După încarcerarea acționarului principal al postului de televiziune Realitatea TV, condamnat la o pedeapsă de 4 ani de închisoare, angajați ai acestei televiziuni au declanșat o campanie furibundă împotriva sistemului penitenciar din România.Ca unul care am încercat, e drept fără succes, să semnalez derapajele din acest sistem, am salutat acțiunea și am urmărit cu atenție emisiunile realizate pe acest subiect.
Campania declanșată de acest post TV a reușit să aducă în fața opiniei publice câteva din realitățile din sistem ( la care am făcut referire și în materialele anterioare), cum ar fi: starea extrem de precară a condițiilor de cazare datorată unei infrastructuri vetuste, realizate în mare parte în perioada comunistă ( după modelul lagărelor de muncă de inspirație sovietică -camera de 50 locuri, calculate la 6m.c./pers, instalații sanitare sordide); hrana insuficientă, aproape la limita de înfometare, finanțată cu numai 4 lei/zi/persoana, practic imposibil să asigure cele 3 mese pe zi; asistența sanitară precară; condiții de transport al deținuților, deseori, inumane.
S-au făcut referiri insistente la manifestațiile de protest ale unor deținuți din penitenciare, cu accent pe cele de la penitenciarul din Iași și s-a pus în discuție modul abuziv în care mascații au intervenit pentru restabilirea ordinii. S-a afirmat că există numeroase plângeri ale unor deținuți și ale unor apropiați ai acestora, în care se reclamă abuzuri și încălcări ale legii de genul: intervenții în forță în camere pe timpul nopții, ca pedeapsă pentru fapte comise ziua, deși cei în cauză dormeau; transferuri la alte penitenciare în condiții inumane etc. Dacă asemenea lucruri se confirmă, ne aflăm în fața unor încălcări grave ale legii iar A.N.P și Ministerul Justiției au obligația de a cerceta cu maximă rigoare și transparență aceste acuzații. În plus, parchetele de pe lângă Tribunalele în raza cărora se află penitenciarele unde se afirmă că au avut loc asemenea evenimente sunt obligate să se autosesizeze.
Personal, în decembrie 1989, m-am confruntat cu manifestări de amploare ale deținuților din Penitenciarul Arad care au spart ușile camerelor și au ieșit în curte încercând să forțeze chiar porțile de acces. Cu forțe infinit inferioare celor de astăzi dar cu tact și profesionalism, împreună cu subofițerii din acea perioadă, am reușit să depășim situația, ,cu totul explozivă, fără a provoca răniri sau suferințe fizice inutile. Ceea ce am văzut recent la tv au fost lucruri minore, specifice oricărui sistem de detenție, care nu justifică, în niciun caz, intervenții de amploare.
Despre mascați, am susținut în repetate rânduri și chiar i-am sesizat pe cei în drept că, acest tip de structură nu are ce căuta în penitenciare. Aceste formațiuni au apărut după annul 2000, când la conducerea A.N.P, pe postul de director general adjunct, a aterizat un fost ofițer de securitate care după 1989, a activat la S.P.P și Poliția de Frontieră, fără nicio pregătire în domeniu. Așa – zișii luptători au o pregătire sumară în domeniul penitenciar, sunt recrutați, de regulă, din practicanți ai artelor marțiale, cu o constituție fizică specială care să le permită imobilizarea rapidă a unor turbulenți. Din păcate, ei sunt folosiți și pentru misiuni de supraveghere și însoțire purtând cagule pe figură. Nu regăsim asemenea formațiuni în nicio țară din cele pe care le-am cunoscut. Până în 1989 intervenția pentru restabilirea ordinii se realiza cu subofițeri supraveghetori care erau pregătiți, printre altele, și pentru asemenea situații. În cazuri deosebite, intervențiile de acest gen se pot realiza cu trupe de jandarmi care au pregătire mult superioară. Mascații pot fi redistribuiți pentru misiuni de supraveghere specifice sistemului penitenciar, după un stagiu de pregătire adecvată, mai ales că, din câte cunosc, există încă deficit de personal.
În contextul actual se pot produce derapaje de genul celor afirmate În emisiunile tv Și pe fondul lipsei de profesionalism care se manifesta În toate domeniile .
Cu toate acestea, în cadrul uneia din emisiunile pe care le-am urmărit, Octavian Hondrea și invitații săi, avocați ai unor condamnați aflați în penitenciare, au formulat acuzații cu totul aberante, încălcând deontologia atât a pofesiei de jurnalist cât și a celei de avocat. Am rămas neplăcut surprins de faptul că, la emisiune, nu a participat niciun reprezentant al „părții adverse”. Să afirmi că, până ți în timpul în care se derulează emisiunea, sute de condamnați sunt torturați, că lucrătorii de penitenciare sunt „torționarii de azi” asemeni celor condamnați recent pentru fapte comise în ani 50”, că la Penitenciarul din Iași au fost uciși 3 condamnați, este cel puțin iresponsabil, iar cei vizați ar trebui să sesizeze Consiliul Național al Audiovizualului ( C.N.A). În măsura în care cei care au făcut asemenea afirmații nu aduc probe care să le susțină, inclusiv procurorii s-ar putea sesiza.
Iată numai câteva elemente de natură a decredibiliza afirmațiile din emisiune.
Potrivit legii de executare a pedepselor (art.52), „ în cazul decesului unei persoane condamnate, administrația penitenciarului înștiințează, de îndată, judecătorul de supraveghere, Parchetul, A.N.P și familia persoanei decedate. Refuz să cred că, dacă ar fi avut loc decese de felul celor la care au făcut referire participanții la emisiune, judecătorii și procurorii avizați nu ar fi reacționat. Dacă nu aceștia, atunci am fi avut reacții din partea familiilor. Nimic din toate astea nu s-au întâmplat. Mai mult, în același articol de lege se precizează că „ medicul penitenciarului are obligația de a consemna în fișa medicală orice constatare a unor urme de violență, sau acuze aduse în acest sens de către orice deținut și de a sesiza de îndată procurorul. Încălcarea acestei obligații de către medic constituie infracțiune”. Menționez că același tratament era prevăzut și în Legea nr 23 din 1969, iar în experiența mea, de 16 ani ca inspector de penitenciare, m-am confruntat cu asemenea cazuri de abuz care au fost sancționate, inclusiv cu închisoarea.
Invitații emisiunii au lansat și alte acuze false la adresa sistemului penitenciar. Spre exemplu, s-au declarat nemulțumiți „ că nu se respectă dreptul legal de a se acorda permisiuni de ieșire din penitenciar unor condmnați”. Cu certitudine, aceștia fac o confuzie voită și gravă între un drept legal și o „ recompensă”care poate fi acordată în anumite condiții. Dacă pe Gigi Becali il putem scuza pentru asemenea confuzii, nu același lucru poate fi acceptat din partea unor juriști care pretind că stăpânesc prevederile legale și, mai mult, sunt apărătorii unor deținuți.
În legătură cu eliberarea condiționată s-a afirmat că unor condamnați li se refuză acest drept în mod nejustificat. Reamintesc că, în România , 99% din condamnați se eliberează înainte de expirarea duratei pedepsei. În țările Uniunii Europene, procentul eliberărilor condiționate este cu mult mai redus.
Este adevărat ca legea executării pedepsei din 2013, o copie la fel de nereușită a legii din 2006, lansată de fostul ministru al justiției din acea vreme (Monica Macovei) are multe probleme. Ar fi cu mult mai productiv ca toți cei care au legătură cu sistemul judiciar, specialiștii în drept ( se pare că, din ce în ce mai puțini), inclusiv invitatii de prin emisiuni televizate, să se implice efectiv în promovarea unei legi care să satisfacă nevoile reale de resocializare a condamnaților.
Presa poate deveni un vector de progres în măsura în care renunță la încercările de discreditare și compromitere a unor instituții ale statului, în scopul obținerii unor avantaje punctuale pentru clienții unor avocați, de regulă persoane cu mijloace financiare sau patroni ai posturilor de televiziune. Cazul Voiculescu și Antena 3 oferă un exemplu tipic pentru asemenea comportamente.
