Eliberarea trădătorilor de patrie
În timpul înaintării lor spre vest, sovieticii au eliberat numeroși prizonieri din lagărele germane. Mulți dintre cei care proveneau din Armata Roșie au fost încadrați imediat în unitățile care suferiseră mari pierderi și duceau lipsă de oameni, dându-le astfel ocazia să se spele de rușinea de a fi ajuns prinși de război. După încheierea păcii unii, și nu puțini, au fost interogați de NKVD și au fost trimiși în lagăre. Stalin declarase că nu există prizonieri de război deținuți de germani, ci numai trădători de patrie.
Eliberarea prizonierilor de la Auschwitz
În 27 ianuarie 1945, a fost eliberat de către Armata Roşie cel mai mare lagăr nazist de exterminare, „Auschwitz”, supranumit „Fabrica morţii”. Înainte de aceasta, circa 60 de mii de deţinuţi au fost transportaţi în interiorul Germaniei, dar câteva mii au rămas pe loc, pentru că aceştia nu puteau să facă lungul şi obositorul marş. Circa 8000 dintre prizonieri au scăpat pentru că Armata Roşie s-a apropiat foarte rapid de Auschwitz, iar membrii SS începuseră să fie preocupaţi mai mult de propria salvare decât să execute ordinele. Apucaseră totuşi să împuşte câteva sute de deţinuţi. Curând după aceasta, armele au tăcut şi, pe 27 ianuarie, soldaţii Armatei Roşii, aparţinând Frontului 1 ucrainean au sosit în complex. Ei au găsit aproximativ 600 de prizonieri în viaţă, în lagărul de muncă forţată de la Monowitz, în apropierea fabricii de cauciuc sintetic a I.G. Farben, puţin sub 6000 la Birkenau şi ceva mai mult de 1000 în lagărul principal de la Auschwitz. După eliberarea Maidanekului ziaristul englez Alexander Werth povestește în relatările sale cum au fost aduși în lagăr o mulțime de prizonieri germani. „În jurul lor se strânseseră polonezi – femei și copii – care-i înjurau; în mulțime se afla și un evreu bătrân, pe jumătate nebun, care urla frenetic cu o voce răgușită: ‹Ucigași de copii, ucigași de copii!›. La început, germanii treceau prin lagăr în pas obișnuit, apoi tot mai repede, până ce au început să alerge în dezordine, cuprinși de o panică nebună; erau livizi de groază, mâinile le tremurau, dinții le clănțăneau”.
Eliberarea lagărelor din Germania
Rușii au eliberat atât Neubrandenburg, cât și Ravensbruck, aflate în nordul Berlinului, salvând mii de prizonieri aliați din mâinile nemților. Mulți dintre gardienii lagărelor au dezertat și au fugit spre liniile americane. Trupele generalului Rokossovski au sosit în 29 aprilie la Neubrandenburg care era un ocean în flăcări. Străzile erau pline de dărâmături. Cadavrele zăceau peste tot și nimeni nu le băga în seamă. Prizonierii americani fuseseră lăsați în complexul lor, în timp ce alții au fost obligați să se îndrepte spre vest odată cu apropierea rușilor. „Mii de prizonieri din toată Europa au fost pe drum în ziua aceea preferând să se împleticească sub amenințarea puștii decât să cadă la pământ și să fie împușcați fără scrupule. Coloana fusese depășită de numărul tot mai mare de soldați germani care se retrăgeau, atât de mulți încât paznicii prizonierilor au intrat în panică și au rupt-o la fugă, lăsând prizonierii în voia sorții. Mulți s-au risipit căutând adăpost într-o pădure din apropiere”, spunea un martor ocular. Prizonierii francezi din Stalag 3, în apropiere de canalul Teltow (Berlin) tocmai se bucurau de căldura primăverii când deodată s-au năpustit spre gardul de sârmă ghimpată. „Pe la ora 17, a povestit unul dintre ei, a apărut primul soldat sovietic. Mergea dezinvolt, cu spatele drept, cu pistolul mitralieră la șold, gata să deschidă focul. Înainta de-a lungul șanțului șoselei. Nici nu s-a obosit să ridice privirea spre lagărul nostru. Totuși, ceva mai târziu, ofițerii sovietici au intrat în lagăr. Prizonierii sovietici au primit ordin să se alătura trupelor. Fiecare a primt o pușcă sau un pistol automat, ofițerii așteptându-se ca ei să intre în luptă”.
Răzbunarea aliaților
Direcția 7 Smerș (Poliția militară sovietică) folosea din ce în ce mai mulți prizonieri ca agenți ca să încurajeze dezertarea (în fața Berlinului) pe frontul Armatei 3 Șoc, unde cinci soldați dintr-un batalion Volkssturm au fost trimiși înapoi la camarazii lor pe 20 aprilie. S-au întors a doua zi cu aproape tot batalionul. Dar, în pofida promsiunilor Direcției Politice, mulți soldați ai armatei sovietice păreau obsedați de găsirea unor militari din Waffen SS pe care să se răzbune.
Atitudinea răzbunătoare a soldaților sovietici, manifestă până la sfârșitul războiului, avea drept cauză și propaganda deosebit de agresivă imprimată prin scrierile jurnaliștilor de front, între care s-a remarcat Ilya Ehrenburg. Acesta scria în gazeta „Krasnaia Zvezda”: „Germanii nu sunt ființe umane. De acum înainte, cuvântul „german” este pentru noi semnalul de atac. N-o să ne emoționăm. Vom ucide. Ziua în care n-ai omorât cel puțin un german este o zi pierdută (…) Dacă nu poți să-ți ucizi germanul cu glonțul, ucide-l cu baioneta. Dacă în zona ta de front este liniște, sau dacă aștepți să înceapă bătălia, între timp omoară un neamț (…) Dacă ucizi un neamț, mai ucide unul – nu există nimic mai îmbucurător decât un morman de cadavre nemțești”. Până și Stalin era consternat în fața unor astfel de lozinci!
Tonul nu era diferit de cel din alte țări, cum ar fi îndemnurile francezului Philippe Viannay de a-i ucide pe germanii, colaboraționiștii și polițiștii din Franța ocupată, dar sovieticii aveau și capacitatea de a-și transforma vorbele în fapte. S-a arătat de nenumărate ori că acest tip de propagandă a fost o cauză fundamentală pentru acea „orgie a exterminării”, care a avut loc odată ce Armata Roșie a ajuns pe teritoriul german.
Citește și:
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (VI) | Moartea din lagărele germane
- 8o de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (V) | Crimele de la Katyn
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (IV) | Furtuna de foc de la Dresda
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (III) | România se alătură Națiunilor Unite
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (II) | Catastrofa germană de pe Frontul de Est
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (I) | Debarcarea aliată din Normandia
- de același autor – AICI
