Condamnarea la moarte
Un episod foarte mult discutat a fost cel al masacrelor făptuite asupra ofițerilor polonezi luați prizonieri, în august 1940, de către Armata Roșie. Inițial aceștia au fost internați în lagărele de prizonieri de la Kozelsk, Ostașkov, Starobielsk. Dar ofițerii, cu o solidă cultură națională, erau greu de încadrat în ordinea socială propusă de statul sovietic pentru viitoarea Polonie. Pentru a scăpa de ei, Lavrenti Beria (șeful NKVD) a făcut o recomandare, în martie 1940, lui Stalin ca prizonierii ofițeri să fie omorâți, pe motiv că făceau parte din rezistența antisovietică. Stalin a aprobat. Se pare că Beria a stabilit o cotă a omorurilor; toți prizonierii din cele trei lagăre, la care se adăugau elementele deosebit de periculoase din rândul subofițerilor care erau în captivitate. După o examinare rapidă a dosarelor, 97 la sută dintre polonezii din lagărele unde erau internați prizonierii ofițeri au fost condamnați la moarte. Excepțiile au fost câțiva agenți sovietici de origine germană sau letonă. Circa șase mii de polonezi din închisori au fost și ei condamnați la moarte împreună cu alte persoane arestate în aprilie.
Execuțiile
În timp ce se desfășurau aceste preparative, prizonierii din cele trei lagăre se așteptau să fie lăsați să se întoarcă acasă. Când în aprilie 1940 au fost luate din lagărul de la Kozelsk primele grupuri, camarazii au dat o petrecere de despărțire. Colegii lor ofițeri au alcătuit, cum au putut ei, o gardă de onoare la urcarea în autobuze. Prizonierii, în grupuri de câte o sută, au fost duși prin Smolensk la o gară mai mică, Gniazdovo. Acolo au coborât din tren și s-au trezit în fața unui cordon de soldați NKVD, cu baionete la arme. Căte treizeci o dată erau urcați într-un autobuz care îi ducea la „Dealurile Caprelor”, la marginea unei păduri numite Katyn. Acolo, la o unitate NKVD, erau percheziționați și li se luau obiectele de valoare. Călăul șef de la Katyn a fost Vasili Blohin. Folosind pistoale germane a împușcat în fiecare noapte cam 250 de oameni unul după altul. La sfârșitul celei de a treia zi se va plânge că făcuse bășici la degetul cu care apăsase trăgaciul.
Un ofițer polonez, Adam Solski, a ținut până în acel moment al lichidării lor un jurnal: „Prizonierii erau duși într-un corp de clădire al complexului cu camioanele, unde erau împușcați. Apoi, cadavrele le erau transportate, probabil tot cu camioanele, în loturi de câte 30 la o groapă comună care fusese săpată în pădure. Aceasta a continuat până ce au fost împușcați toți cei 4410 prizonieri trimiși de la Kozelsk”. Același lucru s-a petrecut și la Ostașkov, o orchestră le-a cântat prizonierilor care părăseau lagărul. Au fost duși cu trenul la închisoarea de la Kalinin, unde au fost verificați 6314 prizonieri, care au trecut prin interogatorii dure, după care au fost omorâți. După ce totul s-a sfârșit, leșurile au fost duse cu camionul la Mednoe, aflat în apropiere, fiind aruncate într-o groapă mare săpată dinainte cu excavatorul. Cei 3739 prizonierii de la Starobilsk au fost împușcați și ei. Familiile ofițerilor au fost trimise în așezări speciale din Kazahstan. În total, 21. 857 de soldați polonezi au fost executați de către sovietici la Katyn și în alte locuri. O operațiune despre care, după ce germanii invadaseră deja Uniunea Sovietică, șeful poliției lui Stalin, Lavrenti Beria va admite că fusese o „greșeală”. Omorurile acestea au constituit fără îndoială crime de război, recunoscute de Federația Rusă după căderea regimului comunist, din păcate cei doi criminali, inițiatorii omorurilor, Beria și Stalin, nu au răspuns personal pentru ele.
Stabilirea vinovăției
Crimele împotriva ofițerilor polonezi de la Katyn au fost descoperite încă din 1943 de către germani, dar sovieticii le-au pus, atunci când a fost comunicată identitatea cadavrelor, pe seama naziștilor, pretinzând că aceștia fac dezinformare, atribuindu-le lor. Dar, după căderea Uniunii Sovietice s-a stabilit fără tăgadă cine au fost autorii omorurilor. Informații despre ceea ce s-a petrecut în 1940 s-au păstrat însă și în memoria colectivă a oamenilor locului. Istoricul Kim Arutionov auzise de la un vecin, care a făcut parte din trupele NKVD, că acesta a luat parte la împușcarea prizonierilor polonezi în primăvara lui1940. Era un lagăr în orașul Tavda din regiunea Sverdlovsk unde au fost ținuți o jumătate de an. „Noi i-am păzit, apoi au fost duși cu toții înafara orașului, împușcați și apoi aruncați într-o groapă comună. Acesta nu le știa numărul dar credea că erau de ordinul miilor. Apoi o altă persoană, din chiar orașul Tavda, își amintea, din spusele tatălui său, că toamna târziu, în 1939, fuseseră transportați în oraș prizonieri polonezi. Erau îmbrăcați de vară iar în Urali veniseră deja gerurile. Locuitorii miloși își împărțeau hrana și hainele cu prizonierii. Apoi, în primăvară prizonierii au dispărut într-o singură zi”.
Cei mai mulți dintre prizonierii soldați polonezi au fost eliberați în primele luni de la capturare însă destui alții au continuat să fie reținuți în lagăre. Dar, la 30 iulie 1941, la o lună după începutul invaziei Germaniei, liderul guvernului polonez de la Londra, generalul Sikorski și ambasadorul sovietic Maiski au semnat un armistițiu prin care se stipula reînființarea statului polonez, fără a i se stabili granițele, și a le garanta amnistie tuturor cetățenilor polonezi. De asemenea s-a permis înființarea unei armate poloneze care să lupte cu Germania nazistă.
Citește și:
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (IV) | Furtuna de foc de la Dresda
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (III) | România se alătură Națiunilor Unite
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (II) | Catastrofa germană de pe Frontul de Est
- 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (I) | Debarcarea aliată din Normandia
- de același autor – AICI
1 comentariu. Leave new
Ne mai miram de ce polonezii ii urasc atat de mult pe rusi. Romanii au uitat sau ignora complet atrocitatile provocate de rusi in Romania