Lupte în condiții dificile
Campania din Cehoslovacia s-a desfășurat în condiții de iarnă grea, cu multă zăpadă, iar soldații români au trebuit să treacă de înălțimi muntoase deosebit de dificile. Inamicul se afla așezat pe înălțimi, în cazemate temeinic amenajate, dispunând de arme moderne. Armata 1 română a fost întregită cu participarea Corpului 7 retras de la Budapesta, plus Corpul 4 astfel că împreună cu Armata 4 au acționat unitar sub comanda Frontului 2 Ucrainean (comandant Rodion Malinovski)
După ce au depăşit succesiv, începând cu 18 decembrie 1944, frontiera cehoslovacă, marile unităţi ale armatei române au desfăşurat, în cooperare cu armata sovietică, ample operaţiuni militare împotriva trupelor adverse într-un teren muntos şi împădurit, fragmentat de trei cursuri importante de apă – Hron, Nitra şi Vah – situate perpendicular pe direcţia de înaintare. Inamicul a beneficiat de condiţiile de teren, dar şi de condiţiile atmosferice (temperaturi foarte scăzute, zăpadă mare, viscole puternice) care favorizau apărarea. Folosind terenul accidentat, germanii au avut posibilitatea să-şi organizeze poziţii de rezistenţă pe munţii Javorina, Metalici Slovaci, Nitra, Fatra Mare, Fatra Mică, Inovec, Tatra Mică, Carpaţii Albi, opunând o rezistenţă înverşunată, cu credinţa că nu există altă soluţie decât victoria s-au moartea !
Acţiunile militare ale armatei române pe teritoriul Cehoslovaciei s-au desfăşurat în mai multe etape.
În prima etapă (ultima decadă a lunii decembrie, prima decadă din ianuarie) trupele române au dus lupte grele pe graniţă. Armata 4 română a executat operaţia de apărare de la Sena – Turna, iar Corpul 4 armată, din Armata 1, a participat la luptele de pe râul Ipel şi din zona Lucenec.
În a doua etapă (12 ianuarie – 25 martie) cele două armate române au acţionat în centrul dispozitivului strategic, având intercalată între ele Armata 40 sovietică, iar pe flancuri armatele 18, 53, 7 gardă sovietice, care au executat manevre de învăluire şi întoarcere. În contul Armatei 4 se înscriu distinct operaţiile „Roznava” şi „Zvolen – Banska Bystrica”.
Dumitru Şeran originar din Șicula (Regimentul 1 Roşiori) a refăcut cu multă savoare şi precizie atmosfera şi modul în care s-au desfăşurat luptele în intervalul 25 decembrie – 12 ianuarie: „S-o terminat cu distracţia. I-am schimbat pe ruşi în timpul nopţii. Am avut noroc că nu o mai trebuit să ne facem gropi, că am intrat în gropile lor. Numai că am luat şi păduchii rămaşi de la ruşi. După patru zile or trebuit să ne scoată afară să ne ducă la deparazitare, tot câte o grupă. Am avut o poziţie proastă acolo. După ce ne-or băgat pe poziţie ne-or spus, la fiecare în parte, să nu scoatem capul afară ziua. Faceţi-vă necesităţile noaptea. Cum scoţi capul cum ai murit. Şi ştiţi cum îi omul, curios să vadă ce-i în faţa lui. Dimineaţa, până nu s-o făcut bine de ziuă am ridicat capul şi m-am grozăvit. Atâţia ruşi morţi or fost în faţa noastră, de ferească Dumnezeu. Ai putut călca de pe unul pe altul. Da şi poziţia era proastă, că numai 100 de metri erau până la nemţi. Nemţii erau amplasaţi sub fundaţiile caselor de la marginea satului. Erau bine aşezaţi. În 11 ianuarie escadronul care era în dreapta noastră de trei ori o atacat într-o zi. Îi lăsau pe ai noștri până ajungeau la jumătatea dealului, atunci îi luau nemţii. Mulţi or murit atunci. Noi nu am atacat până în noptea de 12 pe 13 ianuarie, la ora 9 seara, fără pregătire de artilerie. O rachetă albă şi înainte toată lumea. Sergentul, major care era foarte viteaz şi îndrăzneţ, dă ordinul: ‹Înainte băieţi›. Şi am plecat şi ne-or lăsat nemţii până am ajuns aproape de ruşii morţi. Atunci or început să tragă în noi. Or lansat rachete luminoase cu paraşută, care luminau aşa că nu se putea să nu te vadă. Ne-am culcat la pământ. S-or oprit ei din tras, noi înainte”.
