Musicalul lui Jacques Audiard, Emilia Perez, a fost discutat și disecat până la moarte. Cu toate acestea, în ciuda controversei și a criticilor generalizate din jurul său, filmul a reușit totuși să obțină un număr impresionant de 13 nominalizări la Oscar.
Când Crash a fost lansat în 2004, a fost întâmpinat cu un dispreț din partea publicului larg, în timp ce criticii l-au copleșit cu laude. Până în prezent, filmul rămâne unul dintre cele mai frecvent citate exemple ale diferenței dintre public și așa-zișii „experți” în critica de film. Emilia Perez ocupă o nișă similară.
În timp ce Crash era un grup de creatori albi care încercau să descrie experiența negrilor din America – fără să se implice în realitățile trăite de oamenii pe care încercau să îi reprezinte – Emilia Perez are o abordare similară față de o problemă actuală fierbinte: identitatea transsexuală. Mai precis, filmul se concentrează asupra transsexualilor de origine latină, dar, în mod evident, niciunul nu a fost implicat în crearea sa.
Este păcat, deoarece Zoe Saldaña oferă o performanță puternică și energică, care în cele din urmă se simte irosită în acest proiect greșit. A existat un potențial pentru ceva cu adevărat convingător, dar filmul cade plat în execuție. Una dintre cele mai mari probleme ale mele este muzica – pare leneșă și neinspirată, nereușind să îmbunătățească povestea într-un mod semnificativ. De fapt, de multe ori se pare că Audiard nu a vrut niciodată să facă un musical, ci doar a inserat o mână de cântece pentru a califica filmul sub această etichetă pe baza unui detaliu tehnic. Comparați acest lucru cu Wicked, un film conceput în întregime în jurul muzicii sale, și diferența este izbitoare.
Nici măcar nu mă voi referi la interpretarea Selenei Gomez – uneori, pronunția ei spaniolă era atât de greșită, încât semăna mai degrabă cu Dothraki. Absolut bizar.
Povestea filmului este, de asemenea, profund defectuoasă.
Unul dintre cele mai stridente aspecte ale sale este ambiguitatea din jurul tranziției Emiliei. A fost în primul rând o modalitate de a scăpa de justiție pentru crimele din trecut sau se simțea cu adevărat femeie și dorea să facă tranziția? Deși ambele ar putea fi adevărate, filmul prezintă acest lucru într-un mod care pare invalidant și chiar exploatat, subminând-o pe Emilia ca personaj.
Atât criticii cât și publicul par împărțiți în ceea ce privește modul în care Emilia însăși este prezentată – unii susțin că este prea sfântă, în timp ce alții o văd ca pe o răufăcătoare iremediabilă. Este ea un erou martirizat pe nedrept sau un psihopat caricatural? Lipsa consensului este, într-un fel, fascinantă, deoarece sugerează potențialul unei adevărate complexități morale. Cu toate acestea, filmul nu se angajează niciodată în această ambiguitate într-un mod semnificativ sau satisfăcător.
În cele din urmă, nu prea sunt multe de spus despre Emilia Perez, în afară de faptul că este o producție submediocră care, dintr-un motiv oarecare, a fost copleșită de recunoașterea Oscarurilor. Să sperăm că nu va câștiga nimic – dar dacă o va face, ei bine… c’est la vie…
Citește mai multe RECENZII – AICI
