ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE! … (… din Legile lui Murphy…) – VIII –
-A treia parte-
„ÎNVĂȚAȚI, ÎNVĂȚAȚI, ÎNVĂȚAȚI!” (Lenin)… „VORBE, VORBE, VORBE!”… (Shakespeare)… „NU EXISTĂ DUMNEZEU! ” (Marx)… „NU EXISTĂ MARX!”… (Dumnezeu)… Există niște principii para-metafizice: De ce există mai degrabă ceva, decât nimic? Natura există fără efortul de a exista! În natură se poate petrece orice, dacă există suficient timp la dispoziție… Din păcate, pentru om – parte a naturii – acestea nu se prea aplică… el este situat între două „nimicuri” și se mai și crede „ceva”… el trebuie să facă efortul de a exista… el nu are niciodată suficient timp la dispoziție…
Și acum, să începem… foarte didactic și pe înțelesul tuturor (sper…).
1. Omul – ca ființă vie – este un sistem deschis, aflat într-un permanent schimb de substanță, energie și informație cu mediul ambient. I.e., are nevoi (trebuințe) care, dacă nu sunt satisfăcute la timp, pot duce la moartea sa (dă colțu’ ). Aceste nevoi, odată satisfăcute, au tendința de a reapare, după un timp, de cele mai multe ori, amplificate cantitativ și diversificate calitativ (i.e.,„ăsta nu se mai satură, dracului, niciodată”!…). Nevoile sunt de o mare diversitate: de la cele fundamentale, vitale (aer, apă, hrană, adăpost, îmbrăcăminte etc.), la cele „înalte” (spirituale), ba chiar și până la… fițe…
2. Aceste nevoi nu pot fi satisfăcute automat, ci prin consum ( în primul rând, bunuri materiale); dacă o parte (foarte mică, din păcate) din aceste bunuri se găsește de-a gata în natură, cele mai multe trebuie produse. Cum? Prin transformarea naturii (mediul ambient). Cum are loc acest lucru? Prin muncă. Și celelalte ființe vii transformă natura pentru a putea supraviețui, dar într-o măsură mult mai mică. Nu aici este, însă, marea deosebire: omul transformă natura în mod conștient (știe ce face, știe că știe ce face etc.). Omul muncește, animalul nu. De aceea, definim munca – la modul simplissim – drept activitatea specific umană, conștientă, de transformare a naturii. Transformând – prin muncă – natura, omul se transformă și pe sine. Și celelalte ființe vii fac la fel, dar, din nou, într-o măsură mult mai mică… Munca l-a creat pe om… și rău a făcut !…Sau, mai ghiduș spus: munca l-a creat pe om dar nici lenea nu l-a omorât!…
3. La începuturile existenței sale (i.e. în adâncul primitivism), transformarea naturii, prin muncă spre a obține, prioritar, bunuri materiale (i.e. procesul de producție) era simplă, dar și mereu nesatisfăcătoare: omul consuma tot ceea ce producea (el, singuroi…), dar nu-i ajungea mai niciodată; o astfel de organizare economică a producției (bazată mult pe hazard) s-a și numit economie naturală (închisă). Pe de altă parte, nici nu putea produce, el, de unul singur, tot ce-i trebuia; era obiectiv, imposibil. Ca atare, începe un fel de „specializare”: aceasta reduce drastic orizontul de satisfacere din propria muncă, dar – reversul bun al medaliei – crește productivitatea muncii. I.e., producând o anumită categorie (mai restrânsă) de bunuri, în cantitate mai mare, peste nevoile sale, omul obține surplus.
