– Eu l-am învățat pe al meu, când dă alt copil în el, mai ales dacă e mai mic decât el, să nu stea ca prostu’, să-i dea și el înapoi… mi se lăuda un tătic la o șuetă anexată unei petreceri de ziua unui copil.
– Nu te supăra, ești creștin? întreb eu.
– Sigur, răspunde el surprins de întrebare și puțin opărit.
– Și nu ne învață Biblia că dacă cineva ne lovește peste obrazul drept, să-l întoarcem și pe celălalt?
– Ăăăă, păi da, da’…ăăă…cât să-l întoarcă? Până când? întreabă el încurcat.
Nu am mai răspuns, pentru că era evident că suntem la niveluri diferite de interpretare a Bibliei, deși eu sunt agnostic. Ca o paranteză, învățătura lui Isus despre obrazul întors nu se referă la faptul că trebuie să stai pasiv și să iei bătaie până se plictisește celălalt de dat, după cum cred creștinii de Înviere (specia aia care dă pe la biserică doar când e sărbătoare ‘mare’). În cultura veche evreiască slugile erau bătute cu dosul palmei drepte, pentru că mâna stângă era folosită pentru a face treburi ‘necurate’ și loviturile cu palma sau pumnul erau rezervate pentru egali.
Cum e normal, cea mai la îndemână lovitură cu dosul palmei drepte era peste obrazul drept al slugii, iar întoarcerea obrazului stâng către stăpân echivala cu rugămintea de a nu mai fi lovit. În interpretările mai noi ale acestei învățături se spune că întoarcerea celuilalt obraz este o invitație la împăcare, un fel de ‘sunt pregătit să te privesc ca pe o persoană nouă, chiar dacă mi-ai greșit, hai să începem o relație nouă’. Oricum ar fi, învățătura asta nu ne spune să luăm bătaie ca proștii, ci să adoptăm o rezistență pasivă sau o atitudine împăciuitoare.
Revenind, episodul de mai sus a fost unul dintre multele în care am observat cum unii părinți nu-și iau deloc în serios copiii, educația și valorile pe care le transmit. Aș îndrăzni chiar să spun că unii părinți nu-și tratează copiii ca pe niște oameni mici, ci ca pe niște animale de companie ceva mai importante, tăticul din cazul de mai sus fiind genul de stăpân de pitbull care-și asmute patrupedul pe chestii, pentru ca mai apoi să se-ntrebe de ce e violent. Oare cât o trece până când copilul respectiv își va da seama că poate folosi forța nu doar să se apere ci și să-și impună punctul de vedere când nu are alte argumente?
Mai sunt și părinții moderni care au înlocuit clasica educație cu palme la cur din epoca ceaușistă cu minidictatura lui ‘nu-i voie’, de maniera în care-ți educi cățelul care tocmai a descoperit ce gustos e cablul de la iPhone. Ei doar comandă, sunt mult prea ocupați pentru a încerca ‘nu-i bine să/nu-i frumos/nu se cuvine […] pentru că’. Nu-i nevoie de explicații, că-i mic și oricum nu-nțelege. Nu-i voie și-atât. Și-apoi se miră că copiii sunt neascultători, nu-nțeleg că autoritatea lu’ nu-i voie se diluează în timp și de la o vreme atitudinea asta de comandant suprem care doar ordonă fără să dea explicații îl înciudează mai rău pe copil.
Ceilalți, cu ‘nu-i frumos să mă-ntrerupi, nu vezi că vorbesc cu cineva/mănânc/mă fut?’ se vor plânge că au copii necomunicativi. Sigur că nu-i frumos să te întrerupă, da’ nu te-aștepta să priceapă asta la trei-patru ani; el atunci vrea să știe și chiar dacă te întreabă vreo banalitate, pentru el e foarte important. Și dacă-l expediezi de câteva ori pentru că ‘nu-i frumos’, va înțelege că n-ai niciodată timp și chef să-i răspunzi și va căuta răspunsuri în altă parte.
