Sute de arădeni au asistat la parada de 1 Decembrie, în ciuda ploii

sute de arădeni au asistat
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Festivitatea de 1 Decembrie la Arad a început cu depunerea de coroane în parcul Eminsecu. Au fost prezenți reprezentanți ai Primăriei, Prefecturii, MAPN-ului, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ arădene, dar și ai partidelor politice. Au mai depus coroane și reprezentanți ai Asociației 21 decembrie 1989, dar și din partea Arhiepiscopiei Aradului.


După terminarea ceremoniei de depunere a coroanelor, mulțimea s-a dispersat. La monumentul din Parcul Eminescu au mai rămas doar membrii partidelor politice ca să-și facă poză cu monumentul și coroanele – o prefăcătorie ieftină, pentru a da bine în ochii publicului.


Bulevardul Revoluției a fost „gazda” unei desfășurări de forțe

Parada a început cu defilarea terestră a forțelor MAPN, MAI, Jandarmeriei, Poliției Locale, Poliției Penitenciare, celei de Frontieră, Pompierilor, dar și paramedicilor din cadrul SMURD.  Apoi a urmat parada cu vehiculele din dotare. Am văzut vehicule militare, mașini de intervenție, dar și elicoptere. Un IAR 330 PUMA din dotarea Forțelor Aeriene Române, dar și un Eurocopter EC 135 din dotarea echipajului SMURD de Salvare Aeriană. Elicopterele au făcut un singur survol deasupra centrului.

În cadrul defilării de 1 Decembrie au participat și membrii Retro – Club Arad, care au venit la paradă atât cu atomobilele de epocă din dotare, dar și cu vehicule militare, tot de epocă. Câțiva pasionați au purtat și echipamente militare vechi, dar și replici ale unor arme.

Au avut uniforme ale soldaților din perioada comunistă: au avut manta, pantaloni de postav (lână), cizme și curea. Unii le-au avut cumpărate, alții le-au primit ca „moștenire de familie”.

Au fost și câțiva care au purtat uniforme actuale, însă fără epoleți și care au avut echipament militar de colecție. A fost chiar și un arădean care avea o stație radio, tot de colecție.

În ciuda ploii, sute de arădeni au fost să vadă parada

Adulți, oameni mai în vârstă sau părinți care și-au dus copiii să vadă vehiculele militare. Unii copii au fost chiar pentru prima dată alături de părinții lor la paradă. Cei mici au privit cu mult interes din primele rânduri sau cocoțați pe umerii părinților. Ploaia nu i-a oprit pe arădeni să ia parte la toată parada, dar și să admire mașnilie de epocă la final. Mulți au urcat chiar în vehiculele militare de epocă și nu au ratat ocazia de a-și face fotografii.



Categorie: Reportaje
Etichete: 1 Decembrie, Arad
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane
Articolul următor
UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VIII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Aproape de voi | Adi Bărar, fondatorul trupei Cargo, are acum o statuie în Timișoara

0
Adi Bărar, reputatul chitarist, compozitor și nu în ultimul rând, fondatorul trupei Cargo, are după trei ani de la trecerea sa în neființă, o statuie, ridicată în semn de omagiu pentru contribuția sa în cultura timișoreană. Datorită lui Adi Bărar, orașul de pe Bega a devenit un important reper cultural în ceea ce privește muzica rock din România, în ciuda faptului că genul muzical era considerat decadent în acele vremuri. La inițiativa lui Corneliu Vaida, după trei ani de strădanii administrative, iată că lui Adi Bărar i-au făcut statuie, inițiativă inspirată de o remarcă făcută cu amuzament chiar de omul…

[ACTUALIZARE] Deși sala de sport din Bocsig a devenit șantier, interiorul a rămas încă recognoscibil