Dovezi de omenie
Trupele Armatei 1, învingând greutăţile anotimpului şi terenului accidentat, au reuşit să smulgă din mâinile inamicului cota 1044 – nodul orografic al munţilor Javorina – şi nodul de comunicaţii Oremov Laz prin care se deschide drumul spre centrul Senohrad şi Zavada. În aceste lupte s-a distins Compania 10 pionieri, comandată de locotenentul Ştefan Ciubuc, care a asaltat cazemata adversarului din zona cotei 725, deschizând astfel drumul spre poligonul de tragere fortificat. În timpul asaltului, comandantul companiei a căzut eroic alături de alţi 10 pionieri ai săi; alt ofiţer şi 1 soldaţi au fost răniţi”.
Tot în acel loc a avut loc şi o întâmplare neobişnuită, pentru că nu s-a conformat devizei obişnuite a frontului: „Ucide inamicul cu orice preţ şi prin orice mijloace”. De data aceasta întâmplarea, povestită de Victor Atanasiu, în acel moment locotenent, comandant de baterie în Regimentul 3 Artilerie, se remarcă prin umanism şi respect între adversari:
„În luna februarie a anului 1945, trupele române se aflau în masivii muntoşi ai Slovaciei, nu departe de Hron. Pe una din catenele Javorinei, în apropierea mamelonului cu cota 725, instalasem observatorul bateriei (…) În stânga noastră se aflau unităţi sovietice, iar în faţă, dincolo de vale, pe un glacis în bună parte neacoperit de pădure, unităţi germane şi ungare.
Noaptea cu scânteierile de lună plină trecuse. Către ora 11 sergentul de serviciu m-a solicitat să-mi arate ceva de neînţeles! Am putut observa cu ochii liberi doi ostaşi adverşi, care, lăsându-şi armele la o oarecare distanţă, au coborât până la firul văii dintre cele două linii ale frontului şi au luat apă de la un izvor într-o gamelă şi un bidon. Apoi s-au întors fiecare pe drumul pe care venise, luând armele la spate şi dispărând în meterezele tranşeelor. Fenomen ciudat pe linia frontului unde stăteau la pândă atâţia ochi. Nimeni însă nu a tras, parcă era o înţelegere tacită.
În ziua următoare, în jurul aceleiaşi ore, fenomenul s-a repetat, deosebit însă ca aspect şi proporţie. Am răsucit obiectivul lunetei panoramice la maximum, pentru a-mi apropia cât mai mult imaginea…. Ostaşi din cele patru armate ce se aflau pe poziţie coborau pantele neînarmaţi, până la izvorul din vale. Ajunşi acolo se salutau şi aşteptau în ordine pentru a lua apă, după care plecau pierzându-se în ascunzătorile pământului…. Şi toţi aceştia erau oameni, în pieptul cărora, sub culoarea diferită a ţinutei ostăşeşti, pulsa o inimă, se conturau sentimente şi se zbuciumau atâtea doruri pentru cei dragi de acasă”.
Ofensive victorioase
După finalizarea operaţiunii Roznava şi ieşirea pe râul Hron, Armata 4 română a declanşat, la 10 februarie, operaţiunea Zvolen – Banska Bistrica. Obiectivul consta din ofensiva Corpului 2 armată în lungul Hronului spre Banska Bistrica şi executarea unei lovituri cu Corpul 6 peste creasta munţilor Metalici Slovaci. Probleme deosebite au pus în faţa trupelor române terenul: Munţii Tatra Mică cu înălţimi de până la 2600 metri şi Metalici Slovaci cu înălţimi de până la 1450 metri, pe care se sprijineau unităţi din Diviziile 101 şi 3 Munte germane.
Conform planului, în dimineaţa zilei de 10 februarie, la ora 7,57 a început pregătirea de artilerie a ofensivei, iar la ora 8,30 infanteria a trecut la atac. În mai puţin de 5 zile de lupte intense duse de Corpul 2, poziţia trupelor germane la nord de Hron a fost ruptă şi aruncată înapoi cu 5-6 kilometri. Concomitent unităţile Corpului 6 au trecut la ofensivă pe un viscol puternic şi prin zăpada înaltă de peste un metru. Înaintând extrem de greu, în 13 februarie Regimentul 2 Roşiori, din Divizia 1 Cavalerie, a ajuns pe creasta cu înălţimea de 1196 metri. Dar în timpul unui contraatac executat de inamic, Regimentul 2 Roşiori a fost încercuit. Vreme de 24 de ore el a rezistat în încercuire, fiind despresurat în urma intervenţiei altor unităţi ale diviziei. Eforturile Diviziilor 6 infanterie şi 1 Cavalerie erau îndreptate spre cucerirea vârfului cu cota 1240. După două zile de lupte violente, Divizia 1 Cavalerie a reuşit să cucerească cota, punând astfel stăpânire pe nodul orografic principal. După o pauză operativă decisă în 21 februarie, în timpul căreia s-au făcut regrupările rezultate din noua concepţie ofensivă, în dimineaţa de 25 februarie, la ora 8,10, după o pregătire de artilerie de 40 de minute, ofensiva a fost reluată. (14)
După alte lupte, la fel de intense, Hronul a fost atins în ziua de 14 martie, iar oraşul Zvolen a fost eliberat. Ofensiva pentru eliberarea oraşului Banska Bistrica, pe ale cărui căi de acces comandamentul inamic dispusese organizarea a trei poziţii de apărare, cu lucrări de fortificaţii permanante, a început, în dimineaţa zilei de 19 martie, cu o pregătire de artilerie de 30 de minute. Dinspre sud-est, de o parte şi de alta a Hronului, au acţionat două divizii sovietice şi 4 române. Din prima zi trupele române au înregistrat succese importante, reuşind să rupă pe mai multe direcţii prima poziţie a inamicului. Succese demne de consemnat au obţinut călăreţii Diviziei 1 Cavalerie române, care au reuşit să cucerească satele Silac şi Ribary, care erau învăluite pe la est de Divizia 21 infanterie română. Atacul călăreţilor a fost impetuos, astfel că inamicul surprins n-a mai avut timp să distrugă cele două poduri peste Hron, care au căzut intacte în mâna trupelor noastre. În satul Silac, subunităţi din divizia de cavalerie au venit în sprijinul celor cinci ostaşi români, din grupul de cercetare al Diviziei 21 infanterie, care pătrunseseră în localitate încă din ziua de 16, unde au fost încercuiţi de inamic.
După ce şi trupele Corpului 2 s-au apropiat dinspre est, în seara zilei de 25 martie 1945 unităţi din Diviziile 9 Infanterie română şi 232 Infanterie sovietică au pătruns în oraşul Banska Bistrica şi angajând lupte de stradă l-au cucerit până în dimineaţa zilei următoare. Dificultăţile întâmpinate de armata română în această operaţiune, constând din natura terenului şi tăria fortificaţiilor, s-au reflectat şi în ritmul redus de înaintare, care a fost de doar 0,6-0,7 km pe zi, comparabil cu cel de la Budapesta.
Pentru a marca importanţa operaţiei, Comandamentul Suprem Sovietic a dat ordinul nr 310, din 26 martie 1945, în care se arată următoarele: „În luptele pentru cucerirea oraşului Banska Bistrica s-au remarcat trupele generalului locotenent Jmacenko, ale generalului de corp de armată, Nicolae Dăscălescu… Capitala patriei noastre Moskova, salută vitezele trupe ale Frontului 2 ucrainean, precum şi trupele armatei române de sub comanda generalului de corp de armată Dăscălescu Nicolae, care au cucerit oraşul Banska Bistrica, prin 12 salve de artilerie trase din 124 de tunuri. În cimitirul de la Zvolen se odihnesc pe vecie trupurile neînsufleţite ale circa 11.000 de militari români, care amintesc peste veacuri despre jertfa de sânge a armatei române făcută pentru eliberarea Cehoslovaciei.”
Final de campanie
După ocuparea orașului Banska Bystrica, Armata a 4- a primit misiunea de înfrângere a rezistențelor inamice în zona centrală a munților Fatra Mare. Ofensiva s-a declanșat în 26 martie. „La orele 10,20, consemna jurnalul de operațiuni al regimentului 27 infanterie – primele katiușe anunță începerea acțiunii. Un adevărat infern. Timp de 30 de minute mii de proiectile cad asupra poziției inamice. Tunurile anticar, care în timpul nopții au fost împinse în linia întâi, trag direct asupra cuiburilor inamice. Din informațiile culese de la prizonieri, inamicul a avut pierderi simțitoare în urma acestui bombardament. Unul din prizonieri declara: „Din grupa mea am rămas singur”. La orele 10,50, bravii ostași ai Regimentului 27 infanterie pornesc la atac. Atacul este extrem de greu! Cu pierderi grele regimentul reșește să cucerească dintr-u salt cota 498, continuânduși apoi atacul până în seara zilei, cucerind obiectivul ordonat. Satul Sv. Jakub. Lupta a fost extrem de grea. A trebuit să lupte cu un inamic care are ordin să moară pe poziție, dar să nu se retragă. Cucerind terenul pas cu pas și distrugând cuiburi de arme automate, unul după altul, regimentul își continuă înaintarea. Tot câmpul este presărat cu cadavrele inamicului care a luptat până a căzut.”
Lupte la fel de grele s-au dat și pentru cucerirea masivului Fatra Mică. La mijlocul lunii aprilie 1945 trupele Armatei 4 au trecut la cucerirea munților Carpații Albi. „Armatele române luptă foarte bine și sunt foarte mulțumit de comandanți, de statele majore și de trupe, care sunt brave și gata de orice sacrificiu. Armata 4 luptă foarte bine, este de sine stătătoare, atacă fără să fie ajutată, rupe poziții, urmărește și cucerește singură orașe importante. Armata 1 știe să lupte și a cucerit o serie de orașe foarte puternic apărate, cu mijloace proprii. La fel sunt mulțumit de Corpul Aerian Român care dispune de un personal extrem de bine pregătit și foarte curajos. În special țin să subliniez că din septembrie 1944, de când lucrez cu Corpul Aerian Român, n-am întâmpinat nici un caz de trădare”, declara în 13 aprilie la Dvori mareșalul R.I.Malinovski.
Armata 1 română, în paralel cu Armata 4, a avut de dus lupte istovitoare pentru forțarea râului Hron. În noaptea de 24/25 martie unitățile române au trimis deja patrule peste râu. Forțarea Hronului la Zarnovica a fost înlesnită de acțiunea Batalionului 6 Vânători de Munte de la Hlinik, din 28 martie, care a reușit să treacă pe malul vestic al râului 130 militari spre a atrage în zonă trupe inamice din fața Diviziei 19 Infanterie. Dacă acțiunea de forțare, realizată prin surprindere, nu a creat probleme, dificilă a fost menținerea capului de pod și apoi retragerea militarilor descrisă astfel de Constantin Lițiu: „Mai aveam două sedinuri. Având ca aliat întunericul, am trecut cu un sedin pe malul nostru, am adunat frânghii pe care le-am înnodat și am realizat astfel două cabluri peste râu pe care le puteau folosi luptătorii pentru trecerea peste apă. Operațiunea era grea și înceată. Palmele oamenilor sângereau. Totuși, până la 29 martie, ora 3, am reușit să scoatem din capul de pod toate efectivele. Cea mai grea a fost desprinderea de inamic și retragerea. În această acțiune batalionul a dat un mare tribut de sânge – 18 morți și 25 răniți. Cea mai grea pierdere – 11 ostași – au avut pionieri cărora le-au fost distruse bărcile”.