4. Ce se întâmplă acum? Producătorul nostru are surplus dintr-o categorie de bunuri, (pe care s-a „specializat”) dar are și alte nevoi, deci va căuta și ale bunuri necesare lui. Cum? Va recurge la schimb. Un fel de „na-ți-o ție, dă-mi-o mie…”, respectiv, trocul (schimbul în natură). Posibilitatea schimbului presupune existența altui mare proces istoric – diviziunea muncii – recte, specializarea producătorilor. La început a existat o diviziune naturală a muncii, după sex și vârstă (se înțelege ușor , de ce și cum). Au urmat apoi, marile diviziuni sociale ale muncii (pe activități): agricultori-păstori, agricultori/păstori-meșteșugari, agriculturi/păstori/meșteșugari-negustori ș.a.m.d., până la sistemul atât de sofisticat de azi. Pe acest fond istoric îndelungat, apare, la un moment dat producția și schimbul de mărfuri. Adică, devine mult mai avantajos să produci (chiar totul…) pentru a schimba (schimbul devine „steaua polară” a producătorului specializat și nu nevoile proprii…). Paradoxal, nu? Doar aparent! Căci producătorul de marfă obține pe piață (spațiul economic al desfășurării schimbului de mărfuri), mult mai mult decât îi va trebui lui, urmând ca – prin schimburi ulterioare – să-și satisfacă nevoile (tot mai mari și tot mai diverse). Producția de mărfuri și piața au pregătit apariția Capitalismului, a Proletariatului, a Luptei de clasă, a Revoluțiilor socialiste...a tuturor drăcoveniilor ce-au urmat!…
5. Apariția surplusului pentru schimb sau prin schimb (specularea relației de schimb) a dus la scindarea societății omenești primitive: pe de o parte, apar „șmecherii”, posesori ai micilor „averi” (ce vor putea să tot crească); pe de altă parte, „fraierii”, cei săraci, incapabili sau ghinioniști în a prospera. Acum apare și instituția moștenirii: posesorii de „averi” nu le pot lua cu ei după ce „o mierlesc”, trebuie să le lase drept moștenire urmașilor recunoscuți ca atare. De aceea, aceștia vor avea interesul să procreeze un număr precis de urmași, preferabil, cu o singură femeie: să nu aibă dureri de cap cu toți bitangii și toate muierile cu care s-au încurcat – la orizont se profilează familia mono-gamă și patriarhatul. Identitatea individului în comunitate nu va mai fi dată de mama (certă!) care l-o făcut (recte, matriarhatul ), ci de cel ce-i lasă bunurile-moștenire (recte, patriarhatul). Chiar dacă pater semper incertus est. Totodată, societatea se scindează în clase sociale, antagoniste – bogații și săracii. De exploatarea omului de către om ați auzit, cu siguranță; deocamdată nu voi insista – aici și acum – la această temă. Bogații se vor impune în fața săracilor – chiar prin forță! Ei vor putea întreține un aparat de represiune care să le apere privilegiile deja obținute și în curs de consolidare; săracii, nu. Apare la orizont – in nuce – un monstru social: statul. Reglementarea relațiilor interumane se complică tot mai mult. Să nu-mi spună nimeni mie că există forța dreptului!… Oricât ne codim, realitatea „ne scuipă-n față” un alt adevăr, mai crud: dreptul forței! (De pildă, ce altceva sunt și azi „gorilele-body guard”? din jurul privilegiaților zilei?)… Morala primă? Nu avem de-a face decât cu forța dreptului forței…
6. Așadar, ceea ce numim, tradițional, comuna primitivă, se sparge. (Ehe-he ! dar și azi tot au mai rămas… câte ceva… țăndări… priviți bine în jurul vostru!…). După procesele (simultane!) de antropogeneză, consciogeneză și sociogeneză, care au generat comuna primitivă, din sânul acesteia vor apărea noi orânduiri, bazate pe proprietate, familie-monogamă (măcar declarată ! ha, ha, ha …) și stat. Primele două orânduiri (tot tradițional gândind) s-au bazat pe dependența personală. Sclavul era în proprietatea stăpânului, șerbul era în proprietatea feudalului (fiind, de obicei, legat de glie, de feudă – proprietatea „nobilului”). În ambele cazuri – pentru cei „oropsiți”- nu exista libertate și egalitate politică, juridică, socială. De cea economică nici nu putea fi vorba… Existau și pături de oameni liberi, dar ăștia nu prea contau economic. Sclavagismul și feudalismul (în sensul clasic, subliniez!) s-au bazat pe exploatarea nemiloasă a sclavilor, respectiv, a șerbilor/iobagilor. Nucleul economic era în agricultură, în proprietatea funciară (asupra pământului – latifundia, feuda). Revoluțiile burgheze (acolo unde au reușit!) au dus la emanciparea politică și juridică (= desființarea dependenței personale). Capitalismul s-a numit „capitalism” din cauza nucleului său economic – producția industrială de mărfuri, bazată pe existența și valorificarea capitalului productiv-industrial (în primul rând, dar nu singurul! și nu și singurul tip de producție) și pe exploatarea muncii salariate (oameni liberi – politic și juridic).
