Miercuri, 13 Martie, a avut loc lansarea celui de al 11-lea volum al scriitoarei Lia Alb. Evenimentul s-a desfășurat în incinta sălii multimedia Sabin Dragoi a bibliotecii A.D. Xenopol, prezentat de jurnalistul timișorean Robert Șerban.
Atmosfera din timpul lansării a fost una caldă, prietenoasă.
Aveam pregnanta impresie că sunt un intrus printre acești oameni, care vorbeau unii cu alții și preluau microfonul metaforic pentru a o felicita pe Lia Alb în propriile cuvinte, creând un mediu care aducea mai mult a o reuniune între prieteni decât a lansare de carte. Acest lucru nu m-a deranjat, ba din contră, mi s-a părut o gură de aer proaspăt în lumea de multe ori stufoasă și aparent simandicoasă a culturii românești.
S-a vorbit bineînțeles despre nuvelă și povestea acesteia, dar aș vrea să incep cu o poveste legată de un pian pe care doamna Alb l-a donat bibliotecii.
Relatarea istoriei dintre Lia Alb și pianul fostei sale profesoare de la Nădlac, Viorica Țiriac, pian pe care doamna Alb l-a donat bibliotecii. Lia a vorbit cu multă emoție despre acest instrument și despre cum el a ajuns de la Nădlac la poalele pădurii din Moneasa și abia apoi la Arad, acesta găsindu-și un loc permanent în sala multimedia a bibliotecii.
O vedeam pe Lia Alb zâmbind în timp ce Ioana Nistor prezenta instrumentul. Îmi place să cred că ea era mai fericită din cauza pianului decât din cauza lansării, un lucru incredibil de uman.
Revenind la motivul pentru care m-am aflat în acel spațiu, lansarea și cartea în sine, spun cu regret că nu am reușit încă să o parcurg. Mă rezum la a dezvălui faptul că ne prezintă povestea unor copii ai faimoșilor securiști din epoca Ceaușistă și este publicată prin editura timișoreană Aranca.
