Arădenii în Al Doilea Război Mondial (15) | Fragmente din amintirile veteranului Ioan Păşcoi din Șicula
Unul dintre numeroşii şiculani care au participat la cel de Al Doilea Război Mondial a fost Ioan Păşcoi, de la care s-au păstrat, datorită nepotului Mircea Grec, care l-a înregistrat video, câteva relatări din timpul campaniei de pe frontul de est. Avea 95 de ani în momentul înregistrării veteranul născut la Şicula, în 1912, din părinţi ţărani. Tot în comuna natală a urmat şi cele 7 clase primare, fiind printre foarte puţinii care au absolvit şi acel ultim an, care nu era în nici un caz obligatoriu. Era unul dintre elevii foarte buni la învăţătură, fapt care l-a ajutat mai apoi în viaţă. A fost recrutat la Regimentul 93 Infanterie din Arad, unitate la care a fost mobilizat la începerea războiului mondial în iunie 1941 şi cu care a făcut apoi campania din Uniunea Sovietică. La vârsta înaintată pe care o avea în momentul interviului el a păstrat în memorie evenimente întâmplate în urmă cu multe decenii, amintindu-şi cu multă acurateţe mai ales episoadele care l-au impresionat cel mai mult, din care redăm în continuare:
Sergent, comandant de pluton
„ În iarna anului 1941-1942 am ajuns comandant al unui pluton de mitraliere din cadrul batalionului, având în acel moment gradul de sergent. Am participat la Bătălia de la Lozovia, unde ruşii au dat atacul. Atunci am avut noi multe pierderi. Îmi amintesc de exemplu că după un atac de-al nostru batalionul s-a retras, dar comandanţii au uitat de noi. Norocul că ruşii nu ne-or bătut cu branduri că altfel era vai şi amar. Dar după asta iară am contraatacat, iar din compania mea ştiu că atunci or murit doi şiculani. De la celelalte companii au murit mai mulţi”.
Bătălia de la Lozovaia în care a fost implicat Regimentul 93 Infanterie din Arad în acea iarnă a fost una dezastruoasă, nu numai prin prisma pierderilor suferit ci şi prin pedeapsa extremă la care a fost supusă unitatea, căreia Marele Cartier General i-a retras drapelul de luptă, mulţi ofiţeri fiind deferiţi tribunalului militar. Câteva luni mai târziu s-a revenit însă asupra pedepsei, în urma mai multor inspecţii efectuate pe linia întâi de comandantul corpului de armată şi chiar a mareşalului Ion Antonescu. La una dintre aceste inspecţii a fost martor şi sergentul Ioan Păşcoi din Şicula.
Întâlnirea cu mareșalul
„După ofensiva aceasta am stat pe poziţii până în primăvară, acolo, lângă Harkov. Pe mine or vrut să mă ducă la punctul de comandă al regimentului dar căpitanul o zis că are nevoie de mine şi m-o luat la grupul lui de comandă. Într-o zi, când toţi ai noştri au plecat cu mitralierele în spate, pe poziţia întâi, în frunte cu căpitanul, eu am rămas la punctul de comandă. Am stat în adăpost unde era măturat şi udat, numai că m-am plictisit înăuntru şi am ieşit afară. Se desprimăvărase deja şi era plăcut afară. Dar stau eu ce stau afară când văd că vine o maşină mare, neagră. Opreşte pădru mine şi ofiţerii din maşină mă cheamă la ei. Mă, da când mă duc…. salut regulamentar şi raportez. Ei bătutu-mo Dumnezeu, îmi zic, că nu putui sta înăuntru. Frontul era la cam trei kilometri. Na, zice către mine un general, sui aici pă scara de la maşină şi du-ne până unde se poate mai aproape de linia întâi. În satul acela, vai şi amar ce sat, era o şcoală acolo sus pe deal. Am mers până acolo, când le spun că «până aici se poate merge». Eu mă temeam că mă duc cu ei mai departe. Dar s-or oprit acolo. Când am scăpat de ei am zis că nu mai ies din casă”
În ofensivă spre Stalingrad
Din luna februarie 1942, când s-au întâmplat acele episoade, Divizia 1 Infanterie, implicit Regimentul 93, a stat pe poziţii până în luna mai când a fost planificată o mare ofensivă spre nord-est, pe direcţia Stalingrad, care avea ca obiectiv pătrunderea armatelor germane până la câmpurile petrolifere de la Baku şi luarea Stalingradului, un centru strategic de importanţă capitală în desfăşurarea ostilităţilor. Dacă ofensiva germano-română începută la 2o mai a fost la început uşoară, pe parcurs rezistenţa sovietică a devenit tot mai acerbă, Divizia 1 Infanterie suferind şi ea mari pierderi.
„În primăvara anului 1942 am început ofensiva spre Stalingrad, am ajuns la Don pe care l-am trecut uşor pe un pod de vase, după care am primit repaos de o zi. După ce ne-am odihnit puţin, dormind pe un câmp deschis, am mărşăluit pe marginea Donului ca o unitate de avangardă. Mergeam în formaţie de marş dar eu îi spun căpitanului meu de la comanda companiei: «Domnule căpitan, ce formaţie-i asta pe câmpul de luptă. Batalionul în formaţie de marş?”»Zice către mine: «Lasă că merg eu acolo în faţă să raportez comandantului de batalion». Noi eram în spatele batalionului. Dar n-o plecat de la mine căpitanul 50 de metri, până începuseră ruşii să tragă spre noi cu toate armele automate. Jos cu noi. Vreo patru ceasuri am stat către pământ până pe la 1-2 ceasuri după miezul nopţii. Acolo or murit iarăşi mulţi de la noi, inclusiv unul din Şicula. Vinovat o fost maiorul comandant de batalion. Să mergi tu în coloană de marş pe câmpul de luptă!? Executat trebuia. Dar nu i-o făcut nimeni nimic. Dar după aceea am mers numai înainte până lângă Stalingrad”.
Șansa lui Ioan Pășcoi
Înaintarea Diviziei 1 Infanterie şi a Corpului 6 armată român din care făcea parte s-a oprit la sud de Stalingrad, în Stepa Kalmâkă, unde marea unitate a stat pe poziţii, în prima linie, din august până în 20 noiembrie 1942, când are loc o amplă ofensivă sovietică care avea ca obiectiv strategic nimicirea Armatei 6 germane comandată de feldmareşalul von Paulus. Din fericire pentru el, sergentul Ioan Păşcoi nu era în linia întâi la 20 noiembrie 1942 când sovieticii au dezlănţuit ofensiva pe frontul apărat de Divizia 1 Infanterie. A fost o şansă care poate că i-a şi salvat viaţa, pentru că prea puţini s-au mai întors acasă din infernul de la Stalingrad petrecut în urmă cu 70 de ani. Dar iată cum s-au petrecut faptele:
„Acolo lângă Stalingrad am stat pe poziţii mai mult timp, eu fiind comandantul grupului de comandă de la Compania a 8-a. Era Postul Crăciunului când când o venit un batalion din ţară care să înlocuiască pe cei slabi şi bolnavi care am luptat încontinuu, de când o început războiul. Zice căpitanul către mine: «Transmite la plutoane să facă tabele cu cei slabi şi bolnavi că o venit un batalion din ţară ca să ne înlocuiască». Am trimis sergenţii care or venit cu tabelele pe care le-am dus căpitanului. Se uită la ele. «Mă, dar tu nu te-ai pus şi pe tine?» «Domnule căpitan, da eu îs sănătos». Şi eram într-adevăr sănătos. «Pune-te şi pe tine. Că îţi dau drumul acasă». Şi am plecat cu ceilalţi trecuţi pe liste până la gara cea mai apropiată de front. Dar nu ne-or dat nemţii trenuri să ne îmbarcăm. Am stat acolo în nişte case până când ne pomenim că vin pe la noi nişte feciori noaptea şi ne spun că or rupt ruşii frontul. Mă sculai şi mă dusei la maiorul nostru, comandant de batalion, care mergea cu noi acasă. «Domnule maior, iacă care-i baiul». «Trimite agenţi la regiment, îmi zice». Regimentul era de noi ca de aici (Şicula n.n.) la Iermata. Se duce agentul călări şi vine înapoi dar nu zăreşte nici urmă de soldaţi. Acolo era şi comanda Regimentului şi a Diviziei (Plodovitoie n.n.) Atunci vine un tren în gară. Eram comandant la compania a doua. Şi or intrat în tren care şi câţi au putut. Eu am spus ca restul să plece de acolo care cum poate. Cu cocii, pe jos, oricum. Şi era frig, foarte frig…
Şi am venit de acolo tot pe jos până într-un port de la Marea de Azov, unde am primit ordin să ne ducem fiecare la companie. Stau acolo o zi, două şi mă duc la infirmerie şi îl caut pe domnul căpitan, dar nu îl găsesc. «L-or fi prins ruşii, nu l-or prins?» Or zis să ieşim la instrucţie, dar mie după atâta război numa instrucţie nu mi-o trebuit”.
Aici se încheie înregistrarea, dar nu se încheie şi războiul sergentului Ioan Păşcoi pentru că este trimis şi pe frontul de vest, în 1944.
După eliberarea din armată, în 1945, el este numit primar în comuna Şicula, pe care nu o mai părăseşte până când trece la cele veşnice. Doar câteva episoade a reuşit să ne transmită veteranul la cei 95 de ani, dar trebuie să spunem că ele sunt relevante şi pot fi integrate în marea desfăşurare a evenimentelor la care participă ostaşul român pe frontul de est al celui de Al Doilea Război Mondial. Mai ales el confirmă date şi situaţii povestite şi de alţi veterani, precum episodul de la Lozovaia când, deşi nu are o cuprindere mai amplă asupra evenimentelor, totuşi dintr-o singură frază ne dăm seama că au existat într-adevăr şi mari greşeli de comandă. Între timp veteranul Ioan Păşcoi a trecut la cele veşnice dar familia îi poartă o vie amintire iar noi ne-am făcut deasemenea o datorie de conştiinţă de a-i publica cele puţine, dar atât de tragice amintiri redate pe pelicula aparatului de filmat.
Citește și:
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (14)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (13)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (12)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (11)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (10)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (9)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (8)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (7)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (6)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (5)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (4)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (3)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (2)
- Arădenii în Al Doilea Război Mondial (1)
- SERIA 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial
- alte articole de același autor – AICI
