Motto: Avem trecut glorios și viitor de aur. Doar prezentul ne lipsește mereu.
Într-o țară bananieră populația se bucură de numeroase drepturi consfințite prin legi și decrete. De pildă, sunt stabilite zilele libere, când salariații nu trebuie să se prezinte la serviciu. (Înainte de 1989, la noi, în timpul sărbătorilor naționale și mai ales religioase, mergeai la defilări, mitinguri, făceai de serviciu la locul de muncă „pentru ca să nu atace dușmanul de clasă întreprinderea, școala sau fabrica”. În timpul rămas, erai ispitit să mergi la cremvurști și bere, în măsura în care le găseai.)
Acum în zilele declarate libere chiar faci ce vrei,
iar când acestea se nimeresc a fi la o zi de un weekend, se decretează că și distanța aceea este liberă. De pildă, dacă o sărbătoare cade într-o joi, este stabilit ca nici vineri să nu se lucreze. Dacă este într-o marți, este stabilit ca nici luni să nu se lucreze. Așa că populația se poate bucura de aceste decrete.
Numai că populația nu se ia după ce se legiferează:
și cu decret, și fără decret, activitățile se opresc în asemenea perioade și drumurile sunt supraaglomerate. Dacă nu are rost să mergi la lucru joi vineri, sâmbătă și duminică, pentru ca că eviți ambuteiajele, pleci încă de miercuri. Sau chiar de marți. Iar dacă tot vrei s-o iei din loc de marți, cu puțină înțelegere, o faci încă de la sfârșitul săptămânii anterioare. Când vineri e „zi scurtă”.
Un exemplu clasic este perioada de dinainte de Crăciun și până la Bobotează și Sfântul Ion, perioadă când în frumoasa noastră țară bananieră nu crește nici iarba. Adică nu se lucrează aproape o lună.
Aici trebuie făcută o delimitare:
una este situația bugetarilor și alta a celor ce-și câștigă existența în sectorul particular. La bugetari nu se muncește decât în locurile „cu foc continuu”, în rest sunt zile scurte, adică scurte de tot. La particulari, chiar acționează legile concurenței. Să luăm, de pildă, Fan
Curier. Aici este mult de lucru chiar în preajma sărbătorilor, bun prilej pentru câștig în plus. Așa că mie mi s-a trimis un colet (din țară, nu din străinătate!) marți, 27 decembrie, adică imediat după Crăciun. A sosit la Arad… după 3 (trei) zile. Ghinion: era vineri și nu mi s-a eliberat, iar sâmbătă nu s-a mai lucrat. Așa că mi-a ajuns abia în 3 ianuarie. Orice intervenție, orice rugăminte, orice implorare a fost în zadar.
După cum se știe, în perioada sărbătorilor, a zilelor libere oficiale sau autodeclarate, chiar și țara bananieră neadmisă în spațiul Schengen este asaltată de oaspeți. Foarte multe colete sunt trimise pentru a folosi această ocazie ca lucrurile să ajungă la cei ce vin sau la cei ce pleacă. De aceea, o întârziere poate face inutil demersul chiar dacă nu este vorba despre un conținut perisabil.
Domnilor de la Fan Curier,
în perioada sărbătorilor de iarnă ar trebui să vă încadrați printre cei ce lucrează la „foc continuu”, altfel deveniți inutili și veți fi taxați de clienți. În exemplul dat de mine: coletul a străbătut distanța încet, încet, șapte zile – nu din vina mea! – dar măcar în 30 decembrie (când nu se mai sărbătorește alungarea Regelui din țară) și în 31 decembrie (fie și zi scurtă) ați fi putut să lucrați. Altfel o să ne obligați să trimitem din nou coletele cu Nașul, chiar dacă trenurile circulau mai repede cu o sută de ani în urmă. Însă tot (încă) nu fac o săptămână întreagă între două stații în țara bananieră.
P.S. În ziua de 4 ianuarie, am primit prin e-mail scuze, în numele Fan Curier, de la o doamnă Virginica Ciapa, „pentru întârzierea survenită”. Le acceptăm cu speranța într-un nou început.
