Dezbaterile pe marginea celor trei legi privind Justiția, aflate acum pe masa Curții Constituționale au scos, încă o dată, în evidență disprețul și desconsiderarea cu care politicienii noștri, în cazul de față parlamentarii, tratează Constituția României. În timp ce de la tribuna Parlamentului, aduceau laude acestui document fundamental, cu ocazia aniversării zilei Constituției (25 octombrie), în comisia specială și în plenurile celor două camere, se derula un troc ordinar pe seama unora din cele mai importante prevederi ale legii fundamentale.
Pentru a ilustra mârșăvia acestor demersuri politicianiste, în care s-au angajat, din păcate, și unii reprezentanți ai lumii justiției, am să mă refer la o singură problemă tratată în Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
Constituția adoptată în 2003, în perioada prealabilă admiterii României la UE, a înțeles să acorde justiției independența atât de necesară și să elimine amestecul politicului în acest domeniu. În acest scop, s-a prevăzut că toate problemele relative la sistemul judiciar, să fie date în competența Consiliului Suprem al Magistraturii, inclusiv propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor” (art 125 alin.2). În lipsa unei precizări similare referitoare la procurori, textul se aplică și acestora, în măsura în care se acceptă că aceștia au un regim asemănător cu judecătorii.
Singura problemă în care poate interveni altcineva, în afara CSM-ului, este dobândirea calității de judecător sau procuror și, respectiv, pierdera acestei calități. În art.125 alin (1) și art.134 alin (1), Constituția prevede că „judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili” și că „numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor se face de către Președintele României, la propunerea CSM”. Pentru a elimina orice confuzie în același art.134 alin (1), se prevede că nu beneficiază de aceste prevederi cei aflați în perioada de stagiatură”.
Cele două texte din Constituție coroborate și interpretate corect, exclude orice imixtiune a politicului, inclusiv a Președintelui statului, în ceea ce privește PROMOVAREA, TRANSFERAREA ȘI SANCȚIONAREA judecătorilor și procurorilor. Este deosebit de trist și revoltător că unii judecători și procurori își compromit statutul și răstălmăcesc aceste prevederi foarte clare în funcție de interesele lor de moment. Am fost dezamagit să-l aud pe fostul Președinte al Curții Constituționale, afirmând că textul referitor la numirea judecătorilor și procurorilor se referă și la numirea, ori promovarea în funcții, fapt care-l descalifica ca jurist. Deasemenea, m-a oripilat afirmația d-nei Monica Macovei, europarlamentar român, potrivit căreia CSM nu este potrivit pentru numirea în funcții a șefilor de la Parchetul General și ICCJ, întrucât aceștia se pronunță prin vot și nu au nici o responsabilitate. Mi-am reamintit cu profundă durere că un politician german din perioada interbelică pe aceeași gândire a dizolvat Parlamentul German și a instaurat cea mai neagră dictatură din istoria omenirii.
În pofida evidenței și a clarității textelor pe care le-am evocat mai sus, parlamentarii noștri au conceput o reglementare de talcioc, străină de orice veleități legislative.
Astfel în art.53(1) din noua lege adoptată de Camera Deputaților în calitate de camera decizională se prevede că „Președintele și vicepreședintele ICCJ sunt numiți de Președinte la propunerea CSM. La aliniatul următor se prevede însă că „Președintele nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la aliniatul 1. Deci Președintele numește, dar nu poate refuza propunerea. Ce se poate înțelege de aici? Avem de-a face cu o operă absurdă.
În cazul șefilor Parchetelor naționale (Procurorul general al parchetului de pe lângă ICCJ, adjuncții acestuia, Procurorul șef al DNA adjuncții săi și șefii de secție) Președintele poate refuză motivat, o singură dată, numirea în funcțiile respective.
În mod cu totul aiuritor și de neînțeles pentru orice profan, noua lege îngrădește dreptul Președintelui de a acorda calitatea de judecător sau procuror, pe care Constituția a înțeles să-l acorde acestuia. Astfel în art.31 (3), noua lege prevede că Președintele poate refuza o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate și au fost propuși de CSM. Pe parcursul dezbaterilor a existat și varianta ca Președintele să nu poată refuza aceste numiri. Avem de-a face și aici cu un troc politicianist prin care se încalcă flagrant Constituția.
Nu ne rămâne decât să sperăm că judecătorii Curții Constituționale vor reașeza la locul lor prevederile Constituției și vor retrimite aceste legi Parlamentului pentru a reintra în legalitate.
2 comentarii. Leave new
Din păcate, în partea asta de lume lucrurile stau așa cum se scierie în articol. De ce oare nu ne gândim la alte opțiuni atucni când vorbim de lustiție? O ținem langa cu chestiuni de numiri când ar exista varianta alegerilor publice. Cu candidatuti și tot tacâmul. Sigur că discutăm de un alt tip de corp de magistrați. Ăntr-o echipă cu un guvernator într-o administrație pe regiuni. Exact de ceea ce se feresc politicienii noștri. DE o teamă absurdă. NU se va dilua România. Dimpotrivă, se va întări. Trei regiuni sau mai multe, puternice vor da o Romănie puternică.
Bla, bla, bla. Intersectia doua drepte paralele.
CSM este un sindicat al procurorilor si judecatorilor, adica o scula de musamalizat malpraxisul.
CSM este fractura totala a principiului separatiei puterilor in stat: judecatorii fac parte din puterea judecatoreasca si procurorii din puterea executiva.
CSM a fost infiintat de Nastase de la PSD si este sustinut in strada de rezistentii de dreapta.
CSM a fost gandit ca un instrument de control a judecatorilor si procurorilor (este mai usor sa controlezi 20 de oameni decat sute sau mii).
Pentru numirea procurorilor si judecatorilor exista solutii serioase. Toate discutiile astea denota o neintelegere profunda a mecanismelor. Organizarea in caste medievale a tuturor profesiilor din tara asta nenorocita ne face sa credem ca nu se poate altfel.
Aprecierea mecanismelor ar trebui facuta si din perspectiva responsabilitatilor. Nu ar trebui sa existe nici o posibilitate de promovare in profesie pentru aceia care au solutii infirmate, gresite etc. Ori la noi nu exista nici o relatie intre profesionalism si promovare sau degradare. La noi nu exista niciun mecanism obiectiv care sa permita o apreciere asiupra profesionalismului.
Noi suntem in rahat pana exact sub nas si cu toate astea turme de reistenti ies in strada sa nu se schimbe nimic. Ei ar vrea sa nu ne scufundam si mai mult si spera ca rahatul prin uscare sau prin permeabilitatea fosei, in timp, sa ne permita sa respiram un aer mai putin fetid. Recomandarea mea, ar fi sa intindem o mana in sus, sa ne prindem de margine gaurii si sa ne saltam din rahat, insa din cauze care tin de cultura si optiunile indivizilor care isi aroga, arogant deci, drepturi de stiutori si intelegatori de mecanisme sociale, nu se vrea. Se rezista.