7. Vreau aici să subliniez două lucruri esențiale: Pe de o parte, ceea ce numim noi proprietate nu are un înțeles obiectual; în realitate, proprietatea este o relație socială ( între oameni!) cu privire la obiectul proprietății (i.e., drept de posesiune, dispoziție, folosire, uzufruct); nu există o relație (socială!) de proprietate între om și obiectul (masa) proprietății. Ceea ce noi numim proprietate privată (personală) – dincolo de abuzul de limbaj, azi acceptabil – ar veni cam așa: între mine și toți ceilalți se stabilește o astfel de relație cu privire la obiectul proprietății, astfel încât respectivul obiect îmi revine mie și nu altuia/altora/celorlalți („ce-i al meu nu-i și al tău”). Acest fapt este socialmente recunoscut; în caz contrar, statul – ca instrument de forță în organizarea societății – trebuie să intervină (prin forța… legii care, la rândul ei trebuie impusă prin forță – deci tot la forța dreptului forței ne întoarcem…). Ceea ce numim noi proprietate de grup, este același lucru, numai că agentul economic nu mai este individul, ci există mai mulți (nu toți oamenii!). Ceea ce numim noi proprietate obștească/a întregului popor (atât de dragă cuiva!…) duce la un paradox dialectic: ceea ce este al/a tuturor nu mai este a nimănui…
Pe de altă parte, Capitalismul nu a apărut așa hodoronc-tronc, în 1641 (începutul revoluției burgheze din Anglia) sau în 1789 (căderea Bastiliei, la Paris) sau în anul 1848 (anul revoluțiilor burgheze și burghezo-democratice în Europa; mai puțin, teribila Rusie ); unii dintre noi așa au învățat la școală, după periodizarea istorică stalinistă-sovietică și…dogmatică, pe deasupra!… Relații social-economice de producție capitaliste (sau, mă rog, de tip capitalist) au existat și în sclavagism (mai ales capitalul comercial) și în feudalism (mai ales capitalul bancar și comercial). Societate capitalistă înseamnă generalizarea relațiilor sociale de producție capitaliste (dar nu și universalizarea lor, deci caracter exclusivist); pe șleau, un „Babilon al actelor de vânzare-cumpărare”, totul este de vânzare, totul poate fi cumpărat (chiar și sufletul, vorba aia, nu se spune – cu sau fără cinism – că orice om are un preț?). Ei bine, aici „intră în scenă” (în „rolul principal”) proletariatul (alt termen cu accepțiuni atât de diverse, încât devin aiuritoare, la fel ca și înțelegerea capitalismului). Aici a fost geniul lui Marx (dacă îmi permiteți să abuzez de calificativ…). Dar și sursa marilor sale erori și, până la urmă și sursa crimelor comunismului… O spun eu, ca marxist de formație intelectuală…
8. Marx a privit spre ce trebuie, dar nu a văzut ce trebuie… Monumentala lucrare Das Kapital analiza Anglia în plin proces de industrializare, dar suntem totuși în a doua parte a secolului al XIX-lea… Anglia victoriană. Germania era în plin proces de unificare ( geniul prusacului Otto von Bismarck) dar și aici începea o industrializare – în unele aspecte, mai „ceva” decât pe tărâm britanic. Franța era mult rămasă în urmă, predominanța producției agricole se va prelungi până spre primele decenii ale sec. XX. Yancheii? Hălăduiau încă prin preerii belindu-i pe aborigenii -„piei roșii” (dacă nu era invers, când ăștia din urmă le luau yankeilor scalpul…). Marșul spre West va continua, până la Pacific (și mai ceva…), dar, dinspre Coasta de Est bătea puternic vântul revoluției industriale, vând ce va deveni „uragan”, până la urmă… Proletariatul – despre care va fi vorba mai departe – se va cristaliza , în primul rând în Anglia victoriană. S-a spus, pe bună dreptate, că aici „oile i-au mâncat pe țărani”: politica „îngrădirilor agricole”, începută mult mai devreme, îi va alunga pe țărani de pe pământurile agricole aflate în posesia marilor, micilor seniori, a boiernașilor de provincie etc. Acești proprietari vor fi sesizat cu ușurință că e mult mai rentabil să crești oi: oile dau lână, lâna merge la manufacturile de postav, stofe și alte textile (apăruse mașinismul cu războiul de țesut mecanic…). Atunci lâna se vindea „bine”… mult mai profitabil decât roadele pământului (oricum, mai puțin darnic, aici, în Albion). Deci, o mulțime de terenuri agricole se transformă în pășuni. Ce vor face bieții țărani (paysants)? Alungați de pe moșii, vor îngroșa rândurile plebei orășenești; trebuia să facă ceva ca să poată trăi (ei și familiile lor): unii vor găsi de lucru în cadrul manufacturilor devenite apoi fabrici… deci se vor proletariza. Ceva, asemănător, cu Românica: după 1945 (la peste 100 de ani !): industrializarea socialistă forțată (după model și comandă sovietică), în paralel cu tragicul fenomen de cooperativizare forțată a agriculturii (tot după model de la tătucu’ Iosiv Visarionovici), va duce la apariția așa-zisei clase muncitoare (de la orașe și sate), la marea migrație de la sat la oraș. Consecințele… se cunosc și azi… Voi analiza – în episodul următor – ce este de fapt proletariatul (unii – cercetători britanici, sic! – îl consideră deja caduc în zilele noastre, cel puțin în țările dezvoltate…).