La 6 mai, Frontul 2 ucrainean a declanșat ultima ofensivă din Cehoslovacia pe direcția Brno-Praga. La aceasta au contribuit și militarii Armatei 4 care au dus lupte grele cu numeroase pierderi în aceste ultime zile de război, jurnalul de război al Regimentului 90 infanterie consemnând: „Cad ostașii noștri unul după altul, ducând cu ei dorul de casă și de pace care se apropie cu pași repezi. Cad ultimii jertfiți și strop de sânge este vărsat. Inamicul nu cedează și lupta devine titanică. Deși o veste de fulger ne anunță că armata germană are ordin ca până în noaptea de 8/9 mai, orele 24, să capituleze în fața glorioaselor noastre armate, totuși rezistă”.
În campania din Cehoslovacia, între 18 decembrie și 12 mai armata română a avut pierderi de 55.032 militari, adică 29 la sută din efective, iar cele provocate inamicului s-au ridicat la 16.371 prizonieri și peste 4000 morți și răniți.
Bucuria victoriei
Începută în 22 iunie 1941 participarea armatei românești în Al Doilea Război Mondial se va încheia în mod oficial în noaptea de 8/9 mai 1945 când va fi semnată la Berlin capitularea armatei germane în fața coaliției națiunilor Unite. Militarii români au primit vestea încheierii luptelor de la radio, ceea ce a însemnat declanșarea unei bucurii nestăpânite. „La ora 23, ca la un semnal – menționează jurnalul de operații al Diviziei 18 Infanterie – cerul s-a luminat cu rachete de toate calibrele. Gloanțele trasoare se îndreptau spre cer ca și cum ar încerca să izgonească umbra morții, care a stăpânit timp de aproape șase ani văzduhul bătrânei Europe. Timp de ½ oră pământul este luminat a giorno de rachete, iar gloanțele trasoare dau impresia unui joc de lumini pe bolta cerească. O viață nouă deschide larg porțile în fața supraviețuitorilor. O viață nouă, o viață liniștită”.
Bilanț dezastruos
Bilanțul participării României la război, este unul dezastruos, pierderile în morți, răniți și dispăruți ridicându-se la 794. 562 militari dintre care: 92. 620 morți, 333.965 răniți și bolnavi, și 367. 976 dispăruți. Dintre cei dispăruți, mulți vor fi fiind prizonieri de război. Dintre aceștia din urmă foarte mulți vor pieri în lagărele de prizonieri de război. Sunt cifre statistice care nu dezvăluie însă imensa suferință pricinuită oamenilor, luptătorilor de pe front sau civililor și care va lăsa urme adânci în inimile supraviețuitorilor. Dar mai ales România va suporta ocupația străină care își va impune modelul social-politic, care va provoca la rândul lui alte suferințe. România va dobândi totuși Ardealul de Nord, obținut cu sângele soldaților săi, în schimb Basarabia și Bucovina de Nord vor fi definitiv pierdute, prin urmare lupta din răsărit va fi fost cu totul în zadar.
Citește și:
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (XI) | Românii la Budapesta
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (X) | Distrugerea Germaniei naziste
- 8o de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (IX) | Eliberarea lagărelor din Vest
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (VIII) | Bătălia pentru Ardeal
- 8o de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (VII) | Eliberare și răzbunare
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (VI) | Moartea din lagărele germane
- 8o de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (V) | Crimele de la Katyn
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (IV) | Furtuna de foc de la Dresda
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (III) | România se alătură Națiunilor Unite
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (II) | Catastrofa germană de pe Frontul de Est
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (I) | Debarcarea aliată din Normandia
- de același autor – AICI
