Seria de discursuri din cadrul evenimentului TEDxMețianu Street Youth, organizată în cooperare cu Asociația Smile, a trezit în public un șir variat de gânduri și de sentimente, plecând de la motto-ul „Redesign the possible”. Cei treisprezece speakeri nu au împărtășit numai experiențe personale, ci și valoarea lor universală, astfel creând o atmosferă sensibilă, iar cele șase ore au presupus deopotrivă ascultare activă și reflecție.

Diversitatea vorbitorilor, de la meseriile acestora până la poveștile lor de viață, a instaurat un pluralism al perspectivei referitor la definiția posibilului, la ceea ce determină sau îi impune omului schimbarea, de ce este aceasta esențială, în ce măsură suntem noi răspunzători de ea și în ce măsură ține de ceilalți. Pentru a marca tranziția între vorbitori, prezentatorii David Cristina și Fortună Tudor au avut intervenții bazate pe dialog, acest aspect reamintind subtil și poate chiar inconștient de scopul evenimentului: nimeni din sală nu era mai presus sau mai prejos față de celălalt, cu toții fiind o comunitate de oameni cu traiectorii ale vieții distincte la nivel individual.

Prima ediția a conferințelor TED la Arad a fost o reușită, sensibilizată mai ales prin faptul că am părăsit sala cu diferite revelații care deși conștientizate anterior, nu erau încă transformate în convingeri. Mi-am dat seama că într-adevăr, trăim într-o lume foarte deconectată de la ea însăși și chiar noi suntem separați atât de sine, cât și de comunitate. Într-o societate hiper individualistă, axată pe două verbe de comandă invizibile – „a compara” și „a ierarhiza”-, am uitat cum este să ne focusăm și pe altceva decât pe obsesia față de propria viață și preponderent ne consumă gândul că ea ar putea fi mai bună, dar ceva tot o face să nu fie. Aici descoperim că eul e rădăcina problemei.

Toți oamenii pe care i-am ascultat au ajuns cine sunt datorită celorlalți, datorită disconfortului, datorită eșecului pe care într-un final l-au acceptat ca fiind inevitabil și constructiv. Am ajuns la concluzia că este atât de nociv să te lași acaparat de latura negativă a unui moment, tratându-l ca și cum ar fi un rezultat, nu o singură clipă ancorată într-un proces mai larg. De asemenea știu că incertitudinea ne copleșește, dar se prea poate ca rădăcina nefericirii noastre să nu fim neapărat noi, ci mai degrabă ce alegem să facem cu și din identitatea noastră. Cred că cel mai nefericit om este acela care nu poate vedea dincolo de sine, fiind înrobit de propriul egocentrism egoist. Am auzit și am fost aproape de oameni care făcând lucruri pentru ceilalți, au făcut un bine (ce-i drept, mai mic) pentru ei înșiși.

Nu putem idealiza o schimbare, nu o putem raporta exclusiv la noi și nici nu o putem aștepta la nesfârșit. Am simțit contrastul dintre a privi un om pe un ecran și de a-l avea în față, fără posibilitatea de a da replay cuvintelor sale. Deși am afirmat anterior că ne hrănim obsesiv din individualism, ceea ce au organizat elevii care stau în spatele acestui proiect a format o ruptură în viziunea mea parțial pesimistă și sunt sigură că nu am fost singurul spectator care poate că după un bun interval de timp, a retrăit mișcarea solemnă a speranței de „pot face ceva mai bine pe viitor, îmi fac această promisiune”. În cele din urmă, lumea nu este doar acest mic spațiu latent, cotidian și monoton al lumii noastre văzute din acum, căci este posibil să trecem mai departe de ea, de el, de noi, sub semnul perseverenței, al consecvenței și al simțului comunității.

Evenimentul s-a încheiat cu voluntarii ONG-ului Smile, aceștia demonstrând cum unicitatea nu se pierde odată cu munca în echipă, ci chiar este cultivată atunci când efortul este comun, ei fiind cei care au propagat o schimbare pozitivă pe scena culturală a Aradului. Cei care au stat în spatele evenimentului sunt: Tudor Bucur, Luisa Aiftincă, Alina Ionică, Calisa Vladu, Alexandru Momeu, Maya Pribac, Denisa Virag, Cristina David, Ștefan Crișan, Sonia Moț și Arthur Popa, respectiv membrii diferitelor departamente, alături de voluntari.