O țară nebună de tot

o țară nebună de tot
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

 

Se dă:

în data de 23 octombrie 2016, în jurul orei 03:00, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală din localitatea Sântana înspre localitatea Zimandu Nou, pe fondul consumului de alcool şi neadaptării vitezei autoturismului la conditiile meteo, inculpatul Toma Daniel Cătălin a surprins şi accidentat mortal un biciclist B.T., care conducea în acelaşi sens de mers cu inculpatul o bicicletă electrică, fără a purta vestă reflectorizantă şi cască de protecţie. După producerea accidentului, inculpatul Toma Daniel Cătălin nu s-a oprit şi nici nu a anunţat organele în drept, părăsind locul accidentului şi deplasându-se la domiciliul său din localitatea Sântana, unde a fost identificat de organele de poliţie în jurul orei 06:00 (sursa)

Asta e spicuire din comunicatul de presă emis pe Parchet. Varianta mai puțin ofocială, amânunțită și mai la cald spune că tânărul s-ar fi oprit și ar fi încercat să ascundă bicicleta și probabil și cadavrul:

A coborât din mașină, probabil a văzut că victima a decedat și, speriat, a acoperit bicicleta electrică a acestuia cu frunze pentru a nu fi văzută. Nu știm încă dacă autorul accidentului a mutat și

(citește mai departe)

 

Categorie: Opinii
Etichete: accident, biciclist, crimă, șofer
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Povestea poveștilor cu CJ Arad
Articolul următor
Cum să faci bani, român fiind (partea a treia)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Next Run
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
veterinar arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Ai un teren și niște bani? Ia-ți o țeapă cu paulownia!

  Ascultați ce vă spune heităru’ vostru preferat: de fiecare dată când vedeți sau citiți știri despre afaceri minunate, revoluționare, foarte bănoase șa e vorba de reclamă. Nimeni, nici dracu’ nu se gândește „uite ce bine merge firma x sau afacerea y, hai să fac un reportaj despre asta”. Nț! Și aici avem două categorii de reclamă mascată: reclamă la niște produse sau servicii pe bune, gen microfermă bio, firmă de spălat/călcat haine etc, genul de afaceri ok, patroni cărora îți vine doar să le tragi un șut în coaie că-și fac reclamă mascată, apoi să cumperi de la ei. Și categoria…

Cum cioanca mea, când toți trebuia să fim egali din naștere?!

1 comentariu
  Duminică, pe la amiază așa, Cel Dintâi Fiu al Județului, Cionca Iustin Arghir Marinel, după numele din catalog, s-a gândit că ar fi frumos din partea lui să tragă o flegmă galbenă și lipicioasă nu doar în obrazul arădenilor care stăteau în acel moment în coada de la bariera aia din Micălaca (care, între noi fie vorba, ar fi trebuit să fie de mult istorie), ci în obrazul tuturor șoferilor români care au ghinionul să treacă pe centura Aradului și pierd zilnic, cumulat, probabil mii de ore la cele două treceri la nivel cu calea ferată lângă care tronează dezolant…

Am înfrânt din nou!

1 comentariu
  Nici nu știu de ce sunt supărat, la urma urmei, având în vedere premisele, USR a obținut un scor foarte bun. Se putea și mai bine, dar ăsta e rezultatul unei campanii făcută pe genunchi, fără o strategie anume, fără un program coerent și fără niște lideri proeminenți care să vorbească pe aceeași voce. Scorul PSD m-a șocat la modul cel mai sincer, mă așteptam să facă aproape de 40%, plus-minus două procente, dar peste 45% e dincolo de orice scuză, de orice explicație logică, dincolo de orice înțelegere. Am văzut că mulți pun scorul PSD în cârca neparticipanților…

Cum respectă PNL (și celelalte partide) persoanele cu dizabilități

0
  Din 1992, în fiecare an, pe 3 decembrie se marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. În România persoanele cu dizabilități sunt încă discriminate, marginalizate, subfinanțate și de multe ori blocate în propria casă sau curte. Interesează pe cineva? Nu, desigur, de 15 minute am verificat conturile de Facebook ale personajelor care în perioada asta urlă din toți bojocii să-i votăm, că ne salvează. Nimeni nimic. Nici Iohannis, nici Ponta, nici Dragnea, nici Gorghiu, nici Nicușor, niciun partid și nicio figură politică importantă nu a avut vreo vorbă bună pentru oamenii ăștia de care statul și societatea își bate…

Propaganda anti-Voiculescu calcă pe cadavre. La propriu

0
  Nu știu cum sunteți voi, da’ mie mi-a-ntors stomacu’ pe dos campania asta electorală, mai ales când a început să se țină dincolo de viață, sănătate și chiar deasupra cadavrelor încă călduțe. În lipsă de un orice palpabil făcut pentru bucureșteni, matracuca cocoțată-n fruntea Primăriei Generale s-a trezit vorbind cu relaxare despre transplanturile de plămâni, de maniera în care citea știrile de pe prompter în vremurile ei de glorie. Pulimea a plecat după fentă, ‘geaba au încercat oamenii cu experiență, în temă și cu pregătirea necesară să explice că, contrar aparențelor, chiar nu avem niciun spital pregătit pentru o…

Umor involuntar cu jurnaliștii arădeni

0
  Dacă e vreo categorie de oameni de care pot face mișto la nesfârșit, aia ar fi cea a jurnaliștilor. Mă rog, a copchiilor ăstora care scriu pe la așa-zisele ziare, tineri care dacă ar fi făcut română cu profa mea din generală, ar fi fost și colegi de bancă cu mine la toate corijențele. Cum turuie dragii de ei niște știri complet neinteresante în mare parte, fără pic de imaginație și logică și de foarte multe ori fără prea multă limbă română. Îmi place și că de când s-a dus Faraonu’ nost’ la Bucale cu misiunea clară de a îngropa PNL-u’…
Articolul următor Program-pilot în 50 de școli din România: O masă caldă sau un pachet alimentar Apasă aici pentru a citi
Secret Link