meu www.teomilea.com și pe pagina oficială de Facebook, Teo Milea.
