Domnul Profesor Tudorel Toader a reuşit să declanşeze una din cele mai grave crize din societatea românească a ultimilor ani.
Am asistat la atacuri de o parte şi alta a eşichierului politic de o duritate nemaîntâlnită. La rândul său, mass-media s-a împărţit în două tabere care se atacă reciproc la baionetă. În toată această vânzoleală omul simplu, plătitor de taxe şi impozite, pe cheltuiala căruia se derulează tot acest circ mediatic este total debusolat şi lipsit de apărare, ca să nu spunem ignorat în totalitate. Circul a atras în siajul său şi reprezentanţi ai Uniunii Europene şi ai unor ambasade străine care, se pare, nu au ce face şi se amestecă în acest scandal de politică internă, nici măcar de maximă rezonanţă socială, cum ar fi dezvoltarea economiei, sistemul de sănătate, învăţământul, salariile, pensile şi altele.
Pentru a încerca să revenim cu picioarele pe pământ am să reiau în cele ce urmează câteva idei simple, de bun simţ, care se pot extrage din avalanşa de informaţii mai mult sau mai puţin veridice, manipulate de diverşi factori de opinie, reprezentanţi discutabili ai instituţiilor implicate în acest scandal pe seama legilor justiţiei şi a Direcţiei Naţionasle Anticorupţie, o simplă direcţie aflată, sau care ar fi trebuit să se afle, în subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, bineînțeles sub coordonarea Ministrului Justiţiei.
Subliniez încă o dată, deşi până acum toate semnalele date în această direcţie au fost ignorate, că majoritatea factorilor implicaţi în acest scandal, din motive legate de interese partinice, de grup sau chiar personale, ignoră cu nonşalanţă prevederi exprese din CONSTITUŢIA României, aşa imperfectă cum se prezintă, încă, din lipsa unei revizuiri anunţate cu surle şi trâmbiţe în 2012 şi abandonată cu iresponsabilitate, după numai câteva luni. Reamintesc că faimoasa comisie de revizuire, aflată sub preşedinţia lui Crin Antonescu a sucombat subit după destrămarea USL.
În primul rând, această Constituţie a creat un organism democratic, după modelul Constituţiilor europene, Consiliul Superior al Magistraturii căruia i-a încredinţat un rol crucial în asigurarea independenţei justiţiei, în monitorizarea carierei magistraţilor şi, nu în ultimul rând, în sancţionarea disciplinară a acelor judecători şi procurori care încalcă regulile şi procedurile legale ori drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Legile justiţiei, adoptate la un an după intrarea în vigoare a Constituţiei, au consfinţit şi materializat în proceduri cerinţele Constitutiei. Din păcate, după numai un an, aceste legi au fost modificate prin răstălmăcirea prevederilor acesteia şi instituirea unor reguli bizare care au permis tot felul de compromisuri pe seama numirii unor procurori şi judecători în funcţii de conducere la nivel naţional şi au prezervat rolul pe care procurorii l-au dobândit în perioada comunistă. Toate aceste lucruri au generat fenomenele şi derapajele semnalate în ultima perioadă şi care au degenerat în grave încălcări ale principiilor declarate în Constituţie.
Printre altele, Constituţia a stabilit faptul că „PROMOVAREA,TRANSFERAREA ŞI SANCŢIONAREA JUDECĂTORILOR” sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii (Art.125 alin 2). Orice om de bună credinţă, fără a avea studii juridice, înţelege că promovarea presupune numirea pe diferite funcţii, de la judecătorie până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi pe orice altă funcţie. Prin modificarea legii din 2004, prin OUG, fără dezbatere parlamentară, rolul CSM a fost transformat din factor de decizie în simplu consultant al cărui aviz nu este obligatoriu. În schimb, a fost introdus în ecuaţie Preşedintele României. Manopera a fost realizată prin extrapolarea unei alte prevederi din Constituţie (art.134 alin 1), potrivit căreia judecătorii şi procurorii sant numiţi în funcţie de Preşedinte. Se ignoră cu bună ştiinţă că acest lucru se referă la dobândirea calităţii de judecător sau procuror, după promovarea examenului de capacitate organizat de CSM. Dealtfel, acelaşi articol din Constituţie precizează că „stagiarii” sunt exceptaţi de la această regulă. Aceştia sunt numiţi de CSM, lucru prevăzut dealtfel în legea nr. 304/2004. Este inadmisibil şi descalificant ca magistraţii şi alţi specialişti în drept să interpreteze în acest mod prevederea din art. 134 din Constituţie. Spre dezamăgirea multora chiar şi un fost preşedinte al Curţii Constituţionale s-a pronunţat public, în repetate rânduri, în acest sens, făcând dovada unor studii precare în acest domeniu. Mai grav este că nici Curtea Constituţională, ai cărei membri au filiaţiuni politice, nu au căzut de acord în această privinţă şi au confirmat prevederi ale legii nr. 304/2004 aşa cum au fost modificate recent şi care încalcă acest articol din Constituţie.