Mai sunt multe astfel de situații, dar ideea generală e aceeași, majoritatea nu vă luați deloc copiii în serios, pe diferite motive. Și copiii cresc mari și-și dezvoltă personalitatea și vă plângeți că sunt răi, neastâmpărați, introvertiți; și (vă faceți că) nu-nțelegeți că de fapt comportamentul copilului îl copiază cu fidelitate pe al vostru…
3 comentarii. Leave new
O sugestie… dacă veți mai dori să scrieți o propoziție asemănătoare vă sugerez și alte activități (tot umane… asta era ideea, nu-i așa?!), pe aceeași idee folosită la sfatul scris, adresat altor oameni de un „intelectual” ca dvs („calitate” relevată de cuvintele „măiestre” folosite)… „Ceilalți, cu ‘nu-i frumos să mă-ntrerupi, nu vezi că vorbesc cu cineva/mănânc/mă fut/MĂ CAC/VOMIT (sau BORĂSC)/etc (nu mai continui, pt. că sunt sigur că ați înțeles ideea)?”… Oare credeți că vă vor fi mai apreciate articolele dacă folosiți astfel de cuvinte??? Depinde de ce fel de cititori vă doriți… oare, doar să fie mulți?! Vă asigur că eu (și cred că și alți cititori) nu sunt impresionat/atras/cucerit de folosirea acestui gen de cuvinte! P.S. Sunt curios dacă „deontologia profesională” o aveți sau nu. Acest lucru îl voi afla dacă îmi veți afișa comentariul.
Domnule Sorin, cuvintele folosite de autorii articolelor de pe acest site sunt doar cele din limba română. Sunt copii care le folosesc aiurea pentru că acasă nu sunt educați când/ în ce context / cum și dacă trebuie să le folosească. Un execes de limbaj pudic dăunează grav chiar și formării unui caracter de copil. Copiii nu trebuie educați să înjure dar trebuie să aibă acces la un limbaj comun, explicat de părinți. Limbajul străzii nu este o molimă de care copilul dumneavoastră trebuie ferit. Nici sensibilele urechi ale adultului. Limbajul comun de pe stradă este cel mai interesant pentru copii mai ales atunci când li se interzice să-l folosească. Din acest motiv, ca orice lucru, și limbajul trebuie folosit strict sub supravegherea părinților. Educația nu constă în a-i pune copilului mâinile pe urechi când se pronunță în jur cuvinte obscene. Educația unui copil constă în a-i explica înțelesul lor și contextul în care se permite a se folosi. Cât despre numărul de cititori și deontologia site-ului, nu sunt aspecte de negociat cu fiecare cititor în parte. Cum nici libertatea de exprimare nu se negociază. Sunt suficiente site-uri pudice care să etaleze viața trucat, într-un limbaj de lemn și plin de clișee jurnalistice. Autorii acestui site au libertatea de a se folosi de limbajul pe care-l doresc după cum și cititorii sunt liberi și necenzurați să reacționeze. Mulțumesc
Eu nu m-am referit DELOC la limbajul folosit de față cu un copil! M-am referit DOAR la limbajul folosit într-un articol de presă. Nu era vorba decât de cenzura bunului-simț… care diferă de la om la om, în funcție de educație, mediul familial, anturaj, dorința de a epata, respectul față de cel căruia îi sunt adresate acele cuvinte (și aș mai putea continua dar e suficient ca să mă fi făcut înțeles… sper!). Și aveți dreptate, e dreptul dvs. de a-l folosi și al meu de a vă citi, sau nu, viitoarele articole. P.S. Scuzați-mă pentru excesul de limbaj pudic folosit în comentariile mele… nu o să-l mai folosesc… pentru că nu o să mai comentez pe acest site. Vă mulțumesc pentru atenția acordată și promptitudinea răspunsului.