Aici, în U.K., în 11 Noiembrie, se comemorează Remembrance Day.
Este o zi importantă: sunt cinstiți toți eroii britanici ai celor două războaie mondiale. Și nu numai. În 11 a 11-a la ora 11, 1918, intra în vigoare Armistițiul – semnat într-un vagon de cale ferată din gara Compiegne, de lângă Paris. El punea capăt Primului Război Mondial (pe Frontul de Vest) dar și al celui de-al Doilea Reich. Va urma, nu mult după, sfârșitul celui de-al Treilea Reich. Lucrurile nu se vor opri aici: asistăm azi la zbaterile unui „al patrulea reich”, de data asta nu german, ci unu’ ceva mai la Est, al „țarilor roșii” din „binefacerile” căruia am gustat din plin și noi, românii. Toată săptămâna ce-a trecut, tot britanicul care se respectă poartă la butonieră simbolul roșu al unei flori sau al unor flori de mac. Totul pleacă – se pare – de la o poezie celebră, scrisă, pare-se, chiar în tranșeele primului măcel mondial; autorul evocă, prin macii roșii răsăriți pe câmpul verde – fost câmp de bătălie – sângele vărsat de eroii cunoscuți și necunoscuți, aliați sau inamici; poezia este impresionantă. La fel cum este aici trăirea „britanică” a momentului, impresionantă prin sinceritatea ei, lipsa de emfază, simplitate… Morala: Învățați, învățați, învățați!… dar, nu după …Volodea…
Dar, ca la noi, la nimenea: fiindcă suntem deja în plin noiembrie, acuși vine ianuarie și pe vremurile acelea „frumoase și glorioase”, pe deasupra și „de aur” deja începeau pregătirile…Care pregătiri? Oh, nu pentru Moș Niculae, Crăciun sau Anu’ Nou…nu, nu, nu, de trei ori nu, „To’ași”! Ați uitat de 5 ianuarie și 26 ianuarie? Se poate? Deci, „o, ce veste minunată!…” Se zice că pe vremea lui Țepeș-Doamne, cam tot în această parte a anului, marii boieri se tot chiteau, își tot frecau scăfârlia cheală și se scărpinau în bărbile strămoșești: „Ce cadou să-I mai facem, doamne! la prea-Măritu’?”.Unul propune o hlamidă de aur…răspuns: „Are!”. Vine altul și zice „o coroană plină de pietre prețioase”; răspuns: „nu se poate, că nu există coroane pătrate…”… În fine, vine unul mai „șmecher” și zice: „Ce vreți voi, to’ași (pardon, Boieri dumneavoastră)? Păi, ce i-ar place mai mult măritului nostru Țepeș-Doamne? Nu chitiți? Păi niște turcaleți trași în țeapă; pe lângă ei mai pot fi și alte naționalități conlocuitoare!…”… „Urrraaaa!”… Zis și …făcut!… A doua zi, zi sfântă de 26 ianuarie, la trezirea din somnul său atât de patriotic, Tepeș-Doamne coboară din baldachin și privind pe fereastră, vede în marea curte a Palatului, o Mare de țepe ocupate, bănuiți, boieri-dumneavoastră, cu ce… Exultă de fericire, se bucură nespus și coboară iute în curte și începe să se plimbe satisfăcut printre țepe… La un moment dat, este atras de un nefericit ce abia mai trăia și murmura CEVA, zbătându-se cu ultimele puteri… Se apropie de acesta și aude: HEEEPIII BĂRZDEI TO IUUU, HEEEPIII BĂRZDEI TO IUUU!… Morala: Vorbe, vorbe, vorbe!…
Citește și:
- „HAI LA LUPTA CEA MARE!” sau „PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, … UIMIȚI-VĂ!…” (2)
- „HAI LA LUPTA CEA MARE!” sau „PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, … UIMIȚI-VĂ!” (1)
- HALLOWEEN, HALLOWEEN, IA’ MAI TOARNĂ SÂNGE-N VIN!
- FALS TRATAT DE MOAȘTEOLOGIE (II)
- FALS TRATAT DE MOAȘTEOLOGIE (I)
- ȘOȘOCRAȚIE (coșmarul unui ardelean la KINGSWAY HOUSE)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (V). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (IV). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (III). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (II) Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