Gândiţi-vă numai la faptul că revocarea din funcţie a şefei DNA ar fi în competenţa exclusivă a Consiliului Superior al Magistraturii, fără nici o ingerinţă politică. Toate problemele iscate în jurul acestei situaţii ar rămâne fără obiect, iar scandalul ar dispărea pur şi simplu.
În ceea ce priveşte rolul şi poziţia Parchetului în procesul penal ca apărător al „ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (art.131 alin.1 din Constituţie), aici lucrurile sunt mult mai nuanţate. În perioada comunistă, procurorii şi-au arogat un rol primordial în sistemul judiciar, impunându-se de cele mai multe ori în faţa judecătorilor şi aruncând în derizoriu apărarea celor aflaţi în faţa instanţei. După 1990 s-au făcut unele încercări de a-i repoziţiona pe procurori alături de avocaţi, ei fiind, de fapt, tot un fel de avocaţi ai statului. Poziţionarea lor în sala de judecată a făcut obiectul unor compromisuri, rămase fără succes. După cum s-a văzut, îndeosebi în ultimii ani, nu numai că nu s-a reuşit diminuarea prerogativelor acestora,ba din contră, am asistat la fenomene grave de presiuni exercitate asupra judecătorilor şi de încălcări ale drepturilor procesuale ale unor personae, în care au fost atrase şi alte instituţii ale statului. Celebrele protocoale între DNA şi SRI, denunţate cu puţin timp în urmă, au pus serios la îndoială corectitudinea şi legalitatatea unor procese penale. Nu puţine au fost cazurile în care CEDO a sancţionat lipsa unui process echitabil şi a pronunţat hotărâri împotriva statului român.
Procurorii refuză să accepte că, potrivit Constituţiei, ei se supun „controlului ierarhic”, se află “sub autoritatea Ministrului Justiţiei(art.132 alin.1), au obligaţia de a respecta principiul legalităţii şi al imparţialităţii’ şi nu pot pretinde că sunt independenţi, precum judecătorii. Pentru orice om cu mintea întreagă, nu poţi fi independent şi în acelaşi timp să te subordonezi şefului ierarhic. Or noi am asistat în ultima vreme la numeroase ieşiri publice ale Procurorului General de pe lângă ICCJ şi ale Procurorului Şef al DNA prin care aceştia îl critică deschis şi uneori dur pe Ministrul Justiţiei, fără ca cineva să se sesizeze că acest lucru este incompatibil cu statutul acestora. În orice ţară a UE un asemenea gest nu rămânea fără urmări. Aşa s-a întâmplat recent în Germania unde Procurorul General, după o ieşire publică mult mai civilizată decât în cazul nostru, a fost nevoit să demisionerze a doua zi.
Din păcate, nici miniştri justiţiei de la noi, inclusiv Tudorel Toader, nu au încercat măcar să-şi exercite rolul de coordonatori ai activităţii procurorilor. Recentele derapaje din sânul DNA ori din alte structuri ale parchetelor puteau şi trebuiau să fie rezolvate, fără tamtam şi publicitate, dacă factorii implicaţi, sub coordonarea Ministrului Justiţiei şi cu ajutorul CSM-ului, ar fi colaborat instituţional. Inspecţia judiciară ar fi trebuit să fie implicată în cercetarea tuturor faptelor semnalate, iar cei care au încălcat regulile să fie îndepărtaţi din sistem sau deferiţi justiţiei, dacă ar fi rezultat fapte penale. Din păcate acest lucru atât de simplu nu s-a întâmplat şi asistăm astăzi la un spectacol mediatic jalnic, care nu aduce decât deservicii tuturor şi îndeosebi subminează încrederea în justiţie, atât de importantă pentru cetăţenii acestei ţări.
Singura instanţă care poate salva situaţia rămâne Consiliul Superior al Magistraturii care, pe baza documentului expediat de ministrul justiţiei şi în urma analizării rezultatului cercetărilor întreprinse de Inspecţia Judiciară, poate oferi o soluţie legală şi temeinică. Preşedintele ţării are obligaţia de a lua în considerare soluţia CSM, singurul organism pe care Constituţia îl autorizează expres să ia asemenea decizii. Dacă se acceptă că CSM monitorizează cariera judecătorilor şi a procurorilor şi este singura instanţă disciplinară, trebuie să acceptăm prevalenţa deciziilor acestui organism. Dacă preşedintele va ignora decizia CSM, înseamnă că se crează un conflict de natură constituţională care va putea fi tranşat numai de Curtea Constituţională.
Şi în această situaţie, ca în atâtea altele, rămânem cu speranţa că, în al doisprezecelea ceas, mintea românului cea de pe urmă va găsi o soluţie salvatoare.
4 comentarii. Leave new
Foarte bun articolul.sper sa fie citit de multa lume in special ce icare zic că vor o justitie corecta si o sustin in acelasi timp pe Kovesi si pe Hoțul lde Johanis(atentie la casele pe care instanta i lea luat )
Faceti cateva erori de substanta si ajungeti la o concluzie incorecta. Cred ca ar trebui sa lasati intepretarile juridice juristilor.
Domnule, omul care scrie nu doar ca e un jurist absolut respectabil, dar stie foarte, foarte bine cu ce se mananca sistemul (activand o viata in cadrul M.J.). Poate ne spuneti si noua care sunt „erorile de substanta” din aceasta luare de pozitie… eventual care e „concluzia corecta” la care se ajunge urmarindu-va logica.
”În primul rând, această Constituţie a creat un organism democratic, după modelul Constituţiilor europene, Consiliul Superior al Magistraturii” – afirmatia nu este corecta. CSM a fost infiintata nu pentru asigurarea independentei justitiei ci pentru ca nu se putea controla un corp profesional din mii de oameni si mijlocul cel mai comunistoid la indemana a fost de a crea o sala cu niste asa zisi reprezentanti. In concret afirmatia vine in contradictie si cu art. 1 din Constitutie care la punctul 5 face referire la separatia puterilor in stat. In conditiile in care CSM este un organism asociativ (are toate atributele unui sindicat) care cuprinde si judecatorii (singurii care fac parte din puterea judecatoreasca) mai cuprinde si procurorii (care fac parte din puterea executiva) si astfel CSM devine o exceptie de la principiul separatiei puterilor in stat.
„PROMOVAREA,TRANSFERAREA ŞI SANCŢIONAREA JUDECĂTORILOR” sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii (Art.125 alin 2). Textul face referire la propunerile CSM. Termenul de propunere induce ideea ca nu este vorba de un atribut de decizie ci de unul de propunere, decizia fiind in alta parte.
”Orice om de bună credinţă, fără a avea studii juridice, înţelege că promovarea presupune numirea pe diferite funcţii, de la judecătorie până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi pe orice altă funcţie.” Afirmatia este total eronata deoarece se face o confuzie intre judecatori si procurori. Mai exact, art. 125 face parte din CAPITOLUL VI – Autoritatea judecătorească, SECŢIUNEA 1 – Instanţele judecătoreşti. Pentru un jurist este foarte clar ca articolul 125 nu se refera la procurori ci doar la judecatori, mai exact referirea la parchetul general, DNA ca fiind un atribut al CSM este o eroare grosolana.
”Din păcate, nici miniştri justiţiei de la noi, inclusiv Tudorel Toader, nu au încercat măcar să-şi exercite rolul de coordonatori ai activităţii procurorilor.”. Propunerea de schimbare din functie a sefei DNA este un exemplu de exercitare a rolului de coordonare a activitatii propcurorilor si este criticat pentru asta chiar in titlul articolului.
”Singura instanţă care poate salva situaţia rămâne Consiliul Superior al Magistraturii ”. Concluzia este rezultatul rationamentului gresit. CSM este un sindicat al magistratilor in care se face politica la greu. Cred ca este putin naiv sa astepti de la CSM sa faca reforma. Daca va permite subiectivismul veti putea observa ca CSM are, dincolo de lozinci, un rol de protejare a membrilor care-l compun, adica a privilegiilor lor si in nici un caz de reprezentare a justitiei.
Scuze autorului, ca n-am stiut ca este jurist, insa stilul de prezentare a fost mai degraba specific unui ziarist.