0
[ACTUALIZARE] Sala în care zeci de generații de elevi ai Școlii „Vasile Pop” Bocsig au făcut sport se află în renovări de patru luni. Curioși, am fost să vedem cum au progresat lucrările. Pe dinafară, clădirea este izolată, pereții sunt  vopsiți, iar în locul ferestrelor vechi cu grilaj avem deja geamuri termopan. Acoperișul a fost reconstruit cu materiale noi. Am vizitat șantierul sălii de sport în perioada sărbătorilor; muncitorii aveau liber. Acolo unde altă dată elevii școlii jucau handbal, acum sunt instalate schele de metal. Pe alocuri, pereții au fost îngrijiți și în interior, dar timpul a lăsat urme pe…

Trei lebede pe lacul Pădurice. Ce este bine să știm pentru a proteja spectaculoasele înaripate?

0
Trei lebede au putut fi admirate, miercuri seara, pe lacul Pădurice. De ce au poposit înaripatele pe lacul de la Podgoria?  Lebede se găsesc pe lacul Măltăreț. Anul acesta în zonă s-a stabilit o familie cu două păsări adulte și șase pui. Mai trăiesc și pe lacul Homoc (zona Mărului). Păsările iernează pe aceste lacuri, însă mai zboară și mai poposesc ocazional și în alte părți, cum ar fi Mureșul. Oamenii ar trebui să păstreze distanța și să nu le hrănească  Ele sunt păsări sălbatice. Pentru a le proteja, este indicat să le admirăm de la distanță. Există cetățeni rău-voitori…

Aiurea-n tramvai (6). Ediție de sărbători | Fiul Risipitor, Situationship & nemulțumire și Gândacul de bălegar

0
Odată cu pasagerii, tramvaiele duc povești. De această dată, spiritul Sărbătorilor îi aduce pe oameni la casele lor, îi face să se bucure de lucrurile mărunte și îi apropie de ceilalți. Imboldul pare să fie legat de vârstă, pentru că cei mai tineri au alte „probleme”. Fiul Risipitor Un bărbat roșcovan cu ochi albaștri, grăsun, cu două cărți în buzunarul paltonului purta pantaloni de trening pe care se remarca o pată uscată de mâncare – altfel, un aspect îngrijit. La un moment dat scoate una dintre cărți: „Întoarcerea fiului risipitor”.  —Eu cred în Dumnezeu, nu cred în Evoluție sau în…

A venit Moș Crăciun și la Bocsig: peste 60 de familii au primit, din donații, pachete cu alimente

0
În pragul sărbătorilor, peste 60 de familii din comuna Bocsig au primit, din donații, pachete cu alimente, dar și dulciuri pentru cei mici.  Bocsiganii au pus mână de la mână Firme, dar și persoane fizice din Bocsig au pus mână de la mână  și au contribuit fiecare cu bani sau alimente. „Adunăm bani, și noi și cei de la Biserică. În fiecare an, cine dorește să doneze oricât este primit. Am primit și produse, din partea firmei de distribuție. Primim orice, apoi cumpărăm diferența și facem pachete echivalente pentru toată lumea”, spune Teodora Abrudean, primarul comunei Bocsig. Pachetele de Crăciun…

[ACTUALIZARE] Peste 50 de jurnaliști și activiști i s-au alăturat jurnalistei Emilia Șercan în cea de-a 15 zi de protest

0
[ACTUALIZARE] Peste 50 de jurnaliști și activiști s-au alăturat jurnalistei Emilia Șercan în fața Parchetului Curții de Apel București.  Astăzi s-a desfășurat cea de-a 15-a zi de protest, care a fost una cu emoții pentru jurnalistă. „A fost o dimineață senină în fața Parchetului General și a Parchetului Curții de Apel București, mai senină și mai caldă decât vremea de afară. Peste 50 de jurnaliști și activiști au fost alături de mine pentru a mă susține la protestul împotriva clasării dosarului de kompromat. Am fost copleșită de emoție în fața solidarității atâtor oameni. Le mulțumesc tuturor celor care au ajuns,…
GLR Car Wash
Articolul următor UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (VIII). Despre muierea (englezoaică…) și alte belele sau lighioane Apasă aici pentru a citi
Secret Link