Noul pod din Ineu va fi gata într-o lună și jumătate

noul pod din ineu
Distribuie:

Lucrările la noul pod din Ineu vor fi gata într-o lună și jumătate. Podul este pietonal, are și pistă de biciclete și va putea oferi acces, în caz de urgențe, echipajelor de Ambulanță și Pompieri.

Noua pasarelă facilitează accesul ineuanilor din colonie spre centru

Podul pietonal măsoară 103 metri. Structura de rezistență este din beton, cu grinzi de 32 de metri. În albia minoră a Crișului, în partea de jos este construită o rampă care momentan obstrucționează cursul de apă. Debitul de apă urmează să fie obstrucționat și pe termen lung, fiind necesar un baraj, după cum spune primarul, care să nu permită erodarea pilonilor. Pista de biciclete urmează să fie amenajată iar apoi,  pasarela urmează să fie deschisă circulației pietonilor, în aproximativ o lună și jumătate.

Lucrările la noul pod au început din 2021

Inițial podul a fost proiectat la aproximativ 100 de metri distanță față de locul în care este acum construit. Decizia le aparține proiectanților, care au decis să mute planul, rotind malul stâng al podului în aval. Oficialii au luat decizia fiindcă amplasamentul nu oferea acces la trafic, dar și fiindcă în locul în care podul urma să fie inițial construit, stă casa unui cetățean.

Lucrările la noua pasarelă pietonală din Ineu sunt incluse în proiectul „Reducerea emisiilor de carbon”, cu finanțare din fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro, prin Programul Operațional – Regional 2014-2020. Proiectul include 13 kilometri de piste de biciclete.

În 2022 o parte din pistă a fost scoasă fiindcă în bitum au apărut „valuri”. Mai exact, bitumul s-a ridicat din cauza mișcărilor terenului, iar câțiva dintre stâlpii de iluminat public s-au deplasat, la fel și pavelele de pe margine. Pista a fost din nou scoasă, iar acum urmează să fie reconstruită, însă lucrările stau pe loc. Este vorba despre segmentul aflat pe centura Sud, care, nici la un an mai târziu nu a fost reabilitat. Cheltuielile vor fi suportate, de această dată, de firma proiectantă.

În afară de pistele de biciclete și de pod, proiectul mai include și un autobuz pentru elevi, dar și pentru cetățenii din zonele limitrofe.


 

Categorie: Știri
Etichete: Ineu, pista de biciclete, pod pietonal
Distribuie:
Articolul anterior
Ziua Internațională de luptă împotriva cancerelor ginecologice
Articolul următor
[CAZURI NEREZOLVATE] 33 de arădeni dispăruți, unii de zeci de ani, sunt încă sunt de negăsit

1 comentariu. Leave new

  • Podul care ar fi urmat a se construi, era o idee nastrusnica a edililor orasului, ca sa nu spunem altfel! Capatul podului dinspre partea de nord, era langa podul vechi din Ineu, fapt nepermis de lege, intrucat Castelul Medieval Ineu (in prezent care se reabiliteaza).De ce? Fiindca acest castel este in patrimoniul UNESCO, nefiind permisa nici o lucrare decat la peste 100m! In plus podul care urma sa fie cu celalalt capat in casa cetateanului, urma sa fie oblic pe albia raului, fapt nemaiintalnit pana acum doar in capul edililor orasului.Nu mai vorbim de faptul ca iesirea podului catre str.Republicii era o aberatie, deoarece Statia PETROM Ineu este la 10m de aceasta iesire! Iar soseaua este foarte stramta…..in plus, nici un riveran nu este de acord cu acest pod, care e o idee trasnita a acelorasi edili. Asa ca domnilor de la Cric Arad, intai documentati-va si apoi scrieti! Ca altfel, rezulta o prostie ca si a edililor acestui oras. Puteti sa va exprimati parerea despre mizeria de sens giratoriu din centru, unde monumentul Marii Uniri a fost inlocuit cu un seitau (presa de struguri ?!). Absolut penibil…